Stau și mă gîndesc, oare ce e în mintea domnișoarei acesteia, atunci când, cu lacrimi în ochi, își duce bikinașii cu kkt în cur și pătați de la zemurile de la ciclu, ca să le doneze celor mai puțin favorizați? Oare simte câtă recunoștință va primi din partea celor ce sortează donațiile? Sau își și imaginează o discuție dintre niște sărmane ființe în nevoie, care vor lua niște desuuri sexynha Uite, dragă, ce frumos e, e aproape nou, nici nu se vede că e decolorat între picioare, iar maro-ul ăla care nu iese, de la spate, e aproape neobservabil. Și, la final, se închide lumina, iar domnișoara se întoarce pe partea cealaltă, în pătuceanul ei de la Ikea și oftează: Doamne, ce ființă bună și deosebită sunt, merită să mi se întâmple numai lucruri bune.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    :))))Fish edition

    43
  2. #2

    Mesajul e incert, probabil tipa vrea lenjerie intima si dresuri (asta o intereseaza) si intreaba unde ar putea sa gasesca, deoarece in momentul de fata nu are decat o sursa. 🙂
    Poate i-ar prinde bine citeva mesaje prin care sa i se ofere ce isi doreste….

    8
  3. #3

    de ani de zile sunt consumatoare de produse second hand si intr-adevar la magazinele de profil se gasesc foarte multe articole de lenjerie intimia care se vand foarte bine. E chiar bataie pe ele! Cei care vand spun ca sunt trecute prin procese de igienizare complexe, nici n-ar putea vinde daca nu prezinta autoritatilor facturi in acest sens. Marea majoritate a acestor articole si nu numai provin din Occident, deci exista si cerere, si oferta. Lumea cumpara orice! Si ca exemplu personal, cele mai misto sutiene pe care le am, de la SH le-am luat.

    Si da, sunt un om sarac, cumpar doar de la magazine SH insa, cu toata sinceritatea va spun ca nu numai saracia ma impinge sa cumpar produse din zona asta, ci si calitatea pe care o au si care e net superioara chinezismelor si turcismelor pe care le gasesti in magazinele cu staif.

    74
    • #4

      Totul e bine-mersi pînă se întîmplă să te contaminezi cu vreo bacterie meseriașă sau vreun virus herpetic. Și e îndeajuns o singură dată, iar costurile vor fi imense față de o lenjerie intimă nouă. Oare de ce prin magazine e interzisă probarea ciorapilor, chiloților și sutienelor?

      55
    • #5

      @Marinel: e alt considerent pentru care nu poti proba lenjeria intima. Spre exemplu, daca eu as proba-o, as largi-o in fata :)))

      18
    • #6

      Pai nu-ti mai cumpara chinezisme si turcisme fata. Da-o in masa ca deja diferenta de pret intre o haina buna si una no-name a ajuns foarte mica.
      E o vorba dupa care ma ghidez de foarte multi ani : Sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine 🙂

      10
    • #7

      Si eu sunt mare fan SH, dar cumpăr doar bluze si rochii din 2 motive: croiala e excelenta, corecta, materialul bun iar eu am un mare talent de a strica hainele la spalat/calcat/agatat in tufișuri. Nu as vrea sa agat o bluza pe care am dat 100 de lei.
      Lenjerie intima, pantaloni sau încălțăminte nu iau SH

      3
  4. #8

    Daca partea cu haine SH o pot intelege, la chiloti si sutiene m-a pierdut. Nici mama clorului si chimicalelor nu o sa imi scoata din cap ideea ca acolo a stat o alta pasarica din care s-au scurs zilnic diverse. Daca n-am bani sa dau 500 lei pe chiloti de firma, mai bine dau 3 lei pe Aliexpress, dar macar stiu ca sunt doar ai mei.

    66
    • #9

      Eu nu înțeleg de ce ai da bani pe chiloți “de firma”. Tot un coor sta în ei. Sunt pe piața chiloți de toate felurile, și mai arătoși, și mai comozi, care nu costa sute de lei. Pentru mine, prețul maxim pentru chiloți este 60 lei. Și pentru pretul ăsta, trebuie sa fie ceva special. Ca obiectul asta nu trebuie sa-l porți de o mie de ori, indiferent de calitatea sau aspectul lui.

      8
  5. #10

    Pai scrie clar “Free Ciclu Bucuresti”

    23
    • #11

      Multe magazine de haine colectează haine vechi pentru a recicla materialul, nu pentru a re-vinde obiectul in sine.

      28
  6. #12

    H&M iau si chestii de aruncat gen si le recicleaza ei. Carpe, cum ar veni. Si dau la schimb 5 lei sau cv de genul. Poate totusi asta cauta, nu?

    25
    • #13

      Din ce știu eu, și Bershka face la fel. Poate Dna/dsoara nu înțelege foarte bine ce înseamnă să donezi?

      16
    • #14

      H&M le recicleaza in Africa, le igienizeaza cu foc

      9
    • #15

      Reciclează o pl. Ideea asta e doar “green-washing”. Le trimit undeva unde nu intereseaza pe nimeni, like South-America

      5
    • #16

      Magazinele care colectează fac și trierea pt reciclare. Decât să arunc materiale la coșul de gunoi clasic, mai bine le pun într-o pungă pt reciclare. Acum, ca le reciclează sau ca le arde în Africa mi-e totuna, știu ca la gunoi oricum nu mai au altă viață. Sper ca la asta s-a referit doamna. Dacă într-adevăr vrea să doneze chiloți și sutiene, e nasol tare, precum cei ce vor să doneze și punga de chipsuri începută (true story) sau oferă juma’ de kebab la vreun cerșetor (true story)

      4
  7. #17

    La fel de jegos mi se pare ce fac unii miliardari. L-am văzut pe Musk făcându-și reclamă, în “The Big Bang Theory”, cum spăla el vasele, de Thanksgiving day, într-o cantină a săracilor. De asta aveau ăia nevoie de la el? De ce nu s-a lăudat că a plătit mâncarea pentru ziua aia, măcar?

    27
  8. #18

    Suntem noi răi și nu înțelegem că ea vrea să ajute lumea. Puțin din puțin se face multul :))

    8
  9. #19

    Dar de asta ce zici? Jur ca pe grupurile de donatii gasesti cei mai dezaxati oameni.

    m.facebook.com/groups/1447502389320535/permalink/1590307528373353/

    8
    • #20

      Sunt și comentarii interesante. De exemplu:

      „sunt parte din familie și tot ce intră la mine in casă/curte se sterilizeaza/castreaza”

      Bănuiesc că nu primește prea multe vizite.

      11
    • #21

      Depinde de ce parte a pussy ești: daca omu’ a fost nemulțumit ca si-altii au zmotocit pussy lu nevasta-sa, s-a ambiționat sa-i rămână cealaltă pussy. Păcat ca pisica e f frumy, sa vedem cat va lua pana se va viraliza chestia si chiar dac-a dat-o anonima, se cunoaște slova din Obor! Acu cine stie, poate si posesoarea de pussy nu e cu toate pussy-urile acasă, si-l da din nou in judecata (ma inter pentru ce motiv, in civil / penal? :D)

      3
    • #22

      Dar ce față drăgălașă are pisicuța… De regula la divorț copiii sunt victime colaterale dar văd că unii nu iartă nici animăluțele.

      8
  10. #23

    @baba cetin să nu uităm și că chiloții sunt și bășiți de curul donatoarei, credeți mă pe cuvânt pentru că eu sunt expert la curve bășinoase europene

    7
  11. #24

    Poate doamna e la menopauza, hai sa nu criticam daca nu stim toate detaliile!

    8
  12. #27

    simt nevoia sa adaug ceva si-mi cer scuze daca deranjez cu ceva. Pentru cei care ati comentat ca in magazinele SH colcaie bacteriile si virusii pe haine, va rog sa-mi spuneti de cate ori probati haine, sandale sau altceva din magazinele standard pentru a va hotari in final sa cumparati ce va place? aveti impresia ca ceea ce ati cumparat n-a fost probat de nimeni, niciodata sau ca bacteriile ii ocolesc pe cei cu bani? In tramvai, in metrou, la cofetarie sau in mall umblati de fiecare data cu manusi de unica foosinta? acasa, la birou, in masina aveti medii complet sterile? cand cumparati o haina, nu o spalati inainte de a o purta efectiv?

    BTW, nici in magazinele SH nu te lasa sa probezi chiloti/sutiene/ciorapi etc! Va jur ca niciodata nu am vazut in magazinele SH produse cu urme de care zice Arhi. Or fi, nu-l contrazic, dar eu nu am vazut.

    22
    • #28

      compari bacteriile de afara sau de pe haine probate cu lenjerie intima purtata de altcineva si spalata. de exemplu, eu in general dau hainele copilului mic altui copil, doar pe cele care nu au nicio pata si sunt in stare buna sau foarte buna, insa niciodata nu am dat chilotii sau sosetele, oricat de curate ar fi parut sau cat de putin purtate ar fi fost.

      fiecare cu piticii lui.

      PS: in magazine, metrou, etc nici nu umblu cu manusi, dar nici nu ma asez in fundul gol.

      21
    • #29

      @Luna La multi ani minunați! (pentru 31).

      1
  13. #30

    Imi fac un pustiu de bine : SPĂLAȚI TOATE HAINELE ÎNAINTE DE PURTARE! OBLIGATORIU TOATE,indiferent de unde le luați. Acum niste ani au crăpat oameni de la blugi : in fabrică fusesera prespalati cu chimicale puternice să ii decoloreze in anumite zone să aibă aspectul ăla de uzat, apoi clătirea a fost defectuoasă, au rămas chimicalele in țesătură, s-au absorbit prin piele (in zile de purtare, nu 5 minute), apoi popa si parastas. Asta că mai ziceau unii că blugii nu se spală niciodată, ca sa ii bagi la congelator in schimb și alte prostii.

    28
  14. #33

    A scris donat în loc de reciclat. Aici exagerezi. Magazinele alea nu strâng haine pentru donat, ci pentru reciclat.

    5
  15. #34

    Nu mai donăm gunoaie Arhi. Unii nu au donat niciodată, pe ceilalți i-ai convins cu postările din anii trecuți.
    Nu știu ce o împiedică pe distinsa domnișoara să arunce lenjeria uzată.

    4
  16. #35

    Șah mat. :))

  17. A vrut sa zica “reciclat textile”, nu va mai agitati atat . Si carpele polueaza si o parte pot fi reciclate. Sunt magazine care colecteaza inclusiv ambalaje uzate de la cosmetice.

    3
  18. #38

    Domnisoara a gresit site ul, unele fac mai multi bani cu 3-4 chiloti decolorati decat 2-3 bloggeri de succes in 2-3 luni .
    Gen snifffr.com/ 😉

    1