Scris de Nea Ilie de la Scularie

Vi s-a întâmplat să auziți o expresie, o zicală, o cimilitură și să n-o înțelegeți? Cum era aia cu “Dar din dar se face rai” — eu pe-asta n-am înțeles-o, neam! Chiar și “neam” ăsta de la sfârșit pe care bunica îl adăuga mai mereu, nu l-am priceput prea bine. Eh, dacă noi ăștia, mândri că suntem români, nu avem o explicație imediată, închipuiți-vă cât de greu e pentru un străin venit în țara noastră să priceapă toate astea.

Azi aș vrea să vă povestesc despre Cristi, un băiat mai molâu așa, fără mamă, care deși era mai mare prin gașca noastră n-avea calități de lider și aștepta mereu de la alții indicații ce să facă, unde să se ducă, mereu nedumerit, chiar aiurit aș spune, dar simpatic și foarte puțin penibil — calitate ce ne lipsește multora din ziua de azi.

Cristi al nostru s-a aprofundat într-o lungă pricopseală într-ale literelor și știa tot de la latină încoace astfel încât atunci când aveam o nedumerire legată de graiul nostru strămoșesc mergeam la el. S-a angajat chiar corector la un ziar la care-am lucrat mai întâi eu apoi Jerome.

Într-una din zile, la repetițiile de la subsolul unde țineam tobele și chitările, vine și Cristi fericit ca un câștigător la loz în plic.
– Ce-ți râde mustața, boierașule? zice unul dintre noi iscoditor.
El, nerăbdător să-și împărtășească fericirea cu noi începe:
– Mi-am făcut și eu o prietenă. E indiancă.
Noi repede, cu miștoul.
– Din Țăndărei sau e de-asta locală de Ferentari?
– Nu măi, terminați, făcu el uitând răutatea noastră, e din Guntur, undeva în sudul Indiei. S-a mutat cu părinții.

Și începem toți să-l iscodim cum e.
– E frumoasă, Cristi, e frumoasă?
– Are părul lung?
– Face clătite?
– Face opturi?
– Știe românește?
La ultima întrebare, Cristi a ezitat puțin dar apoi a zis curajos:
– O învăț eu.
Eram toți ușurați, e pe mâini bune, altul mai în stare ca el să învețe o indiancă tainele limbii române nici că era. Trecu ceva vreme, Cristi al nostru era din ce în ce mai fericit, împlinit, aveam toate semnele că-i merge bine, când vine într-o seară negru de supărare.
– Ce-i, băi Cristi, n-a vrut să zică barză? au început ăștia…
– Te-a pus să te convertești la hindu?
– Te-a pus să te razi în cap?!
– Ți-a aplicat trei pagini din Kamasutra?
Și așa ponosit, cu capul în jos, trăgând dintr-o țigară cu amar zise suspinat:
– Mi-a zis de mama!

Nouă atât ne-a trebuit.
– Hai băi Cristi, fi-r-ar chielea ei să-i fie cu mirosul ei de ceapă, o rezolvăm noi.
Nu știu cum e pe la voi, dar la noi când e unul la năcaz ne strângem tot efectivul și mergem acolo să legăm rana. Așa că ne-am luat soții, prietene, veri, verișoare, toată gașca și-am mers la Cristi. Indianca făcea mâncare și ne-a întâmpinat într-o rochie de-asta lungă cu dungi subțiri și multe, colorate, peste care aplicase un șorț simpatic. Era chiar frumoasă, un păr lung și negru-albăstriu.
– Nadira — se prezenta ea și făcea o ușoară genoflexiune așa ca în fața regelui la fiecare dintre noi. I-am umplut apartamentul lui Cristi cu flori, cu prăjituri, cu pungi de floricele, ne-am așezat pe canapea, pe jos, pe dulap. Relu, basistul i-a zis așa șoptit
– Băi, Cristi, dezlipește-i băi apțipildul ăla de pe frunte că am impresia că mă filmează tot timpul…

El, în continuare supărat. Ea, nu. Fluiera ceva de pe câmpiile patriei, mă și așteptam să apară încă zece indience din bucătărie ca-n Lanțul amintirilor: Yadooo, kibaraaa, kitariii, dilkibariiii.
Haaa, zic în gând, o fi fost vreo neînțelegere de-asta de îndrăgostiți și noi ne băgăm ca musca, dar dacă tot am venit, hai să vedem dacă bate Beșiktaș Istanbul. Cristi, nu. Ne-a stins televizorul că ținea morțiș s-o rezolvăm pe-asta cu zisul de mamă. Bă, să vezi că arde și noi nici nu mirosim a fum, hai să vedem ce-are omul. Și trimitem soliile noastre cele mai pricepute să o învăluiască pe indiancă să mai lase ciorba aia de linte și să vină între noi. Nu s-a lăsat până nu ne-a servit pe toți cu un aperitiv cu sos roșu de mi-a paralizat și pancreasul. Deși am jurat că nu mai pun gura pe mâncare indiană, e ca-n dragoste: te doare dar nu renunți. Un fel de Permanent Nerve Damage.

Și vine simpatica indiancă între noi la interogatoriu.
Ce drăguț vorbea! Știți că au probleme în pronunțarea vocalelor ă și î sau nu știu care e diferența dintre ț și t. Numai că ea făcuse progrese considerabile însă le încurca. Pronunța păine — trebuie s-o auziți că în scris nu poți să redai pronunția ei. Sau mâmâligă. Din toate puterile ei se străduia să țină o conversație cu noi și era chiar fericită că ne făcea să râdem.

Așa am aflat că își luase o cărticică de expresii românești și le studia toată ziua iar seara i le spunea lui Cristi ca să-l bucure și pe el. Ne-a povestit că într-o seară el schimba o siguranță la contuar și ea i-a zis “închide gura sî nu faci curent”.
Însă, expresia care l-a scos pe Cristi din casă a fost “Te uiți ca mă-ta-n calendar”.

Am râs toți și am rugat-o să nu se supere, am făcut dicție de grup, ne-am împrietenit după care am dat drumul la TV. Bătuse Beșiktaș iar un invitat de pe la Ioanițoaia zicea “i-a făcut mucii-n careu” spre nedumerirea frumoasei Nadira.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.