Una din cele mai urâte amintiri pe care le am în viață este de la o petrecere de lansare iPhone, parcă 4, de abia mi se nascuse primul copil, când, o domnișoară care, cred, lucra la Danone pe vremea aia, Andreea, Adriana Stan, Stancu, nu mai țin minte, vine la mine, așa, din senin, băi, din senin, înțelegeți, nu schimbasem 3 vorbe toată viață, eventual Bună, bună, deși mă îndoiesc și zice:

– Auzi, măăăăă, Arhi…și ia zi, cu cine seamănă fata aia a ta, că ea e frumoasă, dar tu ești urât rrrrăăăău.

Sincer, m-am uitat puțin în jur, să văd dacă nu cumva sunt la camera ascunsă, vreo farsă ceva. Adică ok, știu că sunt urât, nu e asta problema, am rezolvat demult asta, am conștientizat, am dezvoltat umorul, am avut noroc și de niște street smart, aia e, sunt bine, genele merg mai departe. Dar nu am înțeles cum, de unde, cum ar fi fost să mă duc eu la ea și să o întreb Cu cine semeni atât de urâtă, că mă-ta pare a fi bună?

Evident, cel mai probabil s-a fâstâcit, la momentul respectiv bloggerii erau vedete cum sunt acum vloggerii (doar că mai culți) și a vrut să facă acea glumă minunată pe care o face toată lumea când i se naște cuiva un copil Hahahaha ce frumos e, noroc că seamănă cu mami și toți râdem, vai, ce compliment dual, îmi lauzi și copilul, lauzi și femeia, ia de aici 100 de bălcești scuipați în frunte, lăutarule, doar că i-a ieșit opera minunată, eu m-am uitat strâmb la ea, nu am mai vorbit niciodată, aia a fost. Păcat, era simpatică, în general.

Oamenii trăiesc cu impresia că unele glume, aduse din strămoși idioți, sunt epice și trebuie neapărat spuse. O dată vede nașul pizda finei. Glumă spusă cu aplomb la nuntă, deși așa zisa glumă e legată de botez, dar hey, de ce să nu fii un coclete, când poți fi, nu? Bine, și să spui gluma asta când e vorba de botezul unui copil nou născut denotă cancer cerebral în stadiul 4, dar hey, cine sunt eu să stric distracția tradițională a românilor?

Ce fetiță frumoasă ai, am un băiețel frumos, wink, wink, ce zici, ne încuscrim la nepoței? Pentru că da, este foarte funny să discutăm despre copiii noștri, care abia au văzut lumina zilei, făcând sex, se știe că ăsta e cel mai bun mod de a te apropia de cineva. Hai bă, nu te supăra, te superi că ai fată și știi că, până la urmă, tot i-o trage careva, aia e, nu te supăra, așa e viața. Pur și simplu oamenii nu înțeleg că unele glume sunt de maxim căcat și, atunci când se lovesc de intimitatea celorlalți, devin penibile și generatoare de conflict.

Evident, sunt o liotă de zicători de astea prietenești, gen Și ia zi, a fost virgină?, de parcă existența himenului este o problemă publică, care îl privește pe Costel Caras din Dolhasca, la 11 noaptea, pe sarmale.
Puteți debita, dacă v-ați lovit de ele.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

59 comentarii Adaugă comentariu

  1. – Nea Ilie, mai poți?
    Glume proaste, ce să mai…

  2. #3

    Cel mai iritant mi se pare avântul familiștilor de a-i familiza cu forța și pe restul. La orice mare adunare, dacă mă prezint cu o dom’șoară, începe flecăreala turmei familiste: Și, voi când? Ă? Ăă? Ăăă? Când ne invitați la nuntă? Hă? Hăă? Hăhăhă! Noi glumim, hăhă, acuma, na, fiecare cum își așterne… Bună fata, ține bine de ea! Pune-i mai repede ceva pe deget!
    Chit că o știu de două luni, de doi ani, că e prima dată când o vede turma, nu contează. Trebuie rapid nuntă, botez, sarmale și ceva pe deget.
    A, și nu mai faceți cadou vacanță pentru cuplu, cu decolarea peste mai multe luni decât are cuplul. Mai bine două vaze – peste 8 luni, când ar fi trebuit să urce în avion, stă fiecare liniștit la casa lui, uitându-se la vază.

    • #4

      inteleg ca aia cu vazele e de data recenta…

    • – Sunteti casatoriti de 2 ani, cand vin copiii, ce mai asteptati? Hahaha!

      – Am diagnostic de infertilitate si am pierdut 5 sarcini.

    • #6

      Dacă tu, că bărbat, ai primit atâtea, înmulțește cu minim 5 și afli cât a primit femeia.

      @Madame, la mine a fost “am făcut histerectomie acu’ 6 luni din cauza unor probleme și oricum s-a dovedit că n-aș fi putut avea copii”.
      “Da’ la adopție te-ai gândit?”

    • #7

      Cumva ce am facut pana acum bate cu ce zicea gura lumii, dar nu de gura lumii, asa am vrut.
      Asta nu i-a impiedicat sa intrebe mereu de urmatoarea treaba.
      facultate?
      nunta?
      rate la apartament?
      copil? botez?

      Acum ne intreaba de al doilea copil.
      Care mai apuca sa intrebe, ca intre timp am si plecat din tara (temporar?!?).

      De asta nu m-a intrebat nimeni.
      Unii ma intreaba cand ma intorc.
      Cand termin contractul si sunt prea prost sa prind altul.

      Ignore la toata lumea in afara de familia apropiata si cativa prieteni. Zen.

  3. #8

    hah! stai sa vezi cum creste totul exponential cand partenera e de alta rasa. sau mai tanara. sau amandoua…

    • #9

      Altă rasă? Adică nu e o ființă umană?

    • #10

      @Claudiu, cred că te gândești la specie.

    • #11

      Atunci cand Claudiu invata diferenta dintra rasa si specie

    • #12

      @Claudiu
      Prietene, pe tine ar trebui sa te cheme KKKlaudiu

    • #13

      Rasa, ma, nu specie.

  4. #14

    In cazul meu, am avut parte de glume si intrebari tampite legate de copii, in special dupa 30 de ani. De ce nu facem copii, ce avem de gand, cat mai asteptam ca uite cum trece timpul, si alte imbecilitati si intrat cu bocancul in viata mea, fara nicio jena. Inclusiv intrebat la nunti si aniversari, de fata cu toata lumea, de-mi venea sa devin invizibila. In conditiile in care am suferit in tacere ani de zile din cauza infertilitatii si abia la 36 de ani, dupa ani de incercari si fertilizari in vitro care mi-au erodat sanatatea fizica si psihica, dupa pierderi de sarcina nestiute de nimeni, am reusit sa am gemeni.

    • #15

      Matai curva, așa trebuia sa le răspunzi.
      Nu sa suferi in tăcere ca doar tie îți face rau

    • #16

      Tot aia o sa vrea după sa se pozeze/saliveze/imbratiseze cu copiii, așa probabil isi văd ei viața mai interesanta. Presupun ca le dai cu praf de sictir.

  5. #17

    Am observat ca multi oameni nu stiu sa faca glume sau le fac in genul celor prezentate de tine. Glumele de autobaza pe care le-ai descris reprezinta un soi de umor de la țară,arhaic, care s-a perpetuat si in mediul urban ,specific neamurilor proaste.
    Ca o coincidenta, oamenii mai rafinati, cititi si cu bun simt pe care i-am intalnit, nu produceau umor de asta de bodegă cu hăhăiala specifică.

    • #18

      Nu e umor de la tara, e umor suburban, din cartiere muncitoresti.
      Taranii si orasenii autentici sunt educati si cu bun simt.

  6. #19

    Fi-mea, grație educației alese pe care i-am acordat-o, a început să dea dovadă de simț al umorului foarte dezvoltat și de sarcasm total gratuit și neprovocat. Vine într-o zi la mine și-mi baga gluma aia cu”tati, eu cred că-s adoptată, nu vezi ce urât ești tu și ce frumoasă sunt eu?!”. Culmea e ca e frumoasă de pică, eu sunt urât ca munca și ea e … adoptată. Am fost mândru de mine in momentul ăla, de rezultatul educației primite de la mine (în familie eu sunt miștocar-ul de serviciu), mândru de glumele pe care le scoate fiică -mea la 9 ani.

    • #20

      Pe noi cei de la protectia copilului ne-au sfatuit sa ii zicem celui mic ca e adoptat inca de pe la 3-4 ani. Sigur, totul imbracat intr-o poveste specifica varstei, dar sa ii zicem. Ceea ce am si facut.

    • #21

      Evident că îi mai strecurăm și noi povești să își facă o idee. Nuu îi spunem de-a dreptul, dar nici nu ne ascundem.

  7. #22

    “ Să-ți trăiască ! “
    Mă irit instant la asta

    • #23

      Vine din timpurile in care copiii mureau pe capete.
      E totusi o urare frumoasa pentru ca nimic nu e mai pretios decat sanatatea copilului tau.

    • #24

      Bai, da și nu. Până la urmă e o vorba de bine, intrată in mentalul colectiv. Cred că o mai zic și eu așa automat fara să procesez. Și în armată zici “da, să trăiți”. Nu se gândește nimeni musai la alternativă, “da, sa nu va intre glonțul inamicului in țeastă domnule comandant!”

  8. #25

    Cumva as prefera gluma aia la nunta nu la botez…chiar daca are si mai putin sens macar nu are iz pedofilic…brr

  9. #26

    Eu tot rotesc în minte de ce mărețul proverb romanesc “Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” este idiot (citit la tine pe blog acum ceva vreme..)

  10. #28

    Soțul meu pleaca la munca undeva prin Scandinavia. Are el un unchi din asta ha, ha, ha și gluma lui preferata e “sa stai linistit ca am eu grija de ea pana vii, ha, ha, ha,” blah… un libidinos care se apropie de 70 de ani, gras, chel, fără dinți in gura de la alcohol, dar care se crede June irezistibil. Mai are și celebra replica “dacă te mănâncă te scarpin eu, ca e mai bine in familie”… of course replica rezervata femeilor care mna, se stie, is disperate după sex și din disperarea asta s-ar fute cu oricine.
    Tampenii din astea eu una nu am văzut decât la “masculi feroce” avem familie mare și pestrita, dar glume din astea sexuale fac doar bărbații, muierile mai baga un “când faceți nunta/copil?” ele is mai directe asa, mai practice nu pot sa zic ca ma deranjează ca le dau un raspuns sec și aia e.
    Vesnicii glumeti obsedati de viata sexuala a întregi familii ma dezgusta total și nu vreau sa ma gândesc ce educație le dau propriilor copii și ce viata au cu ei sotiile lor cu ei vesnic beti.

  11. #29

    Întâmplarea a făcut să petrec câteva ore cu un prieten a cărui soție în noaptea precedendă născuse o fetiță. Ei bine băiatul ăsta are foarte mulți prieteni/cunoștințe. Primea telefoane de felicitare întruna. Zeci. Cel puțin în jumătate din convorbiri, la un moment dat, avea invariabil aceeași replică: “Îmi cumpăr pușcă!”
    Aparent este ceva glumă deasta de C.A.P. în care faci mișto de proaspătul tată de fată avertizându-l că va veni cândva momentul în care trebuie să-și “păzească” progenitura…
    În fine, omul meu nu era deranjat deloc și râdea sincer cu fiecare în parte. #dumetradiționaledecăcat

  12. #30

    La noi în anturaj se poartă, dar tot cu titlu de glumă, adică știm cu toții că e de căcat, așa că evident cu varii ocazii cineva tot o zice, la băuta în care îi ținem de urât proaspătului tătic, dacă se naște fată îi urăm tăticului, cu bătaie galeșă pe umăr: „Decât o noră curvă, mai bine un ginere bețiv” și dacă e băiat, e invers: „Decât un ginere bețiv, mai bine o noră curvă”. Deși acuma cu LGBTCFSD nici măcar glumele alea nu mai sunt ce-au fost.

  13. #31

    Absolut, tot ce tine de remarci despre cat de frumoasa ( caci se intampla in 95% din cazuri la fete ) o sa fie o fetita care are gen sub 10 ani, si cum toti baietii or sa alerge dupa ea, si cum x-ulescu are si el un baiat si hai sa-i combinam, astia ar merita impuscati, daca vezi un copil care se joaca cu papusile sau alearga prin parc, iar primul tau gand este ” mama ce buna o sa fie asta cand o sa fie mare ” meriti impuscat pe loc .

    Altfel, dincolo de tematica asta, am detestat si voi detesta toata viata ” caterincosii ” – eu descriu asa oamenii care ori sunt chititi sa faca glume proaste cu voce tare in cele mai tampite momente, cand cel // cei din jurul lor sunt intr-o situatie agitata, au treaba, sunt concentrati, tristi ( si transmit exact mesajul ca au nevoie de liniste ca sa le treaca supararea ) nedorind sa inteleaga semnalele vizuale ( sau avertizarile directe ) pe care le primesc si care de cele mai multe ori indica ” daca nu taci, iti fut un pumn direct in gat ” , sau oamenii care considera ca a fi amuzant inseamna a face glume rusinoase la adresa altora, mai ales la adresa copiilor sau a celor mai timizi, introvertiti, motivand ca asa ” ii intareste ” .

    Nu, daca-i faci glume fortate si rusinoase in public unui adult, cel mai probabil va rupe prietenia cu tine cat de curand, sau va sari la bataie, iar daca le faci glume de genul copiilor tai, cel mai probabil nu te vor mai vizita decat odata la 5 ani dupa ce vor pleca de la facultate, si in cele mai multe cazuri, vor ramane cu anxietate si sechele pe viata din cauza momentelor cand tu i-ai facut de ras in public, ca sa ii ” intaresti ‘” .

  14. #32

    eu ma lovesc aproape saptamanal de duma cu “saru’mana parinte” doar pentru ca am barba. Si (mai rar ce-i drept), glume legate de cum ma pupa nevasta sau cum o pup eu.

    In 7 ani de cand am barba, singurii care comenteaza (ironic/sarcastic/stupid) sunt cei care au 3 fire de barba pe toata fata si e evident ca nu vor putea sa creasca niciodata una. Din partea femeilor, majoritatea glumelor sunt mici flirturi nevinovate.

    • #33

      Frate-meu are barba e bine-facut, se imbraca mai tot timpul in haine simple negre. TOT TIMPUL e confundat, pe bune, cu un preot in condițiile în care e agnostic, si are soție de alta religie :)) deja s-a obișnuit și el și doamna lui. Glume nesarate fac aia de care zici tu care nu pot creste 2 fire.

    • Că tot veni vorba de barbă, am avut un fost bărbos și 3 persoane mi-au zis că ba aduce a preot, ba seamănă cu nu știu ce văr preot.

      Un detaliu haios pe care mi-l amintesc este ăla că își peria barba cu pieptenele, așa își îndrepta cîrlionții. Mie îmi vine să îmi rup părul din cap la cît de mult îmi cade și nici nu pot renunța la el pentru că „motive estetice/sociale/psihologice/fiziologice”.

      Cum ne sărutam? Îmi freca barba de față. Nu era preferința mea, îmi place clean shaven/beardless.

    • #35

      adi, awesome beard!

    • #36

      Aia cu “saru’mana parinte” sunt fenomenali. Eu am barba lunga (mai bine zis, cioc) de 30 cm, si favoriti lungi de vreo 20, le port stranse cu elastice, ca Kerry King cdn.mos.cms.futurecdn.net/m7EGegjtWrVVBr83cUnmVc-970-80.jpg si parul lung pana aproape de cur si ras in parti, cam ca aici www.menshairstylesnow.com/wp-content/uploads/2021/07/Viking-Undercut.jpg . In rest piercing-uri, tatuaje si tricouri cu draci. Deci plm, nu arat ca unul care macar se apropie de vreo biserica. In schimb, cocletii numai una stiu, zici ca-s NPC-uri retardate carora li s-a atribuit o singura replica, cu un algoritm de kkt gen “cand vezi o barba, bag-o p-aia cu saru-mana parinte”. Ar fi in stare sa-i zica “saru’mana parinte” si lui Bin Laden.

  15. #37

    Cand te vad, ma gandesc la jumbo: crevetii jumbo… 🙂

  16. #38

    Eu cu a mea actuala prietena, fiecare cu cate un copil in dotare… pe unde mergem, vine intrebarea clasica de pe acum “si voi cand faceti unul al vostru?”.

  17. #39

    La ecografie a apărut ca e fata :(((? Lasă bai, poate e băiat dar seamana cu tine.

  18. #40

    1. Bou de 40 și ceva de ani către fiul său de 16 care era trist după o despărțire: ” lasă tati, că broaște sunt, lac să fie, nu te îndrăgosti, f….te cât mai multe și schimbă -le ca pe ciorapi … femeile nu merită așa băiat ca tine.”

    Cretina de nevastă-sa râdea și aproba știind că au și fetiță de 10 ani… Da’ aia oricum nu e om din start.

    2. Laudele de căcat pentru burta bărbatului, cu cât e mai mare cu atât bunăstarea și calitatea gospodinei e mai evidentă.

    3. “Glumele” despre adolescente când vezi Doamne își permit luxul să aibă iubit la 15/16 ani și le mai bat ăia ( că nah tot bărbat român este chiar dacă e adolescent) …cum apar atotștiutoarele pe net “glumind” pe seama lipsei de p..ă.

    4. Căcaturile legate de cratiță și femeie…

  19. Cum spunea si Seinfeld, nu e o problema ca exista bancuri despre evrei sau holocaust (aici as completa cu orice alte tragedii sau minoritati etnice, religioase, sexuale etc), ci faptul ca unele sint extrem de slabe si se simte jignit doar in calitate de comediant.

  20. #42

    Acum 100 de ani pt o gluma de cacat spusa unui necunoscut iti puteai lua un par in cap si lumea era de acord cu asta. Trec peste faptul ca faci o gluma de cacat cu un cunoscut dar o gluma cu un necunoscut face to face e de o babaranie crasa.

  21. #43

    Eu, cu diploma de inginer, realizata in domeniu. Idiotii: “are mama 3 fete, una e frumoasa, alta e desteapta si a treia e inginer”. Ha, ha.

  22. #44

    Pentru ca sunt inalta, am auzit mai tot timpul: vai, dar te-a plouat mult, nu te-ai mai oprit din crescut, nepoata lui Turnu’ Eiffel, etc. De obicei nu ma deranjeaza, dar cateoadta ma irita depinde de dispozitie. Urasc perioada dinaintea zilei mele de nastere, cand toata lumea ma ia cu “da’ nu dai de baut, faci petrecere, nu ma cinstesti. Eu fiind genul de persoana introvertita si antisociala, si nu-mi place sa ma serbez.Cand in familie, eu si jumatatea mea suntem singurii necasatoriti si fara copii, normal incep: da’ cand? si nu faceti copii? vai, cum asa???? De toate sarbatorile, Craciun, Paste, Valenstine’s Day, etc este vesnica: ce ai primit? Ce ti-a luat al tau??? Iar noi nu ne facem cadouri si nici nu vrem. Si urasc cum se uita toate cu mila la mine de genul “vai, saraca, ce barbat are”. Si mai sunt si altele.

    • #45

      Si pe mine ma intreaba parintii mai ales, ce mi-a luat sotul de ziua mea, daca am primit flori de 8 martie, cu ce a venit de Craciun .

      Si noi la fel, nu ne dam cadouri, ne luam fiecare ce pofteste.

      De zilele noastre de nastere incercam sa iesim in oras, dar asta oricum facem mereu.

      Deci da, ce ai primit de ziua ta ? Nu stau sa insir acum : aia, aia , aia…pana mea.

  23. #46

    *de ce să nu fi (cu un i) un coclete.
    În ce poziție se fac gemenii, băieții?

  24. #48

    45% suntem ANALFABETI FUNCTIONAL! Cam pe acolo e si nivelul glumelor, de autobaza.

    Suntem niste maimute care repetam glume de cacat pentru ca nu avem altceva mai bun de scos pe gura cand ne adunam dar trebuie cumva sa iesim in evidenta.

    Bineinteles evidenta prostiei cu care ne afisam nu ne deranjeaza…

  25. #49

    Eu sufăr de o lipsă crasă de simț al umorului așa că, din punctul meu de vedere glumele sunt glume doar dacă râde pe bune toată lumea implicată.

  26. #50

    S-a dat aia cu ”Ui ce-a crescut asta mică, ți-ai luat pușcă?”

  27. #51

    @Adriana de la Danone, payback time, bitch, credeai ca ai scapat?!

  28. #52

    Îți citeam blogul de vreo câteva luni și într-o seară, după mai multe beri, am citit un articol unde erai tu într-o poză în care făceai snorkeling parcă. În poză erai cu un tub de de ăla în gură și ce m-am gândit io să scriu un comentariu ”amuzant” cum că semeni cu o morsă pe ATI, sau ceva de genu. Și tot așteptam să-mi aprobi comentariul amuzant care, binențeles, nu a mai apărut. După aia mi-am dat seama cât de prost am putut să fiu. Nu mai știu dacă mi-am cerut scuze atunci dar dacă nu, îmi cer acum.

  29. #54

    Cind eram tinara si timida , de cite ori era vint afara eram intrebata “Ti-ai luat caramizi in buzunare?” (fiind mica si slabuta)
    Sau celebra replica pentru agatat “Domnisoara, ce maninci de esti asa frumoasa?” pina am invatat sa raspund sec “Barbati pe piine!”
    Acum am un suris special pentru “glumetii de ocazie” “Dar ce spiritual te crezi!”

  30. #55

    Nu-mi amintesc eu bine, oare? Parca ai avut un post cu poza unei fetite și poza cu tine și cu mama – post în care întrebai cu cine seamana. Și eu am răspuns ca trăsăturile mari (ochii, nasul, gura) sunt ale tale, dar per total e frumoasa ca mama?

    Eh… imi cer scuze…

  31. #57

    Celebrele:
    – cati km de p..a si-a luat aia, si-a dat rodajul peste cap
    – As da in ea ca surdul in clopot
    – te-ai lovit de nori, cand ai cazut din cer ( asta nu moare niciodata )
    – ce nanau are aia, daca face pluta la mare fug oamenii: Vin rechinii!

    vorbe spirituale transmise din tata in fiu!

  32. Și toate acestea se întâmplă pentru că oamenii nu-l cunosc pe Dabija. și îi … grija de viața altora. 🙂
    Avea un coleg sibian o vorbă: “nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă” 🙂
    Măcar eu ce să zic, însurat la fix 42 de ani și o zi, copil la 43+. 🙂
    Băiatul e ca ursul, sănătos și puternic, la 13 ani are 44 la picior. 🙂

  33. #59

    schimba-ti cercurile, ma friend
    easy as that