Am mimat orgasmul si imi pare rau.
De fapt, o să încep cu începutul. Pe scurt, am avut o relație foarte mișto, cu un tip foarte mișto, care s-a despărțit de mine dintr-un motiv pe care, eu, îl cred idiot și am nevoie să ventilez undeva.

Ne-am cunoscut la inceputul anului trecut, la ieșirea unor prieteni, a fost un fel de ieșeală aranjată, ei s-au întâlnit ca să ne putem întâlni și noi, alături de ei. Nu m-a dat neapărat pe spate, slăbuț, destul de urâțel, timid. Singura chestie care îl scotea în evidență era că era foarte haios, dar cam atât.

Anyway, ne-am mai reîntâlnit peste vreo 2 săptămâni, de data asta singuri, am mai râs, ne-am mai plimbat, am mai băut un vin, încet parcă nu mai era așa de urât, cum mi s-a părut la început. M-a dus acasă, ne-am pupat pe obraji, ne-am despărțit, dar hmmm…interesant, parcă nu prea voiam să mă mai despart de el.

Așa că ne-am văzut și a doua zi, l-am sunat eu, nu sunt genul care să aștepte în castel să o salveze făt frumos. Și, din una în alta, am ajuns în mine, ca să zic așa.
Ca o paranteză fie spus, experiența mea sexuală nu este foarte vastă, ci variată. Bărbații cu care am făcut-o, din categorii și clase diferite, au avut un singur lucru în comun. Nu m-au făcut să termin vreodată. Dacă nu ar fi existat masturbarea, nici nu aș fi știut ce e orgasmul sau cum e.

Poate că era din cauză că nu aveam suficient de multă încredere în ei, poate nu mi s-a părut minunat, dar sexul, pentru mine, era mai mult o corvoadă. Așa că am învățat să mimez plăcerea și orgasmul, realizând că, astfel, ei termină mult mai repede și eu scap.

Revenind la zilele noastre, nu știu dacă sexul cu el a fost mai bun sau mai diferit, nu era deloc ultra mare sau potent, doar îmi plăcea mult să fie cu mine și în mine și mă făcea să mă simt sigură și protejată, aparținând cuiva. Și, blestem, gândindu-mă că îl fac să se simtă bine, am simulat orgasmul. Și diversele gemete din timpul actului.

Evident, fiind bărbat, i-a plăcut, am văzut că i-a plăcut, scânteia tot de fericire și asta mă făcea și pe mine fericită.
Și am continuat așa, o perioadă, ne iubeam, îmi plăcea mult de tot să fiu cu el, dar nu reușeam să termin, nici măcar nu mă mai chinuiam, știam că nu o să o fac vreodată.

Până când, într-o seară, la el, eram amândoi în cadă, am făcut sex, cumva rapid, pentru că trebuia să mergem să ne vedem cu niște prieteni la AFI și a fost atât de bine, și m-am simțit atât de fericită și de safe încât am terminat, pur și simplu, fără niciun fel de fast sau preaviz.

Eram atât de fericită încât nu m-am putut abține și i-am zis:
– Știi, acesta este primul orgasm adevărat, cu un bărbat, din viața mea…
Credeam că asta va însemna, pentru el, o dovadă de iubire și de încredere și va înțelege cât de mult a ajuns să însemne pentru mine relația noastră.

S-a oprit din ce făcea, și-a aprins o țigară și m-a rugat să îi explic ce înseamnă asta. Și i-am explicat cum niciodată nu am putut să am așa ceva, că am învățat să simulez, dar cu el am ajuns, în sfârșit, să nu mai mint.
– Adică până acum, în tot timpul ăsta, totul a fost fake? Gemetele, suspinele, zvârcolirile alea, totul a fost fake?
În rezumat, da, așa era, dar, de fapt, eu voiam să îi spun altceva, voiam să înțeleagă altceva.

Nu a înțeles decât prostia asta. S-a îmbrăcat, a plecat și, de atunci, refuză să îmi vorbească, să mă vadă sau să îmi răspundă la vreun mesaj. Și nu știu ce să fac, în mintea mea, în continuare, s-a întâmplat un lucru bun. Care, pentru el, de fapt a fost un lucru tragic. Și nu știu ce să fac, cum să reacționez.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

110 comentarii Adaugă comentariu

  1. #7

    continua sa il mimezi, alea adevarate se pare ca iti aduc numai necazuri.

    154
  2. #10

    Poate daca ii spuneai dinainte “stii, uite eu n-am avut pana acum orgasm si mi-as dori mult sa incercam amandoi anumite chestii poate reusesc sa am cu tine. Nu o lua personal, sunt atrasa de tine, dar pana acum nu am reusit sa ajung in acel punct”.

    Sau ceva in genul, functie de cum este el daca ii place multa vorba sau nu.

    Plus ghidat pe parcusul partidei cu ce anume iti place tie cand te jucai singura si reuseai sa ajungi la orgasm.

    Saau, luai tu jucaria sau mana lui si te duceai in zonele in care te “activau” 😀

    Cu el e posibil sa nu mai ai ce rezolva (poti aplica la urmatorul) avand in vedere ca pt unii barbati (chiar si femei) este un fel de jignire asta si nu ajuta prea mult la psihic si stima de sine.

    Si da, si femeia poate reactiona ca barbatul daca el de ex nu are erectie sau nu finalizeaza. Crede ca este ceva in neregula cu ea.

    22
    • #11

      Mai erau celebre niste expresii:

      Barbatii au asteptari mari in pat din cauza filmelor pt adulti, iar femeile viseaza la fat frumos din cauza basmelor.

      Femeile reusesc sa mimeze orgasmul, iar barbatii o intreaga relatie

      54
  3. #12

    Chestia asta cu orgasmul la femei e atât de complicată, încât pur și simplu nu are rost să-ți bați capul cu ea. Nici unul dintre ele. Am avut și eu ambiții dintr-astea, în tinerețile mele idealiste. Ajunsesem la niște performanțe ca durată și repertoriu, care azi s-ar lăsa cu un infarct și un AVC. Simultan, că așa e ideal, cică.

    59
  4. Orgasmul îl poate mima oricine, vreu să-l văd pe ăla care poate mima o erecție.

    212
    • #14

      Doar un bărbat care nu vrea nu-si va da seama ca orgasmul femeii este mimat. Sunt niște chestii pe care femeia nu le poate mima voluntar, și nu vorbesc de gemete și zvarcoliri aici. Se pare ca majoritatea nu doresc sa vadă ca partenera mimează. Hai ca v-am strivit destul corola.

      53
    • #15

      Ciac Norris,

      32
    • #16

      Atat timp cat ai deget si limba, legile tarii nu se schimba 😛

      65
    • #17

      @Ptap
      Și trăiești o plăcere intensă fiind tot timpul pe fază, să detectezi “chestiile” alea …, care, btw, cu puțin exercițiu, cică le poate face și altfel decât involuntar.

      5
    • Odata Chuck a iesit din casa cu o erectie. Nu au existat supraviețuitori!

      31
    • De ce face Chuck sex cu barbati?
      Pentru ca a terminat toate femeile!

      1
    • #20

      Adevarat graiesti, de footut se poate si cu jucarii sexuale, cu degetele etc, dar pentru laba iti trebuie musai scula!!

      3
  5. #21

    next!

    8
  6. #22

    L-ai mințit, atîta tot. Și dacă ai făcut-o acum (și deja de mai multe ori) o vei face și altă dată (și nu doar o dată) și nu doar în partida de sex.

    120
  7. #24

    Scena asta ar trebui sa fie obligatorie de vazut in scoli pentru toti baietii de la 14 ani in sus 🙂

    www.youtube.com/watch?v=J_lEs4FYkhs

    20
  8. #26

    Mai, nush, doamnele pot confirma asta sau nu (am auzit si eu de la alte doamne, nu vine de la mine), dar in timpul actului, ele simt oricum o placere mai mare decat a barbatilor. Evident ca orgasmul reprezinta o punctul maxim de referinta, dar o partida de o durata medie care nu se concretizeaza cu orgasm nu inseamna neaparat ca e un esec pentru o doamna.

    78
  9. E aceeasi doamna cu samuraii enigmatici? Acum si-a schimbat preferintele catre aia mici, urati si slabi?

    57
  10. #30

    Nu ne-ai spus cum te vedea el pe tine inainte de spovedania din cada, asa ca e greu de zis.

    Dpdv tehnic, daca tinea cat de cat la tine si daca nu a trecut foarte mult timp de la spovedania din cada, e greu de refuzat pe vremea asta o gagica care vine in vizita doar in palton. Te refuza, asta e. Macar ai apucat sa vezi cum e doar cu palton.

    Altfel, ne bucuram pentru orgasmul tau.

    44
  11. #31

    “chestie care îl scotea în evidență era că era foarte haios” Iar?? :))) Numai amuzanti si haiosi sunt eroi in toate guest posturile. Ce Banderas, ce Brad Pitt, ce Clooney… adevaratii barbati fatali ai anilor ’90 au fost Gyuri Pascu si Garcea.

    Tot respectul pentru barbatii care pot face sex (cu alta persoana) in cada. Un orgasm este premiu prea mic.

    89
    • #32

      mai ales că femeile nu prea au simțul umorului și domnișoara e și mincinoasă. Voia să-i zică o minciună credibilă, că era urât și slab. Când auzi că femeilor le place simțul tău al umorului nu e de bine, se traduce că nu le-a mai rămas altceva să le placă.

      22
  12. Ai un fetis cu baia probabil, problema e ca cu preturile astea la apa calda nu prea vad cum o sa ai multe orgasme in viitor!

    43
    • #34

      O fi urmat sfaturile ”savanților belgieni”, să facă baie numai în doi. Că pe lîngă economie mai sînt și alte beneficii…

      13
    • #35

      Vezi ca prin capitala nu toti au apa calda, sa nu vorbim/scriem de lucruri sfinte.

      10
  13. #36

    この少年は間違いなく日本人の血を引いている。電話番号をここに書いてくれれば、こちらから連絡しますよ。

    7
  14. #40

    Sigur esti femeie? Pentru ca de cele mai multe ori barbatii sunt cei care vorbesc cand ar trebui sa taca.

    38
  15. #41

    Une colline est une colline et une vallée est une vallée, une pute est une pute jusqu’à sa mort.

    12
    • #42

      Degeaba … . “Dealu-i deal și valea-i vale,/ Curva-i curvă până moare.” Se pierde fiorul liric, romantic și patriotic în traducere.

      30
    • #43

      Pe principiu’ cine zice ala e: Paul (trăiască anagrama!) pression politk e a mai prima!

      2
    • #44

      Oui, monsieurs, mais moi, en ma qualité de prince héritier du trône roumain, du fait que je suis en France, en ce moment je dois communiquer en français. Mais je retournerai en Roumanie, parce que je suis votre chef légitime, pas le garois de Ciolacu ni le bougre de Iohannis. Je monterai sur le Trône , je suis le Dauphin !

      5
    • #45

      A, știu! Tu ești ăla pe care voia Cernea să-l declare persoană non-umană! Da’ ce-avea cu tine, frate?

      6
    • #46

      Mama, mai e cineva care-l știe pe Remus, asa ceva?!?

      Mossieu leprans, va boire un coup avec Grieg!

      5
  16. #48

    Prea mult porn strica daca barbatii nu isi mai dau seama cum arata un orgasm legit.

    11
    • #49

      Pe vremea bunicilor nostri toti barbatii erau experti in orgasme feminine. Nasol cu filmele astea ca le-au defectat radarul.

      23
    • #50

      Eu nu traiesc in trecut :). Bafta in tot ce faci.

      6
    • #51

      Nu, tu nu traiesti in trecut.
      Traiesti intr-o lume imaginara in care esti un fel de Don Juan expert in senzatiile traite de femei.

  17. Daca i-ai spus ca e cu atat mai mult de apreciat orgasmul ala pt ca are puta mica atunci aia a fost, i-ai dat-o la temelie!

    52
  18. #53

    Fake it till u make it. Da’ tot degeaba…

    13
  19. Ioane, Ioane, vine orgasmul Ioane…
    Fa Maria, cand f.t eu sa nu vina nimeni la noi in casa!

    43
  20. #55

    ” … și a fost atât de bine, și m-am simțit atât de fericită și de safe încât am terminat, pur și simplu, fără niciun fel de fast sau preaviz. ” Vezi ,atâta lipsea! Daca e băiat deștept ,o să revină asupra deciziei .

    10
  21. Monh… asta e exemplu concret de “daca taceai, folozof ramaneai”

    20
  22. – Cand au femeile orgasm?
    – Cui ii pasa?

    37
  23. #58

    Cred ca tipul a plecat pentru ca l-ai mintit si stie ca nu o sa mai poata avea incredere in tine, si nu doar in legatura cu sexul. Tie ti se pare ca l-ai complimentat spunandu-i ca uite, esti primul si singurul, cand de fapt i-ai zis ca l-ai mintit in toata relatia voastra. Dar..cum adica sexul era o corvoada pana la primul orgasm. Eu una nu am mereu orgasm si totusi sexul este o mare placere. Da, e minunat daca se sfarseste cu orgasm dar si drumul pana acolo este foarte misto. Cred ca pe langa faptul ca ai incercat sa-ti cladesti o relatie pe o mare minciuna mai ai si problema asta a gasirii placerii sexuale. Take care!

    41
  24. #59

    Amuzanți bărbații care susțin că pot să își dea seama când o femeie simulează orgasmul.

    53
  25. #61

    … articolul ăsta e vreajeala din Seinfeld cu Elaine .. fake, fake, fake, fake !

    20
  26. #62

    Mie nu mi se pare ca daca fata a mintit in legatura cu asta inseamna automat ca o sa minta si in legatura cu altele.

    Faptul ca a simtit nevoia sa mimeze (adica sa minta) are legatura mai mult cu barbatii dinaintea prezentului iubit, nu cu el, dupa cum de altfel si scrie in articol.

    Iar daca ii spunea adevarul de la inceput, adica “vezi ca eu nu pot ajunge la orgasm, dar stai linistit ca problema nu e la tine, ci e la mine”, cred ca e clar pentru toata lumea ca el s-ar fi gandit automat ca problema e la el, nu?

    (Sigur, presupunem ca relatia asta era ceva mai mult decat sex.)

    Una peste alta, sigur ca cel mai bine ar fi fost sa nu spuna nimic despre asta, ca e un subiect sensibil pentru barbatii nesiguri (adica pentru majoritatea), dar totusi mie mi se pare ca reactia lui este exagerata.

    Hai sa zicem, e ok sa fie afectat/ suparat dar sa nu mai raspunda la mesaje arata ca lui ii pasa mai mult de performantele lui sexuale, adica de imaginea lui de sine, decat de relatie sau de fata. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un puțoi.

    46
    • #63

      mda, e cam mult sa categorizezi ca ‘putoi’ pe cineva care nu accepta minciuna.

      in cazul asta, cum ai descrie fata, daca rolurile ar fi inversate?

      daca nu stiai, orgasmul la barbati nu e egal cu ejaculare.

      15
    • #64

      Nu stiu cum as descrie fata daca rolurile ar fi inversate, ca nu cred ca exista vreo femeie sanatoasa la cap care sa paraseasca un barbat pentru ca nu ejaculeaza de fiecare data.

      Posibil sa ma insel, dar din experienta mea femeilor nu le pasa asa mult ca performanta barbatilor in pat sa fie de campion – asta e un subiect care-i preocupa indeosebi pe barbatii nesiguri pe ei care au consumat prea mult pornache.

      Pentru femei as zice ca sunt alte lucruri mai importante cand vine vorba de sex, gen sa fie intimitate pe bune, sa se simta “sigură și protejată” cum zice fata in textul de fata si asa mai departe. In rest, daca ti se ridica suficient cat sa poti face una alta cu ea, as zice ca e ok pentru cele mai multe femei.

      29
    • #65

      De acord, dacă mimezi orgasmul, nu înseamnă că ești o mincinoasă nenorocită în toate aspectele vieții. Și eu am mimat de câteva ori, asta după ce am încercat să îl îndrum către ce îmi plăcea mie, dar fără succes. Pentru că unii bărbați (nu toți) o iau foarte personal când primesc feedback. Și au ideea asta tâmpită că ei știu mai bine ce îți dorești și îți arată ei cum e cu sexul adevărat. Am mimat în două situații: voiam să termine și să mă lase în pace, iar a doua pentru că țineam foarte mult la el și era obsedat de orgasmul meu, dar numai în termenii lui, nu accepta să îi sugerez și altceva, așa că pentru a nu-i răni orgoliul fragil, mă prefăceam că e mare mascul. În rest, nu l-am mințit cu absolut nimic, niciodată.
      Mimatul orgasmului, din punctul meu de vedere, e mai degrabă o minciună albă menită să protejeze sentimentele firave ale partenerului.

      3
    • #66

      doar mincinosul considera ca exista minciuna alba

    • #67

      @Arhi, așa o fi și nu mi-am dat seama până acum. Tu vezi lucrurile în alb și negru, eu cred că viața e mai complexă decât atât. Sigur, ideal ar fi să nu trebuiască să mințim niciodată, în nicio situație. Dar uneori, celălalt o cere sau are nevoie. Nu ți s-a întâmplat niciodată să minți prin omisiune sau să alegi să încurajezi pe cineva într-o situație vulnerabilă, pentru că era mai important să depășească momentul, decât să știe adevărul? Nu vorbesc de lucruri grave, ci de lucruri care pentru tine erau minore, pe când pe celălalt s-ar fi dărâmat cerul. Ca și exemplul meu de mai sus. Eu l-am mințit că am avut orgasm de fiecare dată, el m-a mințit că nu știe ce e ăla HPV, deși două partenere anterioare avuseseră. Am aflat asta după ce ne-am despărțit. Eu i-am protejat ego-ul, el m-a pus în situația în care nu am putut să aleg dacă îmi asum riscul să fac sex cu el sau nu. Ți se par minciuni egale?
      Nu încerc să te conving de nimic și mă bucur pentru tine dacă asta e o valoare vitală pentru tine, pe care nu ai încălcat-o niciodată.

      4
    • #68

      nu nu, ai înțeles greșit, nu am zis ca dezaprob sau nu sunt de acord, ci doar ca minciuna e minciuna și atât.

    • #69

      evident ca in viata de adult este nevoie sa spunem destule minciuni pentru a proteja sentimentele celorlalti.

      de exemplu a facut nevasta o ciorba care nu iti place – doar nu esti cretin sa ii spui asta! 🙂

      samd

      cine nu intelege acest lucru inca mai are nevoie sa se maturizeze – ca de exemplu baiatul din povestea de fata.

      5
  27. #70

    Io nu inteleg de ce pe un bărbat l-ar interesa orgasmul femeii!
    Ti-ai facut treaba, ura și la gară…

    13
  28. #72

    Ce buna ar fi fost acum opinia lui maithun…

    12
  29. #73

    off-topic: mai are cineva impresia ca tipa din poza e Rebecca din Pawn Stars?
    🙂

    3
  30. #76

    “Până când, într-o seară, la el, eram amândoi în cadă, am făcut sex..”
    trebuie sa aiba o cada foarte mare.

    7
    • #77

      De-aici ne dam seama ca nu e scris de Senior.

      23
    • #78

      Nu numai ca era cada mare dar au facut si baie amandoi in ea repede ca trebuiau sa mearga la mall.
      Ca asa se intampla:
      – Iubita, peste 3o min plecam la mall. Pune apa in cada sa facem baie amandoi. N-are rost sa folosim dusul ca dureaza prea mult

      20
  31. #79

    ahaha, asta e stereotipul barbatului care se crede alfa, mai mult a fost lovit in amorul propriu ca el credea ca e mare mascul.

    acum sincer, e si un pic vina ta, te inteleg ca n-ai vrut sa te complici, dar puteai sa fi mai deschisa cu privire la atingerea orgasmului, ca poate te ajuta. si eu am avut partenere care prin penetrare aveau orgasm mai rar, incepeam frumos cu un oral, pac ea orgasm, pac penetrare in care oricum se simte cat de cat bine, pac orgasm si eu, toata lumea fericita. in general ajuta sa comunici problemele. asa iti dai seama mai rapid care e cretin si cui chiar ii pasa de tine.

    26
  32. #82

    Eram la el….. s-a îmbrăcat și a plecat.
    Eu aici am citit de trei ori, nu pot trece peste asta.
    În rest, sănătate și căzi pline!

    51
    • #83

      de ce, nu poti pleca de nervi din casa ta? sa nu iti umble gagica prin lucruri, gen?

    • #84

      Dacă îmi otrăvește peștii? ;))) Sau mimează asta…

      40
    • #85

      #amrasgenuin

    • #86

      M-am dat afara din casa de a ramas muta! Mi-am tras si doua calcaie in cur la plecare.

      25
    • #87

      @Dani – The simp Lord of “I’ll see myself out”

      4
    • #88

      @Arhi – pisica lui Schrödinger și peștii lui Dr. Acula ;))))

      3
    • Bine macar ca nu si-a aruncat hainele pe geam!

      12
  33. slăbuț, destul de urâțel, timid si cu pretentii

    29
  34. hai ca aia cu mimatul, se mai intampla. chestia cu “mimam ca sa scap mai repede” e un red flag si cred ca tipul “dodged a bullet”. no offence, dar sexul ar trebui sa fie placut si in afara orgasmului, ala e doar apogeul.
    oricum o dam, noi nu va intelegem pe voi si voi nu aveti cum sa ne intelegeti pe noi si ce ne apasa noua butoanele.

    11
  35. #96

    Și nu știu ce să fac, cum să reacționez.

    Ei nu știi, știi dar așa e când îți dai drumul, gândești mai puțin, că nu mai e destul sânge la creier.
    Vorba “fake it till you make it” nu zice nimic gen ” and after you can come clean”.

    P.S. Textul sună fals ca bancnota de 12 lei, dar și eu mă plictisesc.

    16
  36. #98

    Orgasmul ca orgasmul, bine ca nu i-a zis ca de fapt nu e nici amuzant si ca a simulat rasul la glumele lui

    43
  37. #100

    Sandra Brown revine

    21
  38. #102

    Și nu știu ce să fac, cum să reacționez.

    Te duci la el acasă, în fața ușii, sau la părinți, unde știi că va fi, și-i afirmi clar:

    „Am fost și sunt o proastă. Am greșit.

    Știi că ce i-ai făcut a fost un lucru greșit.
    Știi și-i vei afirma că ești o proastă pentru ce i-ai făcut (pentru că a fost o prostie să-i faci asta).

    Treaba lui dacă te va accepta sau nu. Dacă da, bine; dacă nu, bine.

    11
  39. Chestia cu vana e nasoala tare, tin minte ca s a facut vid cumva sub spatele meu si cand m am ridicat a sunat ca o flatulatie de elefant.
    In afara de asta, e al dracu` de incomod. Daca fratiucu` a reusit s o termine pe miss no-orgasm intr o coaja cu apa, #respekt.

    28
  40. #105

    E o situație delicată, care necesită o abordare atent calibrată. Un număr de telefon se poate?

    12
  41. #106

    Alan s-ar fi potrivit cu domnisoara asta. www.youtube.com/watch?v=kRD6CzigGIM

  42. #107

    După numărul de “dislike” primit la nijte comentarii absolut OK, deștepte și la obiect, singura concluzie realistă care se poate trage este că respectivele comentarii au atins ceva probleme pe acolo prin adâncime, viscerale….

    5
  43. #108

    Buna Dimineata. Sunt aici la mine in pat, in camera, m am sculat de vreo ora aproape. E ger -5 grade afara, sunt invelit cu o plapuma , cu un tricou portacoliu(futu ti mortii ma tii daca citesti care ai facut tastatura la iphone 11 ca am scris de 2 ori portoValiu cu V desi stiu sigur ca am apasat C, a trebuit sa sterg de 2 ori ceea ce e enervant) , in rest in curu gol, de obicei dorm gol, dar acum am si tricou. Si uite asa scriu acest mesaj si il trimit acum. Mai stau nitel pat ca n am niciun program special :))) si sa vedem in continuare ce se intampla azi.

    7
  44. #109

    Ba baieti, io nu stiti ca eu de obicei evit sa comentez on topic fiindca se ia lumea in gura cu mine. Dar la subiectu asta io va zic asa. N are rost, ce va intrebati voi ca mimeaza orgasmul?. Femeia mimeaza tot nu doar orgasmul. Femeia e mimul suprem. La mine n a mai mimat ca mi a zis ca o am mica auzi. Si i am dat si telefon gratis , cadou. si gata, m am lamurit

    8
  45. #110

    Uite că schimbarea țevilor vechi de zeci de ani, unele chiar de jumătate de secol, ale fostului Radet, actualul Termopenisul încălzirii centrale bucureștene produce orgasme în rândul populației de sex feminin! Avem aici un punct de inflexiune care ar putea schimba trendul natalității în România, dacă posesoarele de orgasm feminin și-ar ține gura, aka pastra secretul orgasmului față de partener, dar nu și față de celelalte femei! Care știm că din invidie ar încerca și ele apa caldă!

    Nicușor Dan primar aduce odată cu apa caldă și orgasmul pierdut sau neștiut al femeilor!

    Nicușor Dan din nou prinar!

    3