Long story short, am 2 camere identice, Vico Opia 1. Una din ele nu o folosesc, pentru că nevasta, de când e însărcinată, refuză să mai conducă orice fel de mașină. Nici înainte nu îi plăcea, dar acum a găsit scuza perfectă, așa că am un Volvo V50 care stă degeaba, îl vând ieftin, aștept oferte.

Prin urmare, dacă tot dau o cameră care costă 900 de lei, m-am gândit să fac asta pentru cei care mă susțin pe Patreon. Și, în general, de acum înainte, toate giveawayurile mele se vor adresa celor care, tăcuți și fără să își aroge merite, merite pe care le au, de fapt, mă susțin în fiecare lună și nu doar psihic.

Așa că, dacă mă susții pe Patreon, vei participa la tragerea la sorți din zilele următoare și vei câștiga această cameră. Dacă nu, poți comenta despre cât e de minunată. Sau despre cât sunt eu de incorect și mă adresez celor de pe patreon, cum am văzut o discuție la celălalt lider indiscutabil al publishingului personal din românia.

Camera e fix așa, nu am idee unde e cutia. Cred că am și suportul ei de geam. Cred.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu mai pot sa ma login. Am faptuit ceva si acum sufar, sau…?

    • #2

      nu?

    • #3

      Same problem here.
      Nu vrea login, de pe nici un browser.

    • #4

      Dap,la fel si la mine dar nu am dat importanță ieri ca ma si grăbeam.

  2. #5

    Si noi, ăștia mai scartari, ce sa facem? Sa marcam cate 3 oiro pa luna? Dacă da, care sunt șansele sa si luam ceva? Nu, nu ce gândesc unii…

  3. #8

    E minunata camera. :))

    • #9

      @George M minunata, neminunata, tot Mai 70 Pro imi iau 😉

  4. #10

    Spune ceva detalii despre mașină, as putea fi interesat. Trebuie nevasta convinsa, ea nu vrea break.

  5. #11

    Da Volvo nu ne dai?

  6. #12

    Da la Volvo nu dai giveaway daca tot nu folosesti?

  7. #13

    Dacă aș câștiga eu camera, i-aș da-o unui băiat sărman care nu are cu ce să facă videochat.

  8. #14

    Gata, am redevenit patron, dupa o lunga pauza.

  9. #15

    urmeaza comentariile, fratioare… ti-am dat 3 euro si n-am castigat camera! unde e camera? UNDE? pt asta platesc eu 3 EURO!!!!!?????????!!!!!!!!!

  10. #16

    Camera filmeaza super OK. La mine din pacate la fiecare reset al cardului, pana nu ma conectez cu telefonul la camera nu imi merge emergency recorder-ul.

  11. #17

    Nu mă pot loga, dar eram curios de Volvo ăla. Preț? An? Poze? Așa, de curiozitate.

    • #18

      an 2006, e vopseaua sarita pe capota si e busit senzorul de ABS si, posibil, alternatorul. pret, nu stiu

    • #19

      alternatorul si senzorul, fac cu manopera maxim vreo 800 de lei sa le ai ca noi. capota vopsita 350.
      Dar motor, dotari ceva? 6 viteze?
      din asa putine detalii, zic si eu ca amatorul ca ar fi undeva intre 2200 – 3500 euroi.

      P.S.: dai si statie? (stiu ca o sa zica altii, ca zic ei si la alte bloage cand comentez).

    • #20

      motor are, are si dotari:)))

    • #21

      pai zi ma nene, ca e full fara piele sa inteleaga tot omu’.
      Doamnei Luna ii place sa simta motoru’? Sau merge pe sfaturile bricolatorului?

    • #22

      e manuala, da. 5 viteze:))) 106 CP parca. are DPF anulat, dar nu de mine, asa am luat-o.

  12. #23

    Am un Vico Wf1 din 2014 și merge brici. Cu ocazia asta poate pun o camera și pe masina soției.

  13. #24

    Unde o fi Mihai, sa ne intrecem si in dat bani pe Patreon?

  14. #26

    O vreau eu! Platesc curierul până în Spania :))

  15. #27

    Camera este minunata!