Contul meu
Scris de Roxolanna
Mă plictiseam singură aseară, urmărind un film italian cu ceva hemoroizi de iubire și cu eroina care se întoarce, după 20 de ani, acasă, ca să fie lângă mama ei, care mama ei nu a fost neapărat cea mai bună mamă, am putea spune chiar invers, dar trebuie să înțeleagă că e mama ei și e doar una și dacă e mama ei, aia e.
Cumva m-a triggăruit prostia asta și cum nu aveam unde să o spun, uite, o scriu aici.
Sunt una din femeile care își urăște mama cu pasiune. Din varii motive, nu vreau să le detaliez, nu pentru că aș fi foarte sensibilă sau mi-ar fi teamă să îmi pun poalele în cap în fața internetului. Pur și simplu mi-e lene și scârbă să enumăr sau să scriu lucrurile tâmpite pe care le-am pățit, bătăile infernale luate în copilărie și adolescență, pentru că, dacă aveam un prieten cu care mă pupam, gen, eram curvă nenorocită (mama e moldoveancă), cum am fost dusă, la 17 ani, la control ginecologic, să vadă dacă încă sunt virgină, eram, motiv pentru care mi-a dat o palmă, să țin minte că datorită ei încă sunt așa.
La 19 ani am întâlnit un tip care s-a îndrăgostit de mine. Eu de el? Nu cred, nu știu, nu am experimentat nimic până atunci, frica de bătaie mă făcuse să refuz să am vreo relație sau prieten. Vă spun, nu știți ce înseamnă bătaie. Am fost bătută cu cureaua militară, cu furtunul de la mașina de spălat, cu pantoful în cap, cu vergeaua de textolit de la jaluzele, lovituri date cu toată forța, cu ură, cu sete, obligatoriu însoțite de un curvă nenorocită. Aveam vreo 10 ani dar eram curvă nenorocită.
Tipul mi-a propus să ne mutăm împreună. Mai mare decât mine cu 10 ani. Am plecat de acasă. Nu vreau să detaliez ce s-a întâmplat, nu a fost nimic spectaculos, mama m-a declarat în continuare curvă, aia e. După câțiva ani, aproape 10, cred, am sunat-o, încercând să o readuc în viața mea. Prietenul meu (bine, acum soțul meu, suntem împreună de 30 de ani) mă tot bătea la cap că e mama, că a greșit, că așa au fost învățați ei, trebuie să iertăm, avem o mamă doar. Am primit în telefon un Ești o curvă nenorocită, știam că o să mă cauți, ai nevoie de bani, te-a lăsat ăla. Am închis, nu aveam nevoie de gunoi în viața mea.
Când mi s-a născut primul copil, toată lumea din jurul meu, toate rudele Dar vai, sun-o pe mama ta, trebuie să își cunoască nepoata, cum se poate să o tratezi așa, E MAMA TA, ai una singură, trebuie să o ierți, ți-a dat viață. Și cicatrici, am completat eu. Am o cicatrice pe tâmpla dreaptă, de când m-a împins cu capul în geamul ușii de la sufragerie. Și urme de vergea de textolit pe spate și pe pulpe. Mă lovea cu ură. Cu sete, îi curgeau bale din gură de plăcere când lovea. Am sunat-o să îi spun că are o nepoată. Mi-a răspuns că nu o interesează.
Mi-am promis că niciodată, sub nicio formă, nu o să o caut în vreun fel. Și m-am ținut de cuvânt. Nu am căutat-o. A avut un infarct. Mi-a trimis un mesaj Am făcut infarct, am greșit, iartă-mă. I-am blocat numărul. A început să comenteze la prietenii de pe contul meu de facebook despre ce mizerabilă sunt, cum mi-am abandonat părinții, cum nu merit să fiu angajată undeva, merit să fiu scuipată pe stradă. Am închis contul de facebook. Când a împlinit fiica mea 14 ani, i-a dat un mesaj în care i-a spus că îi dorește să ajungă la fel de abandonată așa cum am abandonat-o eu pe ea. Între timp mai am o fiică, nu o cunoaște și nu o va cunoaște vreodată. Vociferează oricui stă să o asculte ce copil de căcat sunt. Niciuna din rudele ei, oameni pe care i-am iubit, la vremea lor, nu mai vorbește cu mine, pentru că mi-am abandonat mama.
De fapt, ce voiam să spun este că toți oamenii, TOȚI oamenii au această placă cu E MAMA TA, AI O SINGURĂ MAMĂ, TREBUIE SĂ O IERȚI, AȘA ERAU VREMURILE, TREBUIE SĂ ÎNȚELEGI. Întotdeauna responsabilitatea este pusă pe victimă, pe fostul copil, fostul adolescent, el trebuie să înțeleagă și să ierte.
Nimeni, DAR ABSOLUT NIMENI nu se întreabă Dar oare ce a făcut femeia/părintele ăla atât de grav de și-a făcut copilul să fugă și să se izoleze complet de ea? Cât de grav a fost abuzul de este imposibil să ierți, după atâtea zeci de ani?
Nu. E mama. Trebui să o ierți. E mama ta. Ai doar una. O să regreți când nu va mai fi.
Îhî.
NOU
Vorba lui Mișu, de câte ori îl batem la cap:
– Hai, băi Mișule, mai sun-o și tu pe mă-ta…
– Eu n-am mamă, am fost făcut de-o mătușă.
NOU
Sunt oameni , dacă pot fi numiți așa, care nu dețin gena de părinți și ar fi indicat să nu procreeze. Pe de altă parte tu ești în picioare în viața ta, chiar dacă te-a costat.
Lumea e tâmpită și ignoră ororile prin care trec unii copii în familie, nu sunt crezuți pentru că fabulează, exagerează, așa-s copiii nu?!
Am cunoscut recent un băiat de 18-19 ani foarte recunoscator că a fost abandonat de părinți și crescut de asistenta maternală ulterior adoptat, îmi spunea că așa a avut șansa de a avea o viață normală.
NOU
WTF I just read?
NOU
Nițică realitate.
NOU
Ca fată situațiile astea sunt mult mai complicate. Ca băiat, dacă te ajută un pic și genetica, un dos sănătos de palmă și rupt demonstrativ obiectul de implementat autoritatea parentală imediat ce ești capabil de așa ceva restartează relațiile de familie. Eventual repetat procesul dacă nu s-a înțeles aluzia subtilă din prima și se insistă în aplicarea de proceduri depășite. După care se mențin relații bilaterale politicoase și diplomatice.
NOU
Draga Roxolanna,
La fel draga mea, la fel. Eu am si o sora mai mica. Amandoua batute, amandoua traumatizate, fiecare a procesat trauma cum a putut. E eram o curva nenorocita, sora-mea era grasa.
Eu sunt aia care a plecat de acasa, la capatul lumii. Sora mea a incercat sa faca monstrul ala sa o iubeasca. I-au luat mai mult de zece ani sa accepte ca monstrii nu au astfel de sentimente. Ultima oara cand s-au vazut dupa ce sora mea i-a platit biletul sa vina sa o viziteze in Italia, “mama” a coborat din autobuz si primul lucru pe care i l-a spus a fost “Doamne, in ce hal te-ai ingrasat!”. Sora mea e mai rotunda asa, mama e obeza. Deci mnoh…
Pentru multe femei, mama este primul bully. Imi pare rau ca a trebui sa treci prin asa ceva si ma bucur ca esti bine.
Eu am pedepsit-o asigurandu-ma ca genele ei vor dispare de pe planeta asta odata cu mine. Nu ca as fi avut de ales, viata de familie de acasa m-a trimis in lume plina de complexe, frustrari si traume nerezolvate, probabil nimeni nu a vrut sa se lege la cap cu mine. Si sunt destul de realista sa imi dau seama ca probabil n-as fi o mama buna. Sora mea isi doreste cu disperare un copil, dar nu poate, pentru ca s-a nascut cu o problema la ovare.
Cea mai mare dorinta a mamei mele este sa aiba nepoti.
Oh well… karma is a bitch.
NOU
Same shit si daca e vorba de sora/fratele/tatal whatever. Cam asa non-relatie am eu cu sora-mea. E blocata pe telefonul meu, n-are decat sa comunice prin semnale de fum. Cand eram prin facultate am incercat sa fumez si eu un fum de la cineva care avea un joint. Un amarat de fum. In prostia mea i-am povestit ca deh, mama nu mai aveam de la 13 ani (cancer). M-a batut de a trebuit sa intervina prietena mea sa o opreasca, strigand ca sunt o drogata si o sa ajung pe strazi. Ok.. mai toata copilăria mea m-a batut si pana in perioada adulta. Ca eu cica eram speciala in ochii defunctei mame si al tatalui meu. Tatal meu care nu a stiut niciodata cum sa trateze cu gelozia ei, nervii ei si bolile mentale de dupa. A fost un bystander oricat l-am rugat sa o interneze. A zis sa nu ii faca pe atunci carierei ei in evolutie rau, desi avea ea nevoie de ajutor urgent.Nu m-a ascultat. Credea ca nu e asa de grav. Am incercat si eu ca tine, manata de altii cu “iart-o ca e sora-ta si numai pe ea o mai ai”, dar futil, fara izbanda. Are nr copiiilor mei. Nu-s curiosi de ea, ii raspund la telefon dar cam atat. Nu prea povestesc cu ea. Cred ca simt (desi nu le-am zis sau povestit trecutul meu cu ea) ca nu suntem apropiate prin urmare nici ei nu incearca nimic. Nu au voie evident sa mearga la ea never, ce sa zic sa ramana nesupravegheati cu ea. Ce voiam sa zic e ca in ciuda bătăilor, crizelor, înjurăturilor etc chiar am vrut in trecut sa o ajut. N-am reusit si nici nu mai vreau sa incerc niciodată decat sa imi vad de viata mea, de familia mea. Nu mi-e dor de ea, nu o iubesc, nu imi vine sa o sun, nimica. Cea mai buna decizie a vietii mele a fost sa ii dau block. Sunt sigura ca mai toti sfatuitorii astia empatici si foarte cu mila de Dumnezeu ca “vai, iart-o” ma barfesc pe la spate la fel, ca nu o caut si nu am nicio relatie cu ea. Lumea asta, cel putin din Romania nu intelege ca desi “sangele apa nu se face” se dilueaza. Cu multe rele si asa se taie totul. Ma bucur ca ai scapat de ea si de efectul pe care l-a avut asupra ta.
NOU
Un pic similară povestea cu situația nevestei mele.
Nevasta a avut o copilări traumatică – tatăl îi bătea mama și sora, iar mama ei stătea și comenta.
Circuri, scandaluri cu anii.
Recent, cu câțiva ani în urmă, tatăl i-a inșelat mama, cu circul de rigoare, mutat cu amanta, etc.
Atât soția, cât și sora ei au avut ani de zile de când nu au mai vorbit cu ai lor.
Din păcate, acum tatăl soției s-a băgat atât de mult în relația noastră, încât soția vrea sa divorțăm. Avem la notar la jumătatea lunii viitoare.
Nu mi-am bătut soția, înșelat, etc. Dar cred că până la urmă, traumele din trecut au adus-o în punctul ăsta.
E trist ce fac părinții din copii, mai trist e că și soția mea joacă același circ cu copiii noștri.