La mulți ani, doamnelor, și de acest mărțișor. Eram în dubii dacă să vă urez dă bine, dar m-am gândit că dacă, cumva, nu mai apuc următorul mărțișor? Nu aș rămâne trist pentru eternitate?

Așa că, doamnelor, vă mulțumim că existați. Ne purtați copiii și îi nașteți în chin, ne suportați zilnic, aveți grijă de noi, deși nu merităm, ne împingeți înainte și ne ridicați de jos când am căzut, ne sunteți toiag și aripi. Vă iubim, cât de mult poate fi verbalizat asta și ne cerem scuze că încă trăim vremuri în care trebuie să ne luptăm ca oamenii de lângă noi să aibă drepturi egale.
Va veni ea și vremea aia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.