Iniţial voiam să zic De ce mor de infarct bărbaţii rromâni, dar am realizat că nu am de unde să ştiu comportamentul celor de pe alte meleaguri. Să mă explic.

De azi am început un ciclu de antrenament de 3 luni, pentru a-mi îndeplini obiectivul propus aici. Normal, dacă atunci când am fost la Mens Health, am fost la World Class Gym, acum nu mai am cum să îmi setez alte standarde, deci mi-am făcut abonament pe 3 luni tot la ei. În paranteză fie spus, de-abia m-am întors şi sunt crăcănat de durere, mă dor până şi degetele de la picioare, deşi nu înţeleg de ce.

Bun. De ce zic că mor bărbaţii de infarct? Pentru că se simt cocoşi.
Oamenii dau o căciulă de bani ca să meargă la sală, în diferite scopuri. Slăbire, întreţinere, creştere de masă musculară. Dar asta o fac ăia care au un scop şi care vor să facă ceva în timpul pierdut în sala de forţă.

În schimb, masculul mediu, vine să se dea rotund. Îl vedeţi cam peste tot. Faţă rotunjoară, uşurel chel, cu o uşoară burtică, ce transcede lejer prin tricoul în general mai scurt decât ar trebui.
Personajul nostru intră în sală fără să aibe idee de ce face. El ar dori ca lumea să îl ia drept cunoscător, deşi pe el scrie de la o poştă că habar nu are cu ce se mănâncă maşinuţele alea de acolo.

Aşa că, la început va face o plimbare relaxată prin sală, urmărind cu coada ochiului ce fac ceilalţi atleţi. După ce se lămureşte cum funcţionează marea majoritate a aparatelor, începe şoul.
Se aşează pe băncuţa de abdomene, neapărat ridicată la 30 de grade, pentru că el nu face abdomene cum face oricine. El trebuie să simtă că arde. Şi începe să facă. Toţi din sală văd că habar nu are ce face, mâinile îi aleargă haotic pe lângă corp, faţa îi este vânătă de efort, probabil muşchii lombari i-au zis deja adio, dar el se chinuie, zvârle mâinile în faţă, să arate ce poate.

Şi gata. A terminat cu abdomenele. Trece la gantere. Ia una de 12 kile, se aşază pe o băncuţă şi începe să flexeze. Ţine gantera ca pe o sapă, nu diferenţiază nici o grupă de muşchi, dar el bagă, privindu-şi cu admiraţie bicepsul, care se umflă cu fiecare ridicare.

Termină imediat, cu stânga nu mai face, că nu are nevoie, el e dreptaci. Se duce, stă pe bicicletă 2 minute, pedalând agale, pentru că ăla nu e efort pentru un bărbat de talia lui. Trece vag şi pe banda de alergare, o dă la 12 kmph, aleargă 10 secunde, după care o opreşte dezgustat, eventual mormăind Doar atâta merge prostia asta?

După care trece calm pe la toate aparatele la care a învăţat modul de funcţionare, împinge un pic la fiecare, mai aruncă o privire dispreţuitoare graşilor care fac abdomene şi pleacă la duş

Mâine va fi rupt în 2 de febră musculară şi nu va mai veni. Poimâine încă va avea febră, iar sfaturile alea cu Du-te şi trage, că aşa fuge febra i se par stupide.
Drept pentru care va mai da pe la sală de-abia săptămâna viitoare, când traseule de mai sus va fi reluat, dar cu şi mai multă aroganţă, pentru că, nu-i aşa, deja are experienţă, e un vechi greu de-al sălii. Deja apar mănuşile de forţă, pentru că lucrul cu greutăţi mari provoacă bătături.

Personajul de mai sus e absolut real şi se găseşte în toate sălile de forţă. Eu l-am ginit azi la World Class.
Vă mai povestesc şi mâine dacă îl văd.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.