Elegie hermeneutica

O priveam si nu imi mai puteam satura ochii. Formele ei perfecte ma nauceau si imi inundau mintea cu ganduri de prada si prihana. As fi dat orice sa fie a mea. Am privit-o lung, pierzandu-ma in ea, si mi-am facut curaj. Acum ori niciodata! Si am sarutat-o. Dulceata neasemuita, gust de pierzanie, toate se impleteau in acel sarut.
Si atunci, primit fiind, am continuat sa ii sorb saruturile. Nu ma mai saturam sa o gust, sa o mangai, sa ii simt dulcele amar patrunzandu-mi inima, mintea…
Am continuat asa minute, ore…sa fie oare zile? Cine mai poate sa isi aduca aminte? Totul in jurul meu devenise tulbure.
Din pacate, orice isi are sfarsitul. Si asa s-a terminat si intalnirea noastra.
I-am dat un ultim sarut, lung si plin de dor, mi-am pus mainile pe gatul ei delicat, si am strans…am strans….si pana la urma am reusit sa pun dopul pe sticla de vin ce imi incantase seara.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Via OSINT RO