Tatăl meu a murit de cancer la gât. Neavând legături foarte bune, l-am văzut de câteva ori în perioada în care a fost bolnav, ultima oară în duminica dinaintea zilei în care a murit. Nu am știut atunci că a murit a doua zi, pentru că surorile mele din partea lui nu au vrut să mă anunțe până nu au rezolvat legal moștenirea, declarându-mă și pe mine mort.

Oricum, detalii.
Nu despre asta voiam să scriu. Ci despre faptul că, întotdeauna când închid ochii, ÎNTOTDEAUNA, printre imaginile care îmi bântuie cinematograful din spatele ochilor este și fața lui, schimonosită în acel urlet mut. Nemaiavând nimic acolo și respirând prin gaura în gât, nu avea voce. Și atunci, urla de durere, dar fără sunet. Cu pielea pergament, cu ochii arși și pierduți, urla și urla, cerșind să moară și să scape.

Atunci m-am gândit prima oară serios la eutanasie.

Bine, el nu ar fi avut șansa de a face așa ceva, religia lui, familia, soția, s-ar fi opus total, indiferent de voința sa sau de lege.
Dar există oameni care au și religia corectă, și familia corectă, și luciditatea necesară pentru a lua o asemenea decizie.

Din păcate, nu există o legislație în domeniu și, datorită mizerie numită biserică ortodoxă, mizerie care ține în tentaculele sale tot ce înseamnă legiferare în această țară, nici nu vom avea vreodată.
Din fericire, există țări în UE care legalizează așa ceva și, ca cetățeni, vor avea dreptul și românii la o injecție care să le aducă alinarea.

Dar de fapt, nu despre eutanasia aceasta voiam să vorbesc.
Ci despre proiectul de lege din Belgia, care dorește legalizarea eutanasiei la copiii aflați în stadii terminale.

Am realizat că aș prefera să mă sinucid ca un laș, decât să fiu pus în situația de a lua o asemenea decizie. Cine e capabil să ia decizia de a-și ucide practic copilul? E corect să lași altcuiva, recte tutorelui/părintelui, dreptul la o asemenea decizie?

E un răspuns emoțional aici. Cei ce nu sunt părinți, sunt rugați să se abțină. Nu mă interesează explicații docte, bune de tipărit pe hârtie igienică. Nici măcar nu mă interesează comentariile în acest caz. E doar un articol plantat aici, pentru a îngropa una din spaimele mele.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.