Zilele trecute m-a lovit gelozia ca tancul, și vreau sa povestim despre asta. 

În general nu-s o persoană geloasă, cred că am simțit gelozie ultima oară acum peste 20 de ani, dar eram lângă un tip care mă înșela, deci cumva era justificat sentimentul. Știu cine sunt și pe cine am lângă mine, și nu am posesivitatea aia bolnăvicioasă care cere atenție continuă, pentru că altfel nu mă simt iubită. 

Și totuși, iată: am fost geloasă. 

Mi-a luat 24 de ore de frământare continuă până am înțeles ce se întâmplă cu mine, și după aia m-am așezat în cur și am analizat de ce s-a întâmplat asta.

Astea sunt concluziile la care am ajuns – vi le scriu aici, poate vă ajută vreodată:

Care a fost fondul: În ultima lună am dat drumul unui start-up cu roboți autonomi. Am muncit enorm și m-am consumat enorm înainte de lansare, și încă nu avem finanțare suficientă, deci încă mă consumă. Faptul că am muncit la 2 companii și a trebuit să am grijă și de ai mei în ultima vreme m-a obosit un picuț. Nu mult, dar atât cât să nu mai am control suficient asupra emoțiilor mele. 

Sentimentul de inadecvare: Cred că fiecare avem uneori sentimentul că nu suntem în locul potrivit. Sentimentul ăla de impostură, de teamă că  undeva, cândva, cineva, își va da seama că simulăm ceea ce suntem. Cu cât încercăm să ne depășim mai mult condiția, cu atât sentimentul ăsta devine mai acut. 

Comportamentul celuilalt: Nu există nimic, absolut nimic ce ar fi putut face el, ca eu să nu fiu geloasă. Nu a greșit cu nimic, nu a spus „ceva”, nu a făcut „ceva”. Gelozia mea s-a declanșat de la un eveniment cotidian banal, pe fondul a ce am scris mai sus. 

Ce am avut nevoie de la el: de un pic de mângâiere și înțelegere. Asta până când m-am prins eu ce era cu mine.

Cum am trecut peste: În momentul în care am realizat că este gelozie, și nu altceva, sentimentul, am zâmbit. Nu e el vinovat pentru sentimentele mele de inadecvare sau de inferioritate. Mi-am cerut scuze pentru reacția aiurea. Încă mă simt vinovată pentru că nu m-am prins ce e cu mine mai devreme.

No. Catharsis. Ziceti și voi cum vă descurcați în situațiile astea. 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

69 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eu nu sunt gelos, sunt posesiv și orgolios.

  2. #2

    Eu spun. Fix de la momentul zero, când e doar așa, o rascolire. Prefer sa fiu linistita atunci, decât sa stau sa rumeg singura rascolirea aia, fiindcă știu de ce e capabila mintea vulnerabila în momentele alea și pot transforma o banala răscolire într-un mare monstru. Sau cel puțin eu pot :)).

    S-a întâmplat de prea puține ori, dar asa am procedat și a murit din fașă pericolul de cearta inutila.

    Contează mult și cum spui. Pe vremuri ridicam mesele în cap și făceam acuzații nefondate. Între timp mi-a venit mintea la cap, se pare. Știu sa întreb fără sa arunc pisica în curtea celuilalt, o țin la mine pana ma lămuresc ca nu era nicio pisică de fapt. Contează mult și faptul ca nu primesc motive absolut deloc. Reacțiile sunt foarte mult raportate la cum e relația de fapt.

    • I shit you not. Nu mi-am dat seama ca-s geloasa. Am uitat complet cum e. Bineinteles ca in secunda in care am realizat, am spus si m-am potolit, dar inainte..pfuuuu…

    • #4

      A fost un cumul adunat la tine, n-ai avut timp sa detectezi ce și cum. 🙂 Cât timp exista înțelegere din partea cealaltă, esti o câștigată.

  3. #5

    Un prieten avea o vorbă, când se dădea la câte o gagică și îi spunea careva că are prieten/e măritată: nu-i problemă, eu nu-s gelos.

    • #6

      Eu ma incurajam inainte cu “Si in fotbal exista portar si tot se da gol”.

  4. #7

    Mișto formulat. Asta e ideea, să te cunoști și să-ți recunoști sentimentele. Metacunoaștere se cheamă chestia asta. Majoritatea, din păcate, nu ajung la acest nivel. Io pur și simplu îmi cer scuze.

  5. #8

    “Gelozia mea s-a declanșat de la un eveniment cotidian banal, pe fondul a ce am scris mai sus.” — fix amanuntul asta suculent l-ai omis. Conteaza foarte mult contextul (si evenimentul) care a declansat gelozia, si n-a fost tocmai banal daca te-a adus in situatia asta.

    • #9

      ce curioasa esti tu.

    • A fost banal. Ceva de genul: omul soarbe supa cu zgomot de fiecare data.

      În ziua când ești cu nervii praștie, explodezi că de ce soarbe supa, deși în restul de 364 zile din an nici nu observi.

    • #11

      “Nemernicule, te gandeai cum o sorbi pe tuta aia, nu?! Cine ti-o mai face tie supa…”

    • #12

      “de ce lingi asa lingura, animalule??”

    • #13

      364 de zile pe an accept sa iti faca capul pe strada ca girofarul dar nu AZI

    • #14

      De la sotia mea care nu e geloasa niciodaaataa, “n-ai decat sa faci ce vrei daca te prind ti-o tai”, a venit ca o palma: “Degeaba te uiti ca esti prea batran pentru ea”
      Disclaimer pentru doamnele de aici, ma uitam cu groaza la o negresa de varsta nedefinita, cu unghiile cat grebla si gene evantai egiptean. Ca la alea bune (rare de altfel) mereu comenteaza admirativ, probabil sa ma prinda in capcana.
      Cred ca a fost un acces cauzat de lipsa dulciurilor din ultima luna – incercam sa dam niste kilograme jos

    • #15

      “De ce te masturbezi pe pozele ăleia chiar azi, porcule?!”

  6. #16

    Intrebare off-topic pentru specialist: la ce distanță maximă sunt eficiente pentru sterilizare două lămpi UVC de 8w Osram. Am recitit articolul din 8 martie dar nu am găsit informații despre timpii minimi de expunere și distanța maximă la care lămpile au efect(https://arhiblog.ro/fizica-doare-dezinfectia-uv/). Mulțumesc

    • #17

      Ce vrajeala, cica off-topic, vrei sa iti verifici cearsafurile, este?

    • În general scrie în manualul de utilizare. Fiecare lampă e diferită

    • #19

      @marius
      Sa inteleg ca tu esti unul din aia prinsi?

  7. #20

    Of topic (kind of).

    Pune te rog mai vizibil numele celui care scrie – în cazul în care nu e seniorul în persoana.

    Era sa cad de pe scaun… “[…] dar eram lângă un tip care mă înșela, […]”.

    Jesus!

    • #21

      Mi-as fi imaginat ca e Maithun, marele nostru casanova <3

    • #22

      Si eu am avut un moment de perplexitate. Apoi am scrollat si am vazut autorul. Bine, fix inainte citisem stirea aia referitoare la bannerul din drumul taberei 😀

      m.hotnews.ro/stire/24133001

  8. #23

    Nici eu n-am fost geloasa decat cu doi care chiar mi-au dat motive.
    “Știu cine sunt și pe cine am lângă mine, și nu am posesivitatea aia bolnăvicioasă” – de pus in rama.
    Foarte frumoasa metoda, eu n-am avut ocazia s-o incerc la gelozie, dar am folosit-o la nervi si deznadejde si chiar ajuta putin. Altceva care ajuta foarte mult, cum ai zis in finalul articolului, e sa ne dam seama ca mare parte (uneori chiar total) din sentimentele negative nu sunt din vina altcuiva, ci doar din modul in care “procesam” lucrurile care ni se intampla. De-asta avem oameni tzafnosi din orice chichitza si oameni care raman ca painea calda, desi au trecut prin multe tampenii nemeritate.

    • Am uitat: saptamana trecuta a fost ziua mamei mele. Fix de ziua ei i-a murit cateaua de cancer.

      Efectiv s-au adunat o grămadă. Aia cred că a fost problema, și i-am spart-o în cap unui om nevinovat

    • #25

      Auuuuuuuu, imi pare foarte, foarte rau. Important e ca v-ati impacat si mai ales ca ai aflat ceva nou despre tine, mecanismul, etc.
      La multi ani mamei tale, chiar daca a fost o aniversare cu tristete.
      PS: Azi e ziua bunicului meu, sper sa facem un mic videochat mai tarziu, sa-i urez cat mai “live” (ca pe carantina nu pot sa-l vad).

    • La multi ani! Ce frumos ca mai ai bunici

    • #27

      Multumesc mult! Cel mai frumos e ca sunt in continuare sanatosi si destepti, muncesc in gradina, cresc nepoti (verii mei mai mici), fac sudoku, ne trimit filmulete cu animalute (de Paste faceau chiar si glumite despre avort), ce sa mai… Le doresc tuturor sa le traiasca bunicii cat mai mult. Si toti cei dragi.

  9. #28

    Asta spune despre tine, Madamme, ca esti vie, traiesti, iubesti, vibrezi.. Gelozia chiar daca de multe ori este ilogica, irationala, nascuta fiind dintr-un amalgam de emotii de multe ori puternice si contradictorii, este un sentiment firesc, omenesc si nu este ceva de care sa ne fie jena.
    Si este de mai multe feluri, de multe ori se naste dintr-un sentiment de nesiguranta in iubire:-oare ma mai iubeste Tantica? Parca privirea aia pe care i-a aruncat-a lui Costel era plina de subintelesuri! Uneori este chiar asa, alteori ne inselam.
    Personal sunt furtunoasa, orgolioasa si posesiva asa ca da, au fost multe furtuni, unele trecute cu bine, altele nu.. :)))))

    • #29

      Parca recitesc ceva din tratatul psihologic a lui cetin numit “De ce femeile sunt lingusitoare ?”

    • #30

      @Costin In tratatul despre linguseala am si eu o postare si daca o citesti poate iti dai seama ca unora ne este usor sa spunem cuvinte dragute fara sa urmarim vreun folos personal si prin urmare fara sa lingusim.
      Este foarte important sa poti face diferenta intre lucruri. Si daca faci diferenta vezi ca nu e nimic lingusitor in ce am scris, doar politicos si prietenos.. Totusi te inteleg ca nu esti capabil sa vezi diferenta, mediul romanesc este unul dur si normele sociale sunt alterate, confuze si prin urmare si unii sunt confuzi, asa ca tine!

    • #31

      Am glumit, oricum preferam sa imi spui ca sunt prost decat confuz!

    • #32

      aaaahahahahahahahahahaha=)))))))))))))

    • #33

      @Costin Cand doi se cearta, al 3-lea rade de ei ( adica Cetin). Putin entertainment nu face rau la nimeni. Daca ai glumit imi cer scuze.

  10. #34

    Scuzati de off-topic. Poti sa ne dai mai multe detalii despre start-up? Suna foarte interesant!

    • Roboti autonomi care imita dexteritatea generala umana, trainuiti in realitate virtuala de oameni.

      Ai un kit VR, faci miscarile, AI-ul le invata. Poate invata orice miscare generala.

    • #36

      Real Steel flashbacks 🙂

    • #37

      “Roboti autonomi care imita dexteritatea generala umana, trainuiti in realitate virtuala de oameni.”

      Exact asta a vrut sa scrie si Nostradamus saracu, da’ nu-si gasea cuvintele….

    • #38

      “imita dexteritatea umana”?
      Adica pot face poze fara deget pe obiectiv? Se pot implanta pozarilor cu doua maini stangi?

    • #39

      sa-l pupati

    • @nea zapada depinde cine face trainingul…ca daca si ala are doua maini stangi…

    • #41

      vorbim atata despre maini incat incep sa ma simt inconfortabil

  11. #42

    Foarte misto! Exista vreun website, landing page, etc?

  12. #43

    S-a mai incercat in Romania, primul robot autonom s-a numit Stolojan, dar a cam dezamagit!

    • #44

      Ai uitat de “Ce-or bea” aka Victorila Trei-Lentila…

    • #45

      “dupa fatza pare tandru, dupa ochelari, scafandru”

    • #46

      Pe scările Palatului Victoria Bulă se ciocnește de Ciorbea:
      – Auzi bă? De ce nu te uiţi pe unde mergi?
      Bulă indignat:
      – Dar tu de ce, puii mei, nu mergi pe unde te uiţi?

  13. #47

    Chiar ma intrebam daca o fi totul bine cu maddame si ai ei. Nici nu speram sa aflu ca intre timp ai fost si geloasa…

  14. #51

    numa sa nu o dai pe metoda ruseasca, daca nu te bate, nu te mai iubeste.

  15. #52

    Felicitari pentru -> “Care a fost fondul: În ultima lună am dat drumul unui start-up cu roboți autonomi.”

  16. #54

    cand zici de roboti autonomi te referi la angajatii anaf?

  17. #56

    Maddame, tu ai fost geloasa asa, preventiv. Stii, ca o alarma din aia la dezastre, cind suna o data pe luna sirenele cite 3 minute. Pe undeva mai bine asa, decit sa te trezesti ca o prietena de-a mea, la un an dupa nunta de argint, ca vine moldoveanul acasa cu o ecuadorianca cu 20 ani mai tinara…

  18. #57

    @madamme, pai cum sa stai in continuare langa el daca te insela? …ah ok, inteleg, se intampla in autobuz si tu te aflai intamplator pe scaunul de langa. 🙂
    io am simtit gelozie doar in perioada pubertatii, cred ca era de la nesiguranta…sau poate putin si de la reputatia fetei? ca asa era pe vremurile alea, toti stiau mai bine decat impricinatii, care cu cine s-a tinut si de cate ori. noh, gura lumii, doar pamantul mai face treaba…da’ ce-i sigur, eram gelos.
    apoi, dupa 20-21 de ani, n-am mai avut nicio tresarire din asta de orgoliu masculin. chiar m-am mirat si inca ma mir ce schimbare majora, cata siguranta ma apasa:) clar sunt un privilegiat al sortii, ca cunosc destui, cum zici tu, cu sentimente de inferioritate ce iasa la suprafata cand nu te-astepti

  19. #61

    Două prietene stau la taclale. Una dintre ele, nervoasă din cale-afară. “Auzi, dragă! Am visat azi-noapte că mă înşela al meu! Cu o brunetă cu picioare lungi şi sâni mari!”
    “Aşa, şi?” îi răspunde cealaltă.
    “Cum, şi? O ținea de mână! O mângâia!”
    “Şi ce??? comentează amica. “Era doar un vis!”
    “Cum?? Dacă aşa face în visurile mele, dă-ți seama ce face în visurile lui!”

  20. #63

    Bine bine, totul în regula, numa sa nu fie ca în bancul ala: vorbesc doi muncitori pe santier, si primul zice “auzi, stii tu cine a fost Magellan?” “Nu” “Pai, a fost un mare explorator portughez si a facut primul turul lumii. Am aflat asta ieri la cursurile de seral unde ma duc dupa munca sa nu mor prost. Poate mergi si tu ca ai cam avea nevoie”. A doua zi, la fel, zice primul “ba stii tu cine a fost Edison?” “nu” “A fost inventator, a inventat becul. Ne-au zis ieri la cursuri la seral, ma duc dupa munca sa nu mor prost. Poate mergi si tu ca uite”. A treia zi, iar. “Stii cine a fost Henri Coanda?” “nu” “A fost român ba a inventat motoru cu reactie ne-a zis ala ieri la cursuri la seral dupa munca, merg sa nu mor prost du-te si tu ca nu stii nimic”. “A da” zice al doilea, “da tu stii cine e Nelutu?” “Nu ba, care Nelutu” zice primul, “o fi un muncitor prost si el” “Nu ba”, zice al doilea, “Nelutu e ala care o fute pe nevasta-ta când tu esti la cursuri la seral”

    • #64

      Adica… da-i in plm de roboti, ca invata ei si asa singuri, doua joburi, cariera, faima. Ocupa-te de familie.

  21. #65

    A mea nu e geloasa, ci doar control freak. Controlul compenseaza din plin nesiguranta si perfectionismul, dar nu are cine sa ii spuna ca, intr-o relatie, controlul e de fapt lipsa de control. Cu cat pune mai multe garduri la libertate si presiune pe activitatile domestice (i.e. “ajutor”), cu atat imi vine mai mult sa imi iau campii, cu sau fara copii. E chiar mai important decat sexul si aprecierea lipsa.

    Partea buna e ca am invatat ca psihoterapia ajuta pe oricine. Te invata sa observi si sa intelegi o gramada despre tine, despre dinamica relatiei, si cum sa faci ceva inainte sa dai drumul bulgarelui la vale. Recomand calduros chiar si oamenilor “normali”*, pentru ca aparent suntem o natie de imaturi emotional. *Doar daca macar esti pregatit sa fii cinstit tu tine insuti.

    Am zis toate de mai sus admirand capacitatea autorului de a-si da seama ce s-a intamplat. Pun pariu ca majoritatea nu poate face asta fara antrenament, cu atat mai mult intr-o relatie deja toxica. Aia dintr-o relatie normala nici nu isi pun problema daca ar putea face fata.

  22. #66

    acum f multi ani, venise sa ma vada o tipa, era o relatie la distanta, ea venea des cu trenul
    anyway
    stateam cu ea la cafea si deodata incepe discutia:
    “auzi, pe tren m-a abordat un tip, parea interesat de mine”
    “asa..”
    “da, si era si simpatic”
    “si? ati vorbit?”(intreb fix inainte sa-mi sorb calm cafeaua)
    “da, normal ca am vorbit!”
    “…”
    “la final am facut schimb de numere de telefon!” (deja era rosie la fata de nervi)
    “atat, asta-i tot?”
    “nenorocitule! tu n-ai pic de gelozie in tine?!?!”

  23. #67

    Poate cineva sa faca o traducere in rezumat la ce zice Maddame aici?
    Multumesc.

  24. #68

    Ma simt ca un cur, nu știu cum sa trec peste, ajung la concluzia ca problema e la mine și ca ar trebui sa plec în munți pana mor sau reușesc sa îmi gestionez emoțiile.

    • #69

      Un psihiatru ajuta. ai nevoie sa iti linistesti creierul