Zis cu accent de moldovean.
Serios vorbind, sper că ați memorat bine toate detaliile, pentru că a fost ultima oară în această viață când i-ați văzut pe Manchester la TV. rromânia nu mai are reprezentați direcți în cupe, fotbalul rromânesc e în căcat până la ochi, deci șanse pe viitor, ciuciu.
Am văzut meciul la Stadio, împreună cu alți bloggeri, la învitația celor de la OxygenPR, văzând meciul pe ditai ecranul și bând Heineken pe săturate. Serios, chiar pe sătuurate, la un moment dat nu am mai putu bea și am cerut un suc natural de kiwi. Desigur, mi-au adus un prigat de ăla la sticlă mic. Noh, am vaga impresie că ăla e la fel de natural ca Pepsi.
Fiind și parior, eu am mizat că se termină 2-0. Am câștigat. Because i’m good, of course. Acum sincer, cred că cei din sală s-au supărat pe mine la golul 2, când am sărit în picioare și am urlat GOOOOOOOOOOOOOOL!, dar nu au de ce, să zică mersi că nu am strigat MUIE, ȚI-AM SPUS, că aveam șansa de a deveni președinte. Bine, le-a trecut supărarea când au văzut că am câștigat un amărât de six pack de heineken…
Meciul…deloc memorabil. S-a văzut foarte clar diferența de valoare și faptul că Manchester nu forțează deloc, așteptând terminarea meciului.
Mi-am adus aminte de meciul de pe Național arena, când stadionul a fost gol, comparându-l cu stadionul plin de la Manchester. Asta având în vedere că Manchester juca cu un fel de Avântul Prăbușirea, pentru englezi, și totuși oamenii au venit la stadion. Deh, când te gândești tu că 200 lei e un preț corect pentru un bilet la meci, ai șansa să îți bagi biletul ăla fix acolo de unde ți-a venit ideea.
Ce să zic. Bravo Oțelul, nu s-au făcut deloc de râs, am fost mândru că au jucat ei pentru noi și nu Steaua sau, doamne ferește, Dinamo, că ne făceam de râs ca la circ. Wayne Roonye gropar. Aia e.
Manchester, mulțumim că ai fost la noi, poate ne vedem în viața următoare…
NOU
Arhi, avem ocazia sa jucam din nou in grupe, chiar daca nu mai avem o echipa calificata direct. De ce? Pentru ca locul 1 din Romania va juca in play-off cu o alta campioana. Da chestia e ca va fi dintr-un campionat accesibil, nu stiu exact, dar probabil Norvegia, Danemarca, Serbia, etc… Asa ca poate mai vedem o echipa romaneasca si anul viitor in CL.
Sigur, asta daca nu ia Dinamo locul 1… ca ei se pot impiedica de oricine doar ca sa nu ajunga in grupe 😀
NOU
sper să ia petrolul că fanii ălora sunt în stare să facă vreo trăznaie şi să ne trezim cu toate echipele suspendate din europa vreo câţiva ani, poate aşa se cuminţesc huliganii şi revin suporterii adevăraţi pe stadioane.
NOU
O sa-mi iau multe injuraturi, dar spun ca numai Steaua se poate califica din play-off.
NOU
Punkreas, nu ai cum sa iti iei injuraturi, pentru ca asta e adevarul, singura echipa care a putut si poate sa treaca de tururi preliminarii IN CL e Steaua. stia torje ce stia cand canta steaua e numai una
NOU
eu am fost la meciul de pe arena naţională, nu a fost chiar stadionul gol, ci au fost peste 28.000 de spectatori conform anunţului pe care l-au făcut după meci de la staţia de amplificare a stadionului.
mi se pare mult pentru rromânia, la noi fotbalul nu e iubit mai deloc, în condiţiile în care media audienţei în liga 1 e de vreo 2.700 de spectatori. 28.000 înseamna cam cât audienţa medie cumulată în liga 1 a tuturor echipelor care ne-au reprezentat în europa în acest an: oţelul, steaua, rapid, fc vaslui plus o altă echipă cu mulţi suporteri (cel puţin “suporteri de internet”, realitatea din teren fiind mult mai dură decât credeam) – dinamo.
NOU
Nu avem noi echipe care să şi facă ceva în Europa. Probabil că nici Echipa Naţională cu toate vedetele şi miezul din Liga 1 nu ar ieşi din grupele CL.
NOU
Pai la Mancester vin oamenii la meci, pentru ca oricum au abonamentul platit de ani de zile pe aceleasi locuri. In lipsa de altceva, mai socializeaza si ei.
NOU
Cu putina sansa Otelul putea pleca cu 1 punct aseara. S-a vazut ca Manchester nu a fortat prea mult insa parea mai mult o echipa ce se gandea la meciul cu City nu la meciul pe care il juca. Astia de la Otelul au ramas surprinsi in cateva faze de mingile pe care reuseau sa le recupereze si nu stiau ce sa faca cu ele. Stadionul a fost plin pentu ca toata lumea se astepta ca Otelul sa plece cu un sac de mingi acasa. Fara semi-golul lui Rooney publicatiile engleze ar fi lovit in Manchester fara mila spunand ca s-au chinuit cu o echipa gen Otelul si abia au batut cu 1-0.
Stan a zis bine, o masa prea mare si prea bogata pentru o echipa asa mica.
Sincer, dupa parerea mea Otelul merita un gol aseara, nu neaparat 1 punct ci macar bucuria unui gol, dar ar fi pierdut Arhi pariul si cred ca jucatorii lui Dorinel nu au vrut sa se puna rau cu sefu’ al mare.
NOU
Performantele negative sau pozitive ale echipelor de club sunt rezultatul banilor investiti in echipa respectiva. La noi bani 0, rezultate 0!
NOU
La cum se aude c-ar fi castigat Otelul Campionatul… nu-i de mirare.
Totusi, anii trecuti, CFR si Unirea nu ne-au facut de ras. Lasa Steaua si Dinamo… ca n-au mai castigat Campionatul din mezozoic. Unirea, la cate puncte a facut in grupe, cu putina sansa ajungea chiar in optimi…
NOU
De cand am inceput sa avem prea multe echipe in europa , au aparut tot felul de urangutani cunoscatori de fotbal(mititelu , iancu , ala de la astra , turcu si altii ) , care visau mult malai cu investitii ciu-ciu .
NOU
cred ca timisoara s-ar fi descurcat mai bine daca erau lasati sa castige campionatul…daca nu era iancu acolo chiar mi-ar fi parut rau de ei:D
NOU
Ar fi fost unele echipe din fotbalul romanesc care le-ar fi facut fata celor de la Man. Utd. Oricum nu se compara ceea ce joaca ei cu miuţa pe care o joaca ai nostri.
NOU
oricat se investest in fotbal tot nu sunt conditii.avem talent dar este prost intretinut si se pierde.nu exista disciplina decat scandal,iar viitorul e cel descris de tine.trist
NOU
Am fost aseara pr Old Traford si da stadionul era aproape plin dar asta pt ca probabil au dat cateva mii bune, poate peste 10, de bilete gratis sau la pret f mic la scoli.(Era plin de kinderi cu profesori) nu zic ca e un lucru rau ce au facut ba chiar e laudabil pt ca stiau ca nu o sa vanda multe bilete. La universitate biletele s-au dat la 19 lire.(Scaunele decente singura problema fiind spatiul pt picioare f mic).
NOU
la ce interes au avut cei de la Manchester……cred ca erau mahmuri
Nani a mai incercat el sa se evidentieze, dar na, nu i-au iesit figurile invatate de la CR7