Contul meu
Tatăl meu a murit de cancer la gât. Neavând legături foarte bune, l-am văzut de câteva ori în perioada în care a fost bolnav, ultima oară în duminica dinaintea zilei în care a murit. Nu am știut atunci că a murit a doua zi, pentru că surorile mele din partea lui nu au vrut să mă anunțe până nu au rezolvat legal moștenirea, declarându-mă și pe mine mort.
Oricum, detalii.
Nu despre asta voiam să scriu. Ci despre faptul că, întotdeauna când închid ochii, ÎNTOTDEAUNA, printre imaginile care îmi bântuie cinematograful din spatele ochilor este și fața lui, schimonosită în acel urlet mut. Nemaiavând nimic acolo și respirând prin gaura în gât, nu avea voce. Și atunci, urla de durere, dar fără sunet. Cu pielea pergament, cu ochii arși și pierduți, urla și urla, cerșind să moară și să scape.
Atunci m-am gândit prima oară serios la eutanasie.
Bine, el nu ar fi avut șansa de a face așa ceva, religia lui, familia, soția, s-ar fi opus total, indiferent de voința sa sau de lege.
Dar există oameni care au și religia corectă, și familia corectă, și luciditatea necesară pentru a lua o asemenea decizie.
Din păcate, nu există o legislație în domeniu și, datorită mizerie numită biserică ortodoxă, mizerie care ține în tentaculele sale tot ce înseamnă legiferare în această țară, nici nu vom avea vreodată.
Din fericire, există țări în UE care legalizează așa ceva și, ca cetățeni, vor avea dreptul și românii la o injecție care să le aducă alinarea.
Dar de fapt, nu despre eutanasia aceasta voiam să vorbesc.
Ci despre proiectul de lege din Belgia, care dorește legalizarea eutanasiei la copiii aflați în stadii terminale.
Am realizat că aș prefera să mă sinucid ca un laș, decât să fiu pus în situația de a lua o asemenea decizie. Cine e capabil să ia decizia de a-și ucide practic copilul? E corect să lași altcuiva, recte tutorelui/părintelui, dreptul la o asemenea decizie?
E un răspuns emoțional aici. Cei ce nu sunt părinți, sunt rugați să se abțină. Nu mă interesează explicații docte, bune de tipărit pe hârtie igienică. Nici măcar nu mă interesează comentariile în acest caz. E doar un articol plantat aici, pentru a îngropa una din spaimele mele.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Hm! Ar fi stupid să spun că aş decide eutanasierea. NU ştiu ce-aş face. Aş decide eutanasierea – dacă ar depinde de mine – la oricine altcineva, dar nu ştiu ce-aş face dacă ar fi vorba de copilul meu. Luciditatea de acum îmi spune că da. Pentru că un stadiu terminal e cumplit, e iadul, e ceva ce nu vrei să trăieşti, ce-ţi rămâne întipărit în minte zile-ntregi, luni. Ceva ce nu uiţi niciodată. Asta fiind suferinţa celor lucizi. Suferinţa celui în cauză poate fi sau poate nu fi (dacă informaţia despre suferinţă n-a fost transmisă către creier, cel în cauză poate să nici nu simtă nimic…)
Oricum, eutanasierea la cerere ar trebui să fie legală.
NOU
In Constitutie, la art. 22 al. 1, romanului ii este garantat dreptul la viata. Teoretic trebuie sa ti se garanteze si dreptul la moarte. Daca decizi ca nu mai vrei sa traiesti, ar trebui sa existe, la fel ca in Belgia, o metoda prin care sa poti fi eutanasiat. Daca te nasti la spital fara sa alegi, macar sa poti alege sa mori, tot la spital. La copii nu ma pricep.
NOU
Nu poți să întrebi un copil:
– Tati, vrei să mori, să nu te chinui nici tu, nici noi? Uite, semnează aici, să fim legal acoperiți…
NOU
@spanac
Eu m-am referit la titlul articolului legat fix de cazul gemenilor (adulti) din BE care au ales fiindca aveau dreptul asta. La copii, am zis, nu ma pricep. Probabil m-as caca pe mine daca as fi in situatia aia.
NOU
Motivul pt care eutanasierea nu este legiferata nu tine de contestarea dreptului de a-ti decide propria viata. In paradigma seculara, omul este singur si absolut stapin al propriei vieti – asta este indiscutabil si universal acceptat. Eutanasierea e mai mult decit doar dreptul de a decide ce faci cu propria viata.
NOU
Ce este mai mult? Ce mai înseamnă eutanasierea? Întreb fără mişto, pentru că sunt curioasă care sunt percepţiile generale asupra acestui gest. Unul care – ca şi pe Arhi se pare – mă macină destul …
NOU
Ba exact despre asta e vorba, despre dreptul de a decide ce faci cu propria viata. Si ca sa nu mai existe confuzii, spune-i sinucidere asistata. Eutanasia presupune prezenta unui medic care sa termine treaba. Dar sinuicderea asistata e exact ce ai scris tu ca nu e 🙂
NOU
mar adentro.
NOU
nu e prima data cand citesc “Cei ce nu sunt părinți, sunt rugați să se abțină” de parca voi aveti 3 coaie sau ceva de genul…
NOU
Nu, doar nu ai de unde sa stii ce simte un parinte.
NOU
chiar nu as vrea sa scriu ceva siropos dar pana nu tremuri la fiecare grad ce urca atunci când copilul tău are febră si simți ca totul se prăbușește in tine de neputință, pana nu te doare fizic rana de la genunchiul copilului tău, pana nu te simți in al nouălea cer pentru inca o silaba cat de cat inteligibilă pe care reușește sa o spună nu prea ai cum sa înțelegi cum e sa ai si a treia pereche de coaie.
NOU
Cand faci un copil nu iti mai creste un coi dar intervine in ecuatie sentimentul patern pe care nu ai cum sa il cunosti. E o mare diferenta in modul de a vede un “copil”
NOU
Nu toti parintii SIMT sentimentele alea. Sunt atatia copii care s-au nascut dintr-un accident si parintii lor nu si i-au dorit. La fel sunt atatia copii nascuti handicapti. Decat sa se chinuie o viata, mai bine se chinuie 3 luni sau varsta pana la care se poate face avort! Eu daca m-as fi nascut handicapat as fi preferat ca maica-mea sa nu ma nasca decat sa avem amandoi o viata de rahat!
NOU
Daca te-ai fi nascut handicapat deja era prea sa mai ai preferinte si intram in alte discutii. Subiectul de aici cred ca e altul.
NOU
Daca nu parintii, atunci cine sa decida? Sa se faca un juriu, ca la X-Factor si, daca primeste, cel putin, 2 de “DA”, atunci poate sa moara.
NOU
PlayActive, ăia care nu simt sentimentele respective nu sînt părinţi. Faptul că ai dat din cur şi ai făcut un copil nu te face automat părinte.
Revenind la articol, eu pot afirma cu siguranţă că nu aş avea tăria să-mi eutanasiez copiii. De altfel, nu aş avea tăria să mă eutanasiez pe mine însumi; mi-e mult prea dragă viaţa.
NOU
La dracu’, am greşit butonul de răspuns.
NOU
despre ceva asemanator vorbeam nu demult.
despre ce faci cand vezi un caine ranit de moarte, zbatandu-se intre viata si moarte.
spanac.eu/dilema-zilei/
Si despre oameni, am pus intrebarea asta pe blog, anul trecut.
spanac.eu/dilema/
Nu stiu sa raspund la aceste intrebari. mi-a fost mila sa omor un pui… daramite un catel, chit ca trage sa moara, sau, mai grav, un om.
tin minte cand mama se chinuia cu aceeasi boala. si ma rugam ori s-o vindece (da, voiam minunea, cine n-ar dori-o?), ori să-i sfârșească durerile mai repede.
E foarte nasol sa-ti vezi un parinte murind in chinuri. Doamne ferește să-ți vezi copilul…
Acum câțiva ani, îi lua interviu unui om de prin Moldova, de când cu ploile alea mari, de ieșiseră râurile din matcă și măturau satele.
omul era trist. dar parcă așa, doar puțin supărat. și zicea:
– a venit apa. mi-a luat casa, mi-a luat nevasta, fiul și nora… nici animalele nu au scăpat. nu mai am nimic…
am plâns uitându-mă la știrile de la ora 5…
NOU
daca lasi altcuiva dreptul de a lua decizia e iarasi lasitate.
ma gandesc ca e mai drept sa iei tu ca parinte decizia. si va fi o povara pentru tot restul vietii. sentimentul de vina se disipeaza cu timpul.
viata trebuie traita nu …vegetata.
‘cuget deci exist”
privesc de deasupra. sau pe langa.
NOU
Dude, ma scuzi dar la asta chiar nu vreau sa ma gandesc. Apreciez totusi parintii (e un pic diferit dar nu mult) care “apasa pe buton” si doneaza organele. Si aici “butonul” poate fi o injectie letala, in orice situatie e greu sa iei decizii. Dar repet, pe subiectul tau nu pot sa emit opinii. E al dracului de greu.
NOU
Si daca ma gandesc bine singura diferenta intre un bolnav in faza terminala si unul in moarte clinica este chinul pe care il ia cel din primul caz, deznodamantul din pacate fiind acelasi.
In concluzie, sunt lucruri traite, din pacate, zilnic de parinti in toata lumea, sunt lucruri care inevitabil se intampla si pe care toti si la toti doresc sa nu avem parte de asa ceva.
NOU
Pentru mine parintii care doneaza organele copilului lor au tot respectul. Nu ca ceilalti-care se comporta de parca copilul lor este proprietatea lor si il tin in moarte cerebrala cu lunile si se roaga la prietenul imaginar sa faca o minune. Yeah, right!
NOU
Exact cum au spus si cei dinaintea mea: acum constiinta imi zice ca da, insa atunci, in fata faptului, nu stiu ce as face. In plus, imi vine rau fizic doar cand ma gandesc. E ceva atat de cumplit. Cumnata mea i-a donat organele primului ei copil, mort intr-un accident de masina. Desi stia ca nu isi mai revine, tot i-a fost extrem de greu sa semneze si sa se uite la el cum il baga in sala de operatii si-i scoate tot ce se poate si pentru ce semnase ea. Atunci am vazut durerea in starea ei cea mai pura si sper sa nu mai vad asa ceva niciodata. D’apoi sa semnezi ,sa te uiti in ochii lui si sa stii ca …..gata, ii face injectia si nu mai e, s-a dus. E discutabil ,dar fara indoiala, mai uman decat sa il lasi sa se chinuie. Descrierea facuta de tine cu privire la tatal tau, m-a facut sa plang gandindu-ma la tata care a murit fix la fel. Mai bine nu citeam.
NOU
Vorbe …
Mai bine inchizi comentariile …
NOU
Urata intrebare. nici macar lucid n-as vrea sa ma gandesc la ea…
NOU
Pentru toti fumatorii:
The presence of polonium in tobacco smoke has been known since the early 1960s. Some of the world’s biggest tobacco firms researched ways to remove the substance—to no avail—over a 40-year period but never published the results.
Radioactive polonium-210 contained in phosphate fertilizers is absorbed by the roots of plants (such as tobacco) and stored in its tissues. Tobacco plants fertilized by rock phosphates contain polonium-210, which emits alpha radiation estimated to cause about 11,700 lung cancer deaths annually worldwide.
Polonium is also found in the food chain, especially in seafood.
Deci fumati si consumati fructe de mare in continuare.
P.S. Fructele de mare stiam ca au mercur, nu si poloniu. Fumul de tigara nu stiam ca contine poloniu.
NOU
Oh, STFU!
NOU
Ce coincidenta. De cateva zile ma gandesc la un caz similar dar din alt unghi. Daca ar fi sa aflu ca as mai avea cateva luni de trait cred ca n-as suporta ideea ca nevasta si copilul sa ma vada degradandu-ma si chinuindu-ma pana la epuizare. Din clipa in care degradarea si durerea ar deveni de nemascat as aduna ultimele energii pt a oferi familiei o imagine zambitoare, optimista si entuziasta dupa care as disparea subit.
NOU
Eutanasierea ar trebui legiferata doar pentru persoanele ce au posibilitatea înțelegerii pe deplin a acestei practici. Da, sunt de acord sa fiu eu eutanasiat.
Dar copilul in niciun caz. Nu ai putea niciodata ca părinte sa faci asa ceva. I-as tăia jugulara tatălui ala care e de acord sa ii fie eutanasiat copilul si l-as atârna cu capul in jos. Sa moara încet si in chinuri.
Nu por sa cred ca in 2013, indiferent de argumente, sunt oameni care se gândesc cum sa isi omoare copilul.
Da, eu daca as fi bolnav si stiu ca mor in 2-3 ani, prefer sa fiu injectat decât sa îmi chinui familia si pe mine. Chinul nu e doar de durere si e vorba si de distrugerea financiară a familiei si trauma de a ma vedea cum ma chinui pt un strop de viata.
NOU
nu am copii inca, dar poate pot sa imi spun parerea 🙂
e un pic incorect ce intrebi tu aici. adica ce vor belgienii sa faca e sa lase COPILULUI (adica minorului) dreptul de a-si cere moartea. iar parintii trebuie doar sa fie si ei de acord. deci nu decizi tu ca parinte sa iti eutanasiezi copilul, ci el trebuie sa decida lucrul asta.
acum eu inteleg ca ti-ai da si ultima bucata din tine pentru copil, dar un copil in faza terminala de cancer e cumplit. am stat o vreme din cauza unei operatii in spital langa sectia de oncologie pentru copii. nu vrei sa stii. defapt nici nu pot descrie. si ma gandesc ca oricat ai vrea sa iti salvezi copilul, atunci cand stii ca nu mai are nici o sansa, ca il vezi desfigurat de boala, cand mai mult sufera decat traieste, e poate mai usor sa il lasi sa se duca. cred ca orice parinte normal la cap vrea sa isi fereasca copilul de suferinta, oricat de greu i-ar fi.
NOU
de asta, asa cum spuneam, daca nu ai copii, nu poti sa iti spui parerea. pentru ca nu ai copii si nu poti rationa ca un parinte, oricat ai incerca. si eu am stat langa un club de pensionari odata…
NOU
in cazul asta, arhi, nici tu si nici ceilalti – care nu aveti copii muribunzi – nu aveti de ce sa va dati cu parerea. cred ca toti aveti copii sanatosi si sper sa ramana asa, dar probabil ca habar n-aveti cum arata si cum se chinuie un copil in faza terminala. vi se duce naibii rationamentul de parinte.
NOU
ma indoiesc. discutia e in plus iar partea finala din articol se adresa fix celor ca tine. multumesc pentru participare.
NOU
arhi, gresesti la faza cu rationamentul. tu (orice parinte) nu poti gandi corect. Moartea-i moarte oricat ai fi tu de parinte. si suferinta la fel.
NOU
sunt convins ca tu crezi asta. doar ca e gresit ce crezi. o sa iti sterg comentariile daca mai continui, nu am pus avertismentul in articol degeaba
NOU
arhi, am doi copii. sunt constient ca as prefera sa ma sinucid decat sa iau o decizie. oricare ar fi aia.
NOU
iegzact
NOU
Nu pot raspunde la intrebarea asta… Nu ma pot gandi lucid la aceasta situatie… Sper, pentru numele lui Dumnezeu, sa nu fiu pus nici-odata in astfel de situatie…
NOU
Cred ca n-as mai fi om dupa o asemenea decizie, indiferent daca ar fi sau nu pentru. As lasa, poate, nevestii povara. Oricum, n-ar mai fi om vreunul din noi dupa…
NOU
Nu, nu poti sa o faci intr-o prima faza. Cand simti ca trebuie sa iti iei copilul in brate, sa il atingi, sa il mangai, indiferent de ce e in jur. Apoi realizezi ca acasa mai ai si alti copii, pe care i-ai neglijat si care te asteapta sa ii cresti… copii sanatosi care te pot intreba intr-o buna zi “mama, daca as fi fost eu in locul fratelui/ sorei mele, pe mine m-ai fi omorat?”.
NOU
Aia cu mostenirea e simpatica rau. Pentru rea vointa in cazul in care ai fi intentat actiune in justitie pierdeau absolut tot.
NOU
da, doar ca eu nu aveam nici o intentie sa le iau miraculoasa mostenire
NOU
Cred că n-ați văzut niciodată un copil la metastază, c-o durere pe care nici măcar morfina n-o taie.
Dacă ați fi văzut, ați fi înțeles că omul trebuie să repare acolo unde natura greșește.
Eutanasia nu este o crimă, în condițiile în care bolnavul este ca și mort.
NOU
Le fac injectii daca e cazul, i-am tinut in brate ca sa le fie curatata o rana urata, sau scoasa o capusa ori pentru extractia unei masele.
As face orice ca sa le dau un rinichi, ficatul, inima daca ar fi nevoie.
Dar veci pururi nu as decide ca gata, pana aici a fost. Iar proiectul ala de lege mi se pare sinistru: e doar un pas pana la a se decide ca parintele/tutorele nu poate rationa corect, deci sa hotareasca vreo autoritate birocratica pe baza de tabele si statistici soarta copilului MEU. Ca de ce sa mai ocupe un pat si sa consume resurse cand e doar o chestie de timp.
Vorba ta – mai bine m-as sinucide inainte!
NOU
Am trecut prin asta, cu tatăl meu. Și nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva. De aceea consider că euthanasia ar fi un drept, dreptul de a pleca din viață decent, nu chinuit până la ultima suflare.
NOU
E mult mai bine ca sa-i tii in viata si sa-i vezi cum se zvarcolesc de durere, decat sa-i scapi de acele chinuri, doar pentru a-ti alina egoismul.
NOU
Este, in Constanta, o institutie privata care “aduna” bolnavii incurabili. Impresia lasata de ei celor care au avut apropiati in grija lor, este ca ii ajuta pe acestia sa plece mai repede dincolo. Basm sau nu… sunt prea multe povesti de acest gen de la oameni care nu se cunosc. Acum ontopic: un om pus in fata unei astfel de situatii nu va putea NICIODATA sa ia o decizie in privinta eutanasiei propriului copil pt ca va spera pana la ultima rasuflare ca acel copil va fi salvat.
NOU
Am participat, de curand, la prezentarea a doua proiecte dezvoltate de ONG-uri. Unul a dezvoltat un program pentru copiii si tinerii bolnavi de cancer pentru a-i ajuta sa suporte tratamentul. (Sunt din Timisoara, daca te intereseaza, pot sa-ti trimit informatii suplimentare). Altii au avut un proiect asemanator destinat celor fara speranta, in ultimele saptamani de viata, tot pentru copii si adolescenti. Abia am avut puterea sa urmaresc prezentarea. La final, le-am strans mana si i-am felicitat, dar nu sunt sigura ca mi-am gasit cuvintele. M-am intrebat atunci daca sunt capabila sa fac asa ceva chiar si pentru copii necunoscuti. Pentru propriul copil … mai bine nu ma gandesc …
NOU
Eu nu am copii, dar nu cred că cineva ar putea face asta. Adică să decidă moartea propriului copil, chiar și în fază terminală. Fără nicio legătură cu religia o spun, oamenii în astfel de situații încă mai cred în miracole, chiar și în ultima clipă. Chiar și dacă există doar o șansă la un milion… La adulți e altă situație, dar nici aici nu-s în totalitate de acord.
NOU
Eu sunt mai degrabă pentru eugenie.
NOU
Arhi, spaima asta nu o vei putea ingropa niciodata, cred ca toti parintii traim cu ea, ne tremura chilotii pentru ceea ce ar putea aduce ziua de maine pentru copiii nostri, ma refer la chestii naspa, desigur…
Personal, de cate ori vad copii cu deficiente, cu down, in carucior, sau mai stiu eu cum, imi dau lacrimile si ,involuntar, mi-i imaginez pe ai mei in situatia respectiva…si-mi vine sa-mi dau palme numai sa pot alunga gandul ! Cred ca multi dintre noi am dezvoltat o psihoza pe tema grijii copiilor, pe de-alta parte cred ca e normal sa simti asa ca parinte.
As semna pentru eutanasierea cainilor vagabonzi, a religiosilor lumii , a clasei politice mondiale, in sfarsit, a celor 7 miliarde de pamanteni, inainte s-o fac pentru proprii-mi copii !!
NOU
M-as sinucide inainte sa iau o decizie!
NOU
Nu ma bat cu pumnu-n piept daca e sau nu un drept vreau atat sa lamuresc pana la proba contrarie moartea e o faza stranie, nu voiam sa v-amintesc chiar din versuri ce grotesc e acest subiect ceresc.
NOU
Cadrele medicale sunt obligate prin juramant sa lupte pentru viata pacientului pana in ultima clipa. Poate ar trebui sa “updateze” juramantul ?