Una din mantrele care apar în perioada aceasta a anului este reîntoarcerea la familie. Suntem învățați cum să trecem peste certurile cu părinții, frații, cum să le suportăm criticile stupide, cum să nu uităm niciodată că vai, părinții sunt, totuși, familie și că TREBUIE să ne reîntoarcem la ei întotdeauna, indiferent de ceea ce fac și au făcut în viața noastră, pentru că vai, o să moară și nu vom mai avea ocazia de a ne strânge cu drag în brațe.

O să vă spun o idee contrar curentului.
Dacă familia este toxică, singura soluție, prin care îți poți asigura liniștea și sănătatea mintală, este să o blochezi complet și definitiv. Dacă părinții tăi au fost toxici toată viața, faptul că îmbătrânesc nu îi va face mai puțin toxici. Dacă au reușit să îți provoace traume aproape irecuperabile, vârsta nu va fi factorul care va șterge acele traume, dimpotrivă.

Nu mai pedalați pe acest gen de cutume obosite. Vai, e mama. Vai, e tata, trebuie să îi trec cu vederea lucrurile astea care m-au distrus ca persoană și împotriva cărora lupt de o viață.
NU. Familia este cea pe care ți-o faci tu. Este cea pe care o alegi tu și cei cărora TU le permiți accesul în viața ta. Familie îți este în primul rând soția, copiii și, dacă merită, doar dacă merită, cei ce îți sunt rude de sânge. Iar dacă nu merită, too bad, nu există nicio diferență între ei și alți oameni fără acces la tine.

Am scris asta pentru că sunt mulți oameni, mai ales femei, care simt aceleași lucruri, dar an de an, datorită presiunilor sociale precum mantra menționată de mine, se reîntorc în sânul minunatei familii care le-a distrus copilăria și tinerețea și o iau de la capăt, ascultând smerite critici despre viață, despre soții sau prietenii pe care și i-au ales, despre cariere și, în general, despre orice alegere făcută vreodată. Doar pentru că e vorba de familie și familiei îi ierți tot.

Nu sunteți singurii care gândesc și simt așa. Vreți să vă vindecați? Considerați asta ca pe un cancer. Trebuie tăiat din rădăcină. Complet. Iradiat locul și chemoterapie, până dispare. După care poate începe procesul de vindecare.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.