Primul meu job serios a fost la o firmă cu legături în online. Mă descurcam foarte bine pe treabă, jobul îmi venea ca mănuşă, rezultate pe măsură, bani la fel, patronii erau cei mai giorno oameni pe care îi cunoscusem până atunci, din punct de vedere al legăturilor de muncă.

Într-o seară, oamenii, foarte satisfăcuţi de o negociere/vânzare de-a mea, au pus-o de o şedinţă, la care m-au chemat şi pe mine.

– Cetin, noi ne-am gândit că ar fi ok să te facem director de vânzări pe ţară (atunci încă nu se băşeau corporate, cu country managery and shit), rezultatele tale sunt excepţionale şi am vrea să îţi dă drumul să te ezvolţi.

Ce răspunde ţărănetele de Cetin?

– Sincer să fiu, mi se pare un gest normal, era şi timpul să faceţi mişcarea asta, simţeam că mă irosesc pe un job care nu mi se potriveşte.

Asta în condiţiile în care mie îmi plăcea jobul, neam de neamul meu nu văzuse 2-3 000 de dolari lunar (euro încă nu exista), adică aveam jobul perfect.

Ghici ce s-a întâmplat? Numirea a tot fost întârziată, iar în 2 luni deja îmi căutam de muncă. Pentru că fusesem nesimţit şi fără tact. Lecţie învăţată.

Care e lecţia? Lecţia este `învaţă să gândeşti O SECUNDĂ, înainte de a deschide gura.` Pune în balanţă dacă cuvintele tale au potenţialul de a răni sentimentele cuiva. Iar dacă acel cineva este şeful tău direct, taci naibii din gură.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.