Citeam dimineață aversa de comentatori pașnici de pe internet, cum îi lua în râs pe minerii ce s-au închis în subteran la Roșia Montana. Ahahaha, s-au închis cu lămpașe după ei, ahahaha, oare au suficientă palincă. Nu conta că protestul lor este demonstrativ, că au intrat cu lămpașe să arate că sunt mineri, că sunt niște oameni care protestează pentru că li se interzice dreptul la muncă. Ce contează, noi suntem hipsteri cool și sexy, protestul nostru, subvenționat cu 100 000 euro de către Soroș e corect, drept și bun.

Eh, rămâne de văzut cât de corecți și buni sunt. Până una alta, sindicaliștii de la Mechel Câmpia Turzii îi susțin pe cei de la Roșia Montana.
Surpriză, nu? Vom vedea cum va fi în continuare. Pentru că sindicaliștii sunt muncitori, nu sunt cool. Nu au pălăriuțe hip și fulărașe, nu au plăcuțe cu protestatoare simpatică, doresc sex cu un jandarm.

În schimb sunt foarte mulți și, spre deosebire de protestatarul clasic, care iese la protest după ora 17.30, când poate bifa cartela la ieșirea din clădire și duminica, pentru că sâmbăta e destinată ieșirii la munte sau la mare, depinde de sezon și nu votează dacă e în weekend votul, ăștia muncitorii chiar ies la vot. Și votează. Și dacă e să vorbim de presiunea maselor, vom vedea la final cine va ieși câștigător la alegeri.

Trăim vremuri simpatice.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    muncitorii sunt cool. sindicalistii niciodata.

  2. #8

    pai …protestele nu se exclud…pot avea loc in acelasi timp…interesanta va fi “rezultanta” celor lor

  3. #9

    Funny thing: ambele tabere au dreptate.
    Protestele astea is vacs! Cand vom auzi de utilaje sabotate si incendieri de sedii de firme atunci da, se cheama ca lumea chiar nu vrea :D.

    • #10

      Si inca una: prin anii ’90 era o moda misto de tot. Cum era ceva – pac! la televiziune. Miscarea prindea popularitate instant. Acum de ce nu mai picheteaza nimeni TVR? Sau Antena3? Sau Kanal D, ca sa ia autograf de la nora pentru mama…

  4. #11

    aici se aplica asta cu “eu am dreptate, tu esti prost pentru ca…”. ce i-as trimite pe astia undeva pe soare. si rezolvam si problema cu suprapopularea.

  5. #12

    ca tot se apropie iarna, mi-ar placea ca minerii sa stea cat mai mult in greva, sa vad si eu cu ce-si mai incalzesc casele astia de pe la proteste.

    • #13

      Pe bune? Adica protestatarii isi incalzesc casele cu aurs, sau cum?

    • #14

      mda…se stie ca productivitatea mineritului in Ro este incredibila

  6. #15
  7. #16

    vin minerii?

  8. #17

    ” că sunt niște oameni care protestează pentru că li se interzice dreptul la muncă.”

    Unde este prevazut acest drept?

  9. #19

    Va dati seama ce “wall of death” iese la universitate daca vin minerii?

    …dar serios acum: minerii vin, se iau la cearta cu demonstrantii, la un moment dat unu zice: “Coaie, plm, nu tipa la mine, uita-te si tu un pic spre Piata Victoriei” si atunci toata lumea se prinde ca adevaratul “dusman” nu e pe strada, e intr-un fotoliu caldut. Si incepe circul. Plauzibil, nu?

  10. #20

    Daca tot se doreste companie canadiana….se face greva canadiana. De obice cei care sunt in greva sunt platiti zilnic conform contratului iar orele in plus se platesc dublu. Sa tot stai in greva daca esti in sindicat..

  11. #21

    Mi se pare cam patetica luarea în ras a protestelor.
    Atât timp cât fiecare e obligat sa plătească taxe pentru întreținerea altei parți a populației, atât timp cât legea spune ca resursele aparțin tarii (adică populației), chiar dacă sunt pe terenul tău (și pentru care oricine va fi expropriat de urgenta, mai nou, si fără vreo posibilitate de negociere) cred ca are tot dreptul sa protesteze.
    Nu mi se pare normal ca numai ca unii sa spună ca au dreptul, sau dreptul la ceva anume, fals, dacă statul ia cuiva ceva, îi ia fără drept de apel și pe motiv ca este interesul populației, deci are tot dreptul sa protesteze și el la o problema similara.
    Daca sunt atatea neînțelegeri, si nu se stie cine si ce vrea, sa pună de referendum

  12. Bre, da’ de când e în opinia ta EVZ sursă credibilă de informații ? Nu de alta da’ cred că-i prima oară când citezi ca fiind credibil un articol de la ei. În rest erau “gunoaiele de presă de la evz”.

    Vezi, de asta lumea începe să adune 2 și cu 2 și să comenteze că sunteți influențați financiar de RMGC. Pentru că ușor, ușor opiniile voastre în favoarea RMGC contrastează cu opiniile voastre generale. Încep să apară fracturi de logică, argumente puerile și citări din niște surse pe care nu le-ai fi citat într-un alt context nici bătut…

    • #23

      lol, aceeasi surpriza am avut-o si eu cand intr-o seara Gadea la Antena 3 in timp ce-i lua interviu Pontaurului cita aceeasi publicatie facand referire fix la acelasi articol.

  13. #24

    Exista termenul de hipsterly-correct? L-as folosi pentru a descrie o tendinta noua, din ce in ce mai prezenta.

    Cand iesi sa protestezi impotriva proiectului Rosia Montana, acea iesire te responsabilizeaza. Cine a iesit trebuie sa-si asume ce va fi acolo daca nu se da drumul la proiect (acelasi lucru e valabil si pentru cei care sustin exploatarea, daca se intampla lucruri nasoale). Nu stiu cati sunt dispusi cu adevarat sa-si asume aceasta responsabilitate.

    • #25

      Pentru cei care sustin e simplu: “statul roman nu vrea sa faca ecologizarea zonei” – adica sa curete ce vor murdari aia.

  14. Care mineri, ăia tip Mirela bugetara?
    Ca unul dintre ei e așa de mare miner, încât are timp să lucreze și ca stomatolog când nu apare prin filme pro Roșia Montana

  15. #27

    pai sindicaliștii sunt doar masa de manevra. multi și prosti. pai tu crezi ca aia au vreo părere despre RM sau ca-i interesează? aia răspund doar la ordinul liderilor sindicali, sunt doar booti!

    • spre deosebire de manifestantii din piata, care sunt toti in parte lideri de opinie, nu?

    • #29

      nu, dar măcar aia din piața cred în ceva, au o părere, pe când ăștia din câmpia Turzii sunt doar manevrați. dar ei nu au nici o vina.

    • da da, au o parere, ei cred chestii, restul sunt manevrati. noi e destepti, restul e niste prosti platiti. sau manevrati

    • #31

      arhi, nici măcar nu trebuia sa raspunzi la un așa comentariu. or fi mulți “andrei” in tara asta?

  16. #32

    Daca minerii de la Campia Turzii au iesit in strada din solidaritate, ii sustin, dar daca au fost influentati de cineva, sunt niste lepre, iar daca au fost influentati de cineva si nici n-au luat bani pentru a protesta, sunt niste lepre proaste si ieftine. Eu ii ador pe astia de la Rosia Montana, care vor sa lucreze, dar ma inteb, ca un necunoscator al mineritului, oare in anul 2013 se face minerit tot cu tarnacopul sau vine un baiat cu un utilaj, il programeaza de la un calculator si care are o productivitate mai mare decat 1000 de mineri. Pe mine nu ma deranjeaza poluarea, pentru ca la Rosia Montana e deja o poluare foarte mare, iar raurile de acolo sunt rosii de la substantele ramase de la exploatarile anterioare. Insa ma deranjeaza faptul ca suntem o tara de cacat, care stam cu curul pe un munte de aur si in loc sa-l scoatem noi de acolo si sa ne mai platim din datorii, il dam unor smecheri cu multi bani. Si vad ca-s niste persoane publice, care vor sa ne convinga ca acolo sunt mai putine tone de minereuri, decat speculez eu ca sunt si atunci nu pot sa ma inteb, de ce-si bat capul astia de la RMGC de vreo 15-17 ani, daca profitul lor nu ar fi colosal?

  17. io-s de acord cu exploatarea de la rosia montana, daca toti banii care s-ar duce la statul roman ar ramane in judetul alba. uite, nici macar in restul ardealului. de ce sa profite vasluiu de auru albanezilor?!

    • ca cica locuri de munca pt moti…da’ si cand se termina auru’, judetul alba ramane un pic mai bogat si restu banilor pierduti prin toata tara…colonialism. cum ar fi fost daca dubaiu mai tinea si acum de marea britanie.

    • serios, ar trebui data o lege prin care resursele naturale exploatate sa contribuie in primul rand la dezvoltarea zonei respective. adica pana cand regiunea aia nu devine un rai pe pamant, niciun banut din redevente, impozite etc. sa nu se duca in alta parte. gata, le dai 1000 de euro, sa zicem, oamenilor din zona ca sa-ti fie mineri si gata, ii ai de partea ta…nu ajunge, bai fraierilor. cereti mai mult pt zona voastra.

  18. #36

    Vad ca se incearca sperierea oamenilor cu niste poze de prin Peru cu munti feliati, dar asemenea exploatari si aspecte exista deja pe valea Ariesului, una mare chiar langa Rosia Montana, la Rosia Poieni (se vede din Google Maps), inclusiv un iaz de decantare maricel langa el, nu stiu daca asta e cu cianuri, cert e ca exista iazuri cu cianuri in functiune la noi.
    Legat de exproprieri facute de privati, ele vor fi necesare si daca se concesioneaza lucrari de autostrazi, asa cum se face in majoritatea tarior dezvoltate, tocmai ca statul nu trebuie sa investeasca nimic iar concesionarul are interesul sa realzeze cat mai repede lucrarea pentru ca doar cand e gata va putea incepe sa scoata bani din taxa de autostrada. Acum se pot face exproprieri pentru utilitati publice, insa daca e concesionat are statut de utilitate privata. Nu cunosc exact textul propus astfel incat sa existe pericolul ca de exemplu un Mall sa iti demoleze casa, dar se pot specifica anumite scopuri care au si interes public pentru a permite exproprieri facute de privati. Cert e ca daca o autostrada va fi folosibila tot timpul inainte, deci merita concesionare, la exploatarea aurului nu mai e acelasi lucru. Dar la fel de cert e ca daca se subcontracteaza lucrarea de exploatare, vom pati la fel ca si cu Bechtel; plus ca nu cred ca o companie serioasa de exploatare ar accepta aceasta varianta si nu concesionarea; si asta e valabil pentru orice resurse naturale, inclusiv gaze de sist; deci cei care spun ca sa scoatem noi sa ne ramana noua sunt doar demagogi si/sau ignoranti.

    • Tu te auzi ce spui? cum.. sa te exproprieze privatul?
      Exproprieile se fac numai de stat si numai ptr cazuri de UTILITATE PUBLICĂ, dar acolo e biznis curat, e foarte pe langa utilitatea publica

    • parca am chef si io sa expropriez pe cineva, asa, pe persoana fizica

  19. #39

    am crezut ca cea mai soioasa ipocrizie o dețin americanii. m-am inselat……

  20. Tare filmuletu asta.. Badea rulz :))
    www.youtube.com/watch?v=5mJT9YRCoP4

  21. Eu as lasa aurul in pamant. As planta niste pruni p-acolo (sau ceva fruct care creste). Si-as face tuica din recolta. Se vinde mai bine ca aurul … Mult mai bine. Si se regenereaza, natural, in fiecare an.

    Dar pe unii nu-i duce capu’ …

    • Mai e o faza cu prunii aia. Mai dau si oxigen. Pune-ma sa aleg intre bani si aur VS. pruni (fruct si alcool-ul derivat) si aer. Fara mancare mai supravietuiesc o saptamana. Fara aer sunt mort in 20 de minute.

      Eu inteleg ca saracii n-au de lucru. Dar in agricultura e 50/ziua de munca. Solutii sunt: trebuie si mentalitatea de miner sa se schimbe. De fapt asta-i problema 🙂