Ştiţi că singura noastră competitoare la Jocurile Olimpice la ski, Edith Miklosh, a căzut cu elan şi-avânt în timpul concursului.
Nimic deosebit până aici, ştim că suntem varză la orice înseamnă sport de iarnă de când ne ştim.

Antrenorul ei în schimb? Miez frate, MIEZ!

Sunt mândru de comportamentul ei, a schiat foarte bine. ORGANIZATORII SUNT DE VINĂ!

Ea a dat tot ce se putea şi a schiat mult mai bine decât oricând.

Ea, Edith, în momentul căzăturii avea 3 secunde distanţă faţă de lider. 3 SECUNDE. Într-un sport unde deja contează miimile, 3 secunde înseamnă alt sport deja, nu alt clasament. Înseamnă slab, slab de tot. La fel cu orice alte poziţii ocupate de rromâni la oricare din competiţii. Minim locul 20, dacă nu ultimul, în orice competiţie, fie că se cheamă ea bob, sanie, ski sau patinaj artistic.

La patinaj artistic aveam un loser care ieşea mereu pe ultimele locuri, care acum e expertul eurosport şi comentează plin de talent evoluţia altora, evoluţie la care el nici să viseze nu a fost în stare vreodată.

Ţin minte că am văzut când eram puşti, un film cu nişte jamaicani care au pus mână de la mână şi au strâns bani de un bob, să ajungă la jocurile olimpice. Au terminat ultimii, dar erau cei mai mândri, pentru că veneau din jamaica, unde de zăpadă se aude doar în cărţile de geografie.

Noi venim din rromânia. Noi suntem jamaicanii secolului 21. Ne căcăm pe noi că avem munte, mare şi câmpie. Avem munte, avem pârtii, avem patinoare, avem tot ce au şi ceilalţi.
Desigur, constant ne clasăm eroic pe ultimul loc. DAR CE AM LUPTAT, NEBUNIE, NU ALTA! Ca să ieşim ultimii.

Suntem mândri că suntem în coada lumii la orice înseamnă sport de iarnă. Da, desigur, avem munte, avem patinoare, dar nu-i aşa, noi nu avem fonduri pentru antrenament, statul nu face nimic, statul nu ne dă, statul nu face, nu drege.

RAHAT! Tatăl Janicei Kostelic, campioană mondială şi olimpică împreună cu fratele său, şi-a amanetat casa ca să îşi antreneze copiii şi să îi ducă la competiţii. Spun asta ca să se înţeleagă că nimeni în lume nu dă bani pentru lipsa valorii sau pentru ultimul loc. Oamenii muncesc, se luptă, jertfesc bani, lacrimi şi confort pentru a-şi atinge un ţel.

NOI SUNTEM PUR ŞI SIMPLU SLABI…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

81 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu aveam 20 si ceva de sportivi pe acolo??? :p

    …trebuia sa zica si el ceva; doar nu era sa zica: “asta e, ma las de sntrenorat. nu am reusit sa o aduc la un nivel competitiv asa ca ii voi recomanda un antrenor mai bun” :))

    • #2

      nu, trebuia sa zica SUNT UN LOSER, SUNT UN PROST, ADUCETI UN ANTRENOR STRAIN PENTRU CA NOI SUNTEM DE CACAT SI ATAT PUTEM.

  2. Ai dreptate, nimic de spus.
    Faza e ca nu numai la sporturile de iarna se aplica regula asta, ci in general…

  3. #4

    cata dreptate ai.Cand nu exista valoare nu putem sa spunem ca asa e la noi, nu avem bani…etc… Asa cum s-a putut in gimnastica, in atletism….Avem pe baiatul ala la patinaj artistic…nu s-a calificat. Abia anul asta federatia s-a hotarat ca omul poate si l-a trimis in SUA la antrenamente…poat ein cativa ani …cine stie. Deci bani se gasesc, talent, munca si vointa mai trebe. oricum…frumos ai scris.

  4. Eu nu contest ca este lipsa de fonduri si de baze sportive, tinere talente etc, dar romanii parca sunt mamaligi pe langa alte natii. Incepand de la fotbalisti si terminand cu voleibalisti, olimpici, tenismeni etc, toti obosesc dupa 10 minute de efort. Asta inseamna sa scoti sportul din scoli si sa nu incurajezi copilul sa faca sport inca de la varste fragede…Nu stiu cum se antreneaza sportivii nostri, dar altii parca au ciusca in fund, asa alearga. Dupa 90 de minute abia sunt incalziti, ai nostri sunt cu limbile pe jos din minutul 20. Niste sportivi!

  5. @wOlf: hai mai nu fi chiar asa ca nu ii in general, am mai fost si noi buni, insa nu la categorii deastea mai importante, avem si noi campioni europeni, la judo de exemplu si mai sunt alte exemple.
    Dar ii adevarat ca din pacate nimeni la noi in tara nu-i ajuta sa dea si mai mult, sa fim si mai buni. Asta e Romania zilelor noastre.

    • #7

      Deddu, la wu-shu suntem campioni modiali din 90 incoace. Conditii? o sala imputita la ratb, 3 saltele si 2 perechi de manusi. E MAI MULT DECAT NEVOIA DE AJUTOR. e vorba de talent si de dorinta

  6. Pai in fotbal ne fura arbitrii, nu? Inca nu s-a nascut in Romania antrenorul fair-play. Cel mai bun(a se citi prost) exemplu e Lucescu. Ala in viata lui n-a pierdut pe buna dreptate vreun meci. El mereu e furat. Astia suntem.
    Nu suntem in stare sa recunoastem ca sugem colosal, atunci cand o facem.
    Mereu e arbitrul, organizarea, conditiile meteo, alinierea planetelor, cursul yen-leva, etc… 😐 Lame.

  7. #9

    Arhi stiai ca acel patinator roman (singurul!!) calificat la Olimpiada are un ochi de sticla si concureaza pe semnatura lui la concursuri? Din punctul meu de vedere, dupa ce si-a scos un ochi cand era mic, e mare lucru ca inca se mai incumeta acum sa riste. Putini ar face-o! Despre preaminunatul antrenor al Edithei, cred si eu ca ai dreptate!

  8. #10

    cum sa nu fim slabi cand toata Valea Prahovei unde sunt partii si facilitati sunt pline ce cocalari si paltonari?

  9. #11

    Se pare ca-ti lipsesc ceva date despre competitie.
    1. La coborarea aia, unde s-a accidentat Edith, au cazut campioane (Anja Paerson, daca vrei, camp. olimpica + mondiala de multe ori) care au trecut pe fund linia de sosire, sau au alunecat juma’ de partie. Pista era al dracu de grea, no shit, mai grea ca la barbati, again no shit. Poate il stii pe unu’ Hermann Maier, mare campion acum cativa ani, care a avut un accident asemanator hat de mult si tot pe targa a fost evacuat. Pe sistemul asta, te rog zi-mi ca georgianul care a murit pe pista de sanie era de fapt roman.

    2. Apoi, distanta dintre locul 1 si locul 3 in concursul ala a fost de 1.46 secunde – ia de-aici: www.vancouver2010.com/olympic-alpine-skiing/schedule-and-results/ladies-downhill_asw010101bi.html . Diferenta dintre locuri poate fi de sutimi doar la slalom. Daca romanca termina, probabil era in primele 25.

    Si-apoi: majoritatea sportivilor romani de performanta (sporturi de iarna, dar nu numai) se antreneaza in strainatate.

    Unde-s pationarele, partiile si conditiile alea decente? Cum te antrenezi cand tre’ sa faci slalom printre turisti? Unde-i o trambulina ca lumea, ca sa nu mai vorbim de o pista de bob/sanie? Exista undeva in tara un pationar pt patinaj viteza pe pista lunga? – nu frate, nici cehii n-au, si cehoaica lor campioana olimpica se antreneaza in Germania si-ti vine s-o compatimesti cand auzi chestia asta.

    Unde-i un sistem organizat care sa-i ia pe kinderi la miscare ca sa aiba de unde alege talente ca sportivi de performanta? In sporturile in care n-ai traditie si performante, cu greu o sa apara cineva care sa rupa gura targului.

    Ah, si in 2013 o sa se gazduiasca la Bv JO de iarna pt tineret. Trebuie sa construiasca tot de la zero pentru ca marele oras de la munte nu are mai nimic.

  10. Nu, Arhi, n-ai dreptate! Stii cit e bugetul de antrenament pe an al sportivilor canadieni, ala alocat de federatia de specialitate? 8 milioane jumate. Pe AN. Si asta pt un sport la care canadienii sint deja foarte buni.

    Cit costa un echipament de schi complet, stii? Nu pt competitii ci pt unul ca mine sau ca tine. Intre 1500 si 5000 de parai. Cine in Ro isi permite sa cumpere echipament d-asta copilului lui ca sa-l faca sportiv de performanta? Citi romani fac sacrificii d-astea, pt crearea unui bazin de sportivi din care sa alegi?

    Nu, Arhi, n-ai dreptate!

  11. azi am prins cel mai bun rezultat, un loc 11 al Evei Tofalvi la biatlon. In principiu ai dreptate, in ziua de azi nu mai tb sa astepti sa iti dea statul tot. la inceput, sportivul tb sa investeasca o suma de bani (de la familie sau sponsori), bani pe care ii va scoate inzecit daca are talent.

    cat despre sporturi de iarna, nu prea avem traditie, nu prea avem antrenori, nu prea avem baze, dar ceva tot se face (a se vedea medaliile la campionatele mondiale de juniori). oricum, realist, nu ne putem compara cu tari in care mersul cu schiurile e mai popular iarna ca mersul pe jos (sau aproape).

    iar despre sportul in Romania, in general. mi se pare absurd ca avem pretentii, cand n-avem nici baze sportive, nici cluburi multe, nici antrenori, nici vointa de a investi. pai, de exemplu la handbal, tin minte cand a fost campionatul mondial (sau european) din Franta, comentatorii ziceau ca intr-un oras gen Montpellier sau Toulouse sunt legitimati mai multi handbalisti/handbaliste decat la noi in tara. in conditiile astea, sa ne bucuram cu ce aveam (vreo 2-3 generatii excelente la feminin), dar sa nu avem mari pretentii.

    si inca o chestie, in timpul comunismului sportul era o politica de stat. statul finanta cluburi, sportivi, antrenori etc., construia baze sportive si incuraja lumea sa faca sport. asa au iesit marii nostri campioni (plus ca oamenii nu puteau sa faca prea multe in timpul liber in afara de sport). in economia de piata, tot ce am scris in paragraful asta nu mai merge.

  12. #14

    Despre schioare – la coborarea aia, unde s-a accidentat Edith, au cazut campioane (Anja Paerson, daca vrei, camp. olimpica + mondiala de multe ori) care au trecut pe fund linia de sosire, sau au alunecat juma’ de partie. Pista era al dracu de grea, no shit, mai grea ca la barbati, again no shit. Poate il stii pe unu’ Hermann Maier, mare campion acum cativa ani, care a avut un accident asemanator si tot pe targa a fost evacuat.

    Si-apai distanta dintre locul 1 si locul 3 in concursul ala a fost de vreo secunda jumate – ia de-aici: www.vancouver2010.com/olympic-alpine-skiing/schedule-and-results/ladies-downhill_asw010101bi.html. Diferenta dintre locuri poate fi de sutimi doar la slalom.

    Si-apoi: majoritatea sportivilor romani de performanta (sporturi de iarna, dar nu numai) se antreneaza in strainatate.

    Unde-s pationarele, partiile si conditiile alea decente? Cum te antrenezi cand tre’ sa faci slalom printre turisti? Unde-i o trambulina ca lumea, ca sa nu mai vorbim de o pista de bob/sanie? Exista undeva in tara un pationar pt patinaj viteza pe pista lunga? – nu frate, nici cehii n-au, si cehoaica lor campioana olimpica se antreneaza in Germania si-ti vine s-o compatimesti cand auzi chestia asta.

    Unde-i un sistem organizat care sa-i ia pe kinderi la miscare ca sa aiba de unde alege talente ca sportivi de performanta? In sporturile in care n-ai traditie si performante, cu greu o sa apara cineva care sa rupa gura targului.

    Ah, si in 2013 o sa se gazduiasca la Bv JO de iarna pt tineret. Trebuie sa construiasca tot de la zero pentru ca marele oras de la munte nu are mai nimic.

  13. ma excita cum stapanesti cratimele…

  14. #16

    NAICU, e ultimul comentariu pe care-l lasi d-ampulea pe acest site

  15. m-am uitat si eu aseara la dublet(saniuta) si da…trist..la fel si la patinaj artistic…chiar nu inteleg de ce suntem atata, da atata de slabi…suntem la vre-un sport campioni? orice..fie de vara sau de iarna sau de primavara sau…

  16. Unde sa scriu, unde sa scriu…? Ti se potriveste 0733CETINA. Si sa spuna cineva ca nu-i plac brazii…!
    Antrenorii… Conditiile oferite… Banii… Dracu stie…

  17. #19

    @Arhi: dar nu-ți plac țâțele lui naicu? 🙂

  18. #20

    Bravo Luana!
    Subscriu comentariului tau.

  19. Si eu subsciu la cele spuse de Luana! Ce ne putem astepta de la sportivii nostri cand nu li se ofera conditii in tara pentru antrenamente? Atata timp cat aceste conditii lipsesc, nu vom avea performanta in sporturile de iarna!

  20. Arhi, eu zic că suntem slabi deoarece nu se bagă bani în sporturile de iarnă ( de fapt în orice sport care la rândul lui nici nu aduce bani – adică mai toate afară de fotbal) nu invers. by the way, ce loc ocupă măreața națională în clasamentul FIFA? – ultima dată când am verificat, 38. asta într-un sport plin de „valori”, „vedete” și mediatizare. că de vreo genă a loseritului pe zăpadă/gheață, eu n-am prea auzit. în rest…de la 38 la 20 e cale lungă. constantina diță a fost bătută cu cutii de bere prin pădurea Băneasa – da, se antrena prin păduri printre românași verzi ieșiți la picnic. și era campioană olimpică, dacă nu mă înșel…
    e de mirare că avem și performanțele pe care le avem. cazuri concrete – înot. așa că aș fi ceva mai rezervat în judecățile de valoare vis-a-vis de sporturi tratate în bătaie de joc la noi.

  21. Dude, nu ştiu câtă dreptate ai, ţinând cont că autorităţile sportive nu prea se ocupă de antrenori, nu premiază performanţa. Şi-atunci? Cât poţi să te lupţi cu indiferenţa şi umilinţa?

  22. Edith Miklosh asta e cam … ghinionista, dupa cum zicea cineva care cunoaste ce-i cu ea. Cam are obiceiul sa se accidenteze inainte de orice mare concurs. Trebuia sa participe si in 2006 la JO, dar si-a rupt ceva ligamente si aia a fost. Povestea continua si la alte concursuri. Probabil ca nu-i perfecta. 🙂

  23. #25

    Eu nu inteleg cum te lasa obrazul sa injuri niste sportivi care nu au absolut nici o legatura cu tine decat prin faptul ca sunteti de aceeasi nationalitate ? Ai impresia cumva ca ei au vreo legatura cu tine, i-ai ajutat tu cu ceva, crezi ca daca scrie in dreptul lor Romania te reprezinta in vreun fel ? Nu, ca statul roman le da 800RON pe luna si ii pasa cat negru sub unghie de baze de pregatire si alte conditii, oamenii aia de acolo se reprezinta doar pe ei, ca DOAR prin eforturile proprii au reusit sa ajunga acolo, fie ca e bine fie ca e rau.

    Multiplele campioane nationale la sanie Violeta si Raluca Stramaturaru au trebuit sa se milogeasca peste tot pentru a obtine pana la urma o amarata de suma de 8000 de Euro de la niste oameni de afaceri pentru a isi putea cumpara doua sanii oarecum competitive ca sa poata participa la olimpiada, cum ai indrazni tu sa le comentezi rezultatele ? Si la fel stau lucrurile in toate sporturile, avem vicecampioana mondiala la tenis juniori care traieste tot din mila familiei si a catorva oameni de bine, aia care au mai ramas. Lucian Bute e campion mondial IBF la supermijlocie cu palmares perfect (25-0-0) si statului roman nu ii pasa nici cat sa dea o stire de 1 minut despre asta pe televiziunea nationala (nu mai zic de sustinere de vreun fel), probabil cand o sa fie invins de cineva o sa mai scrii un post pe blog despre cat de de cacat sunt boxerii romani.

  24. #26

    Trebuie sa fi orb ca sa nu vezi ca sportul romanesc este in moarte clinica. Federatiile sunt conduse de niste babalaci incompetenti, iar bazele sportive sunt inexistente. Competitiile de amatori sunt privite cu ura pentru ca arata ca se poate face ceva.
    Iti dau un exemplu. Cursa de ciclism la Pitesti, organizator privat, buget de multe mii de euro. federatia suna si spune ca nu au voie sa organizeze cursa daca ei nu isi dau acordul, pentru ca in regulamentul federatiei de specialitate scrie ” concursurile de ciclism de pe teritoriul tarii se vor desfasura numai cu acordul FRCT”. Ai inteles? Daca tu iesi la o plimbare cu niste prieteni si vreti sa puneti in weekend de un concurs (biciclete, role, ce vrei tu) trebuie sa anunti federatia fratie, sa iti dea avizul.
    Cand vom avea performanta in Romania? NICIODATA!

  25. ce-mi plac astia ca tine asa , care se pricep la tot si toate ..sporturi de iarna ,etc .. .

  26. #28

    Ma fara bani e mult mai greu si in anumite sporturi banii fac diferenta da na e usor sa te dai miez si ca vai domle se poa si fara

    Suntem sub orice critica asta e …. nu se va schimba nimic in jegu asta de tara da las ca are Casuneanu Buggati …

  27. #29

    Tre sa fie bine sa nu fie rau. Noi nu suntem niciodata de vina, noi avem valoare dar nu ne-o recunoaste nimeni . Exact cum fac bloggarasi aia de vorbiti voi de ei toata ziua 🙂
    Cred ca poporul nostru este unul talentat, cred ca putem fi cei mai buni la multe capitole. Am fost la gimnastica, fotbal, box si alte sporturi inrudite, innot s.a..m.d. 🙂 Au totusi oamenii aia talentati nevoie si de cineva sa ii descopere si sa le ofere conditii . De obicei astia talentati se nasc pe la tara, uitati de lume , dar sunt mai buni si mai darnici decat orice orasean scolit .

  28. pai singura noastra speranta … erau fetele de la gimnastica, dar de cand a plecat belu consilier … s-a dus si aia. Le batea? … vorba aia frumusetea costa, si MJ a luat-o in freza, asta e, eram dispus sa intor privirea …
    Lasa, ca poate ne angajeaza astia echipa nationala de fotbal ca si copii de mingi … si o sa avem parte de spectacol …

  29. Ideea era ca organizatorii sunt de vina pentru ca nu au putut sa le ofere schioarelor decat un antrenament pe partia aia, in conditiile in care a fost o partie extrem de dificila. Din cauza asta au fost si multe abandonuri. Si multe din schioare au acuzat lipsa antrenamentului pe partia respectiva. D-aia au fost si diferente foarte mari de timp in clasament, pentru ca o parte dintre ele au schiat cu prudenta. Altele au riscat si au cazut. Daca ar fi terminat la 4 secunde de castigatoare, ar fi fost in primele 20, ceea ce n-am prea prins noi pe la schi alpin.

  30. #32

    A participat si un tip din Predeal la Downhill, Dragos Stroe parca, dar nu a terminat cursa 🙂

  31. #33

    Ca o persoana care a facut sport de performanta pot sa-ti spun ca nu stii despre ce vorbesti atunci cand spui ca sportivii romani scot limba dupa 10 min de efort. Hai sa fim seriosi: tu ai facut vreodata un sport unde sa vii acasa cu o febra musculara atata de mare de abia sa te poti misca din loc si a doua zi sa o iei de la capat? Nu cred ca ai facut. la fel si desteptii ceilalti care comenteaza.
    @Luana: ma bucur ca le-ai mai deschis mintile la dasteptii astia de pe aici. Pun pariu ca daca era un barbat care se accidenta nu era problema, nu se apuca Arhi sa il injure.
    Si dupa cum spunea cineva mai sus: noi nu avem bani pentru strictul necesar (ca deh, nu toata lumea e smecher si fura statul etc), de unde sa mai avem bani pentru altele. Am o prietena care facea atletism si iarna antrenamentele mergeau tare anevoie pentru ca nu avea pista interioara. Incercati voi sa alergati la -10 grade cand tu esti obisnuit cu caldurile din timpul verii cand erau la antrenamentele de dimineata si 33 de grade (si asta in 2003 cand a fost canicula mare).
    Asa ca nu mai tot vorbiti aiurea-n tramvai

  32. ne-am obisnuit cu scuzele, reactie adaptativa a unei natiuni mici, inconjurata in permanenta de natiuni mari si agresive…

  33. ca si la fotbal….de fapt peste tot e vona altuia..ei sint de vina, noi niciodata

  34. #36

    toti sunteti foarte tari in tastatura! si cam atat!

  35. #37

    Buna, Arhi! Eu zic sa dai jos cratimele alea, ca “luarati” e un imperativ de la “a lua”, deci se scrie fara pic de cratima. Adicatelea, nu e ca in “lua-v-ar dracu'”.

  36. #38

    Asta e o prostie. Sunt si sportivi romani care sunt foarte buni si muncesc mult.Am facut si eu o data in viata un sport.Nu conteaza cum se cheama, da era de bataie. Eu eram o fraiera pe acolo, nu ma pricepeam deloc, dar era un singur motiv pentru care ma duceam. Imi placea sa ii vad pe ceilalti, care erau chiar foarte buni, cum executa toate miscarile perfect si dau tot ce pot pentru a face cat mai bine. Erau oameni in toata firea, 30 de ani, care veneau acolo de 4 ori pe saptamana pentru ca erau pasionati de asta. Din pacate in Romania nu exista prea multe concursuri pentru respectivul sport, iar bani sa plece din tara..ghici ce : nu existau.
    Antrenorul ne chinuia de ziceai ca suntem in armata, nu aveam voie sa fim obositi, iar daca lipseai o singura data, nu aveai nicio scuza si erau diferite pedepse foarte grele pe care trebuia sa le executi.Antrenorul era foarte bun, desi nu lua niciun ban pentru asta.In timpul lui liber, venea si antrena sportivi de la copii de 6 ani pana la adulti de 30 si ceva de ani, fara sa aiba niciun castig.
    Conteaza foarte multe lucruri in sport, indiferent care ar fi acela.Conteaza antrenorul, banii, conditiile, si mai ales, intr-adevar, vointa si talentul sportivului.
    Dar nu te poti astepta ca din Romania, unde avem partii deschise 3 luni pe an, sa iasa campioni mondiali la ski.Unde sa se antreneze calumea, pe partia de la Vatra Dornei ?

  37. Da-i in sange de papagali ! toti sunt niste figuranti

  38. Arhi… Luana a pus punctul pe i si intre noi fie vorba, nu prea ai habar pe ce lume traiesti in articolul asta.

    Nu stiu cata olimpiada ai urmarit tu, dar pentru a fi spectaculoasa aceasta editie se pare ca organizatorii au facut cateva compromisuri. Banuiesc ca esti la curent cu cazul baiatului din Georgia care a murit la sanie intr-o curba in care s-au mai accidentat o gramada de sportivi in zilele de antrenament.

    Poate te-ai uitat prea mult la probleme de 100m de la atletism. Acolo intradevar 3 secunde e mult intre ultimul si primul 🙂 Dar intr-un sport de distanta mai lunga, poti pierde acele 3 secunde inclusiv din cauza vantului sau dintr-un viraj mai larg.

    Apoi delegatia Romaniei numara 26 de persoane daca retin eu bine.

    Ai idee cati sportivi se bat pentru olimpiada asta? Din intreaga lume? LA NAIBA, E LOCUL 20 IN LUME !!! intr-o competitie in care ai sansa sa participi de 1-2 ori in viata. E CHIAR ATAT DE RAU?
    Chiar si 30 sau 40 sa fie…
    E frumos sa luam medalii, dar se mai bat si altii pentru ele… Care pot beneficia in plus pe langa talent si de situatii favorabile. Tu te compari cu tari ca si Canada/Sua/Germania sau tarile nordice unde unii si cand se duc la buda se duc pe schi-uri…

    Sa fim realisti… nu sunt sporturi simple…

  39. Luana rulz!

    Cati stiu de romanul Paul Constantin Pepene, care a castigat medalia de aur in proba de urmarire 30 de kilometri din cadrul Campionatelor Mondiale de schi fond pentru juniori de la Hinterzarten, Germania?!? Anul asta. Pe echipament de la Rossignol & Fischer. Asta ca tot scriem despre romanii antitalent la sporturi de iarna.

  40. #42

    fff adevarat!!!!!!!!

    bai dar ce ma enerveaza reclama aia CU SEX SHOPU!! gagica aia cracita exact la inceputul paginiii !!!

  41. @Cristian Nu mai spune că îţi plac țâțele lui naicu, că după aia te pune să le mănânci! Mie aşa mi-a zis!!! 😆

    Despre sport, acuma recunoaşteţi că era mult mai bine pe vremea lui Ceauşescu!

  42. .. au investit 6 milioane de Euro doar pentru a face saniile lor mai rapide cu o ZECIME de secunda decit altele.Deci e si o altfel de problema.ei au testat saniile unde testeaza nemtii masinile de Formula 1.Inginerie frate…… nu neaparat talent sportiv

    Da-l tineti minte pe ala care vroia sa sara cu schiurile de la trambulina la LIllehamer si a fost descalificat ( roman desigur) ca nu avea costum impermeabil conform standardelor?

    Nu faci performanta fara scule ca lumea

  43. @cristelo- ba poti face, mai greu da’ poti, in schimb nu-i voie, ca se duce dreacului bijnitzul daca permiti la orice sarantoc sa concureze si eventual sa castige, fara un brand in spate! 😉

  44. Draga Arhi, ti-ai cam luat-o in gurita cu postul asta. Asa se intampla cand vorbeste gura fara tine; sau in fine, scriu degetele…. :))

  45. Hai sa o dam si p-aia dreapta. Ma iau pe mine de exemplu, ca se stie ca-s buna la orice. Sa presupunem ca, daca as fi avut antrenament, as fi fost cea mai tare in ale schiatului. Da’ la mine la Iesi nu se face schi. N-avem munte, n-avem zapada, n-avem ambitia sa practicam sporturi exotice, cu atat mai putin antrenori. Mno, deci daca as fi fost vreun talent neintalnit in ale schiatului, n-as fi avut de nici o culoare posibilitatea sa aflu. Ar fi fost chiar culmea sa se gandeasca mama sa ma dea la schi atunci cand eram mica. E ca si cum m-as gandi eu sa-mi dau ploada la facut surf. Intelegi tu.
    Si pe teoria asta, se restrange categoria de “schiori romani” la cei care s-au nascut langa munte. Acum mno, hai sa gandim logic. Cati dintre cei care stau langa/pe munte se gandesc sa isi dea copilul sa faca sport de performanta? Pentru ca un talent, daca nu e cultivat, se pierde. Chiar crezi ca Ghita o sa-si lase copchilul sa umble prin paduri pe schiuri in loc sa “mearga la scoala ca sa ajunga om”?
    Si uite asa mai reducem categoria de “posibili campioni” la doar aia care sunt visatori si stau langa munte.
    Apoi vin posibilitatile financiare. Sa zicem ca eu as visa sa-mi ajunga ploada campion olimpic, as sta si langa munte, da’ as fi continuu stresata de ce le pun in farfurie seara pentru ca nu-mi ajung banii de pe o zi pe alta. As face si un imprumut in banca da’ parca nu-mi ajung alea 2 servicii sa il platesc. Si parca nici asa frumos nu e sa dormi in frig, langa munte, dupa ce ti-ai vandut casa ca sa iei echipamente.E stiut ca niste clapari nu tin de cald decat unei persoane. Asa ca raman la vise si las faptele pentru”aia care orr avea tupeu ca pe mine nu ma tine”.
    Si uite asa, antrenorii trebuie sa aleaga dintr-un numar foarte mic de oamenipe unul, pentru a-l lasa sa fie campion olimpic.
    Or, acum, care-i sansa ca dintr-un numar atat de mic de schiori profesionisti, care se antreneaza de mici, sa existe unul intr-adevar talentat care sa poata sa aiba o sansa reala sa castige? Oricat de bun antrenor ai fi, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Si nu poti face dintr-o papadie ditamai orhideea.
    Normal ca are sa-ti spuna ca pista/terenul/zen-ul a fost de vina. Doar nu vrei sa spuna in fata a 23 milioane de romani ca sunt incapabili si ca n-are de unde alege…Nu?
    (ptiu, iar am scris un roman intreg:)) )

  46. #48

    Alex, poate tu ai luat-o in gurita, eu sunt bine sanatos si cu posibilitatea de a-mi sustine opiniile. pana una alta nu vad decat niste lamentari clasice rromanesti, noi suntem buni, dar statul nu ne da, noi am putea, dar ne-am ars holdele. cacat. de aia e si rromania cu tot cu sportul ei, acolo unde e, din cauza oamenilor ca voi, care in fata impotentei spun ca altul e de vina ca nu le da de pomana.

  47. eu sunt putin bulversat.
    ne bucuram ca am iesit pe locul 20 in lume la ceva?
    ne scuzam, ca am iesit pe locul 20 in lume din cauza ca nu avem loc sa ne antrenam?
    Bai fratilor, sportivii nostrii au posibilitatea sa renunte! Ii obliga cineva sa mai practice sportul respectiv? Sa nu imi spui ca obiectivul lor e sa nu iasa pe ultimul loc…
    Asa sunt de satul de toate scuzele pe care le aud in ultimii 20 de ani!
    Ca vremea nu e buna, ca nu avem echipament, ca ala a fost racit, ca a murit catelu maidanez….
    Ma lasati cu scule astea, vreau sa vad un sportiv sa vina la declaratiile de presa si sa spun: DE ATAT AM FOST IN STARE!, ma pregatesc mai mult pentru la anul!
    PLM!, ce ma tot ascund dupa deget.
    Nu ii acuz de nimic … pur si simplu nu mai am nici o satisfactie sa ma uit la ei…..

  48. Arhi, nu poti sa faci in majoritatea sporturilor performanta fara bani (poate doar in sah, dar acolo e alta mancare de peste). e un adevar evident. nu suntem pe vremea basmelor cu bravul soldat romana ce lupta cu mainile gol si camasa descheiata pentru glia stramoseasca.
    nu cred ca este vreunul dintre noi in masura sa vorbeasca despre cum e sa fii al 20-lea din lume la ceva. orice

  49. @Arhi: Pai atunci sustine-le, cu argumente de calitate si documentare pe masura. Ce faci tu aici se cheama demagogie.

  50. #53

    Pro luana si eu!
    Ce putea sa zica antrenorul?
    Iar cat despre conditii, la noi nu se poate face performanta in schi. Zapada avem 3 luni pe an, cel mult! Unde e zapada si in aprilie nu sunt cabluri. Schiatul pe pietre si gheata inca nu e proba olimpica. Iar antrenatul in alta parte costa si poate tatal lui edith nu are vila de ipotecat.
    Dar mai e o prob: sa presupunem ca edith lua aur, dupa aia ce credeti ca se intampla? Credeti ca o sustinea cineva financiar dupa sau ca apareau miliarde de partii din senin?

  51. #54

    Imi pare rau ca unii oameni gandesc ca tine. Eu sunt mandra de sportivii romani indiferent de rezultate. Stiu ce conditii sunt in tara si nu putem sa avem asteptari mari de la ei. E bine ca avem o echipa destul de mare care participa la olimpiada. Si sa fii pe locul 20-30 in lume eu cred ca este excelent.

  52. #55

    ce-i mic si albastru si nu ia nici o medalie la olimpiada de iarna?
    lotul romaniei 🙂

  53. Ai perfecta dreptate. Pe noi nu ne motiveaza absolut nimic. Noi dam vina mereu pe altcineva… Niciodata nu sunt eu vinovat, e pamantul ca ma tine. “Vai dar nu avem bani… vai dar nu avem conditii” Lasa ca au aia din Etiopia sau io stiu ce tara care alearga cu mandrie la olimpiade. Daca prin absurd cadea si competitorul din Ungaria(doar ca exemplu) nu mai era nicio problema, lasa domle ca noi am fost smecheri , am picat dupa Ungaria.
    Imi aduc aminte ca in 1998 cand ne-a eliminat Croatia la campionatul mondial de fotbal, erau unele persoane care se rugau sa castige Croatia campionatul mondial pe motiv ca “domle ne-a batut Croatia,campioana mondiala… nu aveam ce sa le facem”
    Arhi ai perfecta dreptate. Mai am vazut intr-un post … la orice sport la trageri la sorti cu oricine am pica … “Domle greu, grupa mortii, grupa iadului … adversarii sunt foarte greu de batut, mai bine nu ne-am prezenta.
    Cum Dumnezeu sa facem noi performanta? Craioveanu putini au auzit de el (care a jucat la Villareal … ) zicea ca el nu a pus toata cariera gura pe alcool, decat ffff rar. Acum omul zambea cica nu am baut atata timp, stiam ca o sa am timp as beau toata viata dupa ce ma retrag.
    In zilele noastre daca te duci cu jucatorii de la Dinamo la o petrecere (si cu orice fotbalist in general), PAI TE IMBOLNAVESTI DE FICAT…
    Daca stai cu ei intr-o vacanta de o saptamana, ciroza pe fata!

  54. curios cum mereu, spre deosebire de absolutul”MOI”, toti ceilalti (romani sau nu numai) sunt niste…lepre 🙂

  55. #58

    @Thorhammer, Nea Costache, Unuplusnoua, Mary Jane, Cristi, Tizul, Cmmm: Ma bucur ca vedem lucrurile in acelasi fel, din pacate vad ca toate argumentele n-au fost de ajuns….

  56. #59

    Luana, tu ai venit cu clasicele plansete rromanesti, nu cu argumente. Eu ti-am adus ca argument pe tatal fratilor Kostelic, care si-a amanetat casa pentru ca ei sa faca ski. Inteleg ca nu a asteptat sa ii dea guvernul croat, asa cum asteptati voi, tot timpul, ca statul sa va justifice neputinta

  57. Arhi, după logica asta, toți sportivii ce nu au părinți în cu proprietăți de amanetat sunt demni de tot disprețul suveran și facil, din confortul propriului fotoliu. pentru că nu vor destul. că sunt niște epave genetice deoarece n-au 2 inimi și 6 plămâni să alerge și iarna pe afară, cum dădea un exemplu un antecomentator. pe lacul snagov canotoarele – campioane multiple, nu „losers” ca cei din sporturile albe – sunt răsturnate de bărcile cu motor ale tuturor cretinilor. sau poate ar trebui să-și ipotecheze casele și să-și doneze un rinichi pentru a-și construi un lac artifical în Bărăgan, doar pentru antrenament. atunci da, ar demonstra că într-adevăr vor să facă performanță, că sunt românce verzi ce ne umplu sufletul de mândrie celor ce facem flotări cu tastatura.
    repet – la cum este tratat sportul în România (plecând de la politici de stat și terminând cu percepții ce se reflectă și în postări de genul acesteia) este de mirare că avem și aceste rezultate. dar în fond fiecare e liber să creadă ce vrea…

  58. #61

    camil, nu oricine trebuie sa faca facultate, asa cum nu oricine ar trebui sa faca sport.

  59. nu oricine, doar cei cu părinți cu posibilități 😉 pentru că talentul nativ e destul, pentru că încă din adolescență ne atingem potențialul fizic maxim, antrenamentele moderne nu joacă niciun rol, nici alimentația, nici echipamentul șamd. lista poate continua.
    cu alte cuvinte: ori ai fibră de campion și esti sigur că te clasezi printre primii 2 (al treilea e deja un ratat) ori mai bine te apuci de cărat saci în port. ce contează că un loc 20 la jocurile OLIMPICE înseamnă că ești cel mai bun nu dintr-o țară, ci dintr-un grup de țări. după cum am spus încă de la început, cred că ar trebui să fim mai rezervați în judecăți de valoare cu privire la lucruri asupra cărora nu suntem noi în măsură să vorbim. a critica e cel mai ușor

  60. #63

    locul 20 la patinaj inseamna ultimul. sa iesi ultimul nu cred ca inseamna nimic. si da, ca parinte, daca vrei performanta, trebuie sa si faci ceva in directia asta, nu doar sa te plangi ca nu te ajuta statul. simplu.

  61. bun. donatul unui rinichi ar fi un prim pas. asta dacă nu cumva pleci de la premisa că toți părinții doritori de performanțe sunt avuți. altfel pot să se dea și cu fundul de pământ că tot degeaba.
    iar faptul că, în România, majoritatea sportivilor (buni și nu doar) provin din familii cu venituri mici și medii este pură întâmplare…

  62. #65

    nu, nu este pura intamplare, ci este adevarat cand e vorba de sporturile numite fotbal, gimnastica si box. la fel, la canotori ajung majoritatea lipovenilor care altfel ar muri pescari in delta. te-ai intrebat cat costa sa faci tenis de performanta cu un copil? sau scrima? da, sunt sporturi unde nu poti accede decat daca ai un background financiar suficient. dar la noi comunismul inca loveste puternic.

  63. costă al naibii de mult. și atunci nu pricep de ce-i acuzi pe sportivi. că n-au acel background financiar? că sunt săraci și totuși s-au apucat de respectivul sport?

  64. #67

    frate, dar eu nu zic nimic de sportivi, ci de idiotul ala de asa zis antrenor, care nu poate accepta faptul ca suntem slabi punct, ci noi suntem buni, dar soarta e contra noastra. . .

  65. 🙂 că antrenorul e prost, sunt de acord. ăla face și el ce poate și ce-l duce capul. n-ar fi nici primul, nici ultimul. doar că nu-mi plac pozițiile radicale, de aceea am insistat. oricum, cred că putem fi de acord că performanță fără muncă și sacrificii nu se poate.

  66. #69

    PS Multumesc pentru “asa cum asteptati voi, tot timpul, ca statul sa va justifice neputinta” – de unde ne cunoastem? Cu siguranta nu de la articolul (meu) de aici: www.angles.ro/scuza

  67. #70

    Eu nu inteleg un lucru: de ce nu mergeti voi cei care comentati ca aia e o ratata, ca antrenorul e de toata minunea, de ce nu mergeti voi sa participati la olimpiada? Vad ca stiti sa comentati, spuneti sus si tare ca voi ati face sacrificii, pentru ca, nu-i asa, voi sunteti super genii intr-ale economiei si aveti toti salarii de mii de iepuroi, voi ati stii ce sa faceti si bla bla?
    Stai, ca stiu eu raspunsul: pentru ca voi nu sunteti buni la sporturi. Pentru ca stati si bateti din tastatura din fotoliile voastre directoriale, de pe fundurile voastre latite de la atata stat. Plus de asta, nu-mi vine sa cred ca ati putut aduce argumente tampite gen: daca nu e in stare sa se claseze printre primii 2 la olimpiada, atunci sa nu mai participe. Poftim? Asta oricum va descalifica din start ca buni sportivi, pentru ca nu stiti sa pierdeti.
    Si nu, nu consider ca Luana nu a adus argumente, ci vechile tertipuri romanesti. Consider ca atitudinea voastra e una de condamnat, exact ca in cazul meciurilor de fotbal pierdute de nationala Romaniei (nu scriu cu “rr” imi respect prea mult tara) cand spuneti ca vai, ca echipa cealalta, ca ne-au furat arbitrii etc. Exact asa ati reactionat.
    Nu stiu daca a observat cineva, dar atunci cand castigam medalii de aur la olimpiada toata lumea spune: “am castigat”, cand pierdem sau ne clasam printre ultimii, nu noi, ci “ei au pierdut”.
    Fotbalul vostru mult prea iubit primeste atatia bani si sunt atatia sponsori si totusi nu avem performanta si cand iesim pe locul 20 la olimpiada sau ceva de genul, ziceti repede: antrenor nenorocit, tampita/proasta/vaca aia care a cazut.
    Un antrenor nu va spune niciodata ca nu si-a facut nush cine treaba bine, din simplul motiv ca trebuie sa existe motivatie si cuvantul esec e exclus in sporturile adevarate. Dar ce stiti voi, ca scaunele directoriale nu va invata chestiile astea

  68. Din pacate ii purul adevar, suntem ultimii! si nu inteleg de ce! Sporturile de iarna sunt unele dintre cele mai frumoase sporturi ce exista dar nu investeste nimeni in ele.

  69. #72

    Nu urmaresc olimpiada, de fapt de ceva timp nu prea mai urmaresc sportul. Din cauza unora care cred ca un sportiv bun e MUTU, si ii pling de mila ca a gresit cu pastilele alea,suntem aici unde ne aflam. Cred ca un sportiv de talia lui si cu pacatele lui nu putea sa faca greseli. Revenind de pe coclauri, locul 20 in lume e ceva, poate doar cei care gusta victoria din fata televizorului nu inteleg. Spun din experienta ca sportul este greu, toti zic ca miscarea, sportul e sanatos, face bine… Ai idee ce efort trebuie sa depui pentru a te mentine in forma ? Ce inseamna sa vrei sa faci ceva ? Sa iti reprezinti tara ? asa cum e ea, mica, amarata si zgarcita ? Ai idee ce inseamna sa faci efort fizic 20, poate mai multe, ore pe saptamana ? Voi chiar credeti ca antrenamentul unui schior se reduce doar la a schia ? Atunci e de inteles ca ii condamnati realizarea, ca doar si tu, sau voi schiati, si daca ati fi avut destule pile ati fi ajuns la olimpiada si ati fi facut cacatu praf. E mult mai greu decat va puteti imagina, pe langa partea materiala exista si partea emotionala. Vorbesc din experienta, am titluri la atletism, diverse probe si locuri, sunt vicecampion national al romaniei la rugby, cu o echipa care a plecat la turneul final cu bani de la familiile lor si mancare de acasa, pentru o saptamana, ma bucur pentru realizarile sportivilor nostri, atunci cind le aflu, pentru ca toti ne reprezinta cu mandrie. Ar trebuii sa faceti toti la fel, merita, muncesc, chiar si pentru locul ala 20.

  70. #73

    @ toate comentariile vis a vis de ce da sau nu da statul

    Eu personal nu ma refeream numai la stat, sa faca si privatul ceva 😀 o partie smechera, o duda … Eu vorbeam despre faptul ca in tara aceasta, cu aceste conditii – in primul rand climaterice – nu prea se poate face performanta in sporturile de iarna. Pot exista accidente, dar nu cred ca vom avea medalii de aur la JO de iarna, nici daca guvernul ar aloca 10 ani de acum inainte 50% din PIB construirii infrastructurii necesare si sprijinirii financiare a sportivilor. Pur si simplu nu e de noi, si nu inteleg unde scrie ca trebuie sa fim buni la toate sporturile. E tot din categoria tara noastra e cea mai frumoasa, si cea mai bogata, nu?

  71. #74

    Venea mult mai bine decat lasi tu sa se inteleaga.N-avea 3 secunde cum zici tu…ma rog….

  72. #75

    Bah dar voi aveti idee ce inseamna sa iesi pe locul 20-30 la olimpiada la proba de coborare?pai cum kkt sa te bati mah cu austriecii,italienii,nemtii,care au partii dintr-un capat in altul al tarii…si alea sunt partii nu poienite.

    Voi nu stiti multe aspecte care in mod indirect afecteaza un schior…nu pentru ca sunteti idioti,ci pentru ca nu ati crescut in mediul asta

  73. #76

    Iar mi-a revenit asa din senin mindria ca sint roman vazind citi romani destepti avem, care pot comenta fara sa aiba habar despre ce vorbesc, scriind de pe tastatura tinuta pe burta, rezultatele altora – participanti la olimpiada de iarna… ma si mir ca blog-ul asta nu e lider mondial inca… pentru ei ori esti pe podium or esti nimeni… boala veche la romani, toti vor sa fie primii. Oare citi dintre expertii comentatori de mai sus stiu ca la olimpiada la proba de 15 Km ski fond, Paul Constantin Pepene a terminat pe locul 37 din 95 sau 96 de participanti dar s-a clasat inaintea lui Petter Northug, multiplu campion mondial si pretendent la medalii in proba respectiva care a venit doar pe locul 41?.. Parca si vad comentariile malitioase ale expertilor…Stiu ei cit costa un cartus folosit de Eva Tofalvi la biathlon, cite foloseste intr-un concurs sau de cite ar avea nevoie ca sa se antreneze cum trebuie pentru un concurs? Sint sigur ca nu si ca nu au vorbit in viata lor cu un sportiv sau antrenor in domeniu, dar pot aprecia cu precizie ca foarte slab un loc 11 sau 14(obtinute de Eva la 15 KM si la 14 KM la olimpiada) sau un loc 10 la fete la stafeta 4×6 KM… Ca intotdeauna, romanii scot in fata doar partile negative si se mira apoi de cum sint vazuti din afara… N-am vazut un comentariu care sa mentioneze locul 10 sau 11 obtinute cu multa truda de sportive, doar despre cele mai slabe… Pacat… Nu o sa ajungem prea departe cu atitudinea asta.

  74. #77

    Erata… locul 14 ocupat de Eva Tofalvi a fost la 7,5 Km nu la proba de 14 KM (care nu exista…) cum eronat am scris mai sus din viteza…dreptul expertilor comentatori sa ma critice la singe pentru greseala facuta…

  75. @ roman – nu cred ca ai citit toate comentariile. nu chiar toata lumea a impartasit acelasi punct de vedere 😉

  76. #79

    @ camil – am inteles ca nu toata lumea a impartasit acelasi punct de vedere, comentariul meu se referea doar la cei care nu au gasit nici un merit in participarea sportivilor/sportivelor noastre la olimpiada sau in munca depusa de ei si antrenorii lor. Daca cunosteau/intelegeau putin ceea ce critica ar fi apreciat altfel rezultatele obtinute de unii dintre sportivi. Nu pot spune ca toate rezultatele sint stralucite dar unele sint bune pentru Romania, pentru conditiile de pregatire oferite.

    • #80

      @Roman:nu exista rezultate "bune pentru conditiile oferite". exista locul 1 si exista loserii. noi suntem intotdeauna in categoria 2

  77. @ 84 – in privinta asta nu sunt acord cu autorul postarii, insa argumente valide se pot gasi de ambele parti ale baricadei, depinde ce criterii luam in calcul (raportul bani investiti/performante vs rezultate pure)