de aici

Costel privi, cu tristețe, la deșertul ce îl înconjura și care, înainte cu câțiva ani, era un ocean viu, albastru, populat cu tot felul de pești și vegetație. Ar fi tras aer în piept, dar câmpul magnetic, din ce în ce mai slab, nu reușea să rețină atmosfera din jurul său, care se rarefia văzând cu ochii, fuioare alburii se ondulau în sus, de parcă un dumnezeu uriaș ar fi absobit niște linii subțiri de coca, din deșert.

Desigur, tristețea a fost doar de moment. Reușiseră ca, în doar câteva generații, să extragă toate bogățiile solului, aerului, apei. Erau, efectiv, cea mai bogată și mai prosperă generație din toată istoria planetei Marte, acum numită, subtil, pe la colțuri, Moarte. Știința și tehnica erau la cele mai înalte niveluri și, cu ajutorul ei, reușiseră ca cei mai bogați oameni ai lumii să se mute pe cealaltă planetă care putea susținea viața, cea de-a treia, Terra Incognita.

Cu un semn către fiul său, Costel urcă rampa navei interplanetare ce îl va duce către Terra:
– Hai, Elon, să mergem, sunt sătul de peisajul ăsta dezolant, ne așteaptă aventuri nemaiîntâlnite.

Cu o ultimă arsură pe solul marțian, nava plecă direct spre Terra. Terra, pământul făgăduinței, locul unde ei, câștigătorii de pe Marte, își făcuseră cartierul general. Sub platoul numit, încă de atunci, Bucegi. Aveau sarcina de a săpa tuneluri, dinspre cartierul general, către toate punctele cu viață de pe noua planetă. Viitorul suna bine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.