De Tatiana Neamţu

Mama îmi spune mereu: “noi cred că nici nu ştim cât de rău o ducem”. Uneori eu chiar realizez cât o ducem de rău. Alteori, nu.

Sigur, aparent ne bucurăm de un confort ridicat: mâncare la discreţie, căldură, maşini, concedii (când şi când), diferite achiziţii mai mult sau mai puţin necesare, îmbrăcăminte. Mulţi ar zice că o ducem foarte bine. De fapt, dacă cineva ne-ar privi din exterior pe noi, românii (pentru că de români vorbeam nu de mine în particular), ar zice că o ducem mai bine decât multe alte naţii. Până la urmă numai pe şoselele noastre vezi veyroane, bmw-uri noi “ultimul tip”, mercedesuri, lexus şi alte minunăţii. Nemţii se-nghesuie la Dacia Logan pentru că e fiabilă şi are preţ bun. Românul îşi cumpără bmw-ul direct de la Munchen, din fabrică şi mai cere să fie şi personalizat. Numai că nu mai are bani şi de anvelope de iarnă…

De fapt, noi nu o ducem bine. O ducem foarte, foarte rău. Suntem necivilizaţi şi sălbatici. Suntem needucaţi, lipsiţi de bun simţ, egoişti, răutăcioşi, proşti, înfumuraţi, aroganţi şi tupeişti. O situaţie absolut fără ieşire.

Pentru că civilizaţie (educaţie) înseamnă (“de din jos cu liniuţă”, cum ne spuneau profesorii la şcoală):

  • să ai un loc de muncă la care să lucrezi. În cele 8 ore pe zi pentru care te plăteşte angajatorul să munceşti. Să-i aduci profit adică. Pentru că profitul lui înseamnă salariul tău. În niciun caz abordarea “s-a-mbogăţit pe munca mea” nu este un semn de civilizaţie;
  • să ai un acoperiş deasupra capului (nu neapărat proprietate; dar dacă nu e proprietate să existe legi bine reglementate ale închirierii), să ai un confort minim, să păstrezi curăţenia în locuinţă, să poţi să stai relaxat iarna la căldură (nu în tricou şi pantaloni scurţi – aia e hiper-consum, dar nici cu pantaloni groşi, ciorapi de lână, bluză şi vestă, fular la gât şi ceaşca de ceai în mână…);
  • să mănânci fructe şi legume. Şi peşte. Da, surprinzător: să mănânci fructe şi legume. Şi mâncare gătită bine, la cuptor, la aburi. În niciun caz dacă te-mbuibi cu un porc într-o lună – o familie – nu-nseamnă că o duci bine;
  • să bei un pahar de vin [sau bere, după preferinţe] seara, să citeşti o carte, să discuţi cu partenerul de viaţă, să te joci cu copiii tăi; să mergi la teatru, la cinema, la operă, la filarmonică MĂCAR o dată pe an; să te plimbi la fiecare sfârşit de săptămână; să mergi cu bicicleta dacă ai ocazia;
  • să nu te bucuri ca un copil mic dacă ai reuşit să-ţi cumperi o pereche de pantofi din piele şi 1 haină de iarnă pe sezon după trei ani de la ultima achiziţie de genul; ar trebui să fie la fel de naturale ca hârtia igienică;
  • să mergi cu maşina la service regulat şi să-i faci toate reparaţiile necesare; să ai maşina curată;
  • să fii tuns, să ai unghiile tăiate şi curate, pantofii curaţi, hainele mirosind a curat (nu neapărat a parfum; apropo, în marile corporaţii parfumul tinde să devină tot mai mult ceva de nedorit…); să nu porţi pantofi stâlciţi;
  • să vorbeşti calm, să nu ridici vocea, să nu incomodezi pe nimeni, să vorbeşti politicos la magazin sau la orice ghişeu de funcţionari publici şi să ţi se răspundă politicos;
  • să-ţi plăteşti taxele, utilităţile, impozitele, ratele şi alte dări online; să nu stai la cozi; să nu fie nevoie să stai la cozi, iar dacă totuşi stai la vreo coadă nu te lipeşti de cel din faţa ta, păstrezi o limită minimă de discreţie; lipitul de alţii la coadă chiar n-are niciun sens…
  • să ai economii (să pui în fiecare lună, la fiecare salariu o sumă minimă deoparte);
  • să mergi în vacanţe, să călătoreşti, să te-mbogăţeşti spiritual (nu, ultra-hiper-all inclusive nu e neapărat civilizaţie bunăstare).

Şi lista poate fi oricând completată…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

178 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cred ca Danemarca se apropie destul de mult de ‘civilizatia’ descrisa aici.

  2. #3

    Si cate ar mai fi de spus…

    Iti dai seama sper ca n-or sa se schimbe lucurile nici intr-o suta de ani…
    Suntem cocalarizati pe zi ce trece din ce in ce mai mult. Copii cocalarilor de azi sunt cocalarii de maine si tot asa. Trebuie doar sa te uiti pe strada ca sa-ti dai seama de lucrul asta.

  3. #4

    să ştiţi că am scris articolul cu “liniuţă” şi frumos identat 🙂

  4. #5

    sa ajuti atunci cand este nevoie de ajutorul tau fara sa astepti ceva in schimb.

    sa respecti regulile de circulatie

    sa iti tii gunoiul cu tine pana ajungi la un cos de gunoi unde sa il arunci.

    • #6

      Adaug si eu: sa nu scuipam pe strada. Cred ca excelam la acest capitol…

  5. #7

    Foarte bun post, bravo.

  6. #8

    wow. Civilizatia e un fel de “Farenheit 451”. Stai cuminte la locul tau, fa totul cum trebuie, nu deranja pe nimeni, stai potol si politicos, munceste bine.
    bag pula in ea de civilizatie. Uneori ma bucur ca traiesc in tara asta in care mai exista si viata reala. da, taranu ala care te enerveaza are marele avantaj ca exista si te face si pe tine sa te apropi de instinctele primare.

    Dar nu. sa stam cuminti. sa muncim pentru companie, acum nu mai e nevoie nici de parfum ca nu place. Deranjeaza civilizatii

    • #9

      +1.

    • #10

      inca o pula pentru civilizatie si de la mine.

    • #11

      Compania te plateste, deci muncesti. Poti sa nu muncesti, dar atunci sa nu pretinzi bani. Si mie mi se pare ca “Ala s-a imbogatit pe spinarea mea” este overused la noi in tara.

    • #12

      Daca vrei sa traiesti intr-o societate trebuie sa urmezi anumite reguli si sa renunti la anumite libertati alfel ai trai intr-o jungla.
      Societatea se bazeaza pe legi impuse de majoritate si respectate de toti.
      Eu iti inteleg frustrarea, dar cu asemenea atitudini nu vei apuca sa traiesti asa cum a explicat Arhi mai sus…adica normal!

    • #13

      @jollyca: compania te plateste deci ii sugi pula?
      nu nene, compania plateste un serviciu, tu i-l oferi. Cat s-a negociat la inceput intre cele doua elemente din ecuatie.
      N-am zis sa nu muncesti. Nu despre aia era vorba.

      “dar cu asemenea atitudini nu vei apuca sa traiesti asa cum a explicat Arhi mai sus…adica normal”
      nu era arhi, dar n-are importanta. Normal inseamna sa iubesti tiganii, sa n-ai probleme cu oamenii cu handicap, sa muncesti macar 8 ore, sa mergi la vot, sa nu bei prea mult, sa stai in curatenie, sa nu te plangi, sa zici sarumana pe scara, sa mergi la voluntariat la casele de copii, sa te ridici de pe scaun in autobuz, sa mergi cu bicicleta, sa reciclezi gunoiu, sa nu te uiti la porn, sa nu cumva sa citesti carti care ies din tiparul normal acceptat, sa iubesti negrii asa cum iubesti albii, sa iti ierti dusmanii, de fapt sa n-ai dusmani.
      Deci, normalul este fix cel din cartea mai sus numita. Un individ sters, fara personalitate si fara dorinte, altele decat cele impuse de sus.

    • #14

      mmmm se cearta comentatorii mei favoriti Ș)))

    • #15

      articolul nu e scris de arhi.

    • #16

      @animal00, @ Attilla: tare as fi curios cat de “in viata” v-ati simti fara regulile societatii, atunci cand “taranul de langa” tine iti da in cap pentru ca poate si pentru ca nu-l opreste nimeni. Scopul civilizatiei este sa iti ofere un anumit standard de viata, cu tot ce inseamna el, nu sa te faca sa te simti “in viata”. Pentru aia exista familie, prieteni, sentimente, hobby-uri.

    • #17

      nu ma cert cu jollyca pentru ca are dreptate. am auzit de foarte multe ori in Romania “asta ma plateste prea putin, fata de cat muncesc eu”.
      Si este o atitudine gresita.

      Problema este ca in liberalismul roman, angajatul este dator cu cel putin un sex oral, doar pe principiu “te platesc”. Mai bagi si doua “romanii nu muncesc” asa ca ai prin corporatii oameni care muncesc 24X7. Si ii deranjeaza parfumu pentru ca oricum ii deranjeaza ORICE. Pentru ca oricum ei trebuie sa fie identici: aceleasi haine, aceleasi iesiri in bar, acelasi parfum, aceeasi freza. Plm, niste normali si civilizati.

    • #18

      @cata: activitatea de “a da in cap” este reglementata deja….eu ma refeream strict la ce enumera tanti aici. si unele sunt stupide:
      -pantofi stalciati: cacat…am stat in Olanda si Germania ceva timp la cules de portocale si toti erau asa….mentalitatea era de genul “daca inca merg si nu mi se uda ciolanele…de ce sa dau banii pe unii noi?”..in principiu…strainezii aia civilizati nu prea arunca lucruri pana nu sunt futute de tot…
      – mersul cu masina la munca: nu prea vezi la multi asta…poate car sharing
      – prima din linute nu prea se aplica la ei deoarece majoritatea patronilor se gandesc si la angajati…nu e ca pe plantatiile de la noi

      iar multe din restul de idei…sunt simple basini hipsteriste…care trebuiesc luate ca atare…..o parere ca oricare alta

    • #19

      @ Cata , cum adica ” Scopul civilizatiei este sa iti ofere un anumit standard de viata ” ? Standardul de viata este impus de civilizatie, nu oferit. In functie de gradul de civilizatie, iti stabilesti un standard de viata. Civilizatul din tine iti spune ” Uite cam asa ar fi misto sa traiesc ” . Habar nu am, daca standardul tau o fi bun, prost, scazut, ridicat. Dar este un alter ego al nivelului de civilizatie pe care l-ai atins. Poate ai vrut sa zici ” Scopul societatii civilizate este sa iti ofere un anumit standard de viata, nu sa te faca sa te simti in viata ” . Si tot nu sunt de acord. Scopul societatii este sa fie asa cum vreau eu, pentru ca eu si altii ca mine o formam. Eu poate vreau ca in societate sa ma simt “in viata”. Doar eu si societatea, fara familie, copii si alte motive de exuberanta oferite de tine. Alea sa vina ca un bonus, eu vreau sa ma bucure societatea. Si daca mai sunt cativa ca mine si reprezentam o majoritate, pai atunci mi s-ar parea corect sa avem o societate cum vrem noi, majoritatea. Nu cum ne povestesc altii ca ar trebui sa fie.

    • #20

      Presupunem ca stim sa facem diferenta intre “sugi pula companiei” si “te pune sa muncesti ca sa aiba pe ce sa-ti dea bani”. Sunt unii care nu stiu sa faca diferenta asta si atunci se complac in aceasta situatie, dar se plang in fiecare seara ca “ce sefi de cacat am”. Fiecare are serviciul pe care si-l merita.

      De rest, sunt tzaranul absolut – ma uit la porn si chiar cunosc rusinos de multe chestii despre aceasta “arta”, nu dau locul in autobuz, nu reciclez ca n-am cu cine si citesc carti… Ma, ce inseamna carti care ies din tiparul normal?!

      @cata – discutia nu e despre taranul care-ti da in cap, pentru ca ala de obicei nu e taran, ci infractor. Discutia este despre taranul care scuipa seminte in metrou.
      @chris69 – ai trai int-o societate foarte civilizata care ti-ar cere sa renunti la libertatea de a-ti alege femeia? (sau barbatul).

    • #21

      Jollyca: cauta Coda/Ray Bradbury /Farenheit 451

      1. daca cistesti Mein Kampf in metrou nu prea esti civilizat
      2. deja vor sa scoata termenu nigger din cartile vechi. Pentru ca nu-i asa, nigger nu e civilizat.

      Civilizatia nu este decat un set de reguli dupa care se ghideaza majoritatea. Din exeprienta majoritatii, stim ca majoritatea este compusa majoritar ( : P ) din prosti.

    • #22

      Am citit F451. As citi si Mein Kampf dar am inteles ca de fapt e cam boring…

    • #23

      @ jollyca , e un crâmpei de istorie scris de cel care a facut istoria. Cand ai timp, citeste-l. Si sa te uiti la The White Ribbon, e tot cu nemtălăi 😉

    • #24

      si eu am inteles ca e plictisitor. d-aia nici nu il citesc. Era doar un exemplu

    • #25

      @animal00 Este evident ca nu ai fost niciodata in postura de angajator ca sa vezi si tu cat sex oral poate primii un angajator din partea angajatului. Legile ce-l protejeaza pe angajat sunt infinit mai puternice decat invers. Iar te supara ideea existentei a prea multor angajatori becalieni, tocmai ti-ai contrazis cu succes idee de baza: “bag pula in ea de civilizatie.”

      Deci pana la urma vrei sa-ti bagi pula in ea de civilizatie sau nu ?

  7. #26

    Mare dreptate ai. Of, viata cruda, de caine. Am trait-o azi pe pielea mea. Si nu doar azi…dar azi a fost crancen. M-am trezit cu noaptea-n cap la 9:30 dimineata, sa-mi fac datoria de cetatean. Si m-am trezit degeaba. Cica e freezing fog si nu pot decola. Cum adica, ma, sa nu pot ? Si eu ce fac acum toata ziua? M-as culca la loc, dar nu-mi mai vine. Iar stau sa beau pana la noapte si scriu dragalasenii pe bloguri. Viata cruda! Si pentru mine si pentru Arhi. Pfaa…ma duc sa beau, ce pot sa fac? 🙁

    • #27

      danicorban,
      promit ca imi revin si stam de vorba, aici pe blog, ok? :-))

  8. #29

    Câtă dreptate ai, domne. În multe din ele mă regăsesc, la multe mai am de lucrat câte ceva….

    • #30

      Stai calm. Eu ma regasesc partial in doua…cel mult trei. Cu altele nu am nici cea mai mica legatura. Auzi, ” sa mergi la filarmonică ” , ” să citeşti o carte ” . Da’ cine sunt eu, Ion Cristoiu ? Cum ar fi sa raspund la telefon ” Sssalut. Atenssie, sssunt la biblioteca. Te ssun eu mai pe sseara ” ? Daca s-a plictisit unu pe la o mie sapte sute toamna si a scirs o carte, eu sunt obligat sa o citesc? Uite ca nu vreau! Ce-as putea sa invat de la unu cu trei sute de ani mai invechit ? Iar hârtia igienică este partial naturala , relativ necesara si nu foarte igienică. Cat despre ” Sa fiu tuns si sa am unghiile tăiate ” …ar parea o idee sanatoasa, dar sunt doar obsesii de ipohondru. Bunicul belea iepurele cu unghiile, fara cutit. Si a trait 90 de ani!

    • #31

      sper că nu vă închipuiţi că eu susţin că m-aş regăsi în toate 🙂 de ex, la filarmonică n-am fost niciodată 🙁

    • #32

      La filarmonica n-ai fost, The White Ribbon n-ai vazut, pot sa jur ca nici un iepure nu ai belit pana acum, mai ales cu unghiile, ca bunicu’. Of, of, of…atatea de facut si tu o arzi pe bloguri. ( joke ) No, imi place cum ai scris. Daca ti-ai face blog, eu te-as citi destul de des, chiar daca nu prea sunt de acord cu tine. Dar ar fi bine. Ideile mere crețe si ideile tale civilizate ar forma un echilibru. As pleca echilibrat sa mai cumpar un bax de bere, nu cum plec acum.

    • #33

      @danicorban, am avut blog. Cam 3 ani. Şi apoi am zis că oricum nu schimb eu lumea. A rămas că mă mai găzduieşte Arhi când şi când, iar eu i-am promis că nu scriu nimic politic :))))

    • #34

      Ai auzit de alegeri? Poți să da, sau poți să nu. Există libertate și câte ceva pentru fiecare. Treaba e numai de alegeri. Că le faci sau nu, tuturor li se rupe…
      O faci pentru tine, pentru sufletul tău, nu să vadă alții.

  9. #35

    Pai dupa descrierea de acolo nu cred ca exista mai mult de 10 (cu indulgenta) tari care o duc bine – si aici intra si alde Monaco, Luxemburg.
    Daca e s-o luam individual, descrierea se potriveste, fara indoiala. Insa e imposibil ca toti indivizii unei tari sa o duca bine.

  10. #36

    Am ramas surprinsa de fiecare data cand am descoperit cate una din “liniutele” de mai sus la cate un roman cu care am intrat in contact, fie ca era la coada in magazin, fie ca era un taximetrist in trafic, pana si in tramvaiul 41.
    Posibil ca vor mai dura ani buni pana ne vom cizela si ne vom civiliza, dar important este ca sunt oameni care isi doresc asta. Pana la urma, totul porneste de la individ – unul cate unul putem schimba pana si o tara ca Romanica 🙂 (pot macar sa sper, nu?)

  11. #37

    Ce plictisitoare e civilizatia asta. Si e prea urbana… prea aseptica…

    • #38

      Aseptică poate, urbană defel (cu mici excepţii). În genere cei din mediul rural sunt mai civilizaţi decât orăşenii… 🙂

    • #39

      bai, bagati si voi “nu citi cand bei”.

      ce fac ma taranii? taranu roman este un monument de prostie, grobianism, alcoolism, misoginism si lene. Civilizatia cu cacastoarea in fundu curtii se face. Si cu batut nevasta.
      Poate ai dreptate 😀

    • #40

      Nu, ziceam de ce ai punctat tu, prea sunt toate legate de urbe. Sa mergi cu cortul pe munte, sa cari la intoarcere toate gunoaiele cu tine, sa dormi in cort in Vama fara sa lasi viermi in urma ta. Eu cred ca m-as plictisi intr-o civilizatie din aia specifica tarilor nordice, ca zicea cineva de Danemarca. E prea multa geometrie mentala acolo.

    • #41

      Mai bine traiesti ca un tigan in gunoiul tau. Aia da viata…

    • #42

      Daca asta ai inteles, poate ca e si vina mea ca nu ma exprim mai hacademic, manciacash…

  12. #43

    E frumoasa descrierea insa nerealista. Nu doar pentru noi, ca nici cei din afara nu sunt mai rasariti. Ei au amenzi mai mari si deaia se prefac civilizati. Pentru mine si jumatate din liniutele tale daca ne-am stradui sa le indeplinim, am fi mult mai bine.

  13. #44

    Eu stau in pantaloni scurti si tricou prin casa… si dorm in chiloti cand afara sunt -20 de grade. Sunt un necivilizat!
    …si ma bucur ca un copil mic cand imi cumpar o pereche de pantofi pentru ca, la naiba! d-aia i-am cumparat, sa ma bucur de ei. Da, ultima pereche am luat-o acum un an, dar asta pentru ca mi-e prea lene sa ma urnesc la cumparaturi.

    • #45

      nasol…din cauza tase topeste stratul de ozon si o sa murim cu totii…necivilizatule….ma duc sa fortez centrala de oftica

    • #46

      @jollyca, scrisesem ieri ce am facut dupa ce m-am uitat la Stapanul Inelelor. Si mi-am adus aminte ce am facut dupa ce m-am uitat la Arma Mortala cu Mel Gibson. Trezit dimineata in curu gol, aprins tigare, baut bere rece. Ba, nu stiu cat de civilizat eram, da’ ma simteam bine. Nu zic, sunt de acord cu ce ne-a scris Tatiana. Am citit, mi s-a parut foarte corect, dar ATAT de plictisitooor! Nu cum a scris, pentru ca a scris fain, deloc plictisitor. Cand zic “plictisitor” , ma refer la stilul de viata. Pare programul lui CPU2500, robotul viitorului si viata lui perfecta. Adevarat…sanatos, civilizat, emancipat, dar dupa cativa ani de civilizatie din asta mi-as taia venele. Pe lungime. Tatiana, ai vazut The White Ribbon ? Ti-l recomand.

    • #47

      jollyca, da şi eu mă bucur de-o pereche de pantofi. Pisici, mă bucur şi de un pix dacă mi-l cumpăr, însă ideea era că nu e normal să te bucuri de nişte … lucruri. Nu e normal să iubeşti lucruri.

    • #48

      nu este normal sa iti lipseasca niste lucruri.
      Este absolut normal sa te bucuri cand iti iei anumite lucruri.

    • #49

      nu e normal să-ţi lipsească lucruri, da. dar să te bucuri de nişte banalităţi aia vine din traumele comuniste. pentru că aşa suntem toţi, pe alea le ducem cu noi.

      invers, copiii noştri cărora cel mai probabil nu le lipseşte nimic (mă rog, a celor care discutăm aici) vor avea de toate chiar şi ce nu le este necesar şi nu se vor mai bucura de nimic, da’ absolut de nimic.

      echilibrul, echilibrul face muzica 🙂

    • #50

      eh, banalitati.
      nu e normal sa te bucuri ca ti-ai luat pantofi. Este normal sa te bucuri ca ti-ai gasit ACEI pantofi.
      si da, uite aici suntem de acord: echilibrul. Ala pe care “civilizatia” il strica

      Problema civilizatiei este ca tu, ca civilizat, trebuie sa intelegi ca trebuie sa ii lasi pe toti sa faca ceea ce vor. Si sa nu te plangi.

    • #51

      ” echilibrul face muzica ? ” Echilibrul e doar o intamplare nefericita de evenimente. De ce nefericita? Pentru ca niciun element a carui actiune a dus la echilibru nu si-a dorit asa ceva. Sa iti dau un exemplu de echilibru :
      Pui doi boi la jug. Unul face hăis, altul face cea si se izbesc cap in cap. Raman asa cateva secunde, doar sunt boi. Si sunt in echilibru. Tu nu poti alege “echilibrul” . Alegi doar care bou vrei sa fii. Si nici asta tot timpul. Bine, poti sa fii si cocosul falos din varful gardului care-si mangaie penele si emite pareri ” Ba, ce boi sunt boii astia! ” . Dar din ce am inteles, nu prea e civilizat.

  14. #52

    Dupa cateva sute de ani o sa ajungem sa traim bine 🙂 Ma rog, copii copiilor nostrii. 🙂

  15. #53

    Da, iar dacă faci cele prezentate eşti văzut ca un lache prost, care nu ştie cît de rău o duce lumea.

  16. #54

    Ce articol basist!

    • #55

      Razvan » e regalista si basista…

    • #56

      Deci pe bune, cum să mă desconspiri aşa? :))))))))))))))))) acuma mă linşează toţi :)))))))))))))))))))))

    • #57

      Inca un articol din categoria haide sa haidem.

  17. #58

    Pt 99% din romani tara aceasta le se potriveste ca o manusa…

  18. #59

    Sotia in autobuzul plin ochi se ducea la munca . Aproape fiind de usa ii spune domnului din fata ” La urmatoarea cobor si eu … ” iar raspunsul a venit inevitabil ” – asa , si ? ”
    Cam asta e nivelul civilizatiei la noi . .. ne doare la … unu de altu, ne-am da in cap oricand…

    • #60

      Si eu asa ii raspundeam, pt ca afirmatia e tampita,..iar la aia care ma intreaba daca cobor cand stau fix in usa inainte de a opri, le spun “ai rabdare’ sau/si “ce vrei, sa sparg geamul si sar din autobuz?”

    • #61

      Raspunsul a fost foarte civilizat. O sa te lamureasca oamenii care mai stau prin europa ca asta cu, hai sa ne inghesuim toti la usa si sa ne intrebam unul pe altul care coboara e chiar necivilizat. Bonus…nelipsitul…”apasa pe buton” la cinci sute de mii de ani de cand au descoperit romanii butonul la tramvai…inca sunt oameni care te invata sa cobori…:)) .
      Suntem cat se poate de necivilizati….dar sigur nu din motivul asta

    • #62

      intotdeauna se gasesc destepti…daca mie imi raspunde unul asa ii scap un cap in gura.
      Nu vorbim de inghesuit la usa, la ora 14:00 pe 385 abia te sui, same thing dimineata la 8 la metrou la unirii, si automat te duci cat poti ca sa intre toata lumea .
      Afirmatia e de bun simt, sunt multi idioti care nu se simt, care stau in usa si zic ori ca nu-i anunti ori ca nu vor sa se miste , si tot asa…
      NU mi s-a intamplat niciodata intr-o alta tara sa primesc un raspuns de genu, care clar denota rautate, mai bine taci . De cate ori am mers in locuri aglomerate cu metroul sau cu microbuzul/tramvaiul si am intrebat persoanele din fata daca vor sa coboare mi-au facut semn ca este ok si ca ne fac loc. Chiar daca nici engleza nu intelegeau .
      Asa ca mai iesiti si voi din tara inainte sa va dati cu parerea despre ce te invata oamenii in alte tari.

    • #63

      Deci ii scapi un cap in gura pt ca ti-a dat un raspuns la nivelul intrebarii idioate, in cazul neveste-ti nici macar o intrebare ci o afirmatie idioata, dar tot tu esti cel civilizat. Apropo, in tarile alea de care zici, de scapi un cap un gura, platesti toata viata; de dai de mine, nici aici nu mai scapi de mine cat traiesti, civilizatule.

    • #64

      Nu are rost sa iti explic pe unde am fost ca nu suntem la gradinita, desi vad ca tu pui mare pret pe asta. Afla ca peste tot exista niste semne care iti arate pe unde sa cobori de aia intrebai doar tu. :)) Si da, nici acolo nu se respecta mereu semnele alea dar oamenii nu se opresc toti in usa si trec frumos pe langa tine…fara sa te intrebe daca vrei sa cobori, daca iti place Dansez pentru tine, daca pui mustar pe mici sau daca stii sa apesi pe buton. Ce spuneam eu e altceva.

    • #65

      @maniak amice, raspunsul respectiv chiar arata cat de neciopliti sunt romanii. asta macar a raspuns. altii se posteaza in usa, dar fix! in usa, desi ei nu coboara nici peste trei statii, iar cand vrea cineva sa coboare, ce crezi? se clintesc ei de acolo? nuuuu, zici ca i-au fatat mamele lor fix pe locul pe unde trebuie sa urce/coboare lumea in/din mijlocul de transport. iar daca le zici ceva, te trezesti cu vorbe de dulce…

  19. #66

    Sa ai vecini civilizati ca acestia:

    www.ebytes.ro/poze/wtf.jpg

  20. #68

    Bah, a vazut careva The White Ribbon ?

    • #69

      danicorban,
      eu am vazut “Das weiße Band – Eine deutsche Kindergeschichte”
      despre filmul asta vorbesti? de Michael Haneke?

    • #70

      Ala e, daaa! Doamneee..am crezut ca sunt singur pe lume 🙂 . Dar sa stii ca in tine aveam ultima speranta. Am zis ” Baa..cum mama dracu sa nu se uite nimeni, nimeni, de 3 ani. Poate Hary l-a vazut. Daa..Hary trebuie sa-l fi vazut ” . Am vrut sa il dau ca exemplu cand ne povestea anatati despre societatea ei perfecta, disciplinata si civilizata, da’ plm..daca n-a vazut nimeni filmul, n-am avut cu cine 🙁

    • #71

      danicorban, filmul e genial, o capodopera, a castigat “palma” de aur de la Cannes in 2009 parca.
      ziua satul este civilizat, totul funtioneaza ca la carte, disciplina de fier nord-germana, iar noaptea se intimpla lucruri ciudate, aparent inexplicabile.
      este vorba despre oprimarea laturei negative a personalitatii omului si urmarile acestui hiperdresaj comportamental. intr-un fel filmul explica cum a fost posibil holocaustul la un popor asa de educat si civilizat cum era cel german.
      ar merge recomandat la rubrica introspectia de luni!
      nu stiu insa daca exista tradus si in limba romana.

    • #72

      danicorban,
      Anatati viseaza doar normalitatea. Nu este nimic extrem in ceea ce isi doreste. Este aproape banala viziunea ei asupra normalitatii.
      Nu poti sa exemplici si sa compari cu Das weisse Band. Parerea mea.

    • #73

      Nu stiu ce a castigat, dar mi-a placut si se mula perfect pe discutie. Eu l-am vazut cu subtitrare in engleza, acum doi ani.Nu stiu daca e si varianta in romana. Cel mai potrivit ar fi sa stim toti germana, ca prin traduceri , adaptari si subtitrari nu mai e la fel. 🙂
      No, ata ete, n-am avut cu cine sa ma palavragesc, m-am alcoolizat destul de bine si acum am aflat ca trebuie sa fiu la ora 20 la un concert de chitara pe Virtutii, langa Unirii. Habar nu am cand am zis “da” la asa ceva. Sper sa cante incet si sa adorm repede.

    • #74

      Mda..ea si-a dorit sa scrie despre normalitate. Dar eu ( si inca vreo 2-3 ) am transformat pisica-n tigru, just for the fun of it 😀

    • #75

      L-am pus la… cumparat. Am senzatia ca e la fel ca si Portocala Mecanica? Arata importanta liberului arbitru? 🙂

    • #76

      Dude, nu..nu prea are legatura cu Portocala Mecanica. Poate, poate in anumite puncte sa se atinga usor ideile, dar nu…sunt realizate in moduri complet diferite.

    • eu l-am vazut de 3 ori.
      cache doar o data 🙁

      @hary
      nu jigni poporul roman. suntem fruntasi la torenti si orice film care apare sau a aparut vreodata pe ele este cat se poate de repede subtitrat in romana. oricum, a fost si pe hbo si parca si pe tvr.

    • io am inteles ca in mijlocul a toata lupta aia surda dintre valorile aplicate in teorie si subjugarea lor in practica in serviciul rautatii umane(pentru ca pervertirea valorilor respective era singurul canal prin care rautatea putea sa iasa la suprafata, in conditiile in care nu era contracarata decat prin ignorare si lasata astfel se umfle si sa prinda putere in umbra), ironia maxima era ca omu’ ala credea ca lucrurile se rezolva cu niste funde albe legate pe bratele copiilor. si fain e ca haneke, ca sa-si bata si mai mult pula de felu’ in care se tratau niste lucruri foarte urate care fermentau in spatele imaginii vizibile a societatii, a pus si ”eine deutsche kindergeschichte”ala in titlu.

    • #79

      Bravo, Miklos. Nota opt spre noua 🙂

    • uite cine se crede destept ca sa-mi dea mie 8-9. dom’ profesor care stie pt ce se da zecele. mi-a inghetat browseru’ cand a vazut…

    • #81

      m,
      sint curios, te uiti de-obicei la filme de genul asta de mai multe ori?
      sau asta ti-a placut in mod deosebit?

    • mi-a placut mult, dar…a treia oara l-am vazut oarecum din intamplare. foarte rar ma uit a doua oara la un film, probabil am revazut in medie doua filme pe an in ultimii 5ani.

  21. #83

    Regalista si basista pe un blog de uselisti. Cine spunea ca e imposibila coabitarea?!?!

    • nu e o contradictie in termeni? sau si basescu e monarhist si il uraste doar pe mihai?

  22. #85

    peste 50-60 de ani comentatorii (si arhi) o sa fie morti iar lumea o sa isi continue cursul. fara ei. superb, nu? 🙂

    • #86

      dropia,
      “lumea o sa isi continue cursul..”
      te-ai gandit vreodata la varianta ca nu noi sintem cei care disparem, ci universul asa cum il percepem si cunoastem noi?

  23. #87

    iar danicorban isi va pilota spiritul de colo-colo, tanjind dupa sunetul elicelor. ce elici? cand zboara toti… plutesc in nestire 🙂 frustrant

  24. #88

    O, da. Viata reala inseamna la momentul actual cosmarul zapezilor, care – quelle surprise – au “luat prin surprindere” autoritatile in luna decembrie. Wow!

    Viata civilizata (si, in nota de mai sus, artificiala :D) inseamna ca la 6 fara un sfert cand plec eu la serviciu, strazile sunt curatate de zapada cazuta peste noapte. Primele utilaje de deszapezire apar la ora 4:30.

    Cred c-ar trebui sa incercati sa traiti juma’ de an intr-o tara precum cea descrisa in articol. V-ati folosi pula in scopuri mai constructive decat s-o bagati in civilizatie.

    • #89

      Ingrid,
      “V-ati folosi pula in scopuri mai constructive decat s-o bagati in civilizatie.”

      Poti sa exemplifici te rog?
      Dar daca te referi doar strict la procreatie, nu trebuie sa te derajezi sa raspunzi…:-))

  25. #90

    am bifat tot de pe lista, mai putin mersul pe bicicleta. n`am bicicleta dar am role, close enough.
    mi se par niste criterii de bun simt pentru ca nu ai cum sa traiesti intr`o societate daca nu respecti anumite reguli si daca nu te porti asa cum ai vrea sa se poarte altii cu tine.

  26. #95

    Civilizaţia e doar un cuvânt inventat de idioţi care nu se pot bucura de viaţă.

  27. #96

    M-au uns pe sufletel vorbele tale.
    Vreau si eu o tara ca asta :((

  28. #98

    De acord cu titlul, nu chiar de acord cu articolul deoarece reprezinta o viziune personala asupra societatii. Cel putin aia cu mersul la filarmonica a fost adanca:). Da, suntem departe si vom ramane mereu departe. O viata normala inseamna sansa reala la educatie, un loc de munca, o afacere. Sansa de a avea un venit care sa iti permita casa, masa, transport, educatie pentru copii. Toate astea la nivel de masa, nu doar pentru cativa din frunte. Statul ar trebui sa iti ofere conditiile necesare urmand ca tu sa muncesti pentru a avea ce iti doresti.

  29. #99

    In 30 de minute plec la tara sa tai porcu’.
    Ganditit-va cu oichii mintii: bucaturi mari de carne fripta, paine aburinda, mujdei, muraturi, oloi mare cu vin si caldura mare de la soba in care trosnesc lemnele.

    Muriti de ciuda orasenilor!

  30. #102

    as completa la fiecare subpunct:
    – sa iti cunosti valoarea, sa stii ca daca vrei salariu mai mare trebuie sa muncesti mai mult.
    – sa iti platesti intretinerea, vecinii tai nu sunt obligati sa te intretina si pe tine
    – sa mananci mai putine prajeli, sa eviti mezelurile, sa nu mai cumperi niciodata margarina si cola
    – sa nu depasesti un pahar de vin sau o bere
    – asteapta reducerile de sezon si asigura-te ca iarna viitoare ai cel putin 2 geci, astfel incat sa poti spala una cand e necesar (imens de multi romani merg toata iarna cu o geaca fara sa o spele!)
    – verifica ca ti-ai facut ITP-ul, ca ai rovineta, ca ai RCA, pune-ti remindere pe telefon ca sa nu mai uiti
    – intelege-l si pe cel din fata ta de la ghiseu, fii politicos dar ferm
    – nu lasa pe ultima zi platile si cumparaturile
    – economiile sa fie minim 1/10 din ceea ce castigi, de preferat sa fie 1/3
    – calatoriile se planuiesc din timp

    • #103

      ma, de unde luati voi ma toate punctele astea. Ala cu economia m-a trantit de pe scaun
      mai vin si eu cu puncte:

      – sa va faceti laba numa pe intuneric
      – sa nu va suflati mucii decat de la stanga la dreapta
      – gunoiul sa nu treaca niciodata de jumatatea galetii
      – dupa fiecare partida de sex dai cu matura
      – daca vreun necivilizat te scuipa intoarce si celalalt obraz

    • #104

      Mark…putem sa te atingem?!

  31. #105

    Nu putem stii daca o ducem bine sau rau decat daca avem termen de comparatie.
    De obicei termenul de comparatie, cel putin la noi rromanii, ne este bagat cu japca pe gat de toate emisiunile tv cu pseudo-vedete de tot cacatul.
    Asa ca e normal sa ne simtim frustrati ca nu putem atinge idealul civilizatiei maimutei indoctrinate.

  32. #106

    Cu parere de rau dar… urasc abordarile astea cand cineva imi povesteste cum ar trebui sa fie lucrurile… Ce legatura are civilizatia cu mancatu fructelor si a pestelui, a mersului la filarmonica, sa n ai fular in casa , sa tii masina curata.
    Ideea de baza inteleg care este… sa ti perimiti sa faci toate lucrurile pe care ti le doresti. Si mai departe tu iti doresti sa traiesti intr o tara civilizata care sa ti permita sa faci tot ce ai spus mai sus. Asta nu inseamna ca e valabil si pentru mine. Nu sunt hater, dar cred ca e la fel de civilizat cu banii sa ma duc la un bar de streaptease unde sa beau o sampanie scumpa cu 2 curve.
    Asta e o boala de care o sa murim toti … tragem concluzii prin prisma propriului sistem de valori si le deversam ca fiind general valabile spre multime actionand ca si cum am fi 20 de milioane de trasi la xerox .

  33. #107

    “Sa ai un sef fara chef si o munca stabila
    Sa stai in garsoniera nu-n vila,
    Sa ai o atitudine umila,
    Sa astepti o mostenire de la o baba senila,
    Sa traiesti mult de dragul de-a trai,
    Sa ai familie sa torni n jeguri de copii,
    Sa nu fumezi, sa nu bei, droguri sa nu iei,
    Sa n-ai pareri sau idei
    Sa nu-ti doresti, sa nu vrei,
    Sa fii bun, sa ai o conduita nalta asteptand vacanta
    De pe lumea ailalta.
    O arzi in halul asta?
    Esti o victima indoctrinata”

  34. #109

    1.Tipic romanesc….mereu luam ce e rau de la altii.S-au chinuit aia in Revolutia Franceza/Americana sa scapam de sclavie , 1 mai se sarbatoreste ca niste muncitori au cerut program de 8 h si si-au luat bataie si vine “tanti” Tatiana Neamtu si spune ca a fi sclav e ok – evitati parfurmul ca se supara Managerul ….(Lordul/baronul/boierul/mosierul).

    Unele reguli din societate trebuie respectate Nu mistificate ,nu sa le consideri o religie – TREBUIE sa faci asa ….Respecti regulile de circulatie pentru a evita accidente- fortezi semaforul intra unu’ in tine; repari masina ca sa ai frane . Unele reguli ale societatii ne tin in viata ,asta e rolul lor – te speli pe maini cand vii de afara ca sunt microbi ,nu ca sa te simti ca Oreste – esti spiritual.

    Daca mie imi place rock-ul is necivilizat ca TREBUIE sa ma duc la filarmonica.-Daca asa e ,VREAU SA FIU TARAN IS IMI PLACE.

    Principala problema a romanilor e ca NU SUNT egoisti , dar SUNT PROSTI- nu-si cunosc interesul.La tara in loc sa se asocieze ,sa produca eficient, in cantitati mari sa poata furniza marilor lanturi de hypermarket-uri , produc 10 kg de mere ,pun pret de 10 L/kg si vor sa aibe acelasi profit ca ala care produce 100 kg.Singura grija e sa-si faca un gard cat mai mare si sa barfeasca vecinii.
    Egoismul merge cu adevarat doar cu inteligenta.. romanii doar vor,viseaza, spera,au fantezii despre un scop si tot ce fac e sa se planga …..

    Extrapoland(egoism+ inteligenta)
    -se duc la munca – in loc sa stea pe FB , produc ,muncesc, pentru ca stiu ca interesul lor se aliniaza cu cel al patronului/firmei, iar patronii au grija de angajatii lor ca aia le produc bani – sunt in echilibru.
    – se spala ,ca asa o sa si-o traga/ obtina un job/ o sa vorbeasca lumea cu ei
    -se comporta civilizat pe strada , ca isi iau amenzi/se duc la puscarie

    O alta problema ar fi viziunea pe termen lung care lipseste cu desavarsire – ai un copac , are fructe , le culegi , astepti anul viitor. Romanii: scot copacul din radacini ca sa ajunga si la alea 2 fructe din varf ,iar la anu fac foamea

    2.Tot ce a zis duduia(exceptand inchirierea si contractul -mare problema in RO) este in contradictie .Daca ar citi unul din managerii ei ,ar trebui s-o concedieze.
    “să nu incomodezi pe nimeni” – daca ea lucreaza intr-o corporatie ce dracu’ face acolo , nu calculeaza costuri, maximizarea profitului ,metode de intrare pe piata si de a obtine o bucata cat mai buna , iar totul se face din punctul de vedere al firmei si raportat la concurenta – ideea simpla e :cat mai mult eu si cat mai putin concurenta .Coca-Cola vrea sa “incomodeze” Pepsi si vice-versa.
    “să te-mbogăţeşti spiritual (nu, ultra-hiper-all inclusive nu e neapărat civilizaţie)” – sa spuna asta alora din AGA /actionarilor/patronului …

    3.In epoca internetului fiecare are toate informatiile de care are nevoie .Daca vrei sa te informezi sau nu e decizia ta si vei suporta consecintele/beneficiile actiunilor tale , fara a fi nevoie de o entitate sa-ti dicteze in toate aspectele vietii- ala e COMUNISM si asta e “doamna” respectiva – ar fi fost un membru de partid excelent.

    4.Oamenii au ajuns sa zboare pe Luna , sa ai aiba tehnologia asta , ignorand regulile .Aia ziceau ca Pamantul e plat , dar uite ca e cam rotunjel – oameni ca Tatiana Neamtu ziceau ca e plat si ardeau oamenii pe rug , ca asa erau regulile.

    5. Pentru toti aia care vor sa respecte toate regulile , luati de aici, saturati-va:
    www.youtube.com/watch?v=KjuUQ0hWPFI

    • Şi pe mine chiar mă frământă ce-a scris daniel mai sus la punctul 2 🙂 🙂 Nici nu ştiu dacă pot dormi la noapte, aşa de stresată sunt că poate a citit şi unul din managerii mei articolul şi mă concediază mâine. Nu de alta, dar mie nu mi-e clar: într-o corporaţie TOŢI angajaţii se ocupă de costuri, maximizarea profitului şi calcule de intrare pe piaţă? Că eu fac cu totul altceva şi poate, naiba lucram în taină până acuma …

  35. #111

    Uau, unele comentarii m-au lăsat absolut paf 🙂 🙂 🙂

    • #112

      Huuooo!!!! Pozezi in mironosita pe bloguri si arzi oamenii pe rug! : ))))

    • #113

      Cum ar fi sa faci chestia asta in fiecare zi, fie ca ai chef, sau nu? The rough way, the tough way, the arhi way.

    • #114

      I’d die first 🙂

    • #115

      parca intelegi altfel viata mea, nu?:)))

    • #116

      anatati,.
      asa sint astia mai inteligenti, au nevoie de challenge intelectual, au nevoie sa se masoare cu cineva de talia lor si sufera ca lumea din jurul lor e prea banala…:-))
      pentru danicorban nu exista nimic mai banal decat normalitatea. nu exista nimic mai plictisitor decat bunul simt. sint convins ca in viata de zi cu zi este un adaptat, ceea ce este extrem de frustrant pentru cineva cu un IQ mult peste medie.
      pe blog este liber, poate sa-si expuna geniul. si este in cautarea semenilor lui, pe care sint sigur ca i-a gasit. :-))

    • #117

      @ Hary, nu ma mai umfla in pene. Momentan am Iq-ul unui ficus. Concert de chitara in Club Frankieeeee !!!! Ieeea! George fost Taxi, Alberto de la Talisman, Paul Simon , undergrooouuund !!!! 5 lei Timisoreana..rockin, rockin, rockin all over the world…peace!

    • #118

      Iar de anatati nu am zis nimic rau. Chiar mi-am manifestat aprecierea si dorinta de a citi si viitoare scrieri de-ale dansei. Nu-i asa tati ? Te-ai suparat pe mine ? 😐

    • #119

      Eu nu m-am suparat pe nimeni 🙂 iar pe tine nici n-aa fi avut motiv. Dar sunt aici 2 comentatori (vechi si cu staif) care au raspuns atat de idiot, ceva de speriat. Si nici macar aia nu m-a suparat, m-a surprins doar :):):):) Mai ales ca eu habar n-aveam ca e semn de bunastare sa dormi in chiloti iarna 😉

  36. #120

    Eu nu inteleg de ce “a te plange” de lumea din jurul tau devine o chestie laudata. Nu noi ne facem propriile lumi? Nu noi suntem cei care ii lasam “pe ceilalti” sa intre sau sa iasa din Universul nostru?

    Mie nu imi plac oamenii si atunci mi-am facut o viata in care sa am contact cat mai putin cu ei. Mie nu imi place sa tanjesc dupa o pereche de pantofi si atunci mi-am facut un job din care sa imi permit macar o pereche de pantofi, atunci cand vreau. Eu ma duc la Opera, daca am chef sa fac asta, pentru ca nu imi interzice nimeni. Daca nu as face-o, as fi singura care mi-as interzice, nu?

    Si toate astea imi aduc aminte de replicile din A serbian FIlm:
    “Victimele vând, Milos. Victima este cea mai scumpã marfã în aceastã lume. Victima simte ºi suferã cel mai mult. Noi suntem victime, Milos. Tu, eu, aceastã întreagã naþie este o victimã. Suntem doar prea retardaþi sa intelegem asta.” (stiu ca e un citat interesant, dar NU va recomand filmul.)

    Problema este ca ne transformam singuri in victime si avem senzatia ca Dumnezeu/soarta/ceilalti/pisica e de vina pentru asta, numai noi nu. Mecanism de aparare remarcabil, insa de rahat, pentru ca, in loc sa stam sa ne plangem, am putea sa ne mobilizam si sa ne imbunatatim putin calitatea vietii, in directia pe care o vrem. Pentru ca NOI suntem stapanii si modelatorii vietii noastre si nu ceilalti. Asa ca daca vrem sa ne plangem, ne plangem de resemnarea si lenea noastra, si nu de “Mama, ce frumos ar fi, da’ nu pot pentru ca ceilalti…”

  37. #121

    Nu ca nu as fi de acord cu 99% din articol, dar nu pot sa nu remarc abordarea specific feminina :)) Deci nu e ok sa ne luam “bmw-uri noi “ultimul tip”, mercedesuri, lexus şi alte minunăţii”, dar e total ok sa ne luam geci de iarna in fiecare an. Pai doamne iarta-ma da in cazul asta n-as putea avea suficienti caini care sa doarma pe toate gecile mele de iarna luate in toti anii cat am eu de gand sa traiesc :)))

    Iar asta cu vorbitul calm, imi pare rau dar chiar nu merge. Am vorbit calm 28 de ani din viata. O singura data, intr-o singura zi ceva mai proasta am luat hotararea sa trantesc si sa izbesc, si brusc am descoperit ca ma asculta mai multi oameni – din cei de la institutiile publice, din cei care lucreaza in comert, in general cei de la relatii cu publicul. A, da, asta se intampla numai in romania, asa este.

    • #122

      Tu esti nebuna aia care a tipat lunea trecuta la posta din Berceni ” Libertateee, muriti cu grumazul drept, copiii lu Stefan! ” ? Plm…mi-a trimis mama compot de prune. L-am lasat la posta si am plecat.

    • #123

      Am mai si mintit-o ca a fost bun.

  38. #124

    Moldoveanca, o jacheta in fiecare an timp de 80 de ani – daca n-o cumperi de la Dior – s-ar putea sa nu coste cat un bmw 🙂 Plus era mai mult vorba ca suntem atat de mici incat ne bucuram la o jacheta de parca ar fi ceva miraculos… iar asta e din cauza nivelului scazut de trai. Era un exemplu doar. Simbol al unui lucru marunt, oarecare…
    Si, iarta-ma, dar a fost nevoie sa tipi tot de aia. Pentru ca daca cei carora te-ai adresat ar fi fost ca-n articol n-ar mai fi fost nevoie sa tipi.

  39. #125

    @anatati, tu esti din aia cu un job bine platit la care freaca menta toata ziua pe net sau esti vreo patroana ceva? Altfel nu-mi explic idiotenia scrisa mai sus.
    Si daca vreau sa scuip pe strada, scuip, n-oi inghiti flegma cu muci pentru ca e necivilizat sa scuip…
    Si toate ineptiile de sus nu inseamna o viata civilizata ci o viata luxoasa pentru marea majoritate a romanilor.

    Bag pula, ce m-am enervat!

    • #126

      Zack, ia repede un extraveral. Apoi citeste cu atentie articolul si, mai ales, titlul. Si cauta in dictionar, vezi ce zice la “ideal”.

  40. ce conservatoare(adica snoaba de dreapta) e scriitoarea articolului…
    adica nu-i frumos, civilizat, sa zici ”s-a imbogatit pe munca mea” nici atunci cand munca respectiva chiar a fost prestata? si nimic despre faptul ca si patronii (ca sa nu mai zic de unii sefi, care se poarta ca exemplele proaste de patroni)ar trebui sa fie mai civilizati?
    ”profitul lui inseamna salariul tau”…toti se pricep la economie. daca prin profit ai vrut sa zici valoare adaugata, atunci da, ai dreptate. studiaza putin soldurile intermediare de gestiune 😀
    eu muncesc doar pentru mine, nu pentru dl.patron. care se poate considera norocos pt ca a gasit asa o persoana. de ce?
    – pentru ca vreau banii aia(chiar daca as vrea mai multi pt ce fac),
    – pentru ca imi place ce fac
    – cand se intampla sa nu-mi placa ce fac, muncesc la fel de mult, pentru stima mea de sine
    nu muncesc pentru ca ”asa-i corect” ci pentru ca obtin satisfactiile de mai sus. daca nu le-as mai obtine, ramane un singur principiu dupa care ma ghidez: eficienta inseamna cat mai putina munca pentru cat mai multi bani.

    • #128

      Eu una muncesc numai pentru bani. Surprinzator cat de multi frustrati de locurile de munca. Problema e ca vina nu-i a nimanui pentru asta 😉

    • eu as incerca sa muncesc cat mai putin si cat mai prost, cat nu se prind sefii, daca n-ar fi ultimele doua liniute

  41. si ce chestie. sunt -13 grade afara si eu stau inauntru in tricou si pantaloni scurti 😀
    am avut o invazie de pureci(stiu, scarbos) in casa acum 6 ani, am scapat relativ repede(dar nu indeajuns) de ei, dar am ramas cu obiceiul de a nu purta pantaloni sau sosete in casa, pentru a repera cat mai usor orice insecta care ar vrea sa calatoreasca cu ajutorul picioarelor mele din zona infestata in zona sigura. chiar daca nu mai exista de mult o zona infestata.

    • #131

      @ vazi ca puricii romanesti cand simt gust de Miklos innebunesc. Baga trompa de doua ori mai adanc 😉

    • vezi c-ai ramas in urma. cand a raspuns altcineva la comentariu’ cu miklos, am zis ca am glumit. nu stiu bre, poate purecii n-au recunoscut autoritatea romaniei si au ramas pureci austro-ungari. sau daci.

  42. #133

    frumos spus Tatiana…

  43. #134

    Iar a luat-o unul razna si a omorat 27 de oameni intr-o scoala din SUA…

    Sa ne multumim cu ce suntem ca si popor si sa nu incercam sa ii schimbam pe ceilalti, ci sa incerce fiecare sa evolueze ca persoana.

  44. #136

    Eu ma bucur ca am ajuns la aproape 24 de ani si jumatate si n-am muncit o zi! In Romania de azi nu merita sa muncesti pe 700 de lei! Sunt un norocos si ma bucur ca n-am fost nevoit sa muncesc!
    P.S. In caz ca va intrebati daca ma tin parintii raspunsul e nu-am pensie de urmas! De vreo 6 luni ma bate gandu sa-mi iau un job dar ma gandesc cand ai pensia de cateva ori cat minimul pe economie ma razgandesc! Problema e ca o sa vina ziua cand o sa trebuiasca sa lucrez si nu stiu ce o sa-i zic angajatorului de ce n-am lucrat in toti acesti ani! Oricum nu-mi vad viitorul in Romania! Prefer sa fiu in orice tara decat Romania! Daca tot stau in vestul Romaniei tot in vestul Europei cred ca o sa fiu! Bine ca nu am copii-eu nu m-as risca sa am copii in Romania-prefer sa se nasca in alta tara unde oricum or sa aiba un viitor de 10 ori mai bun decat aici!

  45. #139

    Sa nu se inteleaga ca nu vreau sa muncesc! Daca as avea salarul cat pensia as munci cu cea mai mare placere! Dar cine te angajeaza cu salar mare cu 0 experienta!

  46. #144

    Cam tot ce ai zis tu aici sunt chestii de bun simt, sa stii nu mare semn de civilizatie.
    Eu personal merg la teatru mai des ca la opera. Dar am amici care merg frecvent. Sa te plimbi pe afara e un minim de igiena de viata. La fel si sa mananci fructe legume si peste ( dar te rog, Romania, NU mai da pestele prin malai si sa-l imbibi cu un kg de ulei , exista gratare si cuptoare )
    Eu cred ca regula se traduce foarte simplu , du o viata onesta ( fara smenuri si scheme ) si nu te agita ca un pepsi .
    Btw, bun articol

  47. #145

    la o scoala din Arad,clasa a 5-a,secret santa.suma limita pentru cadouri-10 lei.un copil primeste de la secret santa-ul lui doar doua napolitane,ceilalti primind in mare parte carti,jocuri,suveniruri etc.copilul resemnat,doar el daruise ceva “potrivit” devine ciuca batatii intregii clase.pentru ca santa al lui e sarac.pe bune lume?????????????

  48. #146

    Sincer, la cum stau lucrurile, la cum se inghesuie masele la fiecare aiureala debitata de sus (indiferent de cine), tind sa cred ca nici nu vom “sti” prea curand.

    • #147

      krossfire,
      “la cum se inghesuie masele la fiecare aiureala debitata de sus (indiferent de cine) tind sa cred ca nici nu vom “sti” prea curand.”

      doar la Arhi se inghesuie masele sa comenteze la un asemenea articol.
      publica acelasi articol la tine pe blog si va fi mult mai aerisit in comentarii.
      ce faci in cazul acesta, tragi alta concluzie? :-))

      btw, imi place mult cum scrii, impresionant, poate si din cauza ca eu la varsta ta inca nu ma hotarasem ce vreau de la viata. toate deciziile importante din viata mea le-am luat un an mai tarziu, la 25 de ani…:-)

      de atunci sint sclavul acelor decizii. dar banuiesc ca ti-ai descoperit si tu latura masochista a propriului talent…

    • #148

      @ Hary, cred ca Vlad s-a referit la altceva cand a scris ” la cum se inghesuie masele la fiecare aiureala debitata de sus ” :p

    • #149

      danicorban,
      posibil, dar chiar si atunci comentariul meu este valabil….:-)))

  49. #150

    Ce ghiveci de text. Autoare amestesca lucruri care tin de comportmant cu cele materiale. Mersul la opera nu poate fi puas la egalitate cu spalatul (sper ca nu trebuie sa explic de ce). Materialismul nu inseamna viata civilizata! Nu am vazut nimic despre mersul la dentist sau actul de a dona.

    Romanii mereu astepata ca altii sa fie perfecti dar cind e vorba de ei e alta poveste. Il deranjeaza vecinul de la 3 cind are o petrecere pina la 6 AM dar cind el are aceeasi petrecere se duce sa le dea in gura celor care sint deranjati…
    Nu am simti miros de transpiratie 2 ani de zile in canada cit am simtit in romania timp de 3 saptamini.

    • #151

      In Canada e mai frig

    • #152

      Mihai, acesta nu e un articol exhaustiv. Sper ca nu te-ai fi asteptat sa fac o lista completa cu tot ce ar fi normal si de bun simt in atitudinea unei persoane. In rest, si tie ca si lui zack mai sus, ia vezi ce scrie in Dex la “ideal” 🙂

    • #153

      mihai007,
      “Mersul la opera nu poate fi puas la egalitate cu spalatul (sper ca nu trebuie sa explic de ce).”
      ba da, te rog insistent sa ne explici de ce.
      pentru ca presimt ca asa o sa-mi dau seama cum de in Canada nu miroase nimeni a transpiratie. ..:-)))

      “Materialismul nu inseamna viata civilizata!”
      Bunastarea materiala a facut posibila o viata civilizata. O burta plina si o viata fara griji face omul mai tolerant…

    • #154

      Hary pentru tine nu ma voi obosi.

    • #155

      Oameni buni, nimeni nu poate defini cuvântul civilizaţie. De ce vă căcaţi pe voi încercând să păreţi că ştiţi despre ce vorbiţi? Tatiana, mai călătoreşte şi tu, măcar pe 5 continente şi pe urmă reformulează textul. Când veţi pricepe că pentru unii este normal să îşi spele picioarele în chiuvetă în public şi pentru alţii e normal să mănânce numai cu mâna, fără tacâmuri, asta în cele mai luxoase “cetăţi” pe care vi le puteţi voi închipui, veţi pricepe şi ce înseamnă civilizaţia de fapt… adică e un termen utopic, doarece dacă am fi cu adevărat civilizaţi, nu ar exista puşcării, războaie etc. A fi civilizat înseamnă, în primul rând, a nu fi biased când emiţi o judecată, iar faptul că te ştergi la cur cu hârtie ţeva şi nu te speli arăbeşte, ţine de cultură, nu de cetate… fiindcă cetatea nu s-a construit pe căcat ci pe caracterul celor care au format-o.
      Îmi place gluma cu danezii, aceşti încuiaţi la minte care după ce şi-au dorit multiculturalism, şi-au dat seama că nu e bine după ce au aflat că într-un consiliu local musulmanii au votat un buget mai mic pentru craciun si unul mai mare pentru eid şi că de fapt nu îşi doresc brad de crăciun. Şi hopa, s-a dus pe penis multiculturalismul şi acum vrem să băgăm legi dure fiindcă societatea daneză e în pericol. Pe sistemul, vă dăm drepturi depline să faceţi cum ne convine nouă, de aia nu vă lăsăm să purtaţi abaya, dar pe ai noştri îi lăsăm cu creastă în cap.
      Una peste alta, mai puneţi fraţilor mâna pe o carte şi nu mai măsuraţi în pantofi şi jachete ce nu puteţi pricepe.

    • #156

      Sandu, draghe, habar n-aveam că să mănânci cu mâna nu e civilizat. Eu ador să mănânc cu mâna, fără furculiţă, fără cuţit. E o senzaţie unică de om simplu. Asta cu 5 continente m-a atins 😉 am să mă duc să plâng.

    • #157

      Mna, ce să zic.. ai reţinut ce ai vrut. E bine că n-ai avut replică. Asta spune suficient. Cer scuze de deranj. 🙂

    • #158

      Ana tu suferi de snobism.

  50. #159

    Nenea Arhi, pot sa iti trimit si eu o postare si daca iti place, sa o urci pe blog , sa ma certe si pe mine lumea cum o cearta pe anatati ? Tu oricum esti ocupat cu excursia 🙂

    • #160

      danicorban,
      de cand am asteptat eu clipa aceasta…:-))

    • #161

      Clipa cand ma rog de Arhi si ma ignora? : )))
      Hai, Arhi, pleaseee 😀

    • #162

      danicorban » ce ma rogi, coane?

    • #163

      danicorban, păi da, dacă nu era ocupat cu excursia îmi dădea şi mie drepturi să editez articolul, să-l identez cum trebuie şi să tai “civilizat” să pun normal la schimb … :))))))))))

    • #164

      anatati » nu de asta nu ti-am dat drepturi, ci pentru ca nu te pricepi la wordpress:) e suficient ce ai. acum il poti edita

    • #165

      danicorban Duminică, 16 Decembrie 2012 Reply

      ” Nenea Arhi, pot sa iti trimit si eu o postare si daca iti place, sa o urci pe blog ..etc, etc. etc ” . Sa o citesti doar. Daca nu iti place, iti scriu alta mai frumoasa cand am timp si inspiratie mai multa 🙂

    • #166

      danicorban » desigur, chiar te rog

    • #167

      domnule, mă pricepeam cât să fac ce-am cerut :))))))))))))))))))))

    • #168

      anatati » admin la mine pe blog nu am decat barbati sau femei cu care am impartit o bucata de paine. inca nu stiu ce sandwichuri faci :))))))))))

    • #169

      Pai zi-mi un mail unde sa-ti trimit.

    • #170

      danicorban » cetin@arhiblog.ro

    • #171

      Merci, am trimis.

    • #172

      danicorban » marti

    • #173

      martea asta ? Ieee 😀 Ti-am trimis si poza pe mail.

    • #174

      danicorban, trimite-mi si mie te rog pe email postul. eu nu am rabdare pana marti..:-))

  51. #175

    Sandu,
    zici bine ce zici in comentariul tau. insa nu vad legatura cu postul lui Anatati.
    pentru ca eu nu vad nimic in ce ai scris tu care sa fie in contradictoriu cu ce a scris Anatati. este o alta perspectiva a lucrurilor pe care ai expuso tu.

    in postul ei este vorba despre o normalitate imaginata de ea. pur subiectiv expusa pentru ca este vorba despre persoana ei. poti sa rezonezi cu ea sau nu.

    NU a incercat o prelegere stiintifica despre cultura si civilizatie.

    • #176

      păi nu, că el voia doar să fie inteligent. i s-a părut lui că n-am călătorit suficient ca să pricep că normalitatea şi civilizaţia nu ţin de anumit rigori rigide, ci de individ, de o anumită bunătate şi o anumită linişte interioară pe care nu ţi-o dau bunurile materiale, ci altele.
      da’ toţi îs deştepţi, ce să zic …

    • #177

      Tatiana, chiar imi pare rau ca te-am deranjat. Roaga pe dl administrator sa stearga comentariile mele. Serios. Imi faci mie un serviciu in primul rand.