Contul meu
Citeam înainte că un băiat de 11 ani a murit în IOR, din joacă. A căzut în cap, dintr-un copac. Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca părinte, când aud așa ceva, simt că se rupe ceva în mine, o perioadă pur și simplu intru în pauză, nu mai pot raționa, din cauza fricii care se instaurează în mine.
Sunt convins că părinții acelui copil acum au în cap un singur lucru. De ce l-am lăsat acolo? De ce nu l-am ținut acasă? Dacă era în casă, nu ar fi pățit nimic, era viu și sănătos.
Știu, probabil e o gândire greșită. Probabil. Nu poți să îi ții legați de tine toată viața. Dar cum faci, ca părinte, să treci peste? Cum reușești să îți lași copilul să iasă din casă, fără să îți mai fie groază de mașini cu șoferi idioți, de accidente, de alți copii, de violatori, de nebuni, de vânt, de ploaie, de orice?
Cum?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Nu ai cum…
Si nici nu ai ce face… Cum ziceai – nu-i poti tine in casa legati de calorifer toata viata…
NOU
Dar până la ce vârstă îi poți ține legați de calorifer? Întreb pentru un prieten…
NOU
n-ai cum… chiar vorbeam cu nevasta-mea ce prostii inconștiente făceam când eram mici și dacă ma gândesc ca a mea fetita ar face la fel m-as îngrozi cu totul..
NOU
Fiul meu (7 ani) a trebuit sa isi descrie in cateva cuvinte parintii la scoala:
“Mama ma iubeste.
Tata ma bate la cap sa ma asigur mereu cand trec strada.”
Nu stiu cum sa trec peste frica asta care ma macina si pe mine. Incerc doar sa ii invat (am doi copii) sa fie cat mai atenti, in speranta ca am luat eu destule trante in cap la viata mea cat sa fi facut plinul si pentru ei.
NOU
ca sa intelegi, eu am 41 de ani, fratele meu are 35. cand trecem strada impreuna, instinctiv il iau de mana. amandoi avem cam 1.80 si peste 100 de kilograme, el brunet si negricios, eu blond.
NOU
Stiu ca nu e momentul, dar iti dai seama ca toti care va vad zic “Uite si pe poponarii aia hidosi/barbosi, se tin de mana! A innebunit lumea, sodoma e aici”
In rest, am 2 baieti, unul de 8 ani si unul de cateva luni. Teroarea e pe mine zilnic, ma scol de n-ori pe noapte sa ii vad ca sunt inveliti, ca respira, ca nu au febra, “nu sari in cap in pat”, “de ce nu te-ai uitat cand ai traversat, te face orice masina muci daca nu esti atent cand esi singur”, “nu te catara in copac/pe marginea toboganului sus/pe casuta de joaca” etc. Daca ma tine Dzeu (da bah, ateilor, orice ajutor e binevenit) sa ii prind pe amandoi peste 18 ani, pot sa predau gestiunea linistit, pana atunci, stressul e pe mine cat casa.
NOU
1.bp.blogspot.com/-EGP2AFOsKAo/U1v6mw2QClI/AAAAAAABuK0/swdVRWRLnZY/s1600/LUST-love-gay-guys-men-kissing-love-butt-ass-shirtless-naked-licking-bed-sucking-sexy-tongue-fingers-couples-threesomes-5.jpg
NOU
Click dreapta, Set as wallpaper (Am un root pe PCul lui Maithun)
NOU
blond al dracului….:)
NOU
Mai intai copilul trebuie scos de parinte in lume cat mai mult pentru a se obisnui cumva cu haosul si sa invete cum sa se fereasca de oligofreni.
NOU
Corect – trebuie invatat sa se fereasca de oligofreni, masini care derapeaza, soferi beti, pietre care cad din santiere deschise la etajul 4, batausi, traficanti de copii etc.
NOU
NU treci tu peste teroare. Este imposibil. Inveti sa traiesti cu ea, ea pe langa tine si tu pe langa ea, o accepti, ii mai dai atentie din cand in cand si asta este totul, iti vezi de viata in continuare. Alternativa este Balaceanca. Tu alegi.
NOU
Mai era un meme, ceva gen “Există mai multe feluri în care poți spune te iubesc: pune-ți centura, asigură-te, ai mâncat de dimineață…”.
On topic: sincer, mă mir cum de generația ceaușistă e vie. Tunurile de carbid, fetele care se făceau nod pe barele de bătut covoare, bălăceală în Dâmbovița în spatele la Casa Scânteii erm Presei Libere, încărcat baterii cu fir de lână din priză ( ho, eram mic, 5-6 ani… ), furat pui de vrabie și guguștiuci să îi creștem noi… Cum draci de noi suntem întregi și un copil care s-a suit intr-un pom nu?
Un singur lucru îmi trece prin cap. Noi eram toată ziua afară, intram cât să halim niște ” tacâmuri ” și zbughi înapoi. Aveam toți dexteritatea unei veverițe cu supradoză de cofeină. Acum… Câți copii mai vezi bătând mingea? Jucând prinsa, lapte gros, etc. Cu 0 abilitate se cațără în copac. Rezultatul e clar. Ori îl iei de mână și te duci cu el la țară să fugărească pisicile și găinile, ori stai cu ochii pe el ca pe butelie când iese afară.
P.S. Toți am făcut vaccinuri și toți am mâncat de pe jos cel puțin o dată și suntem sănătoși. Dar asta e altă discuție.
NOU
Ssst cu vaccinurile ca te aude Steer… si ai belit prazu…
NOU
Da, corect, eram mai pregatiti oricum. Pe de alta parte, atunci informatia nu circula ca si azi – cu alte cuvinte, unii au murit, dar n-am aflat noi.
NOU
Nimeni nu a facut o statistica sa vada cati dintre noi au dat colţu’ pe vremurile acelea, nu erau mijloace media unde sa fie prezentate cazuri, doar ce se auzea la radioşanţ.
Imi e greu sa cred ca rata mortalitatii infantile era mai mica atunci. Nimeni nu statea nici macar sa ne numere.
NOU
Sunt de acord cu afirmatia ca “acum avem mai mult access la informatie si din cauza asta ni se pare ca se intampla mai des”. Si pe vremea mea aflam de tot felul de nenorociri, dar asta mai mult din zvonuri decat din surse “oficiale”. Asa am aflat ca un baiat a ramas paralizat dupa ce a sarit in cap in apa la strand; asa am aflat ca un copil a fost calcat de basculanta *pe cap* (auzita de la o invatatoare la la scoala) pentru ca a trecut strada fara sa se asigure; asa am aflat de o babuta care a pus “verde de Paris” in loc de praf de copt intr-un chec din gresala si a omorat vreo doua vecine…
Sa mai zic de orele de “educatie rutiera” din ciclul primar unde ni se puneau filme cu accidente si urmari? Visam urat o saptamana dupa ce vedeam un picior calcat de tramvai…
NOU
@DFT: stai linistit, nici generatiile ceausiste nu au scapat in totalitate. Tu ai doar impresia pentru ca accidentele astea au fost si inca sunt destul de rare. Diferenta e ca azi orice stire de genul asta ajunge pe cel putin un post de TV. La fel au impresia unii ca “pe vremea aia nu erau atatea crime si violuri, maica”.
Accidentele de genul asta sunt si 1 la mia de copii dar atunci cand se intampla cu copilul tau parca statisticile nu te mai incalzesc cu nimic.
NOU
Am avut coleg de clasa facut varza de masina, coleg de scoala mort de meningita pentru ca a facut baie si a iesit la joaca iarna, coleg de scoala electrocutat catarat pe tren, coleg de scoala inecat in Herastrau, am un coleg de birou cu frate cu handicap (picat in cap din leagan cand avea 10-11 ani), toate inainte de revolutie.
Se intamplau si atunci grupa mare, dar 1) cand esti pustan nu te intereseaza nimic din ce nu e rotund si sare cand dai cu piciorul sau nu are inceput de tzatze si 2) nu se vorbea nimic despre astea nicaieri in afara cercului restrans de prieteni/scoala, nu existau la stiri. Acum si daca se intampla in Borsa, in 10 minute afli in Caracal.
Pe vremea mea, de exemplu, teroarea era cumplita cu sectantii care furau copii. Am avut nenumarate cosmaruri legate de asta, copil fiind, ca sunt urmarit de cineva/sectanti si nu pot fugi, aia se apropie si pe mine nu ma asculta picioarele, nu mi se misca. Era o tema recurenta in epoca, ai mei erau ingroziti, eu eram ingrozit. Cand reaparea spaima, iar nu mai aveam voie pe strada o perioada.
NOU
Deci, din ce observ, toată lumea e de acord ca prea multă informație strică. 1, pentru că părinții nu vor ști niciodată că ăla de la 9 era cu mine atunci când a sărit gardul și i-a intrat țepușa în picior până la os ( ai fost cu el? Nuuuuuu! Sigur? Daaaaaaaaa! Încă văd în fața ochilor cum arată un mușchi sfârtecat, după 30 ani ). 2, pentru ca nu îți vin idei cretine de pe net, ci le auzi de la cineva care le-a încercat și a trăit să spună ce marfă e. 3, că părinții nu află cum a murit ăla de la 400 km distanță și să se întrebe bă dacă face și al meu așa. 4, că pustimea de azi nu știe de propagandă și securități, și înghite tot ce găsește pe net, fără să treacă prea des prin filtrul gândirii.
Concluzia: fuck knowledge and the Internet. Ignorance IS bliss. :)) Hai în piersicarie, la ciordit, ignoră dulăii că sunt doar de două ori cât tine.
NOU
cum zic oamenii mai sus, cam oricine din generaţia 35+ avea cel puţin un prieten sau prieten al unui prieten care n-a prins majoratul. la mine sunt trei – prieten apropiat mort la ştrand, doi cunoscuţi de prin cartier morţi în accident de maşină şiiii… căzut din copac.
plm, şi eu era să rămân paralizat când am căzut tot din copac.
NOU
Zbagi pla Radule, la cati colegi si prieteni cu probleme ai avut, “problema” lor sa nu fi fost tu 🙂
NOU
@Radu: sa nu uitam de “mana neagra” aceasta “Black Pearl” a scolilor generale.
NOU
Daca parintii mei ar fi stiut tot ce faceam si pe unde eram cand ne lasau afara la joaca, erau de mult pe antidepresive.
Cateva exemple: spart gheata si cazut in apa pana la gat in lacul IOR, mers in magazinul Titan ca sa ma usuc pt ca nu puteam aparea ud leaorca acasa, multumesc lui Dumnezeu ca n-am facut pneumonie, otita sau altele.
Cazut de cateva ori din copac, dat masina peste mine, eu eram pe bicicleta, eu zburat in aer peste masina, ai mei n-au aflat niciodata. Cazut in foc, ars pe abdomen, luat bataie dupa aceea de la ai mei.
Sechestrat intr-un santier impreuna cu cativa vecini de bloc, intr-un santier la metrou, credeam ca voi muri inecat in lacurile formate acolo. Si astea sunt doar cateva.
NOU
Tu ești mai tare ca DiCaprio în The Revenant.
NOU
Ar vrea sa fie DiCaprio ca mine.
NOU
Eu mai am de așteptat câțiva ani, însă dacă o să-l văd pe puști făcând ce faceam eu în copilărie probabil că nu o să o duc mult cu inima.
Oricum, din perspectiva asta e de căcat să ai copii, se duce naibii orice urmă de liniște. Paralizia (aproape fizică) ce se instalează numai când gândești chestii e greu de explicat celor făra copii.
NOU
Nici nu este nevoie de explicatii. Senzatia este cunoscuta. Si cei fara copii au oameni pe care ii iubesc, la care tin si pe care ii protejaza.
NOU
Tocmai asta e, că nu se compară. Ți-o zice unul care a ramas singura creangă din arborele genealogic (și nici eu nu mă simt prea bine dimineața asta…)
NOU
Supraveghere. Supraveghere continua. Prunca mea are 21 de ani și tot strâng din sfinctere când pleacă singura cu masina.
NOU
#aideplm, deci nici la 21 de ani nu scapi de grija asta??
NOU
#aidepllc, tu cum poti sa traiesti omule?
NOU
Poate cand s – o marita…
NOU
Am 35 de ani, fratelo 33. Cand plecam de acasa ultima replica a maica-mi e “dati si voi un mesaj/telefon scurt sa stim ca ati ajuns cu bine”. Si ne executam pt ca linistea parintilor e mai importanta decat cele cateva secunde cat dureaza sa scrii un sms.
Si tu zici de 21 de ani…..
NOU
Nu stiu cum. Si eu am aceeasi frica, mai ales in ultima vreme cand citesc de tot felul de cazuri cu copii din Arges. Nu pot de cat sa sper ca o sa-l educ destul de bine sa aiba grija de el… si nici asta nu stiu cum sa fac.
NOU
Muncesti sa le dezvolti instinctul de autoconservare. Altceva nu poti face.
Eu pe al meu il las sa se loveasca si-i explic unde a gresit. La 2,5 ani stie ce inseamna pericol. Sper doar ca pe masura ce creste va deveni mai constient de lumea din jurul lui.
NOU
Ii scoti in lume, ii inveti cat de cat cum se foloseste ea, ii dai drumul singuri si te duci la medic dupa reteta de tranchilizante/calmante. Si le iei cu pumnul.
N-am copii, dar cand ma gandesc la unele traznai pe care le-am facut in copilarie…. Si am fost un copil cuminte fata de altii.
De aceea o sun pe maica-mea dupa fiecare drum si in fiecare zi cand nu sunt in localitatea de domiciliu.
NOU
Le dai drumul singuri*
NOU
Cu o oarecare tristețe spun ca daca il duceau la mall, la tarcurile acelea capitonate nu se intampla. Intreaba-l pe Gaben.
Pe de alta parte, cataratul in copaci ar trebui sa faca parte din copilăria oricui. Am cazut si eu in cap de pe un gard, furând cirese, si de acolo probabil ca mi se trag multe, dar doamne ajuta nu am murit. Și as fi putut sa mor de multe alte ori, dar nu regret nimic.
Inca nu am copii, dar sper sa nu fiu genul care il va duce in tarcuri capitonate si iarna doar la mall, sa nu raceasca ca afara e frig…
NOU
Si eu am cazut in cap de pe un batator de covoare. Mi se parea interesant sa stai cu cracii in sus pe bara. Cand m-am ridicat de jos vedeam blocurile strambe. Singurul lucru pe care l-am invatat din asta a fost ca ar fi bine sa nu mai cad. Pe bara tot m-am mai catarat. Nu pot sa spun ca regret dar nu as vrea sa traga si copilul meu invataminte din intamplari de astea. Se poate trai foarte bine si fara sa te catari in copac.
NOU
eu invatasem sa ma tin in calcaie pe bara de covoare. pana am invatat, circa 1000 de cazaturi in cap am luat. dupa aia am mai luat 1000, invatand sa imi dau drumul si sa cad in picioare. cred ca daca afla maica-mea…
NOU
Eu am căzut pe burta de pe bara de bătut covoare. Și nu burta a fost problema ci fața, mai precis fractura de piramida nazala. Mă credeam gimnasta și încercam răsuciri la 360 grade. Nu pot sa explic ce fericiți au fost ai mei când am urcat în casa și m au văzut. Nici acum nu știu cum ne jucam noi pe calea ferata din apropiere, puneam urechea pe șină când zaream trenul în depărtare, ca se auzea ceva interesant sau aliniam pietricele sa deraieze vagoanele.
NOU
@bigone: Ce zici tu acolo explica multe…
NOU
@Einstein, mici frustrari?
NOU
Micile tale frustrari…
NOU
16 ani experienta. Pe scurt, nu scapi.
NOU
e o minune ca, TOTUSI, atati copii devin adulti!
NOU
Nu este o minune ca tu inca iti arunci copiii in ciorapi.
Tine-o tot asa! (si la propriu si la figurat)
NOU
Ai mei au 25 – fiică-mea și 7 – puștiul.
Nu, nu scapi de griji nici după 20 de ani, da’ de unde.Mi-aduc aminte de tata care, când am nascut-o pe fiică-mea mi-a spus :” de-acum ea este responsabilitatea ta, de când a deschis ea ochii și până îi închizi tu”.
Puștiul îmi spune “hai, mama, nu-ti mai face griji pentru mine”. De parcă poate cineva…
NOU
La un post de stiri ziceau ca baiatul a fost lasat culcat pe spate si s-a innecat cu propria-i voma.
Nimeni dintre cei adunati acolo nu a avut ideea sa-l intoarca pe o parte sa poata respira. Posibil ca citisera undeva ca daca-i lovit la coloana nu trebuie miscat.
NOU
cand eram mic mergeam la uzina r la pescuit :). trupa de 4-6 pustani.
wikimapia.org/79835/ro/Uzina-R-Feldioara-de-la-Rotbav
nu era saptamana sa nu ne intalnim cu ursi. ba prin padure, ba veneau sa vada ce facem pe mal …
care sunt sansele sa las copchilul sa faca la fel ? :/
NOU
Cetin, ai mai spus-o si tu de cateva ori: in secunda in care se naste copilul se schimba tot. COMPLET. Si nimic nu mai e la fel niciodata. Frica de a nu li se intampla ceva rau copiilor nu trece, ci pur si simplu inveti sa traiesti cu ea. Eu cand citesc cate o stire din astea nasoala cu copii morti in accidente stupide, caut repede statistici care spun, de exemplu, cati copii mor anual cazand din copac. Iar numarul lor e foarte mic. Da stiu, nu e zero ca sa fiu complet linistit, dar e mic.
Asa ca iau frica asta ca pe unul din neajunsurile vietii de parinte. Pentru ca, sa recunoastem sunt si destule “perks” care se compenseze.
NOU
Cand eram mic, prin anii 80, aveam langa bloc un parc de copii. Asa-i zicea atunci.
Avea tot felul de aparate de joaca din otel inclusiv leagane care scartaiau de le auzea tot cartierul, balansoare care se opreau brusc cand dadeai cu curul de pamant, harbul cu scaune care se invartea in plan orizontal (carusel?), tobogane metalice care se terminau in gropi cu nisip si piesa de rezistenta, roata cea mare cu patru scaune. Roata asta avea vreo 6 metri inaltime si bineinteles, dovada cea mai mare de curaj era sa te cateri pe ea din exterior. Cunosc cel putin 4 cazuri in care copii au cazut de pe roata cea mare si nu s-au mai ridicat. De altfel, picioare rupte, maini, degete, capete sparte, le vedeam toate. Bineinteles ca nici una din aceste echipamente de parc nu aveau nici cel mai mic sistem de siguranta.
Si totusi, seara de seara parintii ne lasau sa mergem afara in parc sa ne trantim de pamant sau de barele din inox din care erau facute aceste aparate. Era pedeapsa mare cand nu erai lasat “afara” cu ceilalti.
Evident undeva exista o frica sa nu-ti pateasca odorul ceva, dar totusi nu se punea problema sa-l tii inchis in casa. Era cu totul altfel mentalitatea, si, pentru ca generatia care sunt parinti acum au fost crescuti asa, probabil tocmai din cauza asta au acum aceste frici si terori.
NOU
ca sa crestem productia de piele de gaina / pamintean :
www.dailymail.co.uk/news/article-3469100/Woman-black-burka-holding-child-s-severed-HEAD-shouting-Allahu-Akbar-shuts-metro-station-Moscow.html
NOU
Cum ? Simplu. Nu mai faci copii. Iar daca ii faci trebuie sa fii constient ca afara este o jungla cu pericole la tot pasul. Mai pot fi condamnati cei care nu vor sa faca copii ? Stiu , la batranete o sa vina copilu cu paharu de apa….
NOU
si tie nu o sa iti fie sete…
NOU
Meștere Cetin frunzărind arhivele lu matale am aflat ca ai fost expulzat din barlogu umed și călduț în gloriosul an 74 așa ca experiențele copilăriei sunt similare pentru toți cei născuți înainte de 89.Acu două săptămâni trebuia sa mă duc la conac să schimb filtrele la tractoare și normal hai să îi iau și pe copii.Îi spun ălui mare de 7 ani,să nu iasă din bloc ca o să cobor și eu în 2 min.Îl ia pe cel mic de 2 ani și coboară,în 2 min max am coborât și eu și ce să vezi mumu copiii.Fugi la mașină ,urla ca tarzan,fugi ca o găină fără cap în jurul blocului și prin parcări,nimic. După 10 minute de atacuri de panică și posibile preinfarctului iese vecină de la parter ca sunt la ea și se joacă cu fi-sa.Ce e drept nu ieșiseră din bloc.Griji or să fie până plecam spre kogaion așa băga cardio cât cuprinde.
NOU
deci am ras pe bune:))))))))))))))))))))
NOU
@Cetin, dar nu era rasul tau, nu?! 🙂
NOU
Pe mine m-a pierdut tata la piata, era un ritual duminica: el statea la coada la carne( se mai gasea dar era coada) si eu ma dadeam in “masinute”. S-au terminat “fisele”-cunoscatorii stiu ce sunt- si stateam pe margine asa ca nu m-a vazut….a venit linistit acasa cu autobuzul si la intrare o intreaba pe mama: copilu nu a venit? Copilu avea cinci ani, doar ce sosise la usa (am plecat pe jos) si bineinteles ca tot copilu era de vina 🙂 Hunedoara, 1970…ce vremuri!
NOU
E simplu. In alte tari “civilizate” copilul nu poate fi singur (in casa sau afara) pina la virsta de 12 ani. Odata ce face 12 ani se ofera la scoala un curs de babsitter care te invata cum sa poti avea grija de alti copii mai mici.
Deci in mintea lor neteda ziua in care copilul face 12 ani devin instant responsabil si poate avea grija de altii chiar daca ieri cind inca avea 11 ani trebuia un adulta sa stea cu el.
Asta e asemanatoare cu legea care spune ca nu poti conduce masina sau bea alcool pina la virsta de 21 dar armata te accepta, iti da o puscoace in mina si te invata sa ucizi de la 16 ani.
NOU
Nu faci. Nu treci. Invoci ce crezi tu [karma si sfinti si dumnezei de ai nostri si intergalactici] ca ajuta sa fie bine, sa ramana intreg/intreaga. Ploada din dotare 20, plecata la studii in capitala. Imagineaza-ti dimineata urmatoare dupa nenorocirea din Colectiv, eu stiindu-mi copilul la o petrecere in club cu toata grupa studenteasca [evident uitasem pe moment numele clubului].
O sun si nu-mi raspunde din prima la telefon [dormea, era bine mersi, au amanat iesirea]. Daca se poate concretiza expresia “raiul coborat pe pamant” ca maxim de fericire parinteasca, atunci momentul cand i-am auzit vocea ciufulita si somnoroasa a fost acela. Ma enervez daca nu ma suna zilnic dar… vad ca a fost activa pe facebook-ul pacii si asta imi da o stare de relativa si decenta liniste. Sa mai punem la socoteala ca 2 luni dupa ce s-a mutat la Bucuresti am facut terapie la psiholog? Ca ma lovisera toate celea ramanand fara obiectul de activitate existentiala?? :)) acum ma amuz, atunci plangeam non stop.
NOU
Nu cred că te consolează, dar și maică-mea a plâns după ce-am plecat la la facultățuri.
NOU
Soluția e să faci mai mulți. Din 2-3, unul tot se întoarce.
NOU
nu e sigur si cateodata chiar la sfatul tau nu se intorc, desi ti se rupe inima, asta e tara in care traim din pacate
NOU
Nu cred ca poti. Cu cat s-a tehnologizat totul in jurul nostru s-a dezvoltat starea de spaima. Parintii ma trimeteau toata vacanta de vara in nordul Moldovei. Vorbeam cu ai mei la telefon odata la 2-3 saptamani. In rest: ramasa infipta in cuiul gardului cu burta incercand sa fur cirese (vecinul nu mai batuse cuiele pe partea celalta foarte bine tocmai in idea hotilor), muscata de cur de caini si venita cu haine sfasiate, ramasa prin tei de frica sa nu se rupa crengile (teii sunt cei mai sensibili), venita cu gastele taiate la labe pentru ca le-am bagat printro zona unde erau gunoaie (umblau gastele ziceau ca sunt in perioada lunara), zgariata de pisici de nu zacea laba de pisica pe langa casa in afara orelor de luat masa, umblat la puscat cu carbid la mistretii care dadeau iama in porumb, muscata de porc ca I-am bagat un picior in cap cand ma dadeam in leagan…..In Bucuresti..acolo era jungla…in spatele blocului cand ne-am mutat inca erau transee. Am inca semne de la niste rani adanci dupa ce am cazut prin santurile alea unde mai erau sarme, cuie…Apoi a inceput santierul care s-a facut pe locul transeelor: cornete aruncate prin tubulatura de izolatie fire electrice, bucatele de chit aruncate prin aceleasi tuburi, joaca in muntii de nisip adusi in zona, prastii cu invizoace de sarma cu izolatie, schiuri facute din plastic folosit la balustrade….da tot ieseam seara la numar cata dracaraie de copii am avut in bloc. Mai mult se accidentau la locurile de joaca decat in afara lor…pe bune! Am ramas si acu marcata cum i-a venit unui amic un leagan in forma de barcuta aproape de tampla. Iar eu acum cand ma suna de la scoala fii-miu a iesit afara fara permisiune deja imi creste tensiunea. Sa-ti mai povestesc inca odata cum mi-a fost inima 10 ore cand m-au anuntat telefonic din Londra ca copilul meu e retinut la sol de englezi din motive de securitate?