Ladies and gents, dacă sunteți cuminți, veți avea ocazia să vedeți, cu ajutorul bătrânului Arhi, primul film HFR din lume. Adică “The Hobbit, O călătorie neaşteptată”, continuarea, dar de fapt prequelul de la Lord of the Rings.

Ce este HFR?
Filmele HFR (high-frame-rate) proiectează imaginile la o viteză dublă (48 de cadre pe secondă) sau mai mare, faţă de ceea ce se vede în cinematografe la ora actuală.
Astfel, spectatorii vor vedea o imagine mult mai clară, mai realistă, o fluiditate mai mare a obiectelor şi a personajelor.
Filmul nu este, așa cum pare, o înregistrare fluidă, continuă, a realității ci dimpotrivă, este o înregistrare secvențială; o suită de poze, surprinse consecutiv.
Imperfecțiunile ochiului uman transformă această suită de ipostaze statice într-o mișcare continuă. De aceea, calitatea mișcării depinde direct de numărul de poze surprinse.

Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât mișcarea pare mai fluidă, mai continuă, lipsită de efectul de “blur” (neclaritate). Fenomenul se observă cel mai bine la mișcările rapide. Astfel, filmând și redând cu un număr mai mare de cadre într-o secundă, primul efect observabil este al unei mișcări mai fluide și mai cristaline. Apoi, imaginile par mai luminoase, mai vii. În cazul filmului 3D stereoscopic, filmarea HFR mai aduce un câștig: fiecare dintre ochi primește mai multă informație și cu o frecvență mai mare.

O exemplificare se vede în filmele de mai jos. Primul este un film normal, de cinema și al doilea este un HFR (simulat, din motive de lansare internațională.)

Cinema normal

[jwplayer mediaid=”45646″]

High Frame Rate

[jwplayer mediaid=”45645″]

Dacă filmul 2 se vede cu scântei, e pe Vimeo la calitate maximă.

Și dacă tot ne-am lămurit ce este HRF, să vină partea și cu bunătățuri.
Am de dat 30 de invitații duble pe 19 decembrie, la ora 19,a Grand Cinema Digiplex, la filmul The Hobbit, O călătorie neaşteptată.

Cum câștigați invitațiile?
Desigur, cum știți voi mai bine, prin comentarii.
Aș vrea să știu 2 chestii.
1. Ce părere aveți despre HFR? Pe bune și fără nici un fel de greață, invitația la film nu ține de o părere pozitivă.
2. dacă v-a plăcut Lord of the Rings și de ce. Cele mai interesante 30 de comentarii merg la film cu partenerii.

Simplu.

PS: Tot zicea cineva că vrea un arhiblog commenteurs meet, acum aveți ocazia să vă cunoașteți între voi. De preferință, să veniți în tricouri cu I Heart Arhi. La domnișoare propun să fie ude, eventual umede.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.