De unde preferați să vă faceți cumpărăturile? Mie îmi place de la Carrefour pentru că, la Mega Mall, au băgat case de self check, exact la fel ca cele din UK și ai avantajul că românii preferă să fie scanați și să plătească cash, așa că nu e niciodată aglomerat.

La kaufland este mult prea întortocheat totul, e vizibil făcut să te facă să treci obligatoriu peste tot, iar mie nu îmi place să fiu oaie. Auchan mi se pare mai puțin aprovizionat, mă duc doar pentru toba de la Harald (care, ultima oară, au cam stricat-o, sper să fi fost, totuși, doar o greșeală). Cora e plină de produse stricate, dacă iei mezeluri sau carne ai șanse mari să fie împuțite. Restul sunt magazine de proximitate, practic, singurul care mișcă spre preferință e Lidl, care are o strategie de gen, dar în care nu intru din motive anterior expuse. La restul merg atunci când sunt în drumul meu sau am nevoie de un non stop.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Lidl pentru ca e la 100 de metri de casa. La lucru: Profi, pentru ca imi cumpar de la ei hotdog in fiecare zi.
    Auchan pt cumparaturile mai mari (o data pe luna). General vorbind, toti sunt niste cacanari la anumite faze, dar decat sa ma jecmaneasca astia din coltul blocului cu aprozarele lor de 2 bani, mai bine merg la astia de mai sus.

  2. #2

    Ca sa vb cam despre aceeasi structura de magazine, insa in polonia, prefer Auchanul ptr. ca are mai multe produse din Franța (brânzeturi si mezeluri, papetarie) decat Carrefourul unde gasesc cam 95% aceleași lucruri ca in germania. La Kaufland nu am mai intrat de ani de zile exact din motivul expus de tine (vreau sa cumpar apa si trebuie sa fac turul magazinului)… Lidl, mda intru ca-i pe drum.

    • #3

      Nu mai este asa in Kaufland. Acum au mai multe treceri intre culoare, nu trebuie sa mai faci turul magazinului ca sa ajungi la casa.

  3. #4

    Kaufland pentru carne, Lidl pentru restul de cumpărături necesare in casa. EMAG pentru electronice, dacă e ceva ce trebuie sa iau din marketplace atunci caut magazinul online al firmei care vinde articolul respectiv, ca la ei pe site e mai ieftin cu 20-30 de ron decât la eMAG.

  4. #5

    Grosul cuparaturilor 1-2ori pe saptamana la Carrefour pt ca mi-e mai usor cu parcatul sau pt 2-3 lucruri Penny market ca e peste strada.
    La Lidl ocazional, desi e in max 5 min distanta de mers lejer, in general cand au saptamana x si mai cumpar sa incerc ceva nou sau mi-a placut anterior.
    Selgros pt mici carnaciori si ce o mai fi la gratar, sau produsele de la rotiseria lor pt ceva cand gatitul e fwd 🙂

  5. #6

    Profi, Lidl, MegaImage – proximitate.

  6. #7

    Auchan. Ptr ca sar din balcon direct in el.
    Altfel, orice imi iese in drum. Nu am preferinte. Criteriul de baza e sa fie aproape.

  7. In ultimul timp cumparam prostioare de la Lidl, cel putin cand vine saptamana Deluxe, au cateva chestii interesante (cum ar fi pastele proaspete). Prin Kaufland nu prea am mai mers, mai ales de cand au renovat, toata lumea se invarte pe acolo si nu gaseste nimic, mai ales la zona de frigidere, “organizarea” nu are niciun sens. Poate avem pe aici vreun angajat sa ne explice. Nu mai zic despre legume/fructe – Kaufland o da in bara foarte des, produse de cea mai joasa speta (vorbesc de Iasi). Pana la urma Auchan si Carrefour sunt preferate pentru cumparaturile lunare, chiar daca preturile marite le simtim cu totii, mai ales in Auchan.

  8. #9

    “Carrefour pentru că, la Mega Mall, au băgat case de self check” au bagat prin mai multe locuri, dar la capitolul asta Auchan sunt primii, cred ca au vreo… 1 an, 2.
    “Auchan mi se pare mai puțin aprovizionat” Discutabil. Depinde de Auchan si Carrefour, si mai ales de ce anume cauti. De exemplu Kalamata sunt jalnice la Auchan si excelente la Carrefour. Prefer Auchan in primul rand ca au rafturile puse mult mai logic decat detergenti langa apa plata, gen.

    • #10

      la Auchan nu sunt case self. stai la coada sa te scaneze si self e doar platitul, unde ai sanse sa mai stai la o coada daca nu sunt aparate libere

    • #11

      cum zice colegul, mergi la carrefour sa vezi ce inseamna selfcheck

    • #12

      Și la Carrefour Park Lake există selfcheck, din păcate doar 4 puncte.
      Sper să mai adauge, că mereu este coadă și acolo în weekend.

    • #13

      chestia aia mi se pare dumnezeu, atunci cand ai putine. in UK au si 2 sau 4 case selfcheck care au si banda, in cazul in care ai multe cumpărături. la fel, godlike

  9. #14

    Kaufland + Lidl + Supeco. Fiecare cu produsele lui. Noroc ca Targovistea este mica si nu pierd mult timp pe drum intre ele.
    Cel mai apropiat Carrefour hypermarket este la Ploiesti, unde ajung cam la doua saptamani. Dar e jeg, aglomeratie si preturi mari.
    Laptele praf pe care il cumpar din Kaufland cu 46 lei, in Carrefour costa 60. Sapunul lichid Dove, pe care il iau din Supeco cu 6.7 lei sau din kaufland cu 10, in Carrefour este 14.7. Servetelele umede care la buticul de la coltul blocului costa 5 lei, in Carrefour este 7.5.
    Aproape la orice, preturile sunt mai mari. La apa, la cola, bere, vin, fructe, carne etc.

    Carrrefour Ploiesti are si case self ckeck. Am incercat acum vreo cateva luni si aplicatia lor. Scanezi cu telefonul produsele pe masura ce le pui in cos, apoi la casa self check scanezi codul generat de aplicatie. Asta in teorie.
    In practica, ajuns la casa, aplicatia a uitat produsele scanate, a trebuit sa le scanez iar. Cand sa scanez la casa codul de pe telefon nu mergea. Vine o angajata sictirita si imi spune ca nu functioneaza, ca se blocheaza casa self ckeck si trebuie resetata, apoi sa scanez din nou produsele, la casa, nu cu telefonul. Da restart la casa, booteaza un linux obosit, astept, astept… Ok, merge. Incep sa scanez produsele. Pentru ca aveam o sticla de vin, casa ma pune in asteptare, sa confirme angajata carrefour am peste 18 ani. Angajata care disparuse intre timp. Am asteptat-o plin de draci 5 minute. Daca nu aveam niste chestii pentru copil, imi bagam picioarele in casa lor. Oricum, never again.

    Celalalt hypermarket la care ajung in Ploiesti, Auchan, e si mai deosebit. Pute la raionul de carne de zici ca scot frigiderele din priza noaptea. Jeg pe jos. Fructe stricate. Peste imputit.
    Au si ei niste case mai deosebite. Nu self check, doar self pay. Pui produsele pe banda, o tanti sictirita iti scaneaza produsele, iti da un bon, doar ca nu platesti la ea pt ca pitong! Cu bonul mergi la un automat de plati, scanezi bonul si platesti, apoi iti da un alt bon cu un cod de bare, pe care il scanezi sa poti iesi din magazin, sub atenta supraveghere a unui paznic.

  10. Carrefour si Auchan.

  11. #16

    La noi in mures a aparut un selgros care functioneaza ca un hypermarket undeva in mijlocul orasului (chiar mai mic decat auchan sau kaufland) dar care de departe are produse f bune proaspete si pe care il prefer in fata oricarui alt hypermarket.

    Mezeluri proaspete home made, branzeturi bun si pentru cei care consuma peste probabil cele mai multe si proaspete sortimente de peste.

    Iar la iesire are un grill cu mancare excelenta… fata de mizeriile altor localuri. (Mitifei ceafa somon pastrav pui etc)

  12. #17

    Selgros pentru cumparaturile mari (nu prea se descurca cu legumele… bleah), Carrefour (market uneori) pentru legume (si alte maruntisuri) si Kaufland pentru carne (cele de le frecventez nu mai sunt de mult culoar unic) si Lidl… uneori ;))
    In cora n-am mai calcat de 5 ani (sambata la 12:30, omor pe rafturi, 10 case deschise… 15 minute cumparaturile, 45 coada la casa) mega e scump prin definitie si nu prea au nimic care sa merite… iar auchan e definitia lowcostului… deci nu.

  13. #18

    Kaufland a schimbat strategia. Se vede ca n-ati mai fost demult 🙂 Nu mai exista randul ala central care te forta sa faci turul magazinului.

    • #19

      serios?:)))

    • #20

      Da, au schimbat strategia de aproximativ 1 an. Totul e mai aerisit acum, nu mai exista labirint. Eh, si cand le ziceam acum 2 ani unor manageri de la Kaufland(la o intalnire oficioasa) ca labirintul ala e o mizerie si ca mai mult pierd clienti/bani…au facut ochii mari la mine :))

    • #21

      Bine ca pa jumbo nu sunteti derajnati de asta, :)))))))))

    • #22

      cum dracu sa nu fiu, am incercat sa fortez usile alea de 1000 de ori

    • da da, si au rearanjat totul dupa conditii numai de ei stiute, la vitrinele de sticla e jale!

    • #24

      La jumbo calc odata pe an…si atunci mai mult fortat. Urasc magazinul ala putin mai mult decat urasc lidl. La iritare mai contribuie si mesajele alea de cacat ale lor:” Nu deschideti ambalajele ca le platiti”, “Cu totii aveti o ruda care a fost manager in grecia”..WTF…de cand exista jumba tot cauta astia o ruda, nu s-a dus nimeni :)). La jumba esti considerat din start hot sau pornit pe deschis ambalaje.

    • #25

      @Alex1, pt că foarte mulți sunt puși pe deschis ambalaje. am fost o singură dată la jumbo, mă uitam la pistoale. lângă mine o tanti cu copil de cca 10 ani. tanti deschide o cutie ”îți place ăsta?” ”îmi place, da”. pun cutia în raft, aruncă pistolul din cutie peste ea și iau o cutie nou-nouță, sigilată, din același produs și pleacă senini. de ceeeeeeee?
      uneori îmi urăsc foarte tare statura de copil de 11 ani.

    • #26

      Nu stiu despre ce usi e vorba. In Ploiesti toate cele 3 magazine au fost modificate.. cred ca deja se apropie de 1 an. Dar mai bine crezi ce vrei si raspunzi la misto 😀

  14. #27

    Nu prefer unul anume, însă merg la Auchan pentru că este fix lângă serviciu. Câteodată merg la Kaufland că este aproape de casă unul și la fel și la Lidl (dar mai rar din motivele expuse anterior de tine) și Carrefour când există prin zona în care am treabă.

    În rest la mega pentru cumpărături de zi cu zi.

  15. #28

    Noi stam la 5 minute de 2 Auchan-uri, asa ca acolo ne petrecem cumparaturile bilunare. Mai facem cateodata exceptie si mergem pana la Cora PTM sau Kaufland MM.
    In rest, pentru un fistic/o maslina mergem la penny/lidl/profi.

  16. #29

    Eu fac cumparaturi cam la 2 zile intr-un Mega Image mare, la noi in sat langa Bucuresti. Cam la 3 saptamani un hypermarket mare zona Militari (Auchan, Carrefour, Kaufland). Produse sanitare si de curatenie si hartii comand de pe emag cam la 2 luni, impreuna cu pampersi, servetele.

  17. #30

    Mega Image (ala de la com. 1 Decembrie 🙂 ), ca e in drumul spre casa, parcare mare, mai slabut la partea de vitrine branzeturi/mezeluri
    Kaufland – in ultimul timp, f. prost aprovizionat. dar poti sa treci dintr-o parte in alta prin randul central, sa pleci mai repede undeva unde mai si gasesti chestii 🙂
    Cora Sun Plaza – desi f aglomerat la case…stai 10 minute la cumparaturi si 20 la coada. fructe/legume cam naspa.

  18. #31

    Kaufland e cel mai bun, mai ales la legume-fructe. Au renunțat și la paravanul ăla central, poți să treci ușor spre ieșire. Îmi place cum e organizat. Nu-mi place partea cu pește și nici de vitrina cu servire asistată nu-s prea încântat. Pentru carne, Auchan. Pentru diverse prostii, nu neapărat comestibile, Carrefour. În ultima vreme Carrefour e mai prost aprovizionat. Ar mai fi Auchanul ăla din Titan, că e mare, dar e cam departe și ajung rar. Și la Lidl au unele chestii bune, dar stau foarte prost la bere și apă și nu au ieșire fără cumpărături, așa că mă duc rar.

    • #32

      Nu mai sunt de mult cei mai buni la legume-fructe. Nu mai zic ca seara, atunci cand merge la cumparaturi omul muncitor, nu mai gasesti nimic ca lumea.

  19. #33

    La mine lista e mai complicata

    – Selgros, Kaufland – carne si produse din carne (God on earth – gasesti inclusiv jumatati de porc daca vrei)
    – Kaufland – lapte si produse lactate, apa minerala, sucuri ‘naturale’, legume/fructe (inclusiv congelate)
    – Profi, Carrefour – sucuri la doza sau sticla, alte maruntisuri (plus exista si Profi deschis 24/24)
    – Lidl – uneori au unelte de hobby si accesorii la reduceri, vin bunicel si ieftin, dulciuri diverse
    – Auchan cam prea complicat si putin mai la distanta, de multe ori nu gasesc cola la doza, uneori e de vizitat pentru branzeturi, masline, produse din carne, legume si fructe, apa minerala
    – Metro si uneori Selgros – produse electrocasnice la reduceri reale (TV, masina de spalat, cuptor electric, microunde, laptop, etc), dar mai greu accesibile ca distanta
    – MegaImage cam departe in localitate, dar in Bucuresti parea ok pe partea de produse alimentare

    Confirm ca in Kaufland s-a modificat de o perioada buna layoutul raioanelor deci nu mai e chiar labirint, daca stii unde se afla produsele pe care le cauti desigur. Ca regula nu cumpar peste din supermarketuri, cel mult ceva fructe de mare congelate. Si oua f rar. Painea – de la brutarie.

    PS Nu agreez casele self check din mai multe motive, unele expuse deja mai sus.

  20. #34

    – Carrefour – doar prin Bringo, in rest ajung intr-un cam o data pe an
    – Auchan – doar cand am de cumparat chestii multe, sau cand sunt in trecere cu motorul si am ceva punctual de cumparat pe care-l gasesc doar acolo
    – Mega Image – 90% din timp ca e accesibil pe jos in cateva minute si e in drum spre casa daca ies cu motorul

  21. #35

    Metro pentru cumparaturile mai mari (ca persoana fizica). Nu, nu cumpar in fiecare luna un televizor sau tigai, ma refer la detergenti si chestii de casa, plus ingrediente.

    Selgros doar rareori pentru mici…

    Carrefour, caci pot folosi bonurile de la reciclare. 🙂

    Lidl pentru chestii deosebite, cum ar fi inghetata Noblissima. 😀

    Auchan la necesitate, iar Mega foarte rar.

  22. #36

    cele nemtesti cu initialele k si l,

  23. #37

    Carrefour e sef, Kaufland merge si el, in fiecare Lidl in care am intrat in viata mea, exista un miros ciudat de mancare cu cateva saptamani peste data expirarii. Nu stiu daca este cea mai proasta coincidenta din lume, dar cand se repeta de 4-5 ori sau chiar mai mult, nu mai ai niciun drag sa calci pe acolo .

  24. #38

    Kaufland – uram treaba cu invartitul in tot magazinul ca sa iau inghetata, care este chiar aproape de casele de marcat insa pe cel din Barbu Vacarescu, care e f aproape de biroul meu l-au “desfacut”, poti merge dintr-o parte in alta fara sa fie nevoie sa ocolesti tot magazinul.Astfel a devenit chiar un magazin ok pentru ca, daca sa zicem uiti sa iei cartofi si iti amintesti cand esti aproape de case, nu mai mergi pana in celalalt capat al magazinului (cum e la Carrefour, Cora, etc) ci doar “traversezi” in partea cealalta a magazinului.

    Carrefour – pentru anumite produse sau cand am drum prin Farmacia Tei, care este in aceeasi incinta si numai pentru ca au bagat casele selfcheck, pentru ca altfel la fostul Billa de pe B. Vacarescu, care a devenit Carrefour Market, casierii sunt cei mosteniti de la Billa si sunt de toata jena (nu, nu ca in alte magazine, aici chiar sunt de tot cacatu`).

    Lidl – sunt in drum spre casa iar la ala de la mine de la tara, desi sunt putini angajati, nu sunt asa mari probleme cu cozile de la casa de marcat.

    Metro – pentru peste

    Incerc sa evit pe cat posibil carnatii din proximitate (care au preturi cu 40-50% mai mari decat magazinele expuse mai sus dar se vaita ca nu au clienti si din cauza asta dau faliment) si Mega Image-ul pentru magazinul de cacat care a devenit in majoritatea locatiilor.

  25. #39

    Stiu ca nu e supermarket, însă eu mi-am schimbat obiceiurile de cand m-am mutat la tara. Selgros. De două ori pe luna. Au toate produsele posibile, le iei cu baxul, preturi bune, e organizat logic, pornești dintr-un capat si iei tot ce iti trebuie până în celălalt, culoare mari, neaglomerat daca stii cand sa te duci.

    In rest la megaimageul de cartier din motive de proximitate, nici la tara n-am scapat de ăștia. Am si Lidl relativ aproape dar nu ma duc ca n-au tigari. La Lidl insa se mai duce nevasta-mea punctual cand imi bombardeaza cutia poștală cu oferte speciale. De exemplu saptamana trecuta si-a luat niste scule de grădinărit de calitate dubioasa. După 3 zile au ruginit.

    • #40

      mi se pare foarte scump, overall

    • #41

      Bai, nu stiu ce sa zic, nu umblu neaparat dupa ieftineala, ce mi-aduc aminte de la ultima vizita este ca tezaurul de jidvei care e 30+ lei peste tot, la Selgros era 22 de lei. Sacul de carbuni de 10 kile care e 50+ peste tot, la Selgros era 28.

      Mie imi place ca într-o oră maxim am terminat cumpărăturile. Nu e nimic sa te distraga, imi organizez checklistul de acasa in ordinea raioanelor, cel mai mult zabovesc la legume/fructe ca am multe de cântărit. Fac singur cumpărăturile ca altfel consoarta sau ala micu vin cu idei pe parcurs.

    • #42

      apa bucovina – 2.19 la cora, 2.49 selgros. la 7-8 baxuri luate la 2 saotamani, diferenta nu e insesizabila

  26. #43

    Metro si Selgros

  27. #44

    fac cumparaturile cel mai des in carrefour orhideea, as vrea sa ma pot duce in kaufland cu toate ca e in drumul meu dar eu am principii (nu imi place Andra gogan si tot ce promoveaza ea nu folosesc sau cumpar) iar in Cora de cand cu scandalul cu elefantul nu mai calc pe acolo!!

  28. #49

    Cel mai des intru in Lidl de cand l-au deschis in Chiajna 🙂
    Pentru cumparaturi mai mari folosim Auchan care btw are si case selfcheck (cel putin cel din Militari care are 4 case) Pui cumparaturile intr-un cos in stanga, le scancezi si le asezi intr-un cos in dreapta. Dupa ce ai scanat tot cosul platesti si ai plecat.

  29. #50

    Fac cumparaturi din Selgros , mai ales pt .carne de pasare si mici,restul din Carrfour, Kaufland mai des , de cand cu cardul si aplicatia.Oricum preturile sunt cam la fel..

  30. #51

    In ordinea frecventei:
    Mega pentru o paine, branza, lapte, ceva de completat.
    Lidl pt produse igiena au cele mai mici preturi si legume fructe in afara sezonului.
    Carrefour cand se face o lista mai variata de peste 10 produse.

  31. #52

    La Kaufland îi place soției. La Carrefour îi place juniorului. Mie-mi place la Lidl. Unde crezi că mergem cel mai des? Începe cu K…

  32. #53

    Exact! Prima si prima data am vazut conceptul de self-check la Al-Campo (versiunea spaniola a Auchan-ului) acum 12 ani! Dar vedeai deosebirea: aveau incredere spaniolii aia, puteai sa treci cu carutul mare plin, se uitau asa intr-o doara. Cand Carrefour a bagat asta si-n Franta, era doar cu cos de mana si puteai plati si cu card si cu cash. Eu ma duceam si cu caddie-ul personal si-mi scanam singur linistit, doar ca-n ultima vreme au limitat strict la 10 produse, mi-au facut o data observatie, dar daca nu e multa lume cu castile pe urechi continuu sa scanez linistit ce-am in caddie. Versiunea si mai profi o au un alt magazin LeClerc unde la casa rapida poti scana pana la 20 de produse, dar plata doar prin card, si ca sa poti iesi din zona iti scanezi ticketul.

  33. #54

    mai sunt oameni care au semnalat cele expuse la lidl dar nu ii asculta nimeni. in schimb decid vietile altora (in rau, desigur) la pacanele.
    dar in acelasi timp se plang c nu sunt ascultati