Contul meu
Scris de VM
Povestea care urmează s-a petrecut in anul de glorie 2004, intr-un oras mic de langa Alba Iulia vestit pentru o închisoare si pentru o bucata de aluminiu veche de 25.000 de ani care de fapt s-a dovedit a fi o piesa de Messerschmitt.
Intr-o luni, in vacanta de vara, eram pe strada cu bicicleta împreuna cu restul copiilor de pe strada si am simțit o usoara durere in partea dreapta, fara panica sunt doar obosit de la turele de bicla.
Marți dimineața durerea era tot acolo asa ca dupa un drum la medicul de familie m-am întors suspect de apendicita si cu un bilet de trimitere la spital in caz ca nu dispare durerea.
Miercuri pe la prânz deja ma durea cam rau asa ca am sunat la tata la munca sa-l anunțe sa vina acasă ca nu-s bine, nu aveam telefoane mobile pe atunci iar mama era plecata la bunica-mea. Vine tata acasă, ma ia de mana si hai sa mergem pana la spital, in plimbare. Oras mic, in mod normal am fi ajuns in 15 minute, am făcut cam 30 ca mi s-a tăiat gazul de doua pana acolo.
Ajunși la spital, hai la chirurgie, vorbim cu o asistenta pe care o cunoșteau ai mei, vine rapid medicul sa ma consulte, întins pe spate, apăsat pe abdomen in timp ce mi-a adus genunchiul drept la piept -> doare -> apendicita. Eu ramân pentru ceva analize, tata merge acasă sa-mi aducă pijama & co pentru ca ma internează. Spre seara apare si mama, adusa val vârtej de un frate de al ei dupa care vine si vestea: MAINE TE OPEREAZA.
Pana in punctul asta in capul meu de 13 ani (aproape 14) eram entuziasmat de posibilitatea unei operații pentru ca… nu stiu, copil berbec. Cand a fost pe bune mi s-a cam tăiat macaroana.
Am fost internat intr-un salon de adulti, cu alti 7 barbati in camera, in iulie.
Joi, ziua operației, de aici începe distracția. Percepția mea asupra timpului e complet distorsionata de aici încolo deci evenimentele s-au petrecut aproximativ in ordinea descrisa dar nu prea mai stiu cat timp a trecut intre ele.
Cândva, in prima parte a zilei, a venit o asistenta si m-a luat ca mergem sa-mi faca o “injecție de încurajare”. Am mers in ceva salon separat, mi-a făcut o injecție in fund de m-a durut tot piciorul si hai la sala de operații. Pe drum am trecut pe langa ai mei care mi-au zis ca o sa fie bine.
Ajungem in sala, doamna imi zice sa ma urc pe masa si sa ma întind pe spate. In următoarele 30s o doamna cat un dulap mi-a legat picioarele de masa cu o curea mare de piele (cam ca o centura de halterofil) dupa care m-a “răstignit” legându-mi mâinile cu 2 bucati de pansament/tifon. Dupa asta mi-a tras pantalonii de pijama si chiloții jos de am ramas in cucu gol, legat de o masa, înconjurat de 3 femei – suna a scenariu de porno dar e de fapt horror.
Dupa asta apare chirurgul care-mi explica rapid ca-mi face el anestezia ca anestezistul e in concediu si e operatie rapida. – *Cumva a fost noroc, more on this la final.
Pana asta pregateste ceva seringa, o asistenta agata de 2 sârme o bucata de material la nivelul pieptului, ca un paravan sa nu-mi mai vad abdomenul. Idee perfecta doar ca din cele 2 lumini de deasupra mesei doar una mergea iar in oglinda celei oprite vedeam tot.
Vine clasicul o sa simți o mica piscatura de la ac dupa care stam 10 minute si începe omul meu sa ma despice si sa caute prin mine. In timpul asta la cap imi stătea o asistenta care încerca sa ma tina de vorba cu diverse chestii – pe atunci făceam rachetomodelism deci ma întreba de rachete.
La un moment stiu ca mi s-a dezlegat mana dreapta si am dat cumva cu ea, sincer nu stiu daca ma durea si creierul meu a blocat complet sau a fost doar un reflex. Ce stiu insa este ca medicul a țipat la asistenta “Leagă-i dracu mana aia!” dupa care doamna a strans bine tifonul cu care eram legat.
Cândva mi-a zis sa trag aer in piept si ca o sa simt o presiune in capu pieptului si apoi a zis ca e gata. Au urmat niște senzații de intepatura in zona respectiva cand ma cosea si gata.
M-au dezlegat si aceeași asistenta mi-a zis “Hai, jos de pe masa si pune-te in scaun.”
Cumva m-am dat jos, m-am asezat in scaunul rulant si m-au dus in salon unde erau ai mei.
Dupa ceva timp a venit asistenta pe care o știau ai mei si mi-a făcut un algocalmin intravenos ca se dusese anestezia si ma cam durea operația – aka ma durea rau.
Alte distracții post operatorii.
In salon cu mine era si un batran, bolnav de crioza in stadiu terminal, care nu voia sa fie operat si care se mai si scapa pe el. In salon erau >30 de grade, imagine the smell.
Prima noapte dupa operație bineinteles ca mi s-a făcut rau de la miros si am vomat… proaspăt operat. Nu mi-am rupt firele doar m-a durut de m-am cacat pe mine, restul nopții am dormit intr-un scaun cu rotile, cu tata pe hol.
A doua zi a făcut tata mega tambalau in spital si am fost mutat intr-un salon proaspăt dezinfectat, singur.
Dupa inca vre-o doua zile mi-au dat drumul acasă ca urma ziua mea si au zis ai mei ca sa n-o petrec in spital.
Si acum o scurta recapitulare despre operatia mea:
– am fost operat fara anestezist prezent.
– am fost operat in anestezie locala. Nu dinaia in coloana, locala, ca la dentist.
– nu am avut branula sau vreo perfuzie înainte, in timpul sau dupa operație
– am văzut cam jumate din operație in oglinda lămpii de deasupra mesei
– distractia i-a costat pe ai mei vreo 12 milioane la medic, parca.
*Norocul cu anestezistul: Dupa ceva ani am aflat ca in perioada aia, in spitalul respectiv lucra un medic anestezist care spunea familiei direct cat costa ca “anestezia sa meargă bine”. Altfel se puteau intampla tot felul, nu prinde bine, se trezește, nu se mai trezește deloc… stiti voi, dinastea.
Nu cred ca am ceva documente dupa operatia respectiva, singura chestie cu care am ramas e o cicatrice de vreo 6cm pe abdomen.
De cand mi-a bubuit cazanul de țuica in fata nu prea mai am amintiri dar daca vreti va pot povesti cum mi-a facut un dentist lucrare pe canal pe viu la 11-12 ani.
Textul a fost scris cu diacritice in măsura in care spellcheck-ul de pe macOS a stitut sa-mi faca sugestii de diacritice.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
anii ’90, n-aveam 12 ani ci 19, nu eram la alba ci la vaslui; rahi mi-a făcut-o direct chirurgul, ce să ne mai încurcăm cu anestezist, cu indicația să nu cumva să mișc din cap în timpul și după operație; doar că asistentele, 2 Mihaele, erau foste colege de plimbări și chefuri (una era gagica cu jumătate de normă a unui prieten) și tot mă întrebau din studenție; cum gura era uscată iască, aprobam sau negam precum calu’; mai tîrziu s-a dovedit că nu făceam bine deloc, că parcă se mutaseră clopotele episcopiei la mine-n tărtăcuță; sigur că m-am holbat live în inoxul lămpii, cred că puteam performa și eu o apendicectomie imediat după; aruncat “la 3 bătăi” în pat, dormit cu gîtul strîmb vreo 5-6 ore, ziceai că-s Puiu Călinescu cînd m-am trezit; dar asta era nimic; mă DUREA capul; în sensul că, deși mîncam algocalmin cu pumnul, nu puteam să stau drept și să deschid gura; după vreo 2 zile, doctorul îi zice tatei că “așa pacient mofturos n-am mai avut”, așa că mă externează; drumul pînă acasă, singur, l-am făcut în spatele unui autobuz dintr-alea cu burduf, așa că, ajuns în centrul orașului, m-am pus pe un vomat de toată frumusețea; încă o doamnă de trecea p’acolo, crezînd că-s matol, mormăie ceva cum că “așa de tînăr! se duce dracu’ țărișoara…”;
ok, stau eu cum stau prin casă, vin și ai mei de la cîmp, seara, nu-mi era bine deloc; deja taică-meu pricepea că nu mă prefac;
a doua zi, vine iubita mea, dimineața; cum eu eram disperat, îi zic: fă-mi te rog o cafea mare, amară, și, din bar, pune-mi 50 de cognac!
dap, sfatul ăsta mi-l dăduse electricianul spitalului (oarece rudă cu noi), cînd m-a văzut pe hol la doctor; am luat “tratamentul” și am “murit”; adică știu că m-a zgîlțîit fata de mîini, cum a vorbit cu ai mei seara etc; doar că, și dacă eram oarecum conștient, nu mă puteam mișca;
a doua zi dimineața, la 8 fix, am sărit în picioare, proaspăt ca un nou-născut;
discuție cu doctorul, după 2 zile, la scos firele:
– ai văzut că ți-a trecut (capul)?
– da…
– ți-am zis că te plingi inutil!
– dom’ doctor, mi-a trecut doar cu cafea și cognac; da’ am fost inconștient vreo 16 ore…
– ah, da, funcționează rețeta, mă mir că nu ți-am spus de ea…
NOU
romania nu este tara din lumea a treia cat timp nu interactionezi cu ea.
NOU
Plm, te-ai operat de apendicita, nu ai nascut sa iti faca epidurala. Snowflake.
Cred ca ai sarit peste niste etape care pentru mine au fost mai rele decat operatia in sine, m-am operat cam la aceeasi varsta: (1) mi-a ras o asistenta tuleii proaspeti de care eram foarte mandru si (2) clisma si cacarea fortata dinainte de operatie.
In rest acelasi scenariu, inclusiv cu tifonul sa nu vad ce se intampla si asistenta care ma tinea de vorba.
NOU
1. fiecare cu ale lui
2. daca ti-a facut clisma inseamna ca ti-a facut epidurala sau totala. La locala nu ti se relaxeaza sfincterul sa te caci pe tine, asa ca mai usor cu snowflake-u pe scari.
NOU
Buna, Cetin, am o intrebare scurta: tin minte (sper sa nu ma insel) ca ati fost plecati o perioada in Germania. Avem o oferta buna de job (Munich). Ce parere ai de sistemul lor educational? Din propria experienta sau din ce ai auzit. Multumesc!
NOU
Exista o sectiune de contact 🙂
NOU
Ma’am, this is a Wendy’s!
NOU
@Deea: acceptă oferta și du-te!
Părerea mea.
NOU
Păi lasă-l pe martir să decidă, dacă tot a obținut o ofertă atât de bună.
NOU
Du-te tare! ca dupa iar te plangi prin comentarii ca Romania e naspa si alte balarii 🙂
NOU
Cum adica “avem”? Lucrati in echipa?
Ce e aia ‘Munich’? In germana si in romana ii zice ‘München’.
NOU
@Deea, sistemul educational e foarte ok, in sinea lui. Cadrele didactice sunt specializate, sistemul pe baza de “vrei sa studiezi sau vrei sa inveti meserii” e foarte bine pus la punct , etc. Iti poate da Cetin adresa mea si iti pot detalia cum e structurat de la gradinita pana la “practica” sau “studentie”.
Acestea fiind spuse, exista anumite probleme de care trebuie sa fii constienta inainte sa te muti intr-un oras sau langa un oras foarte “cautat”
– Limba- Germana se invata greu daca nu ai ceva cunostinte anterioare. Nu inseamna ca nu o poti invata si nu presupun ca nu o stiti, doar mentionez, pentru ca prin infuzia de migranti inclusiv din Romania , Bulgaria, etc, cursurile oficiale de limba , atat private cat si de stat sunt rezervate pana la anul. Exista alte resurse, dar mentionez pentru ca e o componenta importanta. Munchen e un oras “international” ceea ce inseamna ca multi vorbesc si Engleza, dar in afara de IT si inca vreo 2 profesii, job-urile cer un nivel minim B1 , iar autoritatile nu vorbesc cu tine engleza, daca ai nevoie de un traducator ti-l platesti, etc.
– Cresa/Gradinita- pe scurt, nu prea sunt locuri. Nemtii au prioritate, nu pe criterii de discriminare ci pentru ca isi inscriu copiii de cand apare prima liniuta pe test. La scoala devine mai usor cu inscrisul “ad/hoc”.
– Neaparat sa va uitati la pretul chiriilor. Stiu ca exista norocosi care au gasit chirie platibila in Munchen, noi locuim la 20 de km in afara si tot e scump. Asta doar ca sa cantaresti daca oferta e buna: Pentru a primi un contract de chirie, venitul net al familiei trebuie sa fie de 3x chiria+ utilitati, acela e gradul de indatorare acceptat de catre proprietari.
NOU
stiu ca pe mine m-a enervat masiv impartirea copiilor din clasa a 4 a in sus. gen scoli profesionale, liceu si facultate. daca sistemul zice ca esti bun de profesionala, din varii motive, cum ar fi ca inveti prost pentru ca nu stii limba, atunci la profesionala ajungi, e greu sa te mai schimbi.
alta chestie e ca in Bavaria sunt toti habotnici, statul e habotnic, cruci puse prin clase, rugaciuni si mortii ma-sii.
in Munchen, o chirie decenta poate ajunge si la 3000 de euro. cum zice Iulia, e de preferat unul din oraselele adiacenta, unde poti gasi ceva mai ieftin. Noi, de exemplu, eram la 70 km de Munchen si plateam 850 chirie, 2 camere si living. din oras ajungi in Munchen cu trenul, care e cam scumpicel sau cu masina, ca ai autobahnul. dar dimineata sunt niste cozi multikilometrice la intrarea in oras.
daca vrei, iti pot da mailul Iuliei, ea e chiar in zona si e la zi cu toate.
NOU
Multumesc mult, Iulia si Cetin! Daca poti sa-mi dai mailul Iuliei, raman recunoscatoare 🙂 Ai mailul meu.
Pentru restul: promit ca odata plecata, nu o sa mai plang de Romania, subiectul va deveni complet irelevant. Va doresc tuturor numai bine!
NOU
Greu cu limba. Daca esti in IT e f ok cu engleza. Daca nu stii limba si nu esti in IT.. dificil. Sacrifici un an si ajungi la B1/B2.
Costul vietii este mare. Evalueaza bine oferta. E posibil ca venind din afara (esti necunoscut pe piata de acolo) sa primesti sub piata.
De acord cu Cetin despre prostia de impartit in scoala inspre academic sau profesionala/vocationala.
E multa birocratie si rigiditate. Nu le pasa sa gandeasca “in afara cutiei”, ca sa zic asa:) Ca ar fi un efort in plus.
Vremea te imbie la stat in casa si dezvoltat hobbiuri, ceea ce nu e rau.
Bafta!
NOU
“promit ca odata plecata, nu o sa mai plang de Romania, subiectul va deveni complet irelevant.”
Păi normal, o să te plângi de sistemul de acolo, ca nah…
NOU
Nu vreau sa ma pronunt despre Germania, fiecare isi cantareste optiunile si alege, insa o chestie importanta e sa iti pui problema daca te intelegi cu doctorii cand ai de mers la urgente sau cu copiii. Copiii se imbolnavesc des cand sunt mici (majoritatea).
NOU
a, si nu te astepta ca nemtii sa stie engleza majoritar. doar in orasele mari, cat de cat. in rest este nem tudom
NOU
da, o reforma, o ”romaneasca”, lipseste sistemului de invatamant german!
cat de diferite de zero sunt sansele ca un absolvent de liceu care a fost evaluat sub media 5 la terminarea ciclului de 8 clase sa reuseasca sa promoveze bacalaureatul? cate cazuri cunoasteti, dupa introducerea supravegherii video?
NOU
Chiria-600-700 eu
Dacă ai mașină, te costa reparațiile cam 60/70 eu/h( dacă ești că mine, îți faci service-urile in Romania, când vii vara)
Mancarea-cam la cel că în România (depinde și ce mănânci)
Limba e destul de grea, dar daca ai in Ro măcar un A1-2 și dorința de a învăța, se rezolva( dacă știi și engleza-bonus point + că poți face cursuri de limba)
Bafta!
NOU
Aaaa, clasica extragere de nerv pe viu. Cu genunchiul doctorului in piept si urlete disperate intr-un salon intunecat unde singura lumina era de la lampa scaunului.
Those were the days! Cred ca am fost primul pacient la privat cand au aparut astia.
NOU
O total alta operație dar experiența asta cu cu salonul , eu de 12-13 ani, și niște adulți și moșnegi de aia bătuți de viața am avut și eu. Era ceva din alta dimensiune pentru un preadolescent. Noroc ca a apărut și unul de vreo 16 ani după vreo săptămâna și puteam vorbi și noi despre problemele noastre grave
NOU
Cred ca daca mi-ar spune un medic ca sunt “sanse” ca al meu copil sa pateasca ceva de la anestezie, i-as spune ca sunt mari sanse ca ziua urmatoare sa joc fotbal in curtea mea, cu capul lui. Si problema e ca probabil m-as tine de promisiune.
NOU
Raspuns foarte corect. Completare: cu jumatate din medicii din romania trebuie facut asa sau , eventual ,taiata si mana cu care i-au spaga fara cea mai mica nerusinare. Medicina romaneasca = macelarie.
Lipsa totala de empatie si durere in cur fata de urmarile tratamentului/operatiei, pe principiul operatia a reusit – pacientul decedat. Nu cumva sa indraznesti sa intrebi ce contraindicatii au niste pastile, sau ce ai putea face in termen de schimbare de stil de viata, sau cat dureaza refacerea dupa operatie, sau daca nu cumva te refaci mai usor dupa operatie laparoscopica vs clasica. Nu ai voie sa pui la indoiala pe zeul doctor. Care doctor jumatate din examene si le lua pe spaga in facultate.
PS: nu stiu cine a dat downvote, o fi vre-un medic spagar pe aici care citeste.
NOU
La 10-12 ani nu cu totii am suferit obturatia de canal doar anestezie pe baza de spirt?
NOU
Da, jumătate de sticlă o bea pacientul, jumătate doctorul.
NOU
Mi s-a facu rau citind doar pentru ca mi-ai reamintit ca fix prin asta am trecut si eu la 14 ani, prin 1994, la operatia de hernie inghinala.
Inclusiv perdeluta ca sa nu vad operatia desi totul se reflecta in ansamblul ala de becuri de deasupra mesei de operatie.
NOU
Brrrr …. și ziceam că eu sunt curajos la medic.
NOU
PFFFF….parca ai descris fix experienta mea!
Doar ca la mine nu prea a tinut anestezia si am simtit totul pe viu….si aveam vreo 18 ani….
NOU
Eu am intrat numai sa zic ca imi place cum scrie VM.
NOU
De apendicită nu m-am operat, dar să vezi ce mișto e cu deviația de sept, făcută acum vreo 27 de ani, din poziția șezînd în fund într-un colț de cabinet (nu sala de operație), cu anestezie locală (și cam parțială) și cum trage cu patentul cu cioc de oase și trosniturile se simt direct în craniu, mai ciocănit puțin și cu dăltița ca să taie colțurile de oase rămase după ruptură. Stat cu capul fix, împingînd mereu în perete și ajutat și de o asistentă ”zdravănă” ca să nu se bălăngăne țeasta. Și băgat cîte un metru și ceva de tifon în fiecare nară, să nu se lipească una de alta. Apoi la cîteva zile scos amigdalele, că erau necrozate de atîta infecție, deși o proastă mi-a tot dat rețete peste rețete cam vreun an de zile, aproape o paporniță plină de antibiotice, în total.
NOU
asta-mi amintește vag de extracția de polipi. aveam în jur de 7 ani. nu-mi amintesc mare lucru, doar că mă ținea asistenta, mă durea ca toți dracii, și medicul și asistenta îmi ziceau/zbierau să-mi suflu nasu’, da’ nu prea îmi ieșea pasența că avea o găleată de sânge în el.
NOU
La 14 ani otita bilaterala, a perforat ORL-istul să iasă puroiul din urechi, tata mi-a ținut de cap, ce anestezie putea să-mi facă acolo nu știu, dar nu a făcut nimic, oricum nu dormisem in weekend de durere, eram zombi, anul 1978, orășel de provincie.
Apoi bonus penicilina injectabil.
NOU
Babaetz, da mofturosi mai sunteti, in conditiile din spitalele epocii aurite , sa ziceti bogdaproste ca nu v ati ales cu o septicemie sau in cel mai bun caz o hepatita mica , pe atunci daca dadeai coltul dupa o operatie cu ghinion de nesansa se completa discret o foaie de iesire one way si aia era. Fara all inclusive ca acum cu golden ninja’s si drico=limuzine pentru ultimul drum la Bellu.
NOU
Să trăți, am una, ca amintire. HVB. Cu ficat în stadiul F2 de acum 15 ani. Noroc că de felul meu n-am tras la măsea, că nu mai prindeam era internetului…
NOU
1. prin ’92 sau ’93 cazut cu trotineta, buza sparta – cusut pe viu la dispensar
2. prin ’94-’95 ani, operatie de fimoza pe viu (da, taiat ceva pe langa cuc) – nereusita, operat din nou tot pe viu la o saptamana dupa, timp in care fiecare pipi era o discutie cu sfintii
3. prin ’96-’97 – taiat un tendon la deget, anestezie generala – m-am trezit in timpul operatiei, au mai pompat niste anestezie dupa care am intrat in stop respirator – maica-mea se uita pe gaura cheii a salii de operatie (era asistenta medicala pe vremea aia) – era sa murim amandoi
4. tot in aceeasi perioada, scos nerv molar fara anestezie, am rupt legaturile, ca asa e, te legau de scaun
5. tot in perioada aia, operatie de polipi, tot fara anestezie, am rupt si atunci legaturile.
Cum era ? Ce nu te omoara, te face mai puternic. Vroiam sa ma fac medic, mi-a trecut.
NOU
Eu m-am operat tarziu, mai bine zis semi-macelarit, pentru o ruptura de menisc, ruptura ligament (ala a ramas rupt ca nu muncesc in constructii sau sunt fotbalist)….dar prin 2008:
– unul din medici a intrat in sala de operatie mancand o pizza dintr-un carton; un altul s-a schimbat in hainele de operat in aceeasi sala, prilej pentru asistente sa faca glume legate de chiloti sexy..
-anestezia a fost ok, am platit generos personalul, aici nu am avut probleme
-dupa operatie, cand eu traumatizat asteptam sa imi simt din nou picioarele, mi-a venit sa ma pis, dar grav, nu venea nici o asistenta/infirmiera….si acum sunt recunoscator celor ce au realizat design-ul sticlelor de suc prigat
-am plecat in aceeasi zi acasa, practic venisem dimineata, la ora 14 am fugit acasa, biletul de iesire era peste 2 zile….plm cum era in salonul ala
In acelasi spital un chirurg mi-a scos un lipom de pe spate intr-o camera , cu geamurile deschise in martie de tremuram de frig, cu o anestezie locala…..am simtit cand m-a cusut maxim……asta era prin 2003…..
Avem ce povesti la batranete la un pahar…amintiri de impartasit…
NOU
bro, waddafuck??
NOU
Brasov,spitalul judetean…..de cand sunt pe meleaguri straine am ajuns de doua ori la medic cu probleme.am stat 5 ore la urgente pentru o unghie smulsa in proportie de 60%….si dupa o cazatura cu motocicleta…am scapat cu entorse si julituri.stai si aici o vesnicie,dar multa grija pentru durere,respect.
NOU
Eu am avut mare noroc, când a avut mama probleme mari, de cineva care cunoștea un dr. Altfel, azi ne pregăteam de parastasul de 7 ani. Problema în sine, deși gravă, era ușor de rezolvat. Dar nimeni nu s-a uitat la mama. Era în pre-comă, extrem de dezorientată și după oră, nici nu fusese consultantă.
Doctorul ăsta, când a văzut-o pe prietena mea, le-a dat ”ordin” celor de la UPU să se ocupe urgent de mama. Ceea ce au și făcut. După ce au aflat exact ce are, a sunat un prieten de-al lui chirurg. Omul a venit de acasă și a operat-o, deși era la o petrecere și băuse un pic (deci nu putea conduce). Cred că ăstuia i-aș fi dat ceva. Dar am refuzat să mă văd cu el, ca să nu fie nevoie.
—
Fără legătură: spunea un politician de rang mediu, într-un cadru semi-privat, că el nu a avut probleme în spital. I-a amenințat pe medici că le face și le drege (și chiar putea face multe, din poziția lui) și imediat s-a găsit rezervă și tot ce trebuia.
Dacă se duce pulimea în spital și amenință cu plângeri penale, la Colegiul Medicilor etc, este scos de pază afară, dacă nu și amendat pentru ultraj.
NOU
da da, li se rupe pula de colegiul medicilor
NOU
Băi, și unii au un ton, parcă sunt pe un norișor și pulimea îi deranjează.
”Și ce vrei, să îți semnez internarea?”, mi-a zis, condescendent, un doctor ortoped. Aveam nevoie de semnătura lui, ca să pot face kinetoterapie.
NOU
Asta cu Me-ul 262 e de pomina. A rezolvat-o unu’ dastept. Cum dracu a ajuns la Aiud, la 10 m in pamant, piesa din trenul de aterizare al unui avion cu reactie care nu zburat peste Romania. Me-ul 262 a intrat in lupta impotriva aviatiei aliate in 1944 si pac a ajuns si pe la noi in albia Muresului, langa niste oase de rinocer lanos.
Nu o fi chiar piesa de ozeneu, dar nici de avion german cu reactie.
NOU
O fi furat-o vre-un roman neaos ca suvenir si apoi a pierdut-o :)))
NOU
Fusese caravana calorifere cumparam prin Jermania,si au mai luat ce era fer si alte metale in caruta…..le-au ingropat apoi de frica cotropitorului rus.
NOU
stefanus, e clar, era o bucata din gamela rinocerului lanos!
NOU
@Stephanos: Absolut corect, Me262 au intrat abia in ’44 in serviciu iar la modul serios abia in ultimele luni de razboi, intre octombrie ’44-aprilie ’45. Au fost folosite majoritar pe frontul de vest si in Germania contra valurilor de bombardiere aliate, nu exista nici o posibilitate sa fi zburat pe aici. De unde naiba sa zboare un Me262 deasupra Romaniei ca sa raman piesa aia ingropata asa adanc ?
NOU
operatie de fractura de pilon tibial; octombrie 2022:
-coborat cu patul cu rotile din salon catre “blocul operator”, intrat intr-o sala cu doua usi care arata ca partea de sub scara blocului. Intr-o margine a camerei era un fel de parcare de diverse aparate care cu picior care cu stativ. Pe peretele celalalt era un fel de autoservire cu rafturi cu diverse alte dispozitive mici (de marimea unei carti si mai mici).
In mijloc un fel de masa de strung, dar mai “transformer” asa, ca au inceput s-o desfaca si s-o intinda dupa care m-au poftit sa iau loc pe ea. M-am executat ca fiind in starea de pragatire am tot crezut ca o fi si strungul pe roti si ma imping in sala aia izolata si dezinfectata, o stiti si voi aia din filme.
A urmat rahia si apoi asezat pe spate cu ochii in tavan unde am vazut OZN-ul adica lampa de operatie; oups se pare ca aici e balul.
Operatia in sine e ok aproape ca in filme, insa o abundenta de roluri secundare: asistentele care intrau si ieseau care cautand cate ceva, care luand din dispozitive; medici veniti in vizita care sa vada pe viu o operatie mai putin comuna, care sa schimbe doua vorbe cu cine mai era prin sala, era asa un fel de social hub. Macar nu m-am plictisit 4 ore.
Catre final am avut ceva spasm/contractie musculara ca incepusem sa simt picioarele si am auzit medicul: hai sa ne grabim putin ca se duce anestezia (nu, n-a apucat sa ma doara).
Partea incurajatoare e ca acum am 13 suruburi si niste placute in glezna si ca anul asta va trebui sa le si scoata de acolo. Oare tot asa ca in gara o sa fie? Oare cu ce sa ma imbrac?
NOU
Plm, eu intrasem sa scriu de operatia mea, insa vad ca se dezbate Germanica. Oriunde e mai bine ca acolo, deci fugiti cand auziti. Vorbesc din perspectiva unuia cu mai mult de 30 de ani de experienta.
Despre operatie acum: 1973, in orasul cu ARO. Ma nascusem cu 3, asa ca aveam un scrot bogat, nebanuit de mare la acea varsta.
Ma rog, al treilea era un hidrocel, s-a luat hotararea operației si s-a efectuat in august. La fel, spital ce m-a terifiat, salon de mosi, fara însoțitor ca n-avea voie, operatie cu anestezie totală, nu mișca, te va durea capul; m-a durut.
Cald, dureros, miros urât. Asta țin minte. Si-am ratat școala in anul ala, m-am dus cu un an mai târziu, cu un cap mai mare ca toti. Aveam 6 ani și atunci.
Operația: 15cm, abdomen inferior dreapta, cheloida, ma doare si acum, dupa atâția ani, dar macar după dispariția celui de-al treilea, am rămas si fara apendice, bonus.
NOU
cam aceasi experienta am avut-o si eu dar in 2018 la municipal in bucuresti 🙂 hernie de disc
plus o eczema pe abdomen pt ca dupa ce te adoarme te intoarce pe burta cu o perna din musama sub abdomen
NOU
geeeez, eu chiar n-am amintiri nașpa de la intervențiile mele chirurgicale (cu excepția extracției de polipi) și am avut câteva:
– 5 ani- ptoză palpebrală. o pleapă căzută congenital. doar la un ochi. arătam ca un boxer după un meci. tot ce-mi amintesc a fost că înainte de operația m-au parcat într-un mic salon lângă sala de operație, apoi pe masa de operație mi-au zis că mă uit la lampa de sus, că or să fie desene animate (anul de grație 1985, yupiii, desene animate; doar imaginați-vă dezamagirea subsemnatei când s-a trezit din anestezie și și-a dat seama că n-au fost desene animate) apoi, când îmi reveneam din anestezie îi ziceam maică-mi să mergem în salonul obișnuit, credeam că sunt încă în salonul ăla mic de lângă sala de operație. ah, și când era mama în cabina telefonică într-una din zile niște copii care se cunoșteau între ei, din alt salon m-au amenințat, cumva chestia asta tot nu dispare din cotloanele memoriei când îmi amintesc de operația aia, nu le-am spus niciodată alor mei;
– 7 ani- extracție polipi. am zis mai sus. pe viu, mult sânge.
– 14 ani- scolioză, totul ok. medici și asistente de nota 10. în prima zi de internare, la salonul de copii (băieții de vârsta mea erau la adulți săracii), singurică, a venit un rezident să mă încurajeze, să-mi povestească despre operație, că totul va fi bine, eu eram veselă ca un cintezoi și n-aveam nici cea mai mică apăsare. vreo 2 zile după operație sunt cam în ceață, a treia zi eram încă la terapie intensivă și-mi cântam destul de tare singură (”deșteaptă-te române”, toate strofele, nu doar imnul, ”treceți batalioane romane Carpații” și ce mai învățasem la ora de muzică, nu șlagăre la modî), că mă plictiseam cu crize, restul pacienților se bucurau că și ei se plictiseau;
– 23 ani- colecistectomie lapararoscopică, abia începuseră să se facă. anestezie totală. am fost trezită imediat după, chiar pe masa de operație ca să vadă medicii că e totul ok. tremuram din tot corpul și nu reușeam să relaxez nici cel mai mic mușchi, am spus asta, mi-au făcut ceva și s-a remediat situația. una din asistente era/este sora celei mai bune prietene ale mele, într-o seară venise mama la vizită, amândouă pe capul meu să beau apă (îmi ziceau asta mie, care beau suficientă apă fără probleme), în timp ce eram cu perfuzia în venă, nu mai aveam suficientă forță să scap de gura lor, așa că am băut. apoi am vomitat-o pe hol, ”I told you so, nu-mi spuneți mie să beau apă, dacă nu simt nevoia de apă, apoi să fiți sigure că e un ditai lacul la mine în corp”.
– 40 ani- histerectomie. spital privat. anestezistul a încercat puțin cam mult din punctul meu de vedere anestezie în coloană. din cauza scoliozei sus-amintite, cu toată radiografia, n-a reușit. restul absolut în regulă.
la toate legarea s-a făcut fie după ce și-a făcut efectul anestezia, fie am fost avertizată și pregătită emoțional de personal. la toate tot personalul a fost amabil și ok. șpagă minimă spre deloc, chiar și în spitalele de stat.
nu am traume prea mari de pe urma lor.
NOU
am avut parte de operatii usoare, intotdeauna la privat.
la consultatiile de la judetean, nu mi s-au propus operatiile, desi erau necesare.
acum vreo 20 de ani, am ajuns la urgenta, noaptea. mi-au dat un algocalmin si m-au cazat intr-un salon jegos, impreuna cu niste boschetari. unul dintre ei gemea deranjant, dar, dupa ceva timp, s-a linistit. dimineata, ne-au preluat cei din tura de zi, iar cel care se linistise a fost repartizat pentru morga.
NOU
in vacanta de vara din ’94 intr-o vineri dupa-amiaza eram la antrenament la fotbal, timp in care m-a impiedicat involuntar un coleg, iar de altul m-am lovit cu mana stanga si nu am mai apucat sa o pun corect pe pamant in cazatura si mi-am rupt-o ca pe un vreasc la 90 de grade. Dubla fractura! In acele momente de soc, am pus mana rupta pe genunchi si cu cealalta mana am apasat-o ca sa revina la normal, insa acum o aveam ca pe o paranteza … fiind curbata spre in jos, Rambo, nimic altceva. Antrenorul mai sa lesine cand a vazut schema. M-a oprit din orice alta schema era pe cale sa fac si m-a urcat in masina si m-a dus la spital.
M-a lasat acolo ca un adult responsabil si dus a fost, apropo nu implinisem 11 ani cand se intampla asta. Am bananait cu dureri cumplite pe coridoare timp de 2-3 ore unde nu m-a bagat nimeni in seama, pana cand au ajuns ai mei la spital, fiind anuntati de un coleg de la antrenament care statea in scara cu mine, la fel nu aveam telefoane mobile pe atunci, nu stiu cum dracului ne descurcam.
De aici incepe show-ul. Fiind deja ora 7 seara vineri, dl doctor de garda pe chirurgie sau traumatologie sau fmmlogie ce era el acolo, era deja plecat acasa ca era weekend, ce pl lui. Asistenta a zis ca nu il poate deranja! Tata efectiv era intr-un tantrum din ala nasol, mai sa bata pe cineva, el fiind un tip f calm, rareori auzindu-l injurand sau sa isi piarda cumpatul. In cele din urma asistenta a binevoit si ne-a rugat insistent sa imi puna un ghips asa, cu mana paranteza si sa ne intoarcem luni la prima ora! Ceea ce am si facut, adica plm nu-l deranjezi pe dr. dumnezeu in weekend.
Nu are rost sa va explic cum a fost weekendul ala, pe langa faptul ca nu mi-a prescris niciun calmant, nu am putut dormi legat mai mult de o ora, avand cosmaruri cu momentul in care imi trosnea mana ca un vreasc…
Ajungem luni la urgente (haha care urgenta?), unde doctorul, altul fata de ala care nu era vineri, ii explica mamei ca daca nu reuseste sa imi puna mana la loc din prima trebuie sa ma opereze. Apoi ma pune pe masa intins, asistenta imi tinea mana in sus tinand de degetele mele, iar doctorul ma tinea de vorba intrebandu-ma cum s-a intamplat, el pipaindu-mi mana. Eu ii povesteam cu patos, moment in care cu o miscare precisa de ninjalau imi mai rupe mana o data, ea sudandu-se suficient peste weekend. Doar ca a rupt-o bine pentru ca a reusit sa o aseze corect, afland asta la rediologie si nu a mai fost nevoie de operatia. Am urlat de m-a auzit mama din fata spitalului (I shit you not).
Fast FW, fiu-meu mijlociu isi rupe mana, tot dubla fractura, nu era la 90 de grade, insa era aproape de incheietura, deci as spune ca mai nasol. Pe drum spre Sp. Gr. Alexandrescu, aveam flash-uri cu ce am patit eu si imi retraiam in cap tot cosmarul pe care l-am trait gandindu-ma ca si el o sa sufere la fel de mult. Am ajuns acolo, in camera de primiri urgente, erau cazuri similiare, daca nu mai nasoale decat al nostru. Insa oamenii destul de organizati, m-am inregistrat rapid pe un computer cu datele copilului, iar in 10-15 min eram in cabinet, a fost analizat si trimis la radiologie, unde deja era trecut automat pe lista de asteptare. Am asteptat si acolo 10 min maxim si apoi ne-am reintors in cabinet fara sa mai stam la coada (dupa ce iesi de la radiologie, esti automat pus in capul listei pentru a intra in cabinet). In cabinet mi s-a spus aceeasi poveste pe care am auzit-o in ’94, daca reusim sa punem mana la loc mecanic, nu mai e nevoie de operatie.
Ce inseamna mecanic? deja mi se scula parul pe spate … Dna dr. m-a linistit spunandu-mi ca el va fi anesteziat total, adormit, i se va trage de mana pana cand oasele vor fi puse corect (monitorizat radiologic), iar daca asta reuseste, scapam de operatie. Diferenta de la cer la pamant!
Evident ca apoi am asteptat sa intre in sala de operatii unde se facea procedura, aprox. 3-4 ore, timp in care ne-am internat, urma sa stam o noapte sub observatie, insa oamenii de acolo au fost de nota 10. Singurele persoane imbecile mi s-au parut asistentele medicale de pe tura de noapte, care in timpul noptii, cand copiii, toti cu membre rupte, dupa operatii, incercau sa doarma, intrau in salon ca in grajd, cu galgie, cu usa trantita, cu lumina aprinsa, 10 neoane aprinse deodata, erai ca pe Bernabeu. Absolut inumane! Dar doctorii, nota 10!
Eu zic ca am progresat si cel putin pe parte de spitale de copii, doctorii sunt super ok pe partea umana, partea profesionala nu stiu sa le-o masor, ca nu ma pricep.
NOU
Eu cred ca este un semestru special la scoala de asistente sau ce spanac fac ele in care le invata cum sa faca sa se asigure ca in spital nici un copil nu se odihneste noaptea. De la lumini aprinse brusc in tot salonul eventual pe tot etajul, la usi date de perete, la tonul vocii si decibelii produsi …noaptea este show total. Eu le-am experimentat in IOMC, salon de boli digestive, copii de pana in 1 an care isi petreceau zilele vomitand si dezhidratandu-se pe toate partile, urland de durere cu perfuziile alea, abia abia reuseai sa ii adormi sa isi refaca puterile si veneau ele ca niste furtuni cu tranteli si aprins toate luminile ca sa dea un sirop de parca nu nimereau gura in liniste si fara toata nocturna. Ah cate meciuri am avut pana ne-am externat la cerere…Plus IOMC-ul pe sectia aia cel putin avea o chestie foarte smechera. Peretii despartitori dintre saloanele in care stateau cate 4-5 copii plus mamele lor erau jumatate din sticla. Probabil din era cand parintii nu erau internati cu copiii si trebuiau sa ii supravegheze. Acum nu mai e cazul dar peretele de sticla a ramas asa ca atunci cand pe un etaj de 6, 7 saloane se aprindea vijelios lumina in unul se bucura tot etajul…
NOU
Un barbarism inutil, provenit din aceeasi gandire de las-o ca merge si asa care predomina in zona noastra.
Chiar si apendicectomia se face cu minim rahianestezie sau anestezie generala in cazul in care se face laparoscopic. Anestezia locala e buna pentru dinti si proceduri superficiale, nu pentru interventii abdominale.
Daca aveti copii si ajungeti cu ei in spital e bine sa stiti lucrurile astea. In lipsa unui anestezist, copilul trebuie transferat intr-un spital cu anestezist, nu chinuit de dragul stiintei.
Cat despre partea cu banii si anestezia, meteahna veche, greu de scapat de ea. E greu sa mai ai incredere intr-un medic care iti zice de la inceput ca fara o plata suplimentara s-ar putea ca anestezia sa nu prinda
Adevarul e ca se poate intampla sa nu se instaleze, caz in care trebuie schimbata abordarea, sau e posibil ca dupa operatie sa apara frisoane, greturi, dureri. Dar pacientii nu trebuie sa inteleaga ca lucrurile astea apar doar pentru ca n-au cotizat. Ele sunt complicatii normale.
NOU
Uitasem aproape complet, dar mi-am adus aminte că și eu am fost operat o dată: de polipi și amigdalite. Nu știu cine a decis și cum a decis asta, dar după niște ședințe de ”aerosoli”, am fost operat.
Țin minte că m-au dus la spital, într-un salon cu două paturi (mai era o fetiță cu mine îm salon) și m-au făcut mai multe injecții, printre care și o ”floricică” sau ceva și apoi m-am trezit cu niște dureri imense de gât.
Deși vorbim de anul 1996, nu pare să fi fost așa de rău. În aceiași zi eram acasă. Sau așa țin minte.