Sunt foarte multe povestiri, în online, despre curieri și ce rahaturi fac unii dintre ei. Eu, de exemplu, am 5 luni de când aștept, pentru a doua oară, un pachet de la Eonet, pe care mi-l fură curierul de la DHL, după care anunță că nu am fost găsit acasă. Și nu, nu aflu eu de la ei sau ceva, ci aflu de la Eonet, când îi întreb și ei îmi zic de status.

Sau curierii care nu vor să urce în bloc, iar asta e cea mai tare plagă a ultimului an. Zilele trecute a încercat-o și cu mine un Fancurier, gen “Și, iese cineva sau mai aștept?”. Ăștia sunt cei mai prezenți pe net, în special în discuțiile cu clienți femei, unde tupeul de modârlan iese la suprafață ca uleiul pe fruntea lui Șoșoacă.

Pe de altă parte, sunt sigur că există și cazuri inverse, în care curierii sunt abuzați, pentru că suntem o lume nebună, formată din nebuni.
Și mă gândeam că lucrul ăsta poate fi evitat foarte simplu.

Toate comunicările cu clienții să se facă pe SMS, că poate nu au toți Whatsapp sau Telegram. Și atunci sună altfel Bună ziua, coboară cineva până la colț sau plec? Cu siguranță nu și-ar mai permite ghidușii de astea. Același lucru și cu minciunile clientilor, pur și simplu există dovada scrisă a discuției, nu mai vorbim vorbe, să moară mama, credeți-mă pe cuvânt.

Eu să știți că pitchuiesc ideea la companii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.