Acum ceva vreme, întâmplător, am aflat că există o finalitate la Canonicatul Dunei, scrisă, evident, de Brian Herbert. Normal, traducere în română canci, așa că a trebuit să îmi sacrific sufletul și să citesc în engleză.

Cu inima curată vă zic, mai bine nu citeam.
2 cărți, 18 euro, pe care îmi pare rău că am dat banii. (1, 2)
Sigur, efortul, din partea celor 2, este lăudabil. Au vrut să ofere publicului o încheiere la ce nu a reușit să termine Frank Herbert, măcar pentru întrebările standard, cine erau cei 2 bătrâni din grădină, de unde vin onoratele Matres și cine i-a făcut pe Fiutari. Hai să zicem că au oferit un fel de closure pentru fanii de zeci de ani ai seriei.

Dar scrisul…vai. Știți romanele alea ale lui Pavel Coruț? Hai, că dacă sunteți peste 40 de ani, e imposibil să nu fi citit măcar unul. Alea unde situațiile erau disperate, Varain era în sânge pe sub mese, după care apărea Bătrânul, calm, maiestuos, sigur pe sine, care termina totul cu câteva vorbe blânde, dar dure, dure, dar dârze?

Well, fix așa e scris acest sequel. Totul e grav, nu mai există speranțe de salvare, vine Omnius și ne rade pe toți! Moare Kwisatz Haderach! Dar stai, nu e așa!!!!1111oneone Apare Norma Cenva și salvează situația, îl omoară pe Omnius, îi zice lui Duncan Idaho că el este Kwisatz Haderach, iar Duncan brusc începe să se și simtă ca unul, totul se desfășoară lin și previzibil, fix ca ultimul episod al unei telenovele braziliene, unde toți eroii buni își primesc răsplata binemeritată, iar cei răi sunt pedepsiți până la unu. Până și lui Erasmus i-au găsit cum să moară decent, se sinucide. Dar cum a ajuns Serena Butler în Memorii încă nu au reușit să explice. Dansatorii-față, care erau cei mai șmecheri, care preluaseră galaxia, dispar din peisaj și mor cu un singur gând al lui Erasmus. PE FUCKING BUNE? Niște experți în fiziologia umană nu au descoperit, timp de milenii, că au un trigger biologic care îi ucide?

Ok, e o maculatură, clar, dar e de așteptat, dacă citești descrierea lui Kevin J. Anderson, partenerul de scris al lui Brian Herbert. 175 de cărți scrise. Este, efectiv, imposibil, dacă nu scrii după o rețetă standard, tip Da Vinci Code și dacă nu angajezi, cumva, ce or avea ei pe post de studenți, ca să umple maculatura și spațiile dintre personaje, cu cuvinte, sub îndrumarea Maestrului. “Deci aici va fi o bătălie grea de tot, minim 40 de pagini. Să fie gata azi”.

Problema e că mai sunt câteva cărți scrise de acest tandem. Și sunt și tentat, și dezgustat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.