Am auzit două povestiri, legate de taţi inteligenţi.

În una din ele, un proaspăt tătic voia să intre în sala de naşteri să îi spargă moaka nevestei, pentru că îi făcuse fată. Omul nu putea concepe să aibă rasa impură şi voia să îşi pedepsească soţia că îi stricase linia genetică.

În a doua, un nene era la judecătorie şi aştepta să îi nască nevasta. Nu, nu era la spital, plin de emoţie, aşteptând ca femeia lui să scape cât mai repede şi mai uşor de chinuri iar copilul său să vadă lumina zilei. Nu, el era la judecătorie şi aştepta telefonul care să îi spună daca a făcut fată sau băiat. Şi când i s-a spus că e fată, a depus actele de divorţ. Pe loc.

În cazul în care mai există vreun nătărău care citeşte acest blog, deşi mă îndoiesc, că eu am cititori inteligenţi, aş vrea să le fac un anunţ. Determinarea sexului e făcută de tată. Punct. Nu de femeie.

Aşa că, dacă eşti tare în clanţă şi urli peste tot că din aia a ta nu ies decât băieţi, te anunţ că te faci de rahat. Ies băieţi doar dacă eşti în mijlocul unei penetrări anale, altfel ies fetiţe. Pentru că TU nu eşti în stare să ai băiat. Femeia e doar purtătorul moştenirii tale genetice.