Zbor de-ăla lung de 9 ore.
N-am nicio problemă să merg cu avionul, dar 9 ore te rupe. În dreapta mea se așează o doamnă cu fiica ei de vreo 8-9 ani.
– O să fim colegi de zbor – zice doamna ca și cum noi pilotam avionul.
Puștoaica, n-a durat mult și s-a apucat să butoneze un telefon cu carcasă roz.

– Luminița, divorțată – zice cucoana întinzându-mi mâna.
Pe mine m-a luat prin surprindere cum a adăugat ea statusul de feizbuc la mâna întinsă.
Bine, nici nu mi-a luat mult să văd cu cine am de-a face că la un momentdat a zis că ea studiază bioenergia.
– La ce facultate? întreb.
– A, nu, că studiez așa pentru mine. Uite, îți fac o demonstrație, întinde mâinile – și se răsucește spre mine gata să mă ia de degete.
Sunt 9 ore de zbor, și-așa e plictiseală, fuck it, hai că le întind.
– Închide ochii – zice ea.
(eu în gând: portofelul e-n buzunarul stâng, pașaportul la piept… hai că închid ochii)
– Nu te gândi la nimic… Lasă energia să te cuprindă… Simți ceva? zice doamna.
Eu o știam pe-aia cu “închide ochii, simți un deget în cur?” dar chiar nu simțeam nimic.
– Eliberează-te de gânduri… Simți că plutești?
– Păi suntem în avion, zburăm…
– Hai dragă, că nu glumesc.
– Nu simt, doamnă, nimic.
– Păi concentrează-te puțin, o să vezi o lumină…
Aicea m-a făcut un pic să cred că m-am concentrat puțin și-am simțit o bufnitură în scaun de-am văzut luminițe dar l-am auzit pe pasagerul din spate:
– Mă scuzați! nici n-ai unde să te întinzi în avioanele astea, domnule…

– Hai ține ochii închiși. Că o să vezi că funcționează – zice doamna Luminița. Pot să ridic și obiecte moarte.
Perversă duduia, te pomenești că vrea să-mi distrugă reputația chiar aici în avion.
Am asigurat-o că sunt încă verde dar nu știu ce-a înțeles ea că mi-a zis să îmi imaginez un câmp cu pepeni.
La un momentdat îmi făceam calcule cum să ies cel mai onorabil din discuție că mă luase cu călduri de la ce pepeni îmi imaginam eu.
Cum ies eu din asta?
Dacă eram la sol mai suna un telefon sau poate o stewardesă s-o întreb dacă are ceva dulce prin spate, dacă nu să-i dau eu.
Nimic, toată lumea în jur sforăia numai pe mine mă ținea o divorțată treaz și în suspans.

M-a salvat puștoaica.
– Mami, telefonul meu nu mai are baterie.
I-a dat telefonul ei și pe urmă s-a dus la baie – probabil să-și descarce bioenergia că s-a zguduit așa de vreo două ori avionul.
Noroc că am auzit în difuzoare: “We are now crossing a zone of turbulence, please return to your seats and keep your seat-belts fastened”.

Între timp, puștoaica s-a mutat lângă mine să-mi arate nu-știu-ce joc cu minioni galbeni.
Bucuros c-am scăpat mă așez cât mai confortabil și dau să ațipesc, cred că am și visat așa vreun sfert de oră.
Când deschid ochii văd o lumină orbitoare.
Aoleu, să vezi că vine iisus!
Mă feresc instinctiv și-o văd pe divorțată – revenită pe locul ei de lângă mine – că-mi ține lanterna telefonului aproape de față.
– Ce faceți doamnă, vreți să mă dați la ziar?
– A nu, doamne ferește, este o tehnică nouă, te fac să-ți crească barba. Lumina intensă plus energia mea… Ție ți-ar sta bine, așa chel cu barbă — și-mi face cu ochiul.
(Chel cu barbă?!) Bă, e chiar perversă duduia, dar cum scap eu de ea?
– Uite aici – și-mi întinde telefonul cu camera pornită să mă uit dacă mi-a crescut barba.
– Nimic – zic eu timid.
– Nimic?! Păi uită-te mai atent. Chiar nu vezi nimic pe față?
– A, ba da, puțin pateu pe obraz că am mâncat pe fugă…
– Hai lasă-l dracu de pateu, nu vezi niciun fir de păr?
– Poate țin eu telefonul greșit, să mă uit în nas?

Undeva pe la mijlocul zborului cred că i s-a terminat bateria de bioenergie și-a adormit.
I-am stins eu preventiv veioza de deasupra să nu-i crească naibii barba până la destinație.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.