mirelus invartecus

Mirela Palada, cel care…de fapt nu, mai bine vă arăt citatul exact.

Ce se poate interpreta din seara asta? Simplu: Speriat, incoerent şi matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, şi-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute şi a ieşit să acopere spaţiul mediatic. “Garcon! Încă un carton la domnu’, să mai citesc aici la ziariştii care nu au economişti în redacţii”. Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că preşedintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Preşedintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Şi pentru a-şi învinge frica, şi pentru a încerca să acopere cu zgomot, sa matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Îşi face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o ţară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dictează: După dînsul, potopul! Stai, că-l trimite şi la Curtea Constituţională. Nici na aşteptat să vină concluzia de la Parlament că ştie deja că se va pune contra până la capăt. Garcon, încă un buget la domnu

Acesta e mesajul transmis de domnul Palada, purtător de cuvânt al Guvernului României, în noiembrie 2013, la adresa Președintelui României.

Am scris cu majuscule funcțiile, deși nu obișnuiesc, pentru a evidenția că aici vorbim despre instituții ale statului român, nu despre Mirel, șmecherilă care are și el o agenție de manipulat fraierii înainte de alegeri.

Deci domnul Palada exprimă opinia guvernului, prin cuvintele de mai sus. Elegant, terminologie selectă, diplomație completă.

Astăzi, Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al Președinției, spune:

Prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care președintele Traian Băsescu l-ar putea da prestigiului justiției românești ar fi să demisioneze din funcție. Pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că demisia președintelui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiției românești. Astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai prim-ministrului Victor Ponta, cel care din înalta poziție publică în care se află i-a apărat public fără nicio ezitare pe toți colegii din partid care au fost chemați în fața justiției

Un ton sesizabil diferit față de cel al jmenarului Mirel, nu? Sunt acceptabile astfel de dialoguri între cele 2 puteri majore ale statului? Probabil că nu, dar totuși e un dialog menținut la un nivel acceptabil. Oricum, undeva în altă galaxie față de matrafoxat.

Ce declară ieri domnul Palada, purtătorul de cuvânt al guvernului?

Reacția domnului Bogdan Oprea este greșită și exagerată. (…) Îi cerem domnului Bogdan Oprea să nu mai aibă reacții și comentarii politice din funcția sa de purtător de cuvânt al instituției Președinției. Declarațiile sale de astăzi sunt inacceptabile pentru funcția pe care o ocupă

Bă Mirele, dă-o-n mă-sa de treabă, ce facem, mânca-ți-aș chelia aia de juverdel?