digi

Ieri am stat și mi-am făcut timp să șterg din televizor toate canalele DIGI24[insert oraș]. Absurd și aglomerant, cică am 117 canale, dar din ele, am 20 de canale dedicate unor orașe, canale pe care nu rulează nimic, decât promo-uri și texte, tot promo. Încă 20 de DIGI life, animale etc, 20 de DIGI Sport 1, 2, 3…20, 10 ungurești și cam aia e cu totul.

Una peste alta, culminând cu ieșirea Diva și Universal din grilă fix în noaptea de revelion, RDS devine cam nesărat și deloc atractiv. Au crezut că sparg piața cu canalele proprii, dar eu tot pe History și Travel mă uit, în rarele momente când am televizorul pus pe antenă (să fii posesorul unui NAS e un vis, să știți). Pur și simplu producțiile acelea ale lor nu reușesc să mă prindă.

Momentan, rămân legat de ei pentru că au internetul, care nu e comparabil cu nimic. Dar când dorul de Discovery va învinge, nu știu ce o să fac.

Sabina, ceva declarații oficiale?