botswana4

Nu poți fi mai trist în viață decât un reprezentant Herbalife. Pur și simplu nu poți, nu ai cum.

Mă gândeam că e posibil ca reprezentanții Amway să îi concureze puternic sau chiar și ăia de la Zepter, cu tingirile lor miraculoase și diverși Aqua Jeebo.

Dar nu, nici măcar nu există competiție. Herbalife câștigă de la distanță. Pentru că, pe cei de mai sus, plătești ca să îi vezi, la conferințele lor despre cum o să devii bogat cumpărând șamponele de mare calitate și vânzându-le rudelor.

Pe când pe Herbaliferi îi vezi zi de zi.
În general, prin mall-uri, au un colț al lor, probabil lângă niște scări rulante. Îi recunoști cu ușurință.

De obicei sunt domni și doamne, dar mai ales doamne, între două vârste, îmbrăcați cu hainele cele bune de pe Valea Castanilor, domnii cu costum care stă pe ei ca pe gard, doamnele cu ultima rochie făcută la croitoreasa cartierului, rochia eventual cu paiete sau măcar din mătase artificială.

Domnii stau lângă stand, zâmbitori și veseli, mândri de faptul că ei consumă Herbalife și au o viață plină, activă și sănătoasă. Doamnele, fiind mai tupeiste, stau pe lângă scările rulante și împart pliante trecătorilor.

– Vă invităm la standul Herbalife, să aflați cum să duceți o viață mai bună.
– Mulțumesc frumos, nu sunt interesat, zici tu, din respect pentru părul ei alb, acoperit de vopsea roșcovană de proastă calitate, cumpărată de la buticul de la parterul blocului și întinsă pe cap de o nepoată care se pricepe. Dacă nu ai avea urma de respect, ai reacționa ca la cerșetori, ai merge mai departe și ți-ai vedea de treabă.

Din păcate, ai greșit. Una din primele lecții cu care sunt învățați cerșetorii și reprezentanții de vânzări este că dacă targetul deschide gura, răspunde și o singură silabă, se sare pe ea, înseamnă că e slabă și maleabilă.

– Să știți că, fără a dori să vă jignesc, chiar ați avea nevoie. Nu e o rușine să fii plinuț, dar, de ce să ne ascundem după degete, oamenii judecă. Uitați-vă la mine, și eu am fost grasă, nu plinuță, ca dumneavoastră și îmi era rușine să ies pe stradă.

Și îmi aruncă un zâmbet Crayola 25, cu proteză de pârțolan.
Mă grăbeam, că aș fi vrut să râd puțin de ea și să îi explic ce înseamnă size profiling și că mă gândesc să dau herbalife în judecată pentru că m-a afectat emoțional discursul ei.

Dar mi-a fost milă de zâmbetul ei tâmp și m-am gândit ce viață de câine au pensionarii din românia.
îȘi am mers mai departe.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. A fost plinuta? A FOST? Sa le zica si colegelor de suferinta cum a slabit ea, ca eu vad mai mereu reprezentante Herbalife cu insigna aia penibila in piept “Slabeste acum, intreaba-ma cum” cu curul cat o banita. Imi zicea Animal00 ca lui i-au zis ca slabesti cu astea, dar ma, sa iti schimbi si alimentatia.

  2. Ce afaceri merg brici in Romania? Aia cu masini de cusut Singer, diagnostic cu biorezonanta, investitii “garantate” in Forex. Si evident, orice chestie care implica vanzarea in scheme MLM. Stiu oameni care cheltuie din proprii bani pentru ca “sa treaca la pragul urmator de castig”. Cheltuie 1000 de euro pe luna si castiga 900, dar sunt fericiti la final de luna.

  3. #6

    … popor vegetal …

  4. #8

    S-a rugat de mine nevasta-mea sa mergem la un “consultant wellness”, ea castigand o invitatie gratuita pe nu stiu ce site. M-am dus, ca se stie ca n-ai incotro, si am ajuns la HERBALIFE la Cotroceni. Dupa ce m-am umplut de spume, nevasta-mea mi-a dat un capac si m-a pus sa fiu cuvincios.
    Am stat la o masa cu un baiat care 1 ora (O ORA, 60 MIN, 3600 SEC), a vb in continuu, dar fara oprire despre beneficiile prafurilor si cum poti inlocui mancarea cu prafurile alea si cum noi suntem niste tampiti ca nu intelegem, ca uite studiile renumitului doctor castigator de premiu Nobel, ca uite dna de la masa adiacenta care a avut 130 de kg si acum are 80 si si-a regasit tineretea. CUM PLM SA NU SLABESTI DACA NU MANANCI DECAT PRAF CU APA??????????
    L-am oprit, pt ca n-am mai suportat si l-am intrebat ce convingere are el ca studiile sunt corecte, daca a fost si a vazut cu ochii lui obiectul studiului, daca e sanatos la cap sa-mi spuna ca proteina animala e mai proasta decat proteinele sintetice din prafurile vietii, si cum mama dracului demonstreaza el ca scapi de cancer cu prafurile alea??
    S-a blocat, s-a uitat perplex la mine si mi-a replicat ca viata mea nesanatoasa imi innegureaza logica!! A fost una din putinele dati in viata cand imi venea sa scot ochii unui om si sa-i mananc.
    Bottom line: problema cea mai mare este ca sunt atat de spalati pe creier, atat de indoctrinati, mai rau decat religiosii si nu inteleg de unde atata putere interioara sa crezi cu atata indarjire?!? De unde? Lasand la o parte pensionarii, care pot fi intelesi, astia tineri, ca erau o gramada acolo si sorbeau fiecare cuvintel.

    • daca le mancai ochii, era bine, au proteine :)). Am o cunostinta care s-a bagat, pt ca sor-sa avea mare succes. Cunostinta, un tanc de femeie. Si incerca sa ma convinga sa vin la un tratament si la o analiza corporala, ca e sublim. Si intru pe site la ei, sa vad ce contin rahaturile alea, deh, sa sustin femeia, sa porneasca cu dreptul. Si ma uit la batoanele proteice, ca poate imi foloseau inainte de sala, daca nu aveam timp sa mananc. Aveau zaharuri si zaharuri, mai mult decat un ou kinder. Si ii zic, sfioasa: Fata… eu nu mananc zahar… Si zice: Da’ n-au! Deloc n-au! Zic: bai, nu au zahar de la margaritar, dar au zaharuri, mai si scrie pe eticheta. S-a lasat intre timp, mi-a zis ca e time consuming, ea fiind de meserie “Patron la buzunaru’ lui mami”.

    • #10

      Da, vesnicul “tu nici macar nu ai avea cum sa intelegi, ca nu ai fost initiat”, placa tuturor fanaticilor din orice domeniu, in conditiile in care “initiat” inseamna sa accepti cu gura deschisa orice rahat ridicol. Daca nu-l intelegi sau nu esti de acord cu el, atunci esti facut neinitiat/ignorant.

    • #11

      Ceva imi spune ca avem un reprezentant printre noi :)). Nu fi sfios… Arata-te!

  5. #12

    Tu nu esti plinut, ai doar oasele mari…eu sunt pentru datul in judecata

  6. #13

    Apropos de pensionari, mie îmi este milă de pensionarii ăia care stau şi vând bilete la tele-super-mega-extra-ţeapă-bingo-la-TV.
    Majoritatea au peste 65-70 de ani şi stau la colţul străzii în soare/ploaie/ninsoare să vândă vise de îmbogăţire fraierilor creduli.
    Unii dintre ei au şi câte 40 de ani de muncă în spate cu contribuţiile aferente la toate fondurile posibile (pensii, sănătate, şomaj, etc.).

  7. #14

    Am fost o data, târât de nevastă-mea, care era târâtă la rândul ei de o bună prietenă, la o prezentare Herbalife.
    Majoritatea celor de acolo erau la ținută “biznis” și ne spuneau aproape cu lacrimi în ochi povestea succesului lor.
    Ca să-i ofere ajutor prietenei sale care tocmai își făcea debutul în “afacere”, am fost de acord să cumpărăm ceva “starter kit”: niște prafuri și vreo două ceaiuri, care au ajuns la gunoi după două luni, timp în care am primit niște telefoane să mergem la nu știu ce seminar de marketing ca să învățăm cum să ne facem propria afacere.
    Revenind la prezentarea respectivă, după ce s-a terminat cu discursurile presărate la tot pasul cu tehnici de vânzare (nevastă-mea nu pricepea cum de știu ce urmează să spună ăla de la tribună), am plecat. La cât se lăudaseră ăia că o duc de bine mă gândeam că era bine c-am parcat rabla din 2002 undeva într-un colț. Eh, cea mă răsărită mașină de acolo era un ML de prin 2000. Majoritatea erau decorate cu stickere cu Herbalife, deci ale lor erau.

  8. Acum multe milioane de ani, cand am venit in Bucuresti, eram proaspat student parlit si imi cautam de lucru. M-am luat dupa un anunt de angajare din ziar si am nimerit la o “conferinta” Herbalife (asta era prin 2002, deci biznisu’ merge de ani buni). Cand au inceput aia sa cante si sa bata din palme evident ca eu, un mormoloc de provincie care abia stia sa intre la metrou din Gara de Nord, am gogonat niste ochi de bufnita si m-a pufnit rasul. Faza haioasa a fost dupa ce s-a terminat cu cantatul si cu laudele (am stat pana la sfarsit, ca pe langa fraier, eram si curios ca un pisoi), cand m-a tras deoparte un nene de acolo sa-mi prezinte “oportunitatea” mai pe indelete. Cand mi-a zis cata caciula de bani trebuie sa le dau ca sa intru in afacere, m-a pufnit rasul si mai tare. I-am spus ca daca tot mergem pe incredere, mai bine ma crediteaza el direct cu produsele, si dupa ce le vand, ii dau banii inapoi si 10% din profit. El a zis ca mai bine nu :))

    1
  9. #18

    Am o cunostinta care si-a abandonat job-ul ( normal, platit relativ ok ) pentru a urma calea Herbalife. Parea ca o duce bine la inceput… pe urma , cam nasol. Cumparase de la firma unde lucra in Opel ( astra mic) cu cateva mii de eur cu plata in rate – nu-si mai putea plati ratele ( erau ceva gen 100-200 ron). Nevasta – la fel.
    Nu-mi dau seama cum i-a putut prosti Herbalife – pareau oameni normali la cap…

    In alta ordine de idei, sunt mai multe firme ( unele ai presupune ca sunt serioase) care practica genul asta de vanzari . Majoritatea sunt americane si au inceput relativ de curand business-ul si in Europa… Se pare ca asta e visul american 🙂

  10. La replici de genul asta (indiferent de unde vin), merita sa tii un MemoPlus in buzunar si sa il recomanzi, dupa ce le spui ca nu e nicio rusine sa fii retard.

  11. #20

    chiar a-ți avea nevoie

    Macar oamenii astia sunt activi si fac ceva. Intr-un caine mort nu da nimeni cu piciorul….

    • #21

      asa e, a-m avea…

    • #22

      a-i avea si tu nevoie de niste treburi…

    • #23

      Un MLM cu cărţi de gramatică n-ar face niciunul.

    • #24

      David, tu AI avea nevoie de niste lectii de gramatica, puiule…. Multe….

    • #25

      Hai, ma, de ce sunte-ti r-ai?
      O fi de la “sheycul” cu proteine HL….

  12. #26

    Pai s-o zic si io ca am ajuns anul trecut de curiozitate la un sediu d-asta Herbalife. Un amic care chiar crede in stupizenii naturiste si alte asemenea le-a dat contactul meu si m-am trezit cu un telefon. Da. Si-mi plac MLM-urile de nu mai pot :)))))
    Io fiind fost sportiv de performanta si cam stiu una alta si despre regimul alimentar in cantonamente si in viata “civila”, ma rog, toate alea, sint acum la 9 kg peste greutatea mea de sportiv. De puturosenie si bere, evident.
    M-a luat o fatuca si m-a pus pe un “cintar” care a scos un grafic cu “procentajul de grasime din organismul dv”. Ihi, cum l-o fi analizat ca aveam sosete in picioare? Mai apoi mi-a aratat o poza cu ea “inainte si dupa”, d’soara, probabil studenta, chiar prezenta interes, ii stateau destule cum trebuie si pe unde trebuie, n-as fi refuzat ideea. Ceilalti consultanti sint cei descrisi de voi mai sus, pensionari scapatati, jigarime etc.
    Mi-a propus un “meniu de viata” si cind am refuzat a adus unul mai ieftin. Diferenta de la, 450 lei lunar la 175, parca. Dupa ce i-am spus ca nu maninc si nu beau timpenii, primesc palinca de-acasa, sint acolo doar in interes profesional s-a pleostit biata fata. A pierdut niste bani probabil. Pe-ai mei nu i-ar fi avut oricum.

    • Ah, am uitat de faza cu “scannerul” si “procentajul de grasime”. Dupa ce se terminasera povestile de succes si discursurile despre beneficiile Herbalife in viata oricarei persoane, “managerul” prietenei nevestei mele ne-a oferit o consultatie gratuita.

      Am tinut de “scannerul” ala si evident, rezultatul a fost “procentajul de grasime din organismul dvs. este cam mare” si pentru mine, si pentru nevasta-mea. Eu am o problema cu colesterolul, deci sa zicem c-au nimerit-o. Nevasta-mea, in schimb, slaba ca un ac, n-are problema de mai sus. Si totusi, vreme de doua luni a folosit prafurile si ceaiurile alea, si m-a mai ales m-a facut si pe mine sa le folosesc, ca doar aveam problema cu colesterolul. Dupa ce am capatat amandoi niste balonari si niste gaze de zici ca in fiecare zi mancam numai fasole, prafurile alea le-am turnat in buda si-am tras apa. M-am ales cu doua cutii mari in care tin burghiele si frezele, iar nevasta-mea cu o lingura gradata, din plastic.

      La analizele anuale din cadrul firmei, alte doua luni mai tarziu, nivelul colesterolului mi-a iesit acelasi.

  13. #28

    Eu am fost, acum multi ani, la o consultatie gratuita, din aia prin recomandare. Toate ok, nu am cumparat nimic, iar la final mi s-a cerut sa trec si eu cativa prieteni pe lista (si eu m-am conformat).
    Dupa vreo doua saptamani, o prietena (de pe lista mea) imi spune ca a sunat-o una, pentru ca i-am zis eu ca are celulita. Am ramas masca.
    Dialogul intre mine si herbalista fusese cam asa:
    – Ati trecut-o aici pe Xulica. Ce problema are?
    – Pai nu are.
    – Este supraponderala?
    – Nu, e maidegraba slaba.
    – Da, dar chiar si persoanele slabe pot avea celulita.
    – Nu cred ca ea are.
    – Dar ar putea sa aiba. (si a notat, langa numele ei: “celulita”)
    Deci, din toata discutia asta, herbalista a inteles ca i-am recomandat o celulitica, pe cand fata respectiva arata chiar foarte bine.
    Nici nu vreau sa-mi imaginez ce le-o fi zis celorlalti din lista.

  14. #29

    “Imi pare rau, traiesc prea nesanatos, nu mai am nicio sansa”, eventual cu fata trista. Pe majoritatea ii bufneste rasul, dar nu s-a intamplat sa mai incerce sa ma convinga.

  15. “Herbalife, reales…” fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xap1/t1.0-9/1510405_481502041960229_417432904_n.jpg
    L-am auzit pe unul din asta, conducator de “retea”, ca el si-ar permite sa ia o pauza de 3 luni fara ca veniturile sa-i scada decat cu vreo 1000 lei pe luna. Altfel spus, atat face el pe luna, restul e comision din schema piramidala.

  16. #31

    Exista si mai tristi si mai batuti in cap…martorii lui iehova

  17. #32

    Trebuie sa fii terminat pe viata sa te lasi atras in schema Herbalife :))

    In urma cu ceva lucram in Valcea intr-o cladire unde isi tineau astia conferintele cei de la Herbalife si m-a pufnit rasul cad le-am vazut pe fetele de acolo.

    In public trageau la pai din paharul cu shake-ul miraculos (cu cate o mutra scarbita si paharele respectiv nu se mai goleau) dar pe la orele 16-17 se retrageau in spatele cladirii si mancau ca disperatele chestii de pe la McDonalds, shaorme, etc.

    Herbalife… :))

  18. Nu ai auzit de OG? Să vezi ce triști îs ăia…
    Vând cafea cu ciuperci, dar prețurile îs de pe alte planete. 🙂

  19. eu eram convins ca herbalife e o pasta de dinti. sa-mi bag ginkgo biloba 😐

  20. Am prieteni care au intrat la Herbalife si oamenii recunosc 2 chestii:
    – stau la Herbalife pentru bani, ca au discounturi si le vin din reteaua de sub ei
    – produsele vandute de iherb.com sau vitacost.com sunt mai bune si mai ieftine
    In rest, Now Foods, Rainbw Light, Jason, Nubian Heritage, Alba Botanica, Giovanni samd sa traiasca ca Herbalife sunt niste ape de ploaie vai mama lor. De exemplu la Omega 3 trebuia sa iei 9 (NOUA!!) pastile pe zi ca sa faci doza care mi-o da Now Foods cu o pastila.

    • #36

      Nu mai dati ma cu minusurile, Now Foods e o firma care produce suplimente de calitate

  21. Ai dat de ei in Sun Plaza, nu? :))