Pentru că tot îmi făcea playstationul ca avionul, deși l-am aspirat de praf pe exterior, am zis să îmi calc pe inimă și să îl desfac, să îi schimb pasta de pe procesor, deși urăsc cu pasiune chestiile la care trebuie să fiu fff atent să nu pierd șuruburi sau, din cauză de cârnăciori, să rup ceva.
Totul a mers minunat, ps-ul meu mi-a zis hold my pasta, cam atâta pastă avea procesorul ăla pe el și așa funcționa, efectiv nici nu mi-a murdărit șervețelul, mă mir că a rezistat atâția ani, work of art, probabil chinezul minor care a asamblat-o a uitat să pună cât trebuie și acum e deja mort în gulag.
Anyway, da, totul a mers minunat, până când să o remontez, moment în care am dezlipit pinii de pe placă, cei care conectează sursa.
Așa că acum aștept curierul, cu un letcon. Să vedem ce iese.
NOU
Nu știu ce experiență ai cu folosit letcon dar propun sa testezi câteva lipituri pe ceva plăcută veche că sa îți faci mâna. Lipitul nu e chiar așa ușor cum arată filmulețele de pe YouTube…
NOU
am mai folosit, dar multumesc de reminder, ca era inca Constantinescu presedinte, probabil, cand am facut-o ultima oara
NOU
Precum Constantinescu, prevad ca si matale o sa fii invins de sistem.
Windows in cazul matale, da’ orisicat.
NOU
sper ca ai luat si flux si ceva fludor de calitate
NOU
flux nu am luat deloc, fludor am luat ce era mai ieftin, ca nu intentionez sa fac altceva decat sa lipesc cei 2 pini.
NOU
@Arhi, dar sa nu ii lipesti intre ei. 😉
NOU
mersi, un alt sfat pretios, #ampatit, la cercul de radio de la palatul pionierilor mi se spunea scurt-circuit
NOU
Mergea si cu aspirina, pe vremuri? sau imi aduc eu aminte prost?
NOU
mergea, meargea, pe aia ma bazez si eu daca dureaza mai mult:)))
NOU
Sacîz de vioară. Decapează și adună bine ”lacrima” de fludor. Pasta flux este corozivă și dacă n-o cureți bine vei avea surprize neplăcute în viitorul apropiat. Aspirina (netamponată) e doar pentru emailul de pe sîrmele de cupru (plus că e toxic fumul ei).
NOU
te pregatesti pentru suveranitate, incepi sa repari. bravo, tovarase!
NOU
pai nu ai de unde sa stii, camarade Cismaru, ce vom avea în cuibușoarele noastre după ce vine noua orânduire
NOU
Țara arde iar tu te joci pe plaistation.
NOU
Baa, incetati, el e tanar, n-auziti?
Cat despre pieptan, ii e mai inutil decat letconu’.
NOU
A fost mai mult decat suficienta din moment ce a dat pe afara. Stratul dintre die si radiator trebuie sa fie extrem de subtire, ideal ar fi nici sa nu-l vezi daca suprafetele ar fi perfect plane si slefuite.
NOU
am patit si eu exact la fel ca si tine (avion -> aspirator -> desfacut -> am ramas cu panglica de la sursa in mana.
Stiind ca am 3 maini stangi, m-am dus la un atelier de reparat laptop-uri unde mi-a aratat ca-i placa multistrat, lipituri mici, etc.
80 de lei mai tarziu, problema rezolvata – jucam Elden Ring cu cheat-uri in continuare.
NOU
bine, si eu bou, am simtit ca nu intra in gaurelele alea micrometrice si stii ce am facut? am impins mai tare…
NOU
Precum Constantinescu, prevad ca si matale o sa fii invins de sistem.
Windows in cazul matale, da’ orisicat.