Probabil v-ați înfuriat și voi la vestea morții a 7 copii de la spitalul din Iași, din cauza infecțiilor nosocomiale, infecții ascunse, în continuare, cu grijă, de spitalele românești, pentru că nu dă bine.
Am urmărit cu drag cum au ieșit instant bolohan și căcatul de ministru al sănătății, cel care a cheltuit 5 milioane juma de euro la același spital din Iași, pentru prevenirea nosocomialelor, da, cu declarații despre cum vor rupe cerul și pământul și este inadmisibil și plm. Știți cum e, la noi trebuie să moară niște copii ca să se declare chestii și trebuie să moară copii de demnitari ca să se schimbe chestii. După care a ieșit doctorul Marinescu și a pus, delicat, batista pe țambal, domle, a fost ghinion, aia e, nu e chiar așa grav, în toată lumea sunt nosocomiale, acum trebuie să înțelegem, nu e un cap de țară, ziarele au preluat subiectul, probabil pe bani și liniștea s-a așternut peste mormintele a 7 copii care au intrat relativ sănătoși în spital și au ieșit morți. Încă o victorie a românismului.
Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre educație.
Mi s-a născut ultimul copil în plin început de COVID, în noiembrie 2019. Practic, mi-am lăsat seara nevasta la spital și am plecat acasă și ne-am petrecut travaliul stând pe whatsapp, împreună, până când a născut.
După ce a născut, am plecat dimineața la spital, să văd și eu copilul, conform tradiției. Evident, pregătit complet, triplă mască pe figură, dezinfectat, halat de ăla de unică folosință, cipici în picioare, tot tacâmul.
Și stăteam pe hol acolo, la etajul maternității, așteptând să fiu lăsat să intru și admiram cum veneau tătici mega veseli și happy, strecurau 10 lei la paznic, hai să fie cu noroc și-ntrun ceas bun și intrau. Bă, cu cea mai mare durere-n plă de orice, în haine de stradă, se duceau ca vitele peste copiii proaspăt născuți. Nu mai zic de COVID, dar restul bolilor, virușilor, microbilor, nu conta bro, dau bani, e copilul meu, intru, mă duc.
Și mi-am dat seama atunci, privind în urmă, că ăsta e comportamentul românilor în spitale oriunde și oricând. Am văzut femei cu papornițe, decise să își vadă futacul inclusiv la reanimare. Ce contează, ce e aia viruși și bacterii, hai bă, ia de-aici niște țuică, că spală tot. Și la maternitatea Ilfov, unde mi s-au născut primii copii, era efectiv la fel. Deși Ilfov, față de Polizu, e ca Hilton față de apartamentele de nefamiliști din Ferentari, au inclusiv camere separate pentru mame, cu tv, baie proprie, copilul în cameră, curățenie sclipici, tot ce trebuie. DAR DEGEABA AI, dacă pe holuri se vântură tot timpul ciori și români nespălați, cu gunoi și noroi pe tălpi, hăhăind că Unde ești fă, Leonoro, că am venit, arată-mi băiatu, făăăă. Asta în timp ce eu am făcut exemă la mâini de la prea mult dezinfectant folosit.
Testele și evaluările pentru ADHD: Ghid complet pentru oricine vrea să afle sigur
pe Divergent.ro →Așa că da. Probabil or fi nosocomiale peste tot, dar lipsa asta acută de educație e doar aici.

NOU
Nu e ba chiar asa, ca dupa aia e si riscul supra sterilitatii care creaza niste germeni si bacili noi intr o ascendenta configurata succesiva. daca ar fi asa n ar supeVietui nimeni la incubatoare alea, si cand se nastea cu moaste pe vremuri nu mai era nicio treaba, chiar a fost una tața Fana am cunoscut o care a fost moasa. Sunt si femei mai solide care nasc singure. Jidancile. nu e si n Biblie parca pe Moise asa l a nascut ma sa singura, uite ca nu mai retin. Si apropo daca ati auzit fiisa lu Morgenstern a nascut acu un copil facut cu un jidan mai mare decat ma sa, un bosorog :))))) Deci ginerele e mai mare decat soacra :))))€ Deci vedeti un barbat poa sa faca copii si la 80 de ani manca ti as. Eu daca fut acu 10 femei fac 10
copii, da o femeie daca se fute cu 10 barbati face doar un copil. deci vedeti barbatu e elementu superior activ germinator, femeia e pasiva. deci barbatu e sefu.
hai ca sunt pe tron si ma duc sa nananc acu
NOU
dar gasesti macar o femeie? pe ultima ai convins-o cu un telefon…
NOU
Ce telefon frate, eu i am dat telefonul si inele si garoiu o futea. M a prostit.
NOU
deci nici macar n-ai futut-o?
NOU
Nu , n am futut o, am zis demult. Acum
cred ca as putea, dar nu mai vreau eu .
NOU
deci i-ai dat telefonul din prietenie?
NOU
Da, sa zicem.
NOU
Ce dracu ba acu a intrat direct comentariu? ba , stergeti ba comentariu sa nu vada astea
NOU
Sterge ba te rog frumos . ce dracu ma :))))))
NOU
haide domnu cetin, ștergeți ca îi stricați combinația
NOU
Ce să șteargă bă! Freigy e un armăsar veritabil și își asumă toate comentariile. Voi credeți că eu sunt fanul oricui!
Freigy, mai bagă maestre o poesie să le gâdile iambii și troheii, dar fără sacoșe că dacă ți-o iei, treaba ta…
NOU
stai ca nu merge, e ceva cu baza de date, nu pot accesa.
NOU
Freige, eu zic să mai iei vreo 2-3 telefoane, să le ai la tine, că nu se știe.
NOU
Nokia plânge… dacă toți Freigys ar fi dat la c..ve, scuzați doamne… câte 1 Nokia… Cloojul și implicit Romania nu mai avea nostalgia lui Dani Ceaușescu.
NOU
Era metroul gata
NOU
Drăguță poză. Ce repede a crescut băiatul, seamănă leit cu tine. E prima nepoțică?
NOU
Si dupa COVID au interzis vizitele de tot 🙂 Cel putin la astea de copii pe unde am frecventat eu si unde chiar era nevoie de vizita pentru a mai usura macar cu o ora odiha sotiei. Dar da, degeaba ma ibracam eu in halate si masti, daca venea Aurica direct in cizme.
NOU
Noiembrie 2020, poate. În 2019 încă nu prea ne imaginam. Dar, da, nu prea avem noi treabă cu prevenirea bolilor.
De acord cu unele comentarii de mai sus, sănătate nepoților!
NOU
cei care va intrebati cum a fost posibil. Are simtul umorului ma, va spun eu
NOU
Poză de 10000 de like-uri
NOU
Am mai spus și dincolo, pînă nu se dă amenzi babane pe persoană fizică, nu se îmbunătățește treaba. Așa, cu plătește instituția, e fix pix. focuspress.ro/update-spitalul-judetean-constanta-sanctionat-cu-6-000-de-lei-pentru-nerespectarea-normelor-de-protectie/
NOU
da clar, se iau banii din bugetul de medicamente si se dau inapoi la stat. pedepsa exemplara
NOU
Nu sunt de acord cu asta. De cele mai multe ori ca simplu angajat ai foarte puține pârghii de acțiune în cazul în care nu sunt proceduri sau, și mai rău, există dar nu sunt respectate. Amendarea “pe persoană fizică” va duce la foarte multe cazuri tip “acarul Păun”.
Ca să nu ziceți că sunt doar Gică-contra, am și o altă propunere: amenzi în continuare pe instituție, dar audituri obligatorii periodice pentru imputarea amenzilor, eventual cu regulă că nu se pot imputa decât de la manager în sus (șef de birou/serviciu cum e în sistemul de stat). La fel și pentru procesele pierdute în instanță, chiar dacă nu au o componentă bănească.
NOU
Ce sa mai zicem de asta:
www.g4media.ro/exclusiv-un-contract-de-356-milioane-lei-pentru-curatenie-la-spitalul-de-copii-din-iasi-unde-au-murit-sapte-copii-din-cauza-unor-infectii-a-fost-atribuit-in-2024-unei-firme-cu-cifra-de-afaceri-0.html
Nu stiu pentru ce plm se mai streseaza unii ziaristi sa faca ancheta, oricum vine Savonea si spala tot.
NOU
NOU
Asta-i poza cu primul copil care a devenit major? Legat de bacterii si virusuri, nu le-ai vazut, nu exista.
NOU
Hai ca a murit un bebelus si la mine-n sat, infectat cu ceva bacterie.
vasiledale.ro/2025/10/01/exclusivitate-trei-bebelusi-au-fost-salvati-unul-a-decedat-la-spitalul-judetean-de-urgenta-baia-mare-totul-din-cauza-unei-bacterii-rezistente-la-antibiotic-ce-s-a-gasit-in-intestinul-gros-al-mamei/
NOU
Asta cu gasit in intestinul gros al mamei e bullshit maxim, ca sa arunce vina pe mame. Stiu si eu, ca doar in acelasi oras locuim si cate chestii n-au masluit cei de la Spitalul Judetean. Cunostinta de a mea, cu toate analizele la zi (pentru ca era considerata vezi doamne sarcina geriatrica – dupa 30 de ani acolo te incadreaza, lol). Nastere naturala totul ok atat la mama cat si la bebelus. In spitalul din Baia Mare indiferent cum nasti te tine acolo mult – cam 5 zile. Nah, in a 3-a zi copilul a contractat infectie nosocomiala de care extraordinar de greu a scapat. Evident> mama e de vina. Mama cadru medical, fara nicio problema medicala. Asa se masluiesc treburile.
NOU
@Boss, nu știu cum e la maternitățile din Ontario, dar la spitale, excepție făcând ICU, accesul vizitatorilor e liber. Nu halat, nu botoșei, nimic… Chiar și în vizită la oameni proaspăt operați de cancer.
Am vizitat și pacienți tebeciști – acolo e un pic mai strict, că trebuie mască.
Totuși, se curăță și se dezinfectează salonul de 2 ori pe zi.
NOU
Deci da, exceptandu-i pe aia cei mai vulnerabili(la care se referea cetin) in rest e permis accesul. E simplu ba, ce dreq.
NOU
Bacteriile nosocomiale nu le aduci de pe stradă
NOU
Da si nu. Adica da, infectiile nosocomiale au un locsor perfect de dezvoltare in spitale pentru ca pacienti bolnavi – ei transmit bacteriile la ceilalti dar tine si de regulile de igiena prezente sau absente in spital (cum a fost la Iasi unde au murit bebelusii, in acea aripa nu aveau chiuveta si multe altele pt igiena minima) iar mai apoi vorbim de suprafetele contaminate (in Iasi la ATI aveau usa de lemn pe care nu o poti steriliza si curata temeinic). Apa si alimentele, mai ales daca vin de afara pot sa aduca bacterii in spital si mai apoi sa se dezvolte in spital, in acord cu alte bacterii, daca nu exista protocoale severe de dezinfectie etc.
NOU
Bolovan e in masonerie. E mare maestru la mancat kkt centura neagra cu 5 dani ftlngr de păros. Pe cur ca in cap si pe cap e ca capu poolii mele.
Cand a nascut nasi-mea prin 2012 13, la mare apital privat plm printesa rodica ))), a fost pa vremea aia vreo 12000 lei, ne am dus sa vedem boracu cum e obiceiu dupa 1 zi, pai ce ne-a intrebat careva ceva? Am zis io…ba da noi intram asa ca pulile da pa strada direct aici? Da, asa am intrat.
In alta ordine de idei aseara de la vijelia aia mi-a zburat 3 perechi de chiloti din balcon, pantaloni adidas aia buni luati din idm si 2 tricouri. Ba nimic n-a mai ramas in balcon. Pa mine m-a loat somnu si-am uitat de alea m-am trezit pa la 4 dimi sa ma piș si canci nu mai era nimic.
Dimineata era parcarea plina de chiloti trocouri prosoape era si un lighean si-o plasa de tantari. Erau si chilotii mei ca i am cunoscut. Si erau d-aia buni de la pepco (
Paguba de cel putin 80 da lei.
NOU
Cam aceeași stil de poza am și eu cu băiețelul meu. A fost cam ultima ocazie in care am fost pe primul loc la bogăția capilară….
NOU
N-am ce sa mai comentez despre situatie… inutil. Ce vreau sa vreau sa spun e ca fetita ta era simpatica tare, tare de tot (sunt sigura ca si acum este)!!!
NOU
este, este:))) dar are aproape 1.80:))))
NOU
Imi las barba mare ba, cum avea Verdi, Brahms, Darwin. Sunt smecher. Sunt smecher si ma doare n pula de voi :)))))
NOU
politist: si cum arata agresorul mamaie?
baba: uite-asa o barba avea!
NOU
Tetrailes bahtalo! Ba ai dracu sambata si duminica e liniste p aici nu se aude nici musca, zici ca sarbatoriti toti sabatul, zici ca e sarbatoare weekendul:))))) Uite ma uitam pe stiri si citeam ca patronul superbet a facut o oferta de 114 mil pt One Tower. si ma gandeam la bulangii care credeau ca treaba aia cu 30 mil a fost un bug o eroare… Vai de pula voastra…. Pai ba bulangiilor, aia 30 de mil ce v a dat la saraci , pe langa ca a fost campanie pt firma superbet, a dat el asa pomana v a miluit, Superbet face banii sia intr o zi cred, voi nu va dati seama cati bani fac astea de pariuri cati oameni baga la pariuri. El a dat astia 30 de milioane din osanza ca jidanii, din castig, ce a zis ia da i in pula mea sa le dau si la astia 30 de mil sa imi fac pomana, ca imi merge bine.
NOU
Ca fost pacient de ATI sau apartinator de pacient ATI, pot spune cu mana pe inima ca majoritatii apartinatorilor/vizitatorilor nu le pasa nici cat negru sub unghie de aia operati sau septici de prin Terapie Intensiva. Intra fara echipament de protectie (e sublim sa fii legat de perfuzii, imobilizat la pat, cu bandaje peste o rana proaspata, si sa vezi cum vin unii-altii plini de namol si mizerie de afara), urla, ignora personalul medical. Educatia incepe cu oamenii, pentru ca sistemul e greu de infrant. Dar cu oamenii ar mai fi o sansa.
NOU
Ceva ce demult trebuia făcut:
www.jpost.com/international/article-869405
Vai-vai, Geta Trotineta…
NOU
Nu stiu ce sa zic ca nu sunt specialista. Zic doar cum e unde sunt eu, in Belgia, care se considera ca e “tara cu apa calda”si nu prea mor copii degeaba. Am nascut acu’ 2 ani, cu sotul in camera in haine de strada, si in salon dupa nastere la fel. Se face curatenie, cu produse ne-diluate, de catre firme specializate in asa ceva, dar fara teatru cu echipamente sterile. Poate tocmai pentru ca dupa 2 zile ti se da oricum drumul acasa si nu poarta nimeni masca acasa. Se bazeaza pe bunul simt (te speli pe maini, faci curatenie, nu vii din sant direct la bebe) si pe masuri bazate pe dovezi stiintifice.
Inainte de covid am vizitat copil nascut la 29 de saptamani, nu mai era in incubator dar inca in spital, si singura masura a fost sa ne spalam pe maini + se apela la bunul simt pentru cine e bolnav. In timpul pandemiei, mai ales la inceput, am auzit ca se mai nastea cu masca si ca partenerul trebuia sa fie testat negativ daca voia sa participe.
NOU
Vestea buna e ca ai imbatranit frumos.