Acum ceva timp, mi-am luat 2 memorii de câte 4 GB, pentru iMac. Se mișca bătrânul parcă era pe perfuzii, se simțea nevoia unui upgrade.

Bun frumos, vin memoriile, eu uber fericit învăț să desfac iMacul la memorii (ceea ce nu e chiar foarte dificil deloc) pun memoriile și aștept miracolul.

Adevărat, se mișca mult mai repede. Dar, după puțină vreme, crapă Chrome. Băi și crapă. Și crapă. Și crapă. Crăpa nonstop. Schimb Chrome, trec, pe firefox, crezând că e de la Adobe Flash, lucru pentru care i-am înjurat pe cei de la Adobe până am făcut bătături la degete. Și îmi cer scuze.

Bun. Începe și crapă și twitter. Photoshop nu se mai deschide. DVD Writerul nu mai mergea. Am făcut până și update la Mountain Lion, crezând că poate e de la OS. Nimic, mort.

Până când, suflată din background, îmi vine și ideea. Băi, dar dacă e de la noile memorii?
Așa că iau memoriile vechi, mai iau o memorie de 4 GB de pe laptop, le pun pe iMac și…surpriză, merge. De atunci merge încontinuu, nu a crășuit niciodată, totul merge perfect.

Normal, am zis că memoriile sunt bușite. Dar hai să le pun pe laptop, să vedem. Nici o problemă. Laptopul zbârnâie, cu 8GB RAM, nu prezintă nici o nasoleală, stabil, filme, blu rayuri, randare, orice.

Concluzia. Corsairurile alea nu merg pe mac.

Întrebarea. Ce memorii merg cu siguranță pe iMac?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.