Stau și mă gîndesc, oare ce e în mintea domnișoarei acesteia, atunci când, cu lacrimi în ochi, își duce bikinașii cu kkt în cur și pătați de la zemurile de la ciclu, ca să le doneze celor mai puțin favorizați? Oare simte câtă recunoștință va primi din partea celor ce sortează donațiile? Sau își și imaginează o discuție dintre niște sărmane ființe în nevoie, care vor lua niște desuuri sexynha Uite, dragă, ce frumos e, e aproape nou, nici nu se vede că e decolorat între picioare, iar maro-ul ăla care nu iese, de la spate, e aproape neobservabil. Și, la final, se închide lumina, iar domnișoara se întoarce pe partea cealaltă, în pătuceanul ei de la Ikea și oftează: Doamne, ce ființă bună și deosebită sunt, merită să mi se întâmple numai lucruri bune.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.