Există, printre români, chestia asta cu Despre morți numai bine. Ok, a fost o jigodie în timpul vieții dar, acum, gata, e mort, nu mai contează nimic, datoria a fost plătită, dumnezeu să-l ierte, păcat de el.

M-a triggeruit moartea lui Florin Condurățeanu, vestitul otevist și promotor al mămăligii vârtoase la cancer și alte bunătăți ale medicinei naturiste. Omul a mâncat căcat, efectiv, toată viața sa de vedetă pe sticlă, numai mizerii, prin activitatea sa așa zis medicală cel mai probabil a ucis oameni, pentru că, inevitabil, asta se întâmplă, când dai sfaturi de vindecare a cancerului cu levănțică.

Doar că oamenii care, vezi doamne, l-au cunoscut și îl știau, au început să îi înalțe ode după moarte, ce om bun ai fost, Țuțu, te pup pe suflet, dușmanii e răi și te vorbește de urât, fără să știe cum ajutai tu oameni trimițându-i la doctori.

Îmi pare rău, dar eu consider că un om care a făcut mizerii în viață, rămâne cu mizeriile și după moarte. Nu mă interesează ce a făcut vedeta tv în particular, mă interesează ce CĂCAT mâncat zi de zi la televizor, influențând minți slabe și ajutând la crearea unor noi generații de olivii, piersicuțe și alte mizerabile de astea.

Despre morți numai de bine doar pentru că au terminat de infectat spațiul public. În rest, răul îl ținem minte.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.