Am un amic care s-a cuplat cu dragostea sa din liceu, la vreo 10 ani după terminarea liceului, când și-au dat seama ei ce mare iubire a fost între ei. Vorbeau despre mutat împreună, vise frumoase, chestii, sentimente fluturele prin stomac, tot tacâmul.

Până când îl anunță asta pe al nostru că în după masa asta iese cu fetele în oraș. I s-a părut ciudat omului că se aranjase mult prea mult pentru o ieșire cu fetele, așa că, după ce a plecat, a urmărit-o puțin. Surpriză, întâlnirea cu fetele era o întâlnire cu un domn bine, la masă la La mama, un sărut dulce de bun venit, mânuțe ținute pe masă, tot tacâmul.

Evident, ca orice fraier care se respectă, s-a dus acasă și a așteptat-o, nu se face să faci scandal în restaurant, nu? Știți care a fost reacția ei când i-a zis?
Mi-ai trădat încrederea, cum să mă urmărești și să nu ai încredere în mine?? Long story short, se pare că doamna mai avea o relație, de vreo jumătate de an înainte de a se cunoaște cu iubirea vieții sale. Dar nu era nimic serios, doar sex, din când în când. Iar în seara aia, se întâlniseră ca să se despartă, iar ea ar fi fost doar a lui, din acel moment.

Lucru imposibil acum, pentru că, vedeți voi, îi trădase încrederea. Așa că l-a părăsit, mândră.
Ai fi zis că omul a fost mulțumit de rezultat și de faptul că a scăpat de o doamnă cu morală ușor cam laxă. Doar că nu. A suferit ca un câine după ea, telefoane, implorări de să îl ierte, că a fost nebun de dragoste, flori livrate la muncă, acasă, tot tacâmul.

Și iată cum țuțureii noștri au ajuns iarăși împreună. Iubire, chestii, gustul celui de dinainte deja trecuse. Până când…da da, ați ghicit, a prins-o, din nou, că îl înșeală, cu un coleg de muncă. Gen el își făcea planuri de căsătorie acum.

Nu știu ce e făcut în continuare, nu m-a mai interesat, viața proștilor e obositoare, are prea multă dramă și tragedie.
Ce știu e că, dacă te-a înșelat o dată, te va mai înșela și după aceea. Un trădător rămâne trădător pe viață, iar minciunile pe care ți le spune sunt doar metoda sa de a scăpa de responsabilități.

Dacă ierți, ești prostul relației și îți meriți soarta. Poți ierta orice, dar nu trădarea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

80 comentarii Adaugă comentariu

  1. io is pe logica de marinar: cat timp nu stiu ca m-ai inselat e ok. Dupa ce am aflat e papa

  2. #6

    Este interesant totusi ce a facut tipul in continuare , s-a casatorit cu gagica nimfomana , nu s-a casatorit , de astea.
    Ca individul este un monument de prostie umana este deja clar dar voiam sa vad pana unde se duce prostia umana care evident nu are limite.
    In inselat nu exista nuante de gri cum incearca unele si unii sa emita teorii ,exista doar alb si negru.
    Daca accepti sa traiesti in nuante de gri iti meriti soarta.

    • #7

      nu stiu, nu s-a casatorit, ca treaba e recenta

    • #8

      Ce telenovela ar fi sa te si citeasca amandoi si sa recunoasca in poveste :))))

  3. #9

    Sunt o fire calma, putine lucruri ma deregleaza grav pe partea nervoasa. Eh, unul dintre aceste lucrui este gargara pe care o face cel vinovat.
    Cum e in cazul proastei din articol, cum vad zilnic prin trafic, turbez cand vad specimene d-asta. Ba, ai gresit, lasa capul jos si cere-ti scuze ca nu iti da nimeni in cap. Dar nu mai face gura mare, fmm de cretin, ca mai rau agravezi situatia.

    • #10

      Corect, mai ales in trafic.

    • #11

      Apropos de recunoscut când greșești și de soferi.
      Luni sun la.un număr lăsat pe bord: buna ziua, mă scuzați, ați lăsat mașina pe trotuar și trecerea de pietoni și nu am încăput cu căruciorul, a trebuit să îl iau în brațe. Va rog să țineți cont când parcați să lăsați loc și pentru cei care merg pe jos. Altfel, vă supărați cand sun la rutieră și spuneți că sunt puși doar pe dat amenzi.
      Răspunsul tipului? Aha, deci dumneavoastră nu ați lăsat niciodată așa mașina, adică am dat eu azi peste cel mai corect om din univers. Dar când mergeți la muncă unde lăsați mașina?

      I-am urât o zi buna și m-am conversat cu dispeceratul de la rutieră, chiar sunt operativi 🙂

    • #12

      Da, am comis-o și eu azi în trafic, i-am tăiat calea la unul intr-un moment de blonda. Lăsat geamul jos și cerut scuze. Omul era pregătit de cearta când când văzut ca admit ca am făcut o măgărie s-a relaxat și a zis “fiți mai atenta” și ne-am văzut fiecare de drum.
      Cunosc și eu câteva persoane din astea care au fost prinse și tot ei sunt victimele, zero părere de rău, zero respect pt partener (câteodată zero respect și pt celelalt) părerea mea e ca sunt narcisisti.

  4. #13

    poate omul avea fantezii cu privit la sotie cum e cu altul. Si asta se pare ca avea material pentru asa ceva

  5. #16

    Daca ai fost înșelat, nu ierta……si tine minte si pt data viitoare, istoria se repeta.

  6. #17

    Exagerați, zău 🙂

  7. #20

    Raman la parerea ca nu exista “s-a intamplat”. Inselatul fara premeditare se intampla poate daca tragi ceva pana-ti pierzi cunostinta sau hai esti mic si bezmetic si abia ti-a dat primul fir de mustacioara (ca sa ma exprim frumos, ce pnm). Inselatul presupune prea multa logistica sa poti spune ulterior ca nu ti-ai dat seama, ca nu mai puteai da inapoi sau alte gogosele greu de “cumparat”.

    De inselatul repetat ce sa mai zic? E nesimtire crasa, barem sa pastreze un minim de bun simt, deci nu in piata centrala ziua la amiaza mare, nu cu colegi, vecini, rude sau altii pe care e nevoit(a) sa-i vada zilnic. Si stiu personal cazuri care au luat cate ceva distractiv, transmis apoi partenerelor cu care cica voiau apoi sa se reproduca (din pacate, unii au si reusit).

    Partea a doua e ca-s oameni care inseala si care nu inseala. Si categoriile astea se impart in altele mai mici, cum ar fi aia care ar vrea, aia care fac swinging, aia care cred ca au dreptul s-o faca, etc. dar hai sa fim seriosi, chiar nu e un lucru de la care sa nu ne putem abtine, mai ales aia care avem cat de cat pretentii de homo sapiens. Daca esti intr-o relativa deplinatate a facultatilor mintale si tot alegi sa inseli, ti-ai ales categoria. Si se stie vorba aia: cine fu.. azi un ou…

  8. #21

    Doua chestii am de punctat si le pun in engleza deoarece cred ca exprima cel mai clar parerea mea asupra situatiilor de genul:

    1. Once a hoe , always a hoe. (la vel de valabila si pentru barbati)
    2.Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me.

  9. #22

    Asta e articol pentru justitiarii care tin stindardul moralitatii si pentru care, evident, este totul alb-negru, ca asa functioneaza resorturile noastre sufletesti, in alb si negru, niciodata in nuante de gri. Orice incercare de a dovedi ca totul este mult mai complex de atat e sortita esecului. Sper sa nu aveti parte vreodata de vreun partener care sa fi trecut prin niste travalii sufletesti infioratoare si “inselatul” sa fie doar o alta forma de autoflagelare, iar orice urma de empatie sa dispara. Si ma opresc aici.

    • #23

      ai inselat, meriti suturi in cur si o flegma in dinti. scuzele alea cu travalii pot fi bagate in cur cu aceeasi intensitate. vrei sa te futi cu altii sau altele, pleci, nu “te autoflagelezi”

    • #24

      As I was saying. Ne oprim aici, e ok.

    • #25

      Detaliaza putin nuantele alea de gri care imping si justifica resorturille acelui cineva cand inseala pe altcineva. Sa fie oare din cauza ca este un lache/panarama neasumati care prefera sa fie cu curul in doua barci in loc sa comunice partenerului/partenerei ca treaba nu mai merge si e mai onest sa puna capat unei relatii ajunse in impas si daca nu mai exista rezolvare sa isi vada fiecare de drumui sau si sa incerce cu altcineva ?

    • #26

      Daca as fi adoptat pozitia ta absolut intransigenta, astazi nu as fi avut un partener de peste 15 ani, partener care a luat pumnul de antidepresive timp de 2 ani si care, in tulburarea lui, a recurs la orice doar ca sa simta ceva, ca era complet amortit dpdv emotional (durere in forma ei cea mai hidoasa). Nu ar fi mers la psiholog, de mana cu mine, nu ar fi facut terapie, i-as fi dat in sut in cur si o flegma, ca atata pot eu si asta e tot ce m-a invatat viata. Si azi nu am fi fost aici, unde suntem, cu doi copii minunati si el vindecat. Justitiarii supremi ai moralitatii, dupa cum spuneam. Flegme si suturi in cur.

    • #27

      Numai prostii ai debitat.Exact ce spuneam in primul comentariu, sunt unii si unele care incearca tot felul de teorii de astea frumos ambalate , multe nuante de gri, este neclar..etc, iar asta cu travalii sufletesti infioratoare a pus capac, credeam ca le-am auzit pe toate. Deci partenerul are travalii sufletesti infioratoare si inseala , saracutul de ea/el si trebuie inteles/inteleasa si eventual iertat/iertata, LOL, ca vezi domle este autoflagelare.
      Deci daca ma autoflagelez cu o dama de companie ultimul racnet, fotomodel sau cu vreo colega de la serviciu merg apoi acasa pun placa cu travaliu sufletesc plus autoflagelarea si este ok . Care aveti idei de astea sa nu intrati in relatii serioase bazate pe dragoste si respect , ramaneti va rog pentru cei care vor doar distractii de scurta durata si alte chestii exotice, e ok.
      Daca esti nefericit/nefericita intr-o relatie iesi si gata , nu incepi sa ai viata dubla si sa construiesti un sistem complex de minciuni si scuze care de care mai colorate, dar aici tine mult de educatia primita si caracterul omului.

    • #28

      @Deea dar fac pariu ca primele lui cuvinte cand l-ai prins nu au fost “Cum ti-ai permis sa ma urmaresti, nu ai incredere in mine?”

    • #29

      Tu vorbesti despre o persoana ce suferea de depresie severa. Poate ca aici ar fi fost mai eficient sa incerci sa il ajuti inainte de evenimentele pe care ulterior ai decis sa le intelegi si sa le ierti.

    • #30

      Ok.

    • #31

      da, Deea, poți trăi și cu un picior de lemn, dar e mai greu și e extrem de ciudat ca tu să alegi asta.

    • #32

      @Deea, dar ce a patit? Presupun ca problema psihica i-a aparut cand erati deja impreuna, atlfel nu i-ai fi cunoscut partea sanatoasa si frumoasa pentru a carei recuperare te-ai zbatut. Intreb serios si iti inteleg motivele.

    • #33

      Da, Deea, da-ne si poze ceva daca ai, filmulete, CNP-ul. Fratica, cineva a prezentat o perspectiva diferita de a noastra (si eu ma incadrez la talibanii neinselatului) din experienta personala. Putem sa nu mai fim catze din piata si sa incepem sa emitem judecati si sa cerem detalii care nu ne privesc? Eu sunt tot cu alb/negru in domeniul asta, pana la proba contrarie inselatul este point of no return pt mine (daca as fi eu pagubita ca invers nu se pune problema, am mai spus pe aici ca mi se pare extenuant si sunt prea lenesa pentru asa ceva). DAR din experienta dupa niste prietene care au trecut prin asta si dupa ce m-am ultragiat, le-am ascultat, le-am incurajat sa le dea alora sutul in cur binemeritat din punctul meu de vedere, ele i-au primit inapoi si it all worked out spre surpriza mea am invatat sa nu ma mai bag si sa incerc sa nu mai judec. Nimeni nu stie ce e intre doi oameni decat ei doi. Not my circus, not my monkeys. Deea, ma bucur ca pentru voi a fost solutia cea mai buna si ca intunericul ala e in spate acum, va tin pumnii.

    • #34

      Deea, sper ca esti fericita in casnicia ta. 🙂 de multe ori tendința de a te explica fără să o ceară nimeni e fix pentru a te autoconvinge.

    • #35

      @Cristina
      Nu a cerut nimeni CNP , poze si filmulete , exagerezi . Din ce spui tu esti tot in tabara cu nuante gri, incepusei bine dupa care ai deviat fix in tabara celor care gasesc scuze la inselat . Intunericul ala va ramane intodeauna acolo , nu dispare in nici un spate, isi va arata coltii mai devreme sau mai tarziu.

    • #36

      Eu cred ca ce incearca sa se spuna (pe un ton acid, ca in comentariul tau) e ca:
      – Inselatul se poate repeta. Fair enough. Rar se intampla doar o data, mai degraba deloc sau repetat.* Ma rog, o mai fi imbatranit acum.
      – Sexul e dorit sau nu. Aici chiar e alb si negru. Vrei sau nu vrei, e simplu. Iar daca sexul a fost nedorit, inseamna ca a fost violat si aia-i alta problema.
      – Cum ziceam si mai sus, asta cu “nu stiam ce fac” sau “nu m-am putut controla/opri” e cea mai proasta scuza. Daca vrei sa te dai nebun ca obsedatii aia care ajung la stiri si mai rau pentru ca nu-si puteau controla cheful de sex, asuma-ti si o data cu asta pierzi niste drepturi cetatenesti. Altfel, esti constient si raspunzator legal si moral de ce faci si pe unde-ti infigi morcovu’, stii cam care-s consecintele si trebuie sa ti le asumi dupa, nu sa bagi discuri gen “vai, mi-ai dat anxietate, asa ca ti-am spanzurat cainele, acum nu fi supi, ca ma arunc”. E drept ca “la noi” orice neurodivergent e tratat cu curu’, dar asta nu-i o scuza sa-i tratam pe ceilalti ca pe niste rahati, ca vezi dom’le, avem probleme. Si ceilalti au problemele lor, hai sa nu adaugam si noi altele.
      – Ce autoflagelare-i aia in care iti satisfaci o placere (+/- nevoie)? Inteleg droguri, parasutism, betie, dar sexul nu-i ceva placut? Poate daca era vreo hidosenie (caz in care multi nici n-ar putea presta). In fine, toti deprimatii pe care i-am cunoscut vreodata (ma autoinclud) chiar aveau libido scazut sau inexistent, nu am vazut cazuri cu orientare spre placere sau nimfomanie. Sau un exemplu exagerat: asa cum nu s-a gandit sa devina criminal ca sa “simta ceva”, tot asa ar fi trebuit si inselatul sa fie tot la categoria tabu.

      Ai acceptat explicatia aia din motive de tine/voi stiute, pe care nu esti obligata sa le justifici public. Nu stiu ce e intre voi, poate ca ii pare rau si poate chiar s-a oprit de atunci. Zic doar ca e greu de crezut ca ala e tot adevarul si numai adevarul, ceea ce ma duce cu gandul ca poate altul a fost motivul, caz in care nu strica macar o vizita la un terapist mai bun, macar sa inchideti putin rana, mai dati o panza de paianjen la o parte, etc. Important e sa va asumati ce s-a intamplat si sa va asumati cum ati reactionat fata de asta.

      *De luat cu putina sare, “statistici” de la mine, din ce am vazut si cunoscut online si offline la diverse niveluri. Daca stiu altii mai bine, pot sa ma corecteze/completeze.

      TL;DR: Cum zicea si Punky mai sus, problema e ca unii fac orice doar sa nu-si recunoasca vina (sau macar partea lor din vina), in schimb insista cu minciunele si alte circumstante atenuante.

    • #37

      Vai de capul meu, cum gasesc unele femei justificari pentru a ierta infidelitatile barbatilor, te doare mintea.
      Parerea mea este ca si Deea, ca si prietenele inselate ale Cristinei se incadreaza intr-o tipologie de femei mai aparte, imature si total dependente de partenerul ei/lor abuzator, pentru ca asta este una din caracteristicile celui care inseala, e abuzator psihic si posibil si fizic. Urmatoarele pe lista ar fi manipularea si narcisismul. Trasaturi minunate care merg mana in mana si se completeaza unele pe altele.
      Probabil barbatii respectivi le-au facut sa creada ca nu se vor descurca fara ei daca se despart, mai ales daca au si copii impreuna, totusi o pensie alimentara < un salariu.
      Probabil se gandesc ca nu isi vor mai gasi un alt partener care sa le accepte, mai ales daca au si copii. Probabil au ajuns sa creada in bullshitul livrat de ei cum ca gata s-au schimbat, ele insele au impresia ca o sa ii schimbe si o sa ii aduca pe calea cea dreapta, ce nu isi dau seama sau aleg sa ignore chiar daca isi dau seama sau banuiesc, e ca o data iertat abuzatorul/cel care inseala, primeste un cec in alb pentru alta tura in care o sa o comita din nou, trebuie doar sa astepte momentul oportun pentru ca daca știe că poate avea o aventură și poate scapa fara consecinte, ce il împiedica sa însele iarasi?
      O singura data este suficienta pentru a strica încrederea într-o relație, parerea mea. Oportunitatea și lipsa de autocontrol nu sunt scuze pentru a însela.

    • #38

      Eu sunt genul care nu inseala,nu vad rostul,tot un vagin este si tot aia simti. Daca esti inselat mi se pare normal sa pleci si sa rupi orice legatura cu respectivul/respectiva.

    • #39

      Tot timpul vor exista persoane care își vor justifica orice acțiune prin seismele cutremurătoare și abisurile prăpăstioase din sufletul lor măcinat. Și alte persoane dispuse să înghită orice, erijându-se în salvator ce aspiră a mântui suflete căzute. Cât timp se găsesc între ele și nu ajung să fredoneze la cap pe alții cu contorsiunile lor ideatice, multă sănătate, fericire și restul urărilor asortate.

    • #40

      La înșelat nu există nuanțe de gri. Punct! Nuanțele de gri sunt doar vrăjeli aruncate că poate țin la prostit fraierul sau fraiera. Travaliile sufletești se rezolvă la psiholog, nu la coțăială cu alta/altul. Astea-s texte de stîrnit mila și obținut iertarea.

    • #41

      Doar virtuosi si neprihaniti pe aici. Cristina, multumesc ca ai fost singura capabila sa vada ceea ce am vrut sa transmit. Voi sa fiti sanatosi, ca restul vine indiferent de cat de alb-negru vedeti voi viata.

    • #42

      Da Deea aparent te surprinde faptul ca mai exista pe lumea asta oameni cu principii sanatoase si coloana vertebrala si care stiu sa gestioneze corect o relatie. Ascunzandu-te dupa scuze si debitand truisme nu schimba faptul ca ala te-a inselat si ca o va face din nou(daca nu a facut-o deja), iar dorindu-le si altora sa li se intample ce ti s-a intamplat tie (ultima ta fraza din comment se traduce gen ..voi sa fiti sanatosi ca boala adica inselatul oricum vine..) denota prostie si rautate romaneasca in stare pura. Zic romaneasca ca doar la noi am vazut truismul asta de cacat.
      Singurul lucru pe care l-ai transmis e ca stima de sine in cazul tau este 0.

  10. #43

    La La mama te duci sa bagi ciolan mare si prost cand mai ai cateva zile pana la salariu, nu sa te dragalesti pe sub masa. Cu inselatul treaca-mearga, dar sa o vad pe a mea ca se-nvasmanteaza si coafeaza pentru romantism intre sarmale ar fi prea mult. Insala-ma, cutro, la Isoletta, la 18Lounge, la un Marriott, nu la cantina studenteasca, macar atat respect!

    • #44

      mai citeste o data. tot pentru ciolan mare se dusese si ea La mama

    • #45

      il suspectez pe corban de afiliere la Maithun

    • #46

      @Arhi *in Maithun.

    • #47

      Imi aminteste de bancul asta:

      -Ce mai faci Ioane?
      -Suparat, bai Vasalie…
      -De ce, mai Ioane, ca d’abia te-ai intors din concediu?!?!?
      -Pai, uite, mai, Vasalie, am fost in Turcia la “all inclisive”, exceptional:
      Mananci cat vrei, bei cat vrei, cu bar la piscina, cu spa, ce sa mai zic, lux!!!
      -S’atunci???
      -Da’ sa vezi ma, ce faza patasc:
      Ma duc intr-o dimineata la micul dejun, Maria mea ramane in camera…Ma intorc foarte repede,
      Ia-o pe Maria de unde nu-i!!!… Ocaut peste tot, ma panichez, ma duc la receptie si aflu ca, …
      e-n camera la Antonio Banderas!!! … Ma duc acolo, bat la usa, deschide Antonio … Antonio,
      mai Vasalie, barbat bine: ‘nalt, frumos, brunet, cu ochii negrii, fara pic de burta, plin de muschi…
      -Asa, si??
      -Cand colo, iese si Maria mea, dezbracata, din baie!!! … Mai Vasalie, cu tatele alea ale ei mici si smochinite,
      vai de mama ei, cu fundu’ lasat, cu cearcane…
      -Ba, te rog sa ma crezi, asa rusine mi-o fost de omul cela … !!!

    • #48

      @Sussy, daca ala era inalt nu era Antonio Banderas

      www.celebheights.com/s/Antonio-Banderas-88.html

      Omul see pacalea singur ca l-a inselat Marie cu Banderas, era ceva stripper turc.

    • #49

      :)))) Noica ar fi zis “afiliere întru Maithun”. Apoi, „afiliere” sună cam incestuos, nu-mi place, e și prea neologistic, știți că urăsc neologismele. Mai bine „împreunare”, cuvânt neaoș pe înțelesul poporului.

      Maithun, om sinplu

      youtu.be/Y1IvHOjEpJA

    • #50

      Doar pentru like.

  11. #51

    Aveti grija ca principiul se aplica si domnilor de la masa – nu ma intrebati cum stiu.

  12. #52

    Păi dacă a renunțat la primul așa cum a promis atunci care e problema, fata s-a ținut de cuvânt!

  13. #53

    Astia care iarta sint ca ala care-si iau teapa de la samsar, da’ tot de la el cumpara masini in continuare.

  14. #54

    It’s just a cigarette, it’ll soon be only ten

  15. #55

    Corect ce spui. Pe de alta parte, mai era si chestia aia cu:

    – “Mesaj pentru amantul fostei mele: Degeaba ii dadeai tu la muie, ca tot pe mine ma saruta seara”

  16. #56

    Si acum sa ne linistim, sa luam o gura de aer, sa ne calmam si .. ne spui si noua cum/unde dam de tipa/nimfomana asta ? 😀

    • #57

      Nimfomana bântuie pe-aici uneori, dar în special în zonele cu ucraineni.

    • #58

      Nimfomania vine de la cuvantul nimfa.
      Nimfele sunt creaturi mitologice, sunt pline miturile antice si medievale de ele… In mare parte sunt frumoase si joviale dar poti fi malefice. Lor le plac zeii si eroii, cu muritorii de rand nu se termina prea bine povestile.
      O categorie de nimfe sunt sirenele, alea ce ademenesc marinarii cu cantece frumoase apoi ii mananca!
      Asa ca ai grija ce-ti dorest, sa nu patesti ca marinarul din articol.

    • #59

      Pentru ăla care a zis că nimfomanele bântuie în zonele cu ucraineni, pe mine nu mă vei pescui acolo.

  17. #60

    Din experienta mea, empirica evident, femeile care inseala se impart in 2 categorii
    1. Neimplinite emotional in relatie – nu cred ca e cazul aici
    2. Nu au incredere in ele si cauta validare masculina obsesiv – aici se incadreaza
    Nimfomanele nu sunt asa, ele *** tot ce apuca , nu cu amor chestii. Am auzit de nimfomane la 50 de ani
    Inainte de a da cu parul, trebuie (auto) analizata si dependenta emotionala a partenerului. Daca nu isi rezolva problemele onest cu curaj, va da de fix aceeasi tipologie de femeie

  18. #61

    Probabil respectivul este las, sau nu are curaj sa rupa cercul compromisurilor; ideea e ca unii oameni, femei sau barbati, la un moment dat o iau razna, aparent fara motiv, si incep sa insele.Am remarcat problema asta mai frecvent la cei care s-au casatorit/cuplat destul de tineri, care nu prea si-au facut damblalele la tinerete, etc….si care , cand simt semnele trecerii timpului, pur si simplu trec in extrema cealalta, cauta prin relatii sexuale sa isi demonstreze ca sunt inca tineri si atragatori, sau vor sa isi satisfaca niste fantezii pe care nu au reusit/nu au incercat sa le satisfaca.

  19. #62

    Si la mine ar fi tot momentul zero, cel in care am inchis toate relatiile diplomatice. Ma rog, in teorie, ca in practica nu stiu cum as reactiona.
    Dar stiu sigur ca daca ar incerca sa ma ia de prost si sa o intoarca ca e vina mea ca am aflat si alte rahaturi din astea, imi scot sacoul de domn si imi pun sumanul ciobanesc. Du-te fa in plm, tu ai calcat stramb si tot tu cu gura mare?

  20. #63

    El o suspectează pe ea de adulter. E prea leneș sa o urmărească, așa că merge pe ideea să o pună la încercare mintind că știe chestii. Și începe să vorbească singur.
    – Deci o iau cum intră pe ușă: unde-ai fost pramatie, mă înșeli, cu cine ai fost, spune tot că știu, te-am urmărit ieri.
    Ea o să nege tot, că nu, că am fost pe la mama. Este pwla, știu că nu ai fost la ma-ta, că am sunat-o eu și mi-a zis că nu te-a văzut azi. Pai da, că în drum către mama m-am întâlnit cu … (și aici o să zică una din pramatiile cu care merge la cumpărături), am stat la mall și am tras de o cafea, pe mama am sunat-o. Du-te fa de aici, că nu ai fost cu aia, că tovarășul meu cutare azi mi-a zis că o înghesuie acasă la ea.
    Cînd încă nu terminase planul de interogatoriu, hop intră pe ușă pramatia, bine dispusa, vesela, cu un rinjet uriaș pe față.
    – Unde ai fost pramatie? incepe eroul poveștii…
    – Am fost să mă fut bine, că tu ești vai de pwla ta, nici 30 de secunde…
    Un pic descumpănit de acest răspuns, eroul nostru reușește să-si găsească cuvintele:
    – Ia uită ba, proasta dracului, ce o întreb eu și ce răspunde ea…

  21. #64

    Sefu.. fara suparare! Asta e de prin Povesti Adevarate?

  22. #65

    articolul mi-a adus aminte de “capodopera” asta muzicala: www.youtube.com/watch?v=cv2pWLp3gDk

    • #66

      Mie imi place capodopera asta:www.youtube.com/watch?v=teFc0AeZxgE&ab_channel=CatMusic. Barbatii: nu te mai fti cu mine esti cu altu, te duci tu repede dupa alta p…, hai in pat, treci sa te… Iar fata, cu maxima perspicacitate: vai cat suferiti voi doi, nu vreau sa va doara sufletul, eu nu sunt prada de razboi. Ca, na, asa suntem noi femeile: empatice.

  23. #67

    S-a dat deja aia cu “o fi facut el ceva, o fi zis ceva, de l-a inselat femeia” ?

    Victim blaming/shaming nu merge doar la violuri…si cine practica discursul respectiv e dublu ticalos, o data pt ca a inselat, a doua oara pentru a cauta justificare pentru inselat.

    O justificare care poate exista, dar care putea fi anulata de o discutie franca, urmata de o despartire onorabila pentru ambii parteneri.

    Cand inseli nu esti decat ticalos cu un caracter de cacat.

  24. #68

    Uitati-va la Deep Water cu Ana de Armas si Ben Affleck pe tema asta. Destul de misto filmul.

    www.imdb.com/title/tt2180339/

    • #69

      In afara Anei de Armas ce-a fost misto la fimul ala?

  25. #70

    Eu am o intrebare filozofica*:
    Daca la +40 de ani barbatul isi inseala nevasta cu o tipa de 18….

    1. Nevasta ar trebui sa fie suparata ca omul ei a lasat orgasme si prin alte paturi sau…
    2. Sa se mandreasca in fata prietenelor ca a ales un mascul feroce?

    NB!: Doar o tufe, nu o cere de nevasta, nu ii face copii si declaratii de dragoste…e doar un trofeu pentru o domnisoara cu kink-uri.

    *Derivata din “Gaitele” lui Chiritescu si al lor “barbatul fara ibovnica e ca piftia fara usturoi” :)))

    In acelasi spirit as intreba, vorba bancului, daca alegi “sa mananci un c*acat singur sau o prajitura cu prietenii”: daca fara comparatii, schimbare de atitudine si mofturi sau cunostinta, nevasta se apuca brusc de squash cu antrenor personal?

    Pregatit se suport lapidarea, vreau doar sa spun ca “inselatul” asta de care vorbiti e doar o problema de orgoliu si teama de schimbarea paradigmei familiale.
    Ne temem de parasire,de propria lipsa de eligibilitate si de orice altceva decat de orele alea in care nu stim pe unde umbla consortul indrituit sa-si adune cateva povesti peste care sa-si inchida zambind ochii la batranate.

    • #71

      “vreau doar sa spun ca “inselatul” asta de care vorbiti e doar o problema de orgoliu si teama de schimbarea paradigmei familiale.”

      Ai avea dreptate daca am trai intr-o societate care incurajeaza poligamia, sau “open relationships”.

      Dar nu traim.

      In plus, ambii parteneri din exemplele de mai sus si-au asumat probabil o relatie monogama, reciproc respectata, de multe ori in fata domnului/doamnei cu tricolorul peste piept.

      Cand inseli, esti mai “usturoi” doar in fata propriei reflectii, pentru celalalt e doar dezamagire si durere.

      Piftia aia e cu cacat.

    • #72

      Habarnam, bos daca tie iti place sa fii cuck si sa imparti prajitura ta cu prietenii, ce sa zic, to each their own ..
      Mie nu, prefer sa mananc prajitura singur, sunt mai egoist asa de felul meu. Si nu, nu vorbi la plural deoarece nu ne temem cu totii ca scapam prajitura pe jos ca urmare hai sa ii mai lasam si pe altii sa o tina; trebuie sa fie foarte prost ala care nu se prinde ca femeia lui il inseala, poate nu se prinde de la inceput, poate dureaza 1-2 ani cine stie, insa nimeni nu poate juca teatru perfect la infinit.
      Iar daca prajitura ajunge sa fie compromisa/stricata o arunc in tomberonul despartirii, intorc pagina si incerc o noua reteta.

  26. #73

    Cu riscut de a fi interzis pe aici, am o dilema. Noi, ca specie, nu suntem monogami. Dupa casatorie devenim brusc? Pana la urma casatoria este o conventie care nu schimba nimic in natura umana.

    • #74

      Dezbaterea e mai mult pe teme de respectare a relatiei contractuale decat pe teme biologice. Pentru dezbaterea aia faceti dumneavoastra o cerere la domnu sefu la blog.
      Daca contractul dintre cele doua parti stipula clar un parteneriat intre mai multe entitati dezbaterea era nula. Insa noi discutam despre parti angajate intr-un contract stabilit de la inceput cu drepturi de exclusivitate si incalcarea termenilor acestui contract precum si penalitatile ce decurg de aici si suspendarea eventuala a acestora.

    • #75

      Asta mi se pare un cliseu obosit, ca nu suntem monogami. Poate nu suntem, poate am invatat monogamia ca ne garanteaza supravietuirea speciei! Daca ne impuim pe unde si cu cine ne apuca, o sa ramana puii ca vai de capul lor, prin boscheti si drept hrana pentru tot felul de lighioane, ca puii nostri nu au dinti si gheare si rapiditate ca sa se apere de dusmani cand sunt parasiti de mamicile ce intra in calduri si se pregatesc pentru nascut si crescut alti fratiori. Asta e doar una dintre diferentele dintre noi si scumpele animaluse si la aspectul asta si la multe altele, noi pierdem din start.

    • #76

      Cine se simte ca nu este monogam sa nu intre in relatii de lunga durata/serioase si in nici un caz casatorie, este extrem de simplu. Alta varianta ar fi ca daca totusi te casatoresti de tanar/tanara si nu ai avut timp sa iti dai seama ca esti monogam sau poligam , atunci vorbesti cu partenerul si iesi elegant din relatia aia monogama care te sufoca si iti limiteaza orizonturile si te duci in lumea minunata a poligamiei.
      Asadar in concluzie , cine are dileme de astea grele filozofice de genul :”monogamia umană – stare naturală sau construcţie culturală? ” sa caute acelasi tip de partener sofisticat si poligam.

  27. #77

    Cei care nu inseala merita mai mult, cei care inseala merita o bataie cu strigaturi, dupa care, de la etajul 70, tras un sut in dosul cu mancarimi.

    Lu’ nenea politistu’ i se poate da o explicatie de genu’ ca consortul/consoarta au incercat sa zboare:
    I believe I can fly
    I believe I can touch the sky… si au zburat dar nu in sus, ci in jos. Ooops!

  28. #78

    Io-s fidel în relație. Am prins-o că m-o înșelat? La revedere. Mă doare fix la 3 metri-n fața penisului de motivele ei.
    P.S. Ăsta a fost motivul divorțului no.2.
    M-o distrat maxim cum încerca să-și motiveze futaiu’ pe lângă.

  29. #79

    „Nu știu ce e făcut în continuare, nu m-a mai interesat, viața proștilor e obositoare, are prea multă dramă și tragedie.”

    Pentru asta trăiesc ori plănuiesc să nu îmi înghit pastilele de „noapte bună” pe vecie. Vreau doar să nu mă bage la rost în gâlcevile lor. Drama și tragedia nu fac viața obositoare, ci o scot din starea de lâncezeală. De-abia atunci simți că aceea nu este doar o existență ca oricare alta.

  30. #80

    De ce bărbații înșală…
    youtu.be/xdV3dfelrso