De ce “Sunt celebru, scoate-mă de aici” are un succes modest

Mă uitam pe audiențele de la Sunt celebru, scoate-mă de aici și se vede cu ochiul liber, din cosmos, că audiențele sunt în scădere. Practic, a fost interesul inițial, după care oamenii s-au plictisit de limbajul grăsunului ăla de prezentator și de veșnicele aluzii la pulă și la sex și au trecut mai departe.

Dar, în opinia mea, nu ăsta e motivul pentru care audiențele se duc în jos. Și chiar sper să mă înșel, pentru că Cabral îmi este amic, deși nevastă-sa mă iubește ca sarea în ochi.

Motivul e că oamenii de acolo sunt plătiți ca să fie acolo. Ei s-au dus să facă un job și atât. Și se achită de acel job exact ca la munca pe care o prestează la revelioane. Cu un zâmbet pe față și cu entuziasmul unei virgine în fața unui trib Masai. Atâta plictiseală ca pe platoul ăla eu nu am văzut în viața mea. Când o văd pe Elena Merișoreanu, cu sprâncenele date cu rahat, probabil, cum pur și simplu face gălăgie în platou, când sunt discuții mai animate, mi se face silă. Chiar asta face, zice non stop Ce e domle, Hai domle, Nu se poate așa ceva, cum se face la revelioane, pentru a se asigura fundalul sonor.

Ei, gândiți-vă cum ar fi fost showul cu niște concurenți reali, cu oameni care chiar au o motivație puternică să fie acolo, să ajungă la final. Ar fi existat pasiune, ar fi existat dramă, ar fi existat fix ce nu există acum în emisiune. Fix ce vinde cu adevărat un show de genul acesta.

Nu platitudinile obosite ale lui Tornero sau entuziasmul fals a lui Palconi, care are atractivitatea unei salate uitate la soare.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt