De ce femeile au nevoie de innuendo

De când am început să voiajez pe insta și facebook, algoritmul vieții mă trimite în cele mai ciudate locuri. Gen postările pro ruse, gen postări trumpiste și, ce e mai grav, mă duce pe internetul incelilor.

Tot văd că apare, în lumea aia a lor, că de ce femeile nu spun direct ce gândesc, de ce doar sugerează, de ce dau doar hinturi că ar vrea cu tine, de ce nu zic direct? Că așa ar fi cel mai bine.

Mno, needucații tatii.
Una din cele mai frumoase forme pe care o îmbracă iubirea este acea nesiguranță. Acea neștiință, din parte amândurora, pentru că, dacă tu nu știi dacă îi place de tine și ea nu îți zice direct, nici ea nu știe dacă chiar îți place de ea sau doar vrei să îi sondezi adâncimile non mentale. Tot dansul acela epic între doi oameni care vor să se cunoască, dar le e frică să facă pasul, ca să nu cumva să piardă relația sau să nu fie considerați mai slabi.

Ce ar mai rămâne din asta, dacă, în loc să te îndrăgostești, încet, încet, de misterele ei, de innuendourile micuțe și drăgălașe, de gândurile împachetate în emoții, ți-ar trânti direct Da quaie, hai să ne ftem, pari ce trebuie.

Sigur, înțeleg că, fiind inceli, ați vrea să se întâmple asta, ca să scăpați de stress, dar, după aia, ce ar mai urma? Dacă de la prima întâlnire, fiecare din voi ar decide mke, haidi să mă scobești, ce ar fi după? Pentru ce v-ați mai întâlni din nou, vreodată? Cu ce ne-am mai deosebi de animale, dacă nu am încerca, în fiecare zi, să ne facem femeia vieții să se îndrăgostească de noi, iar și iar, până când decide că nu mai poate trăi fără tine și te păcălește că ai decis să o ceri de nevastă?

Fiți mai romantici, că perioada asta, în care o femeie se uită la voi și caută doar calitățile de genul acesta durează foarte puțin. Bucurați-vă de toate senzațiile pe care vi le oferă viața, nu e făcută doar din clasica mișcare alternativă din gluteus maximus.

Ce a mai cautat lumea pe Google

  • acm sampon
  • apartament 4 camere cotroceni
  • arata mi un model
  • bershka romania
  • mihaela radulescu religie
  • alexandra mateut
  • advil ultra forte
  • anllela sagra sex
  • bruiaj semnal gps
  • arată pula

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon
My Story

15 COMENTARII

  1. costicămusulmanu

    am înțeles, te-a pus doamna să duci gunoiu’!

    1. Avatar photo Arhi

      avand in vedere ca doar eu gatesc, cred ca nici nu stie unde e gunoiul, mai exact…

  2. Bă, dă-mă dracu!

  3. Radu-Mihai

    Nu vreau ca femeia sa zica din prima “Hai sa ne f#t3m!” dar, nici sa se dea mironosita mai mult de o luna daca e stiut faptul ca e inceputa si are si o varsta. Cunosc un caz in care tipul a fost “ametit” vreo 4 luni, timp in care duduia se sonda cu altii dar, pe “ales” nu-l lasa sa se aproprie de savarina. Eu, pe vremea tineretii mele, cel mai mult am asteptat 3 luni jumate dupa una virgina desi, cu acordul ei, puteam sa ma “eliberez” in alte parti.

    1. Lau

      Aveai nevoie de acordul ei pt laba pe prosop ?…trist

    2. Și în urechea stângă?

    3. Masochista din „Amintiri cu refugiați ucraineni”

      Eu am o nelămurire. Dacă virgina aia nu ți-ar mai fi dat acordul, ai mai fi stat după ea?

      Dacă nu-mi oferă exclusivitate, cum mă simt iubită?

      Dacă nu-l pui pe bărbat să aștepte, cum îl testezi că te place pe bune și nu mimează că simte un fior romantic față de tine deoarece îi e lehamite să agațe în club în fiecare noapte sau vrea să se fută fiindcă nu-i place să frecventeze prostituatele?

      Unul mi-a scris că, dacă ne vedem la prima întîlnire, vrea să facem sex deoarece nu și-o mai băgase într-o scorbură de vreo patru ani și mai și vine de la mama naibii. Da, era de pe aplicație matrimonială.

      Și-apoi lumea se întreabă de ce cred că bărbații își fac relație pentru sex sau trimit listă cu ceea ce fac în pat, iar apoi îl întreb dacă este mulțumit de ceea ce aș putea presta sexual. Ce trebuie să fac sau să îndeplinesc ca cineva să mă accepte și să mă iubească și să nu-mi reproșeze că e normal că s-a plictisit de mine deoarece nu ofer nimic?

  4. O vorba veche, din popor spune asa:
    O laba la timpul ei
    Face cat zece femei

  5. Inundația asta la femei e aia de-i zice squirt?

  6. Câte, virgule, poți, sa, pui, într o, fraza, ba, vita, încălțata?

  7. da frate. in timp ce iti face o m##e, te gandesti: oare ma iubeste sau face caritate?
    asa sunt eu, pricep mai greu semnele

  8. Inceli? Asta e noul termen pentru labari si nefututi?

    1. da. involuntary celibate

  9. Si cei care nu mai cauta nimic cum se cheama? Cred ca au trecut vreo 5 ani de cand am sters toate aplicatiile de dating. Sa faci un copil cu 3-4000 de lei lunar trebuie sa fii mare idiot/a. Trebuie 5000 de lei net macar de om ca sa duceti o viata decenta toti 3 sau 4.

  10. adi Patron pe Patreon

    Articolul ăsta mi-a adus aminte de un suedez care povestea că fratele lui e gay și era frustrat pentru că el trebuia să facă dansul ploii până să ajungă cu o tipă în pat (și suedezele sunt totuși destul de deschise la senzații noi, nu mironosițe ca prin alte părți) și frate-su schimba fluide cu alți tipi la 5 minute după ce se cunoșteau. Așa că într-o zi l-a întrebat: “coae, care e secretul?” La care ăsta calm, “păi așa suntem noi bărbații, mai direcți, te duci într-un bar și zici direct ce vrei, fără flori, mese și tot tacâmul.”

    Cât despre inceli. Pana mea, acum la bătrânețe îmi dau seama cât de habarnist am fost când eram mai tânăr și câte ocazii am ratat doar pentru că am fost prea prost să-mi dau seama când o fată își exprima subtil intenția să ne cunoaștem mai aprofundat.

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam