Oamenii au capacitatea extraordinară de a-și deturna energiile de la ce este cu adevărat important, spre tâmpenii. Și nu cu intenții insidioase, nu. Din cea mai profundă bunătate sau naivitate.

Zilele trecute, citeam pe wallul unei fătuci, după una din serile senzaționale din piață, ceva de genul Oameni buni, vă rog eu din suflet, protestați și pentru păduri, uite, au dat lege prin care pot tăia pădurile. Pentru că exact așa funcționează un protest. Ne strângem toți în piață, consultăm agenda, Băieți, azi despre ce strigăm? păduri. Ok, hai. (în paranteză, băiatul ăla care era foarte tare la Local Kombat, fost angajat SPP, Ghiță, era azi vijelios pe la Cotroceni, strigând că nu e pesedist, dar uite ce ne face Iohannis, ne taie pădurile, uitând că legea la care face referire e semnată de nu mai puțin de 34 de pesediști, 10 din ei mari proprietari de păduri. Well, se pare că după ce iei mulți pumni…)

Un alt băiat făcea campanie pe Geeks for democracy pentru reinstaurarea monarhiei. Să vină regele și să ne instaureze dreptatea și libertatea. Păi regele e hurr durr, leucemie, alea. Nu contează, uite ce declarație frumosă a dat principesa Margareta, custodele coroanei regale, e numai bună de condus o țară. Mi-am dat eject automat, prea mulți oameni inteligenți pe cm^2, nu aveam ce căuta acolo.

Azi, altul, făcea scandal că vrea să protestăm pentru legea lustrației, să nu mai fie niciun politician cu cazier, să fie punctul 8, să blabla. Pur și simplu, când citesc de astea, nici nu mai pot urmări firul logic, ies naibii de pe internet și mă duc să mă culc. Oare ei cum cred că e faza asta cu protestul? În fiecare zi, pe la 20, un reprezentant de la guvern contorizează ce s-a strigat, după care a 2 a zi emite legea respectivă?

Problema e că mesajele astea se duc mai departe. Și sunt destul de mulți naivi care citesc și zic Da băi, suntem o forță, mâine mergem și protestăm pentru păduri, lustrație etc. Iar protestul, în loc să fie din ce în ce mai puternic și presiunea să fie tot mai mare, se împarte în proteste și protestulețe, fiecare pentru ideile din capul său și cam gata, aici se răsuflă tot.

Știți ce e trist? E că jumătate dintre voi nu veți înțelege nimic din ce am scris, ci veți pricepe că eu sunt împotriva protestului pe păduri și că e foarte bine că se protestează pe păduri, de ce nu vreau să protestez pe păduri, că uite ce face psd, ne taie pădurile. Cum să nu protestezi pe păduri, dacă nu protestezi pe păduri, înseamnă că mă-ta-i proastă UE Steaua Hey Hey!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ai cititori mai inteligenti. Nu si Tim….

    • @dufix, Stai calm… abia astept sa intre rusu dinspre Ucraina sa va rupa fasu un pic asa … ca de asta e, asa se intampla dupa revolutii…

    • Eu mi-am dat seama ca tara asta nu mai are nici o sansa cu president alogen si cu tineretul scindat de restul populatiei… Nu mai zic nimic, iesiti la proteste cat mai puteti cat mai aveti tara… in rest e ok.

    • Tim, esti prea drastic cu noi.Hai te rog mai da-ne o sansa

    • #5

      Pai mai Tim, daca e sa ne luam dupa tot ce debit…pardon, declari tu pe aici, tu esti mai alogen decit presedintele, mai. Da’ alogen-halogen, nu asa… Hmm?

  2. #6

    Pana la urma fiecare cu ce il doare.Nu au cum sa fie toti pe aceiasi lungime de unda oricat ne-am dori acest lucru.

    • Asta a fost vesnica problema a romanului, adica nu s-a putut uni pentru nimic in veci….mda…

    • – Sigur, astia vor sa ne ia gatul, dar nu putem sa protestam si pentru incalzirea globala?

      – Ba daaaaa…

  3. #9

    Stii ce e si mai trist, ca aia de inteleg isi pot lua o muie de la inaltime. Cand vreau sa postez tre sa masor de doua ori cuvintele ca sa nu le las prostilor chestii de care sa se lege, azi i-am zis lu unu boss si s-a detonat.

  4. #10

    Pasul 1 Mita la aproape toata tara.
    Pasul 2. Hai liberare si legiferare furt
    Pasul 3. Transformare DNA in politie locala
    Pasul 4. Măriri de taxe si inventare de impozite
    Pasul 5. UE ne întoarce spatele
    Pasul 6. Igor Dodon devine cetatean de onoare al României.
    Pasul 7. Multinationalele isi fac bagajele (mai putin OMV)
    Pasul 8. Soacră-mea recunoaște cu junatate de gura ca am avut dreptate.
    Pasul 9. NATO se regrupează si ne lasa cu Dragnea
    Pasul 10. Capitala se muta la Alexandria.
    Pasul 11. Este copiat modelul sovietic: Dragnea presedinte si Grindeanu premier si viceversa.
    Pasul 12. Mircea Badea este violat in plina zi incercad sa isi schimbe roata. Moare de inima rea (nu de la secs anal) deoarece nu are tehnocrați pe care sa dea vina. Ministrul justitiei, Sebastian Ghiță ridica sec din umeri.
    Pasul 13. Gazprom cumpara pe nimic activele capitalistiilor de la OMV.
    Pasul 14. Este scoasa engleza din scoli si reintrodusa limba rusă.
    Pasul 15 Datorita profesionismului dus la extrem ROMÂNIA TV devine televiziune de stat.
    Pasul 16 Romanii mananca radacini si protesteaza ordonat impotriva porcilor de nemți si americani.
    Pasul 17 Radio Europa libera este interzis.
    – Lui Iliescu i se face mausoleu.
    – Dacia logan ramane neschimbata de 18 ani.
    – Agricultura este semi existenta dtorita secetei si poluarii terenului agricol cu DDT.
    – Doftana e suprapopulata de tehnocrați – dusmanii poporului.
    – Incep sa se desființeze biserci. Starting cu neo protestanții care-s occidentali si riscul de tradare e mare. Apoi continua cu ortodoxia.
    – Florica Dansatoarea – devine noua Ecaterina Teodoroiu si statuia ei se afla in fata Palatului Poporului din Alexandria-Teleorman.
    – Internetul s-a scos in totalitate din România.
    – Cand iese in stradă Dragnea acum aruncă din DragneaMobil in multime cu țigări si pet-uri de Burger la 2l.
    – Din cauza frigului in 14-15 decembrie apar primele mișcări de rascoala in Timisoara
    – Victor Ponta presedinte de onoare al PSD este linșat in timp ce incerca sa fuga la Kremlin.
    – In 22 dictatorul e impuscat
    Restul il știți deja
    #Psdforever #idiocracy #dragneaPremier #SperSaCrapi

    • #11

      – iliescu apare la tv si ne spune sa ne pastram calmul, sa aparam televiziunea nationala de teroristi….

    • #12

      Deci in scenariul asta Iliescu o sa traiasca bine mersi si atunci?

    • E mai tanar, mai efervescent

    • #14

      In orice scenariu Iliescu o sa traiasca bine merci

    • #15

      @alex, nu mai stiu exact cursul discutiei care m-a dus la asta, dar ieri m-am pus si am pus intrebare “cum o dormi iliescu stiind ca atatea milioane de romani ii doresc efectiv moartea. nu conteaza modul, doar sa fie cat mai curand?”.

      raspunsul primit a fost devastator “keyser soze”. stii tu “The greatest trick the Devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist”. nea nelu e rotofei, sanatos, fara nici un stres pe lume, asa sarac cum e (si nici macar la cotroceni nu se duce sa protesteze sa mai castige si el 100 de lei). zambeste ca pe vremea cand juca belciuge cu ceausescu. nici un serviciu sau sursa nu maraie nimic despre vreo problema de sanatate. fi convins ca ne ingroapa pe cel putin jumatate din astia care scriem sau comentam pe aici.

      deci da, in orice scenariu care ne priveste, iliescu traieste bine mersi!

    • #16

      Lui Iliescu i se face mausoleu in timpul vieții

  5. #17

    Astia-s hipsterii, protestatari profesionisti de facebook, pe care cu totii ii stim, daca nu dupa nume, atunci macar dupa fata, si cred ca de-abia acum vor intra puternic in actiune. Cand era masa mare de oameni, nu puteau dirija nimic, daca aparea unul pe acolo care vroia sa faca pe seful, era imediat scos din multime si pus la punct + informatii complete despre el pe internet, sa vada cine l-a pus pe el acolo sef peste toti. Dar acum, ca s-a dispersat multimea, va deveni totul o gluma, din pacate, sunt slabe sanse sa se mai vada in piata numarul de oameni care s-a vazut pana duminica . O sa se vorbeasca din nou despre Rosia Montana, patriarhie, noua biserica aia a neamului nu stiu cum, doar o noua mare multime ar anula tampeniile astea .

  6. Pai daca tot suntem acolo nu protestam si pentru delfini? E iarna, frig, macar o patura sa le dam si lor.

    In alta ordine de idei ai dreptate. Din pacate multi au impresia ca s-a terminat. Nu prea. Nu s-a terminat nici macar cu mizeria de OUG 13. Inca mai au cai sa o repuna in practica. E suficient sa anuleze OUG 14, ceea ce cred ca se si pregatesc sa faca. Din cate am inteles OUG 14 se discuta in parlament dupa 10 februarie. Daca o resping atunci intra automat in vigoare OUG 13. Deci ce am rezolvat de am inceput sa ne culcam pe o ureche? 🙁

    • #19

      E ok, ca ordonanta 13 revine pt ca 14 (aia de abrogare) e neconstitutionala.

  7. #20

    Tu ai dreptate, insa in orice manual de clasa a II-a de sociologie o sa citesti ca un numar mare de oameni la un loc, dar fara lideri, se cheama gloata (fara nici un sens peiorativ). Grupul din piata – cel putin pana la “abrogare” – a fost concentrat in jurul ordonantei. A disparut (cica) ordonanta – a disparut si coeziunea.

    Problema e ca in secunda in care s-ar ridica lideri ar aparea si acuzele ca sunt urmarite interese oculte din partea inteligentilor pe cm^2 pe care ii mentionezi, precum si (posibil) niste bajeti de 0.1T care sa-i intrebe cum mai stau cu sanatatea etc.

    Nu’s utilizator – dar cred ca feisbuc ar putea ajuta. Imi dau cu parerea ca cineva (un lider de opinie, de exemplu) ar putea sa foloseasca platforma ca sa initieze o schita de protest – un fel de “bajeti, hai sa racnim pe aceste teme si nu altele, dupa ce obtinem asta mai vedem ce facem”. Cu putin noroc si multa diplomatie din partea initiatorilor, poate s-ar ralia suficienti care sa inteleaga ideea din spate. Then again, la fel de bine s-ar putea sa iasa o mare varza.

  8. #22

    Dude , Ghiță a lucrat la SPP ca bodyguard nu la SRI 🙂

  9. Io cand spun ca multi au mers la protest de-a proasta, fara sa stie exact de ce, zice lumea ca-s tampit…

  10. pai se cam leaga una de alta.
    ia vezi ce spune si Guran pe aici.
    www.biziday.ro/2017/02/07/v-a-placut-discursul-presedintelui-cred-ca-suspendarea-lui-e-iminenta/
    gorilieni, israelieni, etc

  11. #26

    fiind analist (ha ha) de profesie, nu pot sa nu remarc transformarea prin care treci de ceva timp.

  12. #28

    Dukadam anunta proteste ale fecesebistilor in toata tara

  13. #29

    Asta cu padurile cred ca este o manevra psd-alde pentru deturnarea mesajului. Printre prieteni pe facebook am 3 pesedisti si 1 alde, foarte activi in propaganda. Nu se cunosc intre ei. Este remarcabil cum lucreaza la unison. Ceva de speriat. Deja pot face anumite tipare in care actioneaza. Am observat la ei cum brusc a aparut asta cu padurile. Ca de ce nu strigam pentru paduri?!?!

  14. #30

    Ești împotriva protestului pe păduri.

    • #31

      De ce nu vrei să protestezi pe păduri? Băi, PSD ne taie padurile!

      În altă ordine de idei, cum dracului au ăștia atâta noroc cu ninsoarea si frigul, exact cand e alba-neagra cu legislația?

      #fulareșicăciuli