mintea mea e varza

Citeam înainte că un băiat de 11 ani a murit în IOR, din joacă. A căzut în cap, dintr-un copac. Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca părinte, când aud așa ceva, simt că se rupe ceva în mine, o perioadă pur și simplu intru în pauză, nu mai pot raționa, din cauza fricii care se instaurează în mine.

Sunt convins că părinții acelui copil acum au în cap un singur lucru. De ce l-am lăsat acolo? De ce nu l-am ținut acasă? Dacă era în casă, nu ar fi pățit nimic, era viu și sănătos.

Știu, probabil e o gândire greșită. Probabil. Nu poți să îi ții legați de tine toată viața. Dar cum faci, ca părinte, să treci peste? Cum reușești să îți lași copilul să iasă din casă, fără să îți mai fie groază de mașini cu șoferi idioți, de accidente, de alți copii, de violatori, de nebuni, de vânt, de ploaie, de orice?

Cum?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.