Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”.

El a criticat faptul că medicii de familie ”şi-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani”, iar în cazul oamenilor ”care sunt predispuşi, pentru că nu ştiu carte – cazul de faţă, surdomut” aceşti medici ar trebui să îi anunţe când trebuie să se interneze. ”Săraca, dacă ea nu ştie de capul ei”, a adăugat primarul.

”E o chestiune, Doamne fereşte, regretabilă, că s-a întâmplat aşa ceva, da mă rog, rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru şi atunci vedem ce dispunem. Dacă este de vină Ministerul? Aştept un rezultat al anchetei, după care cu mare drag vă spun despre ce e vorba…”, a declarat, la Antena 3, primarul din Urziceni, Constantin Sava.

Întrebat cum ar putea fi vina ministerului, el a replicat: ”Nu ştiu… lipsa medicilor”.

Întrebat, de asemenea, despre faptul că Spitalul din Urziceni are Secţie de Ginecologie, el a răspuns: ”Da, are, fără doctori”.

”Din ce ştiu eu, până să aflu şi să văd ancheta, ştiu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”, a adăugat Sava.

Imaginați-vă o astfel de declarație a unui primar dintr-o țară civilizată. În românia consecințele vor fi zero, va fi reales cu majoritate de voturi, pentru că, în primul rând, românii gândesc la fel. Dă-o dreaq de handicapată, surdo-mută și îi mai trebuie și copii, în loc să stea închisă undeva și să moară? Țigancă împuțită, ca să cităm din președintele adulat, timp de 10 ani, de milioane de idioți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.