Calendarul stiintific 2012
Ideea mi se pare genială, genial în sensul real al cuvântului, nu cum e aruncat pe internet, nemaivorbind de munca titanică. Nu știu cine l-a făcut, dar aș vrea tare mult să aflu.
Făcut de Asociatia Secular Umanista din Romania
Via
25 comentarii
2,922
Mi-am luat chitară
În urma sfaturilor voastre ultra-profesioniste, mi-am cumpărat, ÎN SFÂRȘIT, chitară. Mi-am luat de la Muzica o Yamaha F130P, care sună foarte frumos. Ca idee, întâi l-am pus pe băiatul de acolo să îmi testeze o Hora Reghin, după care imediat mi-a testat Yamaha. Nu există nici cea mai vagă comparație la felul cum sună, […]
33 comentarii
3,331
La noi de ce nu se fac reuniuni de astea gen cosplay?
Chiar aș fi interest să merg să pozez asemenea chestii. Desigur, din punct de vedere strict profesional, nu altceva, vă rog să nu înțelegeți greșit.
25 comentarii
2,601
Ia factura electronica, neamule
Sunt unul din dinozaurii telefoniei mobile. Am participat practic la stabilizarea ei în românia, cumpărându-mi primul telefon, un Philips Diga, cu 49 dolari, sumă imensă la vremea respectivă. Doamne, cât am putut să vorbesc pe telefonul acela.
Pentru că era valabilă și în vogă opțiunea că primele 3 secunde din convorbire sunt netaxabile. 3 secunde? O […]
46 comentarii
3,216
Furia Albastra Super Charged
Ea este Sofica, bicicleta mea ultra rezistentă. Cumpărată de mine de-al naibii de la DHS, ca să le demonstrez snobilor plini de hipsterism de pe arhiblog că nu e nevoie să dai 1000E pe o bicicletă ca să funcționeze și să reziste.
Sofica are 3 ani și merge la fel de bine ca în prima […]
44 comentarii
2,562
Ponta pleacă la Briusel. În concediu
Așa cum era și normal, curtea constituțională a decis că la briusel pleacă băse, nu ponta. De ce normal? Pentru că așa scrie în constituție, legea supremă în stat. Voi pune aici tot CAPITOLUL 2, ca să vă clătiți ochii. Și ca să nu vă mai căcați pe voi, eu sunt anti-băsescu. Problema e că, […]
79 comentarii
3,425
Radio Brainervan – Episodul 5
Dacă și-a dat drumul de 5 ori în mine, a 5 a oară a reușit să mă dezvirgineze și a 3 a oară a terminat pe pieptul meu dezgolit, există șanse să rămân gravidă, ținând cont că eram […]
27 comentarii
2,100
Cum să nu îți fie frică pe stradă
Simplu, găsești o fată de genul ăsta, te însori cu ea și o păcălești astfel să te apere gratuit, fără taxă de bodyguard.
21 comentarii
2,614