Iată cum ne găsim singuri răspunsurile la întrebări

Una din problemele de neinteles pentru mine, ca adolescent, citind carti despre nazism, eugenie, holocaust era cum e posibil ca toti oamenii unei tari sa fie angrenați în a urî cu pasiune un singur grup uman care, practic, nu e vinovat decat ca exista si are, poate, alte obiceiuri, alte tabieturi, alte cutume.

Dupa anii petrecuti pe internet, am inteles. Greu, dar am inteles. Am inteles cat de usor este sa manipulezi intr-o directie grupurile umane, cu ajutorul presei, cu ajutorul vectorilor de influenta, propunand un inamic comun, din cauza caruia, cu siguranta, ne este rau si fara de care, cu siguranta, am fi mai bine. Am inteles cat de usor poti anula vocile care incearca sa mentina o opinie echilibrata, nici macar nu trebuie sa faci ceva, oamenii pe care i-ai manipulat in acea directie vor exercita singuri presiuni asupra respectivilor, pentru ca acum au deja o cauza pentru care sa lupte, au un inamic si cine nu e cu noi, este impotriva noastra.

Cand era mic, nu puteam sa cred, citind legendele olimpului, cum nu o credea nimeni din Troia cand le spunea despre calul troian si despre intentiile zeilor, innebunind, privindu-si copilul ucis de oamenii ei, beti de victorie.
Multi dintre noi se simt Casandre.