Scris de cutiuţa milei

Părerea mea e că autorul a sărit calul şi ăsta e singurul motiv pentru care îi public textul, pentru a vedea şi reacţiile celorlalţi

Fii atent cât de nesimţiţe sunt alea de la Speed Taxi şi de la Meridian. Alea care iau câte 20 de milioane pe lună ca să-ţi trimită maşină să te ia dintr-un loc şi să te ducă în alt loc.

Sâmbătă seară, pe la 23:30 eram în staţia de autobus la Unirii, la Gogoaşa înfuriată. Căutam un taxi să mă ducă acasă. De fel sunt mai paranoic, aşa că prefer să-mi fac nervi şi să sun să chem maşină, ca să fiu eu sigur că nu curentează ăla aparatul şi să mă taxeze la pas. Nici cu mâna nu le fac pentru că sunt jigodiile de Ilfov care iar fac măgării sau dau de alde Taxi Profesional sau Arsenal sau Bucureşti, şi n-am chef să mă cert cu toţi meltenii.

Bun, sun la Speed Taxi. Îmi răspunde aia, îi spun c-aş dori o maşină la Unirii în staţia de autobuz de la Gogoaşa înfuriată, îi zic numele meu şi mă pune să aştept. 5 minute îmi bagă un căcat de melodie, imnul lor, o mizerie house cântată de Laurenţiu Duţă probabil, după care revine la mine şi mă întreabă: “Doriţi o maşină ?” îi zic şi eu: “Nu doamnă, doresc o curvă de lux. Dacă sunteţi companie de taxi de ce căcat sun la voi ? Să vă întreb de vorbă ?” Ce-mi răspunde: “Unde doriţi maşina ?” Eram deja un car de draci: “La mă-ta doresc maşina.” I-am închis fără să mai stau s-o ascult.

Sun la Meridian. Aceaşi poveste: “Bună seara…bla bla bla…un taxi la gogoaşă…iar bla bla bla…” Mă pune în aşteptare. După câteva minute, revine şi-mi zice: “Nu puteţi să mergeţi la trecerea de pietoni ?” “Ba da, merg la trecerea de pietoni.” – îi zic eu, gândindu-mă că e un taximetrist acolo care a luat comanda, dar ca să nu mai întoarcă şi să ocolească toate fântânile şi să nu facă 10 minute până la mine, i-a zis să-mi zică să mă duc eu la el. În timp ce mergeam spre trecerea de pietoni, ce-mi zice vaca nesimţită: “Dar nu este nici o Gogoaşă înfuriată acolo.” Să-mi cadă telefonul din mână şi alta nu: “Cum doamnă nu-i nici o gogoaşă ? Toată lumea o ştie numai dumneata nu ? Ai dat comanda mea prin staţie ? Toţi taximetriştii ştiu gogoaşa de la Unirii. Este singura…” Răspunsul ei: “Ah, sunteţi la Unirii ? N-avem maşini acolo.” Şi-mi închide.

N-am făcut un atac cerebral, cu toate că eram plin de toate spumele mării. Mă îndrept totuşi spre trecerea de pietoni şi mă urc într-un Cobălcescu.

Ce mă enervează mai tare este faptul că apelurile astea sunt taxabile cu destui bani. Este adevărat, au şi numere din alea lungi gen 0765 xx xx xx, dar alea sună tot timpul ocupat. Şi atunci când sun pe banii mei, cum să nu mă enervez şi să nu-i sparg la bot când aud doar nesimţite.

p.s.: căutaţi imnul Speed Taxi pe net. este absolut genial. o melodie mai de căcat ca asta este doar aia cu stilul oprişan

p.s.2: l-aş fi pus eu aici dar am un modem de la rds care se mişca mai rău decât o coloană oficială care duce mortu’ la groapă.

p.s.3: ţi-am trimis ţie articolul pentru că ai de 1000 de ori mai mulţi vizitatori decât am eu. dacă-l puneam la mine pe blog, îl citeau doar câţiva, dar aşa se schimbă treaba

p.s.4: da, şi pentru trafic, să nu se trezească vreun gigel să urle că-s ipocrit. uite băi gigele că nu sunt şi-o recunosc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. 1. La ora aia sambata sunt destul de multe comenzi avand in vedere ca sunt mai multe taxiuri pe strada decat masini personale.
    2. Cand ai pitici pe creier platesti pentru asta(stiu foarte bine cum e)
    3. Sa iti faci nervi atunci cand suni la 10 compani de taxi si sa nu aiba masini sau sa nu raspuna iar tu sa ai trenul peste 30-40 min(da, trebuie sa pleci din timp dar cateodata mai ai si treaba si nu iti permiti sa pleci cand ti se scoala). Sa nu mai vorbim de cazul in care taximetristii nu accepta cursele sau cand sunt numai masini de la 2 lei/km in sus si nici nu iti mai vine sa le explici ca trebuie sa accepta orice comanda. La fel de bine poti sa iti faci nervi cand sunt 10 masini parcate si toti sunt in pauza.

    p.s. Eu sunt bucurestean de cand m-am nascut(20 ani) dar daca imi spui tu de un obiectiv dintr-o zona in care nu am prea mers(gen Berceni) o sa fiu la fel de confuz. Nu toata lumea trebuie sa straba Bucurestiul saptamanal chit ca e vorba de o zona centrala poate operatoarea are serviciul la 10 min de casa si nu ii trebuie sa mearga pe la Unirea.

    • #2

      Eu zic ssa mergi cu mine de acum. ARSENAL TAXI ,Ma gasesti la piata romana saracie.Si politia rutiera tine cu noi pt ca noi nu facem greselile gunoaelor de la low cost fecala mica de client sarac

  2. Mult zgomot pentru nimic. La Unirii nu mai faci comanda la taxi, ca e plina piata aia de masini. Si daca te temi de tepe, ce iti garanteaza ca o masina venita pe comanda de la 50 metri de tine nu e la fel de ţepara?! Cat despre cearta cu cei de la dispecerat, sambata noaptea nu plange nimeni dupa clienti, siunt prea multi 🙂

  3. #4

    pai si n-are dreptate? astea sunt toantele care preiau apelul, dar nici cu trantorii de taximetristi nu mi-e rusine. astia parca la scoala de soferi n-au invatat ca trebuie sa semnalizezi inainte de a schimba banda sau directia
    de mers, parca soseaua i-a facut-o tacsu si masa special pentru el in curtea casei. inteleg ca ei sunt la seviciu pe sosea asa cum sunt eu in cladire, dar exista niste reguli pe care si el si eu trebuie sa le respectam. altfel ne ducem drak toti.

  4. Aia nu-s buni ca-s de Ilfov, astia nu mai sunt buni ca doua erau in perioada ciclului si erau obosite, maine ne injuram cu alea de la Cobalcescu si de poimaine mergem pe jos sau cu RATB-ul 😉

  5. Cheamă-mă și voi veniiiiiiiiiii
    În fiecare ziiiiiiii
    Spid taaaaaaaaxiiiiiii

  6. @Cata orice comandă este înregistrată si ca să te tragă în piept ăla este mult mai riscant decât dacă l-ai lua de pe stradă.

  7. #8

    O prima si o ultima vizita pe cutiuta-milei – ultimul articol se numeste “Romanul tot ţăran meltean prost needucat rămâne “.
    Cam ipocrit, nu ?

  8. #9

    Taxi 2000 sunt chiar ok . Nu am avut probleme pana acum cu ei 🙂

    • #10

      O vineri oarecare…ora 17:00!I-am cerut unei operatoare proaste, ca altfel nu o pot numi, un taxi la adresa X…..mi-a zis sa astept ……mi-a bagat o melodie si asa am ramas…..Ascultand melodia!Si am patit-o de 2 ori!

    • #11

      La 2000 din ultimele 5 incercari nu am primit niciodata taxi , fie duminica la 14:00 fie vineri seara.
      In schimb apelez mereu la cobalcescu, par putin mai spalati si mai seriosi.

  9. Taxin ieftin si de calitate in Bucuresti? J. Clarkson: There’s no such thing as cheap and cheerful! When did you last hear: Right, I’m going to deploy my cheap and cheerful parachute!
    Ca tot a iesit articolul ala cu Clarkson, Top Gear și cauciucurile tocite ale unui Lamborghini Murcielago LP640.

  10. @Ovidiu multumesc şi pentru această singură vizită. n-am cum să scriu pe placul tuturor. nu că românii ar fi nişte monumente de educaţie şi de bun simţ

  11. #14

    Chiar daca era o intrebare stupida “doriti o masina?” tipul trebuia sa-si mentina calmul, nu trebuia sa ii raspunda cum i-a raspuns. A dovedid ca si el e la fel de lipsit de educatie ca duduia de la taxi.

  12. #15

    Aprob pozitiv! :).

  13. Eu zic sa mergi pe jos, cred k in timpu in care dadeai tel la taxiuri ajungeai si u acasa , faceai si picioare frumoase 🙂 :))

  14. haha, ce proasta si aia de la dispecerat ,cum sa intrebe daca doriti un taxi? :)) bine ca nu o intrebat daca nu doriti o pizza? pfuaaai lumea asta..

  15. ce sa zic..parca de la criza-ncoace, de prin 2007, n-am mai avut absolut nicio experienta neplacuta cu taximetristii, indiferent de natie, sau firma..da, inainte imi provocau scarba cu figurile lor de nesimitit care nu te duceau unde-i cereai daca nu aveau si drum la amanta in zona, nu mai zic de distanta, ca pentru o cursa de 10 ron nici nu porneau motorul..da` le-a intrat foamea-n gat si acuma nu numai ca te duc unde ceri, dar iti dau tot timpul bon, iar o cursa mai scumpa de 15 ron, nu imi amintesc in ultimii 3 ani, deci 0 tepe..e adevarat, nu iau ever taxi de la gara de nord/aeroport, probabil acolo sunt aceeasi cacati care erau si inainte la jecmanit provincialii/strainii

  16. Indiferent de raspunsul si intrebarile fetelor din centrala, bunul simt trebuie pastrat. Nu cere cuiva sa faca ceva ce tu nu faci…

  17. #21

    Cel care a scris articolul imi pare a fi Vadim.

    Da, stim cu totii cat de multe lucruri aiurea se intampla pe lumea asta si mai ales in rromania, dar nici sa faci atac cerebral pentru un taxi parca nu merita.

    Roaga-l te rog pe cel ce a scris articolul sa-ti trimita un articol similar (in care isi varsa amarul) dupa ce va pierde avionul din cauza unui functionar la ghiseu sau dupa ce se va trezi cu o factura umflata la telefonul mobil “fara motiv”. Ne mai descretim si noi fruntile. 🙂

  18. #22

    da cel fel de taxiuri aveti voi in bucuresti??? adik daca aici la mine in curul moldovei suni si nu iti baga nici o melodie nic…..e adevarat…k aia vb uneori la mai multe teluri …si trebe sa astepti….dar melodii laurentiu duta wtf !?!?!

  19. #23

    Banuiesc ca apelurile sunt inregistrate. Cred ca autorul iesea mai castigat daca pastra un ton politicos si apoi le facea reclamatie dispecerelor. Dar deh, de unde nu-i… probabil titlul ultimului sau articol nu e deloc intamplator 😀

  20. #24

    ok, te-a lasat sa asteptzi si apoi ai fost intrebat : doriti o masina?
    ce ar fi trebuit sa-ntrebe?

  21. #25

    Data viitoare cand prinzi un taximetrist mai ok, ii ceri numarul si asa te faci cu un taximetrist personal) Simplu,simplu,simplu.

  22. blogingu plangacios nu mai e la moda, vezi www.visurat.ro