De ce femeile au nevoie de innuendo

De când am început să voiajez pe insta și facebook, algoritmul vieții mă trimite în cele mai ciudate locuri. Gen postările pro ruse, gen postări trumpiste și, ce e mai grav, mă duce pe internetul incelilor.

Tot văd că apare, în lumea aia a lor, că de ce femeile nu spun direct ce gândesc, de ce doar sugerează, de ce dau doar hinturi că ar vrea cu tine, de ce nu zic direct? Că așa ar fi cel mai bine.

Mno, needucații tatii.
Una din cele mai frumoase forme pe care o îmbracă iubirea este acea nesiguranță. Acea neștiință, din parte amândurora, pentru că, dacă tu nu știi dacă îi place de tine și ea nu îți zice direct, nici ea nu știe dacă chiar îți place de ea sau doar vrei să îi sondezi adâncimile non mentale. Tot dansul acela epic între doi oameni care vor să se cunoască, dar le e frică să facă pasul, ca să nu cumva să piardă relația sau să nu fie considerați mai slabi.

Ce ar mai rămâne din asta, dacă, în loc să te îndrăgostești, încet, încet, de misterele ei, de innuendourile micuțe și drăgălașe, de gândurile împachetate în emoții, ți-ar trânti direct Da quaie, hai să ne ftem, pari ce trebuie.

Sigur, înțeleg că, fiind inceli, ați vrea să se întâmple asta, ca să scăpați de stress, dar, după aia, ce ar mai urma? Dacă de la prima întâlnire, fiecare din voi ar decide mke, haidi să mă scobești, ce ar fi după? Pentru ce v-ați mai întâlni din nou, vreodată? Cu ce ne-am mai deosebi de animale, dacă nu am încerca, în fiecare zi, să ne facem femeia vieții să se îndrăgostească de noi, iar și iar, până când decide că nu mai poate trăi fără tine și te păcălește că ai decis să o ceri de nevastă?

Fiți mai romantici, că perioada asta, în care o femeie se uită la voi și caută doar calitățile de genul acesta durează foarte puțin. Bucurați-vă de toate senzațiile pe care vi le oferă viața, nu e făcută doar din clasica mișcare alternativă din gluteus maximus.