Scrisoare deschisă către doamna Clotilde Armand, primarul sectorului 1.
Stimată doamnă, deși nu îmi place de dumneavoastră, ca om politic, sunteți răul mai mic decât fostul primar, Tudorache, așa că v-am susținut cu pasiune candidatura și, ulterior, evoluția ca primar ales. Am greșit și eu, dar cine nu greșește, ați greșit și dumneavoastră, greșeala se plătește, așa cum spune un bun prieten de-ai mei, Nicolae G.

Dar nu despre asta doresc să vorbesc în acest scurt mail, care este doar o interogație simplă, a unui cetățean simplu, votant de USR și Nicușor Dan.
Înțeleg că, în acest moment, aveți niște probleme cu ANI, pentru că ați simțit nevoia să faceți un program pe fonduri, care să lupte împotriva corupției și alte de-astea.

Întrebarea mea vine imediat. Din ce știu eu, sunteți un manager de succes, ați trecut pe la ceva firme, aveți și niște conturi în bancă, nici soțul nu e chiar muritor de foame, nici dumneavoastră nu trăiți de la salariu la salariu, ba aș zice că dimpotrivă, aveți și ați avut niște venituri măricele, care v-au permis un nivel de viață ridicat și un acces pe o scară socială ridicată.

Și acum întrebarea.
Dacă tot sunteți un manager de succes și nu sunteți muritoare de foame, aveți și niște bănuți prin conturi, și niște căsuțe și alte valori, de ce, când ați făcut acel proiect incredibil de presant, fără de care primăria sectorului 1 nu putea să respire, nu v-ați dat un salariu simbolic, de un leu, pentru managementul proiectului, știind că, din perspectiva primarului, să vă suplimentați singură veniturile altfel decât salarial este minim tricky? Și dacă, așa cum spune un amic securist, în cerințele de implementare e posibil să fi avut obligația unui venit minim, ca conducător de proiect, de ce nu ați făcut astfel încât salariul să fie virat automat în contul primăriei S1, pentru a preîntâmpina absolut orice discuție?

Întreb și eu, ca votantul simplu, care nu e atât de imbecil încât să vă scuze orice derapaj pe motiv că sunteți de-a noastră. Și pentru că nu sunt domnul Drulă, să vă apăr spunând că 3000 de euro sunt nimic, ANI ar trebui să se ocupe de furturile mari, nu mărunțișuri de astea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Salutari tuturor,

    De cateva zile contul meu de Facebook a fost hackuit si in consecinta dezactivat (disabled), pe motiv ca Instagram-ul asociat nu a respectat Community Guidelines.

    Contul asociat initial era intr-adevar al meu, dar a fost schimbat fraudulos in FB cu alt cont, “elizabeth7396collins” care este evident cont de spam.

    Am descarcat info personale de pe prima pagina FB si m-am uitat prin log-uri, unde am observat ca s-au facut niste login-uri din Vietnam si Thailanda, tari in care nu am fost.

    Acum, pe pagina principala de FB imi sugereaza sa contactez Help Center-ul Instagram, ceea ce nu ma ajuta deloc.

    Am intrat pe Help Center-ul Facebook, am gasit cateva metode de a cere un review dar niciuna nu functioneaza in cazul meu, apare mesajul “Your Form Couldn’t be Sent. Log in to your Facebook account for more information about how to request a review.”, ceea ce este evident imposibil… din moment ce contul de FB este disabled.

    Aveti vreo idee cum as putea lua legatura cu cineva de la FB, sa disocieze contul suspendat de Instagram?
    Sau orice alta sugestie?

    Multumesc anticipat!

    8
  2. #2

    Doamna, daca repararam justitia, o sa aveti timp sa porniti un nou partid cu Elena. Si ei ii place mult la Paris si la bagat voturi multe in saci va pricepeti amandoua, va zic, niste ani de impartit camera si mers impreuna la toaleta ca fetele o sa va faca sa furati tot ce mai ramane de furat impreuna. Va ajuta varsta pe amandoua, iesiti de acolo mai puternice si mai hotarate, cu platforma program gata!

    18
  3. #4

    m-as arunca sa zic ca din prostie. politica e veep, nu house of cards, cum tot spun baietii si fetele cu habar de domeniu.

    13
  4. #5

    Pentru că nu își stabilește ea cuantumul, este prevedere legală acel procent

    34
  5. #6

    3000 ori 3 mii?
    cu puncte, cu virgule, cu specificare in ce moneda.
    te mai pui si tu pt oleak de furtisag.
    n-ai inteles nik. alea-s sume care ascund altele si mai mari. muuult mai mari.
    asta e smoke and mirrors.

    2
  6. Raspuns: da!

    1
  7. #8

    Abordare incompletă fiindcă fapta (incompatibilitatea reclamată) e una, iar consecința ei materială (salariul) e alta.

    1
  8. #10

    “…de ce, când ați făcut acel proiect incredibil de presant, fără de care primăria sectorului 1 nu putea să respire, nu v-ați dat un salariu simbolic, de un leu, pentru managementul proiectului, știind că, din perspectiva primarului, să vă suplimentați singură veniturile altfel decât salarial este minim tricky?”

    Corect 100%. Mai ales cand stie ca gasca penelopezedista abia asteapta orice chichitza pentru a reveni inapoi la contractul gunoaielor inainte de a le bate DNA-ul la usa.

    Totusi ea zice ca inainte a intrebat daca e ok sa se poata trece manager de proiect si i s-a zis ca e ok.
    Acum daca spune adevarul e ok, daca minte nu demonstreaza decat ca face parte din sistemul pe care il blameaza.

    18
  9. #11

    pe doamna clotilda a cunoscut-o in alta viata la gdf, unde dadeam cu sapa amandoi, deci nu.

    norocul meu ca nu locuiesc in sectorul 1 si n-a trebuit s-o votez, dar ghinion locuiesc in sectorul 3, da aici a tunat si i-a adunat pe toti spagarii in frunte cu negoita

    3
  10. #12

    Coruptia ucide!