Contul meu
Am avut, mai demult, o discuție haioasă cu nevastă-mea, o discuție din care am realizat și am învățat ceva.
Pe scurt, ea îmi povestea ceva problemă, nici nu mai țin minte ce, la muncă, acasă sau, doamne-ferește, cu amantul sau ceva, iar eu am început, scurt și la obiect, să îi ofer soluții și idei despre ce ar trebui să facă și cum.
Și a stat Luna și m-a ascultat, după care, privindu-mă sec în ochi, mi-a zis: – Cetin, eu nu așteptam de la tine o soluție, că nu sunt tâmpită, am și eu gânduri și idei. Doar îți povesteam ceva ce am pe suflet, singurul lucru pe care îl aștept este să îmi spui Sunt alături de tine, iubito și să mă ții în brațe, eventual. Dacă o să vreau un sfat, ți-l cer eu, în mod direct.
Vă zic, am avut o relevație, la modul general.
Faptul că suntem expuși, în mod continuu, la acțiunea de fast and easy reward, prilejuită de utilizarea internetului și a rețelelor sociale, ne-a atrofiat cel mai important simț pe care îl putem avea în relația cu ceilalți. Empatia. Capacitatea de a-l asculta până la capăt pe cel din noastră. Și, ce e mai rău, după ce îl ascultăm, cu chiu cu vai, venim imediat cu soluții și răspunsuri, majoritatea proaste. Pentru că suntem specialiști, internet, instagram, tik tok ne-a transformat în specialiști, imunologi, medici, diplomați de carieră, marketeri, CEOi, totul, știm totul, am văzut totul, am experimentat, prin ochii altora, totul. Și e și normal să trebuiască să împărtășim atâta cantitate de experiență, aș putea-o numi chiar expertiză, nu? Deși nu e neapărat locația, nu e o turpitudine, nu?
Ne repezim prea repede să dăm sfaturi necerute. De fiecare dată avem impresia că cel din fața noastră e un prost care nu știe pe ce lume trăiește și apelează la expertiza noastră pentru a ieși din rahat.
Iar cel din fața noastră are nevoie doar de un catharsis, are nevoie de un umăr pe care să plângă sau să ofteze, să își descarce sufletul și să meargă mai departe.
Acesta este cel mai mare flagel al relațiilor interumane din secolul internetului, nu ascultăm ca să înțelegem, ci ascultăm ca să dăm un răspuns. Ar fi bun un Like și Share atașat lângă.
NOU
The greatest problem with communication is that we don’t listen to understand. We listen to reply.
When we listen with curiosity, we don’t listen with the intent to reply. We listen for what’s behind the words.
NOU
Eu am rezolvat-o din topor, mai puțină empatie și mult mai selectiv. Și mai deloc catharsis sau spovedanie către elemente laice (că nu era cazul oricum cu cele clericale). Nu de alta, dar când nu beau dispare și dorința de a împărtăși cu alte persoane elemente ale vieții personale. Până la urmă, tot ce spui poate fi folosit împotriva ta.
Pot asculta și chiar emula preocuparea dacă am cheful și timpul necesar. Dar rareori trece de nivelul unei activități secundare.
NOU
like si share la nevasta nu am dat niciodata
NOU
Eu luam și una după ceafă. 🙂
NOU
Charlie Sheen în Two and a Half Men – “I understand…”.
NOU
Fix Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus. Mi-a luat ceva sa ma prind si sa inteleg.
NOU
Dacă nu găsesc soluții propriilor probleme sau găsesc dar nu le aplic că lene, e greu spre imposibil, nu mă arunc să indic altora rezolvarea problemelor lor.
Expertiza internetului mă lasă rece(cum ar putea fi și nea Nelu cu un pic de bun-simț) poate și deoarece am încredere minimă în ceea ce oferă internetul.
Așa că trăiască empatia pe care o dozez corect doar pentru family&friends.
NOU
I understand…
NOU
O să-i trimit articolul soției, sunt curios ce zice.
NOU
Să precizezi ferm și poziția ta asupra chestiunii
NOU
Nu știu frăciuc, eu stau și ascult și la final mi-o iau că de ce tac și nu zic nimic. 🙂
NOU
sunt alaturi de tine, iubito
NOU
Noi am rezolvat-o recent cu o soluție copiată dintr-un textuleț care circula pe net.
El/eu povestim ceva, de obicei cu năduf sau oricum vreo formă de obstacol.
Respodentul: are we in the feelings stage or the solution stage? 60% din conflicte rezolvate.