Elegie hermeneutica

O priveam si nu imi mai puteam satura ochii. Formele ei perfecte ma nauceau si imi inundau mintea cu ganduri de prada si prihana. As fi dat orice sa fie a mea. Am privit-o lung, pierzandu-ma in ea, si mi-am facut curaj. Acum ori niciodata! Si am sarutat-o. Dulceata neasemuita, gust de pierzanie, toate se impleteau in acel sarut.
Si atunci, primit fiind, am continuat sa ii sorb saruturile. Nu ma mai saturam sa o gust, sa o mangai, sa ii simt dulcele amar patrunzandu-mi inima, mintea…
Am continuat asa minute, ore…sa fie oare zile? Cine mai poate sa isi aduca aminte? Totul in jurul meu devenise tulbure.
Din pacate, orice isi are sfarsitul. Si asa s-a terminat si intalnirea noastra.
I-am dat un ultim sarut, lung si plin de dor, mi-am pus mainile pe gatul ei delicat, si am strans…am strans….si pana la urma am reusit sa pun dopul pe sticla de vin ce imi incantase seara.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur

Ding Junhui – Mark Williams, finala Openului Chinezesc

Sarmanii pensionari