Mă uitam ieri la știrile ce au urmat exploziei pagerelor Hamas. Trecem pe focul ce mistuia toate agențiile de presă din lume despre cum, vai, DAR DACĂ ERAU CIVILI?? Dar vai, cică un copil ar fi murit. IARĂȘI, UN COPIL. Manipulare nazistă de bază. Dacă spui că a murit UN COPIL, toată lumea e ultragiată. De la doi în sus, sunt doar numere. Ieri s-au intoxicat 69 de copii în Mehedinți, de la programul Prima Masă a guvernului sau cum mm se numește. Ați văzut vreo reacție, ceva? Sunt 69. Eventual ați râs pe sub mustață. Da, și voi, doamnelor. Hehehe, ai zis 69.

Ce este trist este realizarea că efectiv ABSOLUT TOATE agențiile de presă și ziarele sunt damnate și și-au abandonat orice urmă de profesionalism și s-au aburcat în căruța terorii și clickbaturilor.

Ieri, pe toate rețelele sociale, rușii și muslimii erau la muncă cu tot felul de zvonuri cretine. Primordial era cel în care Israel a minat produsele Apple, care explodează acum în toată lumea, există și clipuri cu copii cu răni, arși, vai, ce tragic și groaznic. Avioanele israeliene au arme sonice cu care trag deasupra Beirutului. Teste nucleare în deșertul Negev. Membri Hamas care au circulat cu avioanele de linie!

Iar marile jurnale știți ce fac? Preiau mizeriile astea sub forma Userul X de pe cutare rețea a postat următorul clip/următoarea știre. Până la ora publicării acestei știri, încă nu ne răspunsese la mesaje.

Nu se poate, serios. Nu e jurnalism ăsta. Un ziar serios nu publică asemenea alegații fără a avea dovezi clare, din minim 3 surse credibile, care nu se preiau una pe cealaltă. Nu se face așa ceva. Doar că…asta e. Era clickbait și bătaie de joc.

Idiocracy.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.