Azi, surpriza de pe fețele celor ce se duc în vizită în zone clare de dictatură și se lovesc cu capul de pragul de sus, cu uimire.
Aici intră și barchetbalista americană care sapă sare în Siberia, care a venit și ea cu niște iarbă la ea, în Rusia, că na, ce să și faci când te plictisești. Sau cei doi din Dubai, arestați pentru că au făcut sex în afara căsniciei.

Dar, la ordinea zilei sunt turiștii care o ard WC prin Qatar, mirați că nu mai pot bea bere sau că au voie doar 4 beri pe zi, că li se confiscă steagurile LGBT la intrarea pe stadioane sau că sunt condamnați la lovituri de bici pentru că au vrut să introducă alcool pe aeroport.

Da, suflețelul meu mic și negru adoră lucrurile astea. Poate, în felul acesta, o să reușim să înțelegem, ca un conglomerat, că, în aceste momente, se dă o luptă între civilizație și evul mediu și că nu putem trăi cu percepte gen Trebuie să respectăm obiceiurile oricărui trist medieval, când vine la noi, pentru că așa e frumos și corect.

Dacă urmăriți, mai ales pe twitter, subiectul, veți vedea comentariile cetățenilor qatarezi revoltați de faptul că westernerii nu le respectă tradițiile sclavagiste. Deci nu, nu avem pe nimeni de salvat. Avem de ridicat ziduri și de așteptat să se ucidă între ei, pentru cămile și femei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Qatarezii daca sunt asa revoltati pe valorile culturii vestice ar trebui sa isi conduca camilele in loc de Lamborghini, sa inchida magazinele Moncler, Gucci, sa isi arunce ceasurile Patek Philippe si sa nu se mai lase manjiti de decadenta occidentala.

    149
    • Sau daca noi suntem revoltati pe legile lor sa nu le mai vindem
      Dar …

      61
    • #3

      @dny, de fapt echivalentul la ce a zis Daniel, ar fi:
      “Daca occidentalii sunt asa de revoltati pe valorile culturii arabe, ar trebui sa nu mai cumpere petrol de la ei. Sau sa nu se mai duca in vacanta acolo.”

      Nu este nimic gresit in faptul ca ei insista sa le respectam traditiile. Gresit este ca noi ii lasam sa faca ce vor atunci cand vin in Europa.

      69
  2. #4

    “According to the Qatar National Bank, the available reserves allow Qatar to maintain its current production for another 138 years.”

    Cel puțin câteva zeci de ani de acum încolo n-avem încotro…dup-aia îi putem ignora (cu cămile, fără capre, nu contează)…noi suntem slabi, nu-s ei puternici!

    28
    • #5

      Aici arata nivelul de inteligenta scazut al Quatar-ezilor. Cum sa produci petrol atat de lent cand preturile sunt atat de sus? Ar trebui cel putina dublata productia, chiar daca pretul la nivel mondial scade usor, pentru a vinde rezervele alea cat timp au o valoare. Mai ales ca petrol arabilor se extrage destul de ieftin fata de cel al rusilor de exemplu.

    • #6

      Si dupa cateva zeci de ani vom produce plastic din ..?
      Putem inlocui cumva energia obtinuta din petrol (sau asa spera baietii astia verzi – desi pana la avioane electrice mai e mult) cu energie obtinuta din surse alternative – nuclear, solar samd.
      Dar plasticul si ingrasamintele se produc din petrol si gaze. Reciclarea e o gluma.

  3. #7

    Mai vb de valoriile culturale ale celor din Quatar, ce cred ei ca trebuiesc respectate de catre vestici dupa ce li se termina petrolul.

    17
  4. #8

    “Patriotii” astia arabi, care posteaza jeguri de astea, uita esentialul: lumea nu a tinut mortis sa mearga la ei in vizita, ei s-au “oferit” (mituit) sa organizeze acest mondial. Lumea nu merge sa vada megalomania lor, care in secunda in care dispare dependenta de petrol, va deveni proiect de “hai sa vedem in cat timp papa desertul un oras”. Nu. Lumea merge sa vada fotbal, sa strige pana raguseste, sa bea o bere, sa se distreze, indiferent de adresa. Iar dupa reactiile oamenilor, se pare ca au uitat sa mentioneze in proiectul lor “mondial de neuitat” chestiile astea, no beer, no fuck, no lgbt, pray 5 times a day, etc.

    Sincer, suntem de toata p’la,sa vina Iran si sa ne arate ce inseamna cojones, sa nu canti imnul, in semn de protest, chiar daca esti pasibil de pedeapsa capitala. Iar fetitele noastre, dupa ce s-au “razboit” in toata Europa cu banderola lor colorata, s-au facut mici. Bine ca niste matusi si-au taiat o suvita, sa-si arate solidaritatea. Penibil.

    Sper din toata inima ca americanii si canadienii sa nu uite acest mondial si peste 4 ani sa vad niste security cu fraza “your values are not universal, you’re a guest here, go wear towels and hijabs in Camel land, gu’bai”.

    82
    • #9

      De fapt ei au mentionat chestiile cu “no beer, no fuck, no lgbt, pray 5 times a day”. Doar ca noi am ales sa ignoram si am crezut ca facem ce vrem.
      Nu este vina qatarezilor ca au dat spaga, este vina conducatorilor din fotbal ca au primit spaga.

      36
  5. #10

    TLDR; lipsa drepturilor omului nu este cultură.

    42
  6. #11

    la fel de revoltati pe Western nations ca idiotul de Lavrov, in timp ce avea la mana Apple Watch si iphone 13… plm de retarzi.

    46
  7. #12

    “I don’t know why the westerners don’t realize that their values aren’t universal”

    Pe acelasi principiu nici in Europa/USA nu ar trebui ca femeile sa umble cu fata acoperita si barbatii cu turban. Dar in tarile civilizate, principiile si cultura vizitatorilor sunt respectate.

    53
  8. Faza este ca fix aceleasi comportamente ar oftica major si biserica ortodoxa. Si cred ca si pe aia catolica. Beutura, gheism, futai… Cred ca Baniel isi da pumni in gura acuma cand vede ce au reusit aia cu islamu pulii, si ei cu cruci si babe, inca nu.

    37
    • #14

      Oftica major dar nu baga la puscarie/bice/omorat cu pietre. Nu exista comparatie la nivel de fanatism intre cei mai habotnici crestini si musulmanii asa zis moderati.

      13
    • #15

      Nu e chiar asa, pentru ca crestinismul e o religie a tolerantiei si iubirii aproapelui, nu in sensul ghei, evident!
      Astfel ca un crestin ar trebui, cel putin in teorie, sa il accepte pe ala ghei asa cum e, eventual sa se roage pentru el, nu sa il omoare cu pietre cum eronat a facut in trecut.

      6
    • #16

      Pina in urma cu niste ani si in zonele crestine se pedepseau cu temnita, lovituri de bici sau arsul pe rug unele din pacatele astea. Bine, prin “niste ani” inteleg niste sute de ani.
      Nah, cam asta e diferenta: niste sute de ani de evolutie. Ei sunt inca la monarhismul absolutist si purificarile religioase in care Europa era in sec XIV-XV

      Stii ce e insa cel mai dureros? Ca pe la anul 1000 era fix invers: arabii aveau biblioteci si arta si medicina, in timp ce Europa traia in intunericul evului mediu timpuriu.

      21
    • #17

      ceea ce ne arata ca civilizatia poate fi ucisa foarte foarte rapida. uita-te la iran

    • #18

      Florine, am zis “in teorie”, daca ai fost atent.faptul ca si crestinii au fost niste porci fanatici si criminali sadici nu imi invalideaza mie comentariul. Faptul ca in numele religiei pornesti cruciade (chiar si ale copiilor), sau arzi pe rug sau ucizi cu pietre alti oameni arata ca teoria aia a religiei ramane doar teorie si oamenii n au invatat nimic.

      4
    • #19

      @florin, ”Ca pe la anul 1000 era fix invers: arabii aveau biblioteci si arta si medicina, in timp ce Europa traia in intunericul evului mediu timpuriu.” Aveau, dar au ales să beneficieze de ele doar elita. Pentru săraci, muie și o capră.

      11
    • #20

      Arabii si persanii erau mai avansati ca occidentalii acum 1000+ de ani – corect, si dupa aia a venit islamul si s-a dus pe penix toata civilizatia.
      Crestinii faceau acum sute de ani mizeriile pe care le fac musulmanii azi – corect si asta, dar cand zici asa ceva implicit zici ca musulmanii sunt cu sute de ani in urma noastra.

      Fundamentele religiilor abrahamice sunt aceleasi, doar ca unii am evoluat mai spre secularism, altii au evoluat spre facut din religie lege imutabila.

      12
    • #21

      *involuat

      3
  9. #22

    Bună ziua, aici la noi nu aveți voie cu cârpa aia pe cap.

    2
  10. #23

    Legat de baschetbalista, pe numele dansei Brittney Griner, mi se pare important de precizat acest lucru: “She was detained at Sheremetyevo International Airport after the Federal Customs Service found she was carrying vaporizer cartridges containing less than a gram of hash oil; she had been prescribed medicinal cannabis in Arizona, which is illegal in Russia.[” Cu alte cuvinte, nu fuma in scop recreational, ci avea prescriptie medicala intr-unul din statele americane unde acest lucru era permis. Sigur, partea ei de vina e ca nu s-a interesat care era legea in Rusia / ca nu a cerut sfatul cuiva care sa cunoasca legea etc.

    3