Ieri dimineață am decis că e momentul să mă duc și eu la ștrand, ca tot bucureșteanul, care cu un ștrand e dator. Nu mai țin minte dacă v-am zis, dar săptămânile trecute am mai fost și la un ștrand din Otopeni. Din nefericire, ștrandul acela face parte din grupul RIN, adică aparține primarului sectorului 3. Da, se plătește parcare. Da, am dat 15 lei ca să mi se dea un șezlong, pentru că altfel nu aveau.

În fine.
Așa că ieri dimineață m-am trezit plin de elan și am pornit spre Divertiland. E 10 dimineața, într-o zi de marți. Probabil nu e nici dracu acolo la ora asta, o să împărțim covrigi cu câinii vagabonzi.

Well, surpriză. La ora 11 fără două minute, când am ajuns noi, a trebuit să o luăm la goană spre ghișeul de bilete, ca să prindem un loc la coadă, pentru că tocmai ce se deversau niște autobuze pline de oameni care se îndreptau spre intrare. Iar înăuntru era deja puhoi de lume.

Serios, puhoi. Pur și simplu nu am putut să ne dăm în tobogane pentru că erau cozile mult prea mari. Aglomerație în lazy river, ffs? Bine, după aia mi-am amintit că e august și probabil oamenii sunt în concediu.

În rest, decențel. Destul de scumpicele mâncarea și băutura în interior, dar nu te oprește nimeni să vii de acasă cu ce ai tu nevoie drept combustibil.

Mă mai duc, dar în septembrie.
Între timp, poate vreți să vedeți pofta de selfie a românilor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.