Donează, mă fraiere, donează

Nu stiu cati au donat pentru a-i ajuta pe japonezi, dar daca era un anunt, in care era stipulat faptul ca banii se vor duce pentru ajutorarea cainilor maidanezi de la Fukushima, sigur trimiteau SMS-uri in prostie. Stii, eu am auzit o vorba “mi-e mila de caini, ca ei nu pot sa munceasca pentru a avea ce manca”. Acum cativa ani, era prin cimitir si ma dadeam cu sania. Da, stiu ca suna fucked up, dar e foarte misto sa te dai cu sania pe acolo, ca e deal si te duci destul de mult, de sus pana jos. Si na, era noapte, iar eu si cu niste prieteni ne dadeam cu sania, ca atat ne duce mintea la varsta noastra, care nu-i deloc apropiata de cea a celor care ar trebui sa se dea cu sania, si a venit o haita de vreo 15-18 caini, care pareau foarte flamanzi, asa ca dupa ce i-am vazut, m-am pus pe sanie si nu m-am mai oprit pana jos, unde era parcata masina, ne-am urcat in masina si ne-am tirat de acolo, ca deja au inconjurat masina.
P.S. Era si noapte. Nu-i asa ca suna a poveste d-aia emo? Numai ca noi ne dadeam cu sania, nu ne taiam nici o vena, ca viata e frumoasa, cand sta cu spatele :))

@arhi- tu faci balet, eu fac slalom

Problema nu sunt cei care cer, ci cei care dau. Adica cei care se induioseaza mai degraba la un catel fara adapost decat la un om fara adapost. Deh … iubirea aproapelui …Asta nu inseamna ca instig la ura impotriva cainilor (am si eu unu), dar extremele niciodata n-au fost bune. Stiu pe cineva care are 4 caini si cheltuie 1000 RON pe luna pe mancare pt. ei, iar el n-are ce manca …

Mie imi plac si cainii si multe dintre iubitoarele de caini. Ce nu reusesc insa sa inteleg foarte bine este de ce insista unii iubitori/iubitoare de caini ca eu sa coexist cu caini liberi pe strada.

Multi dintre acesti caini liberi sunt bolnavi, multi sunt agresivi, plasticul capsat pe ureche nu ii face nici mai putin bolnavi, nici mai putin agresivi.

In drumul meu de acasa la locul unde lucrez (un drum scurt, de cca 15 min pe jos) sunt latrat zilnic in 2-3 locuri de caini aciuati langa blocuri si chioscuri. Aceiasi caini, aflati in aceleasi locuri. Mi-e mila de ei, sunt convins ca nu au o viata usoara insa mi-e mila si de mine, ca biet pieton platitor de taxe si impozite in sectorul 3. Mi-am tot modificat traseul, in speranta ca ne respectam ‘teritoriile’. Insa sunt prea multi si cumva trebuie sa merg si eu pe strada.

Mi-as dori sa pot sa ma plimb cu castile infundate in urechi, cu muzica data la maximum, fara sa mai imi pun la incercare vederea periferica (buna de altfel) pentru a identifica la timp un caine vagabond care se apropie agresiv de piciorul meu. Mi-as dori sa nu mai fiu nevoit sa car cu mine un baston metalic telescopic de care m-am ajutat pana acum de cateva ori ca sa imi pastrez blugii intregi pe mine.

Habar n-am care sunt solutiile si daca eutanasierea este o solutie buna. Tot ce stiu este ca locul cainilor fara stapan nu este pe strada.