Manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată de procurori pentru că instigă la ură contra femeilor într-un clip.

Sunt zeci, sute, mii de filme, clipuri muzicale de toate felurile care transmit mesaje de genul acesta. Este, într-un fel sau altul, artă, mai bună, mai suburbană, dar intră în categoria artă. 50 shades of grey ne arată că dacă te violează un miliardar, e un joc al seducției, dacă o face un țigan amărât, e crimă. Asta doar așa, ca să citez for fun. Gândiți-vă la toată muzica pe care o ascultați, tot trapul mizerabil, Șatra Benz and shit, toate gunoaiele de semirap, toți paraziții care îi dau mwe curwei pe bloc, toate mizeriile posibile care invadează zilnic spațiul public. Și totuși, niciun procuror nu s-a sesizat. Dar Dani Mocanu e un țigan, nu?

Da, Dani Mocanu e doar un țigan manelist. Deci ce face el, pentru ai lui, nu e artă, nu e muzică. E instigare prin orice mijloace, pentru că e doar un țigan în românia. EVIDENT!

Între timp, un român alb și frumos, Dorin Florea, primarul din Târgu Mureș, face recensământul țiganilor, lucru ilegal. Același român alb, Dorin Florea, declară că dorește să facă controlul natalității țiganilor, pentru că se înmulțesc prea mult și îl doare în cur de cine în numește nazist, țiganii trebuie reduși ca șeptel.

Știți cine s-a sesizat aici? Nimeni, deși ce face el sunt infracțiuni. Niciun procuror, nimeni, doar amărâtul ăla de Asztalos Csaba de la CNCD, ale cărui decizii sunt fix pix pentru oricine.
Dar Dorin Florea nu e țigan, are drepturi, e primar, nu-i așa? Dorin Florea poate face și poate spune ce vrea, e român verde în țara lui, spre deosebire de țiganul manelist Dani Mocanu, care face muzică proastă pentru ai lui.

ABI TALENT FOREVER!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

64 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu sunt de acord cu Dorin Florea dar are partea lui de dreptate. Mai in iarnă ieșiseră țiganii cu calul pe bulevard în Tg Mureș să se dea în spectacol. Sunt mulți, neintegrati, nu muncesc și mai și deranjează pe cei ce o fac.
    Dacă statul nu ia măsuri și șefii comunității lor sunt doar niște profitori, primarul a vrut să ia niște măsuri. Proaste, dar intenția a fost bună

    • #2

      si zi asa, nu esti de acord, dar ceva trebuie facut, nu? iar intentia e buna. esti sanatos?

    • #3

      Da, e foarte sănătos.
      Am dubii de ăia care ignoră problema.

    • #4

      da, demonstratia ca sunteti un popor bolnav.

    • #5

      și evreii sugeau seva poporului german, nu?

    • #6

      da, niste nenorociti

    • #7

      evreii au supt seva tuturor popoarelor care i-au găzduit

    • #8

      uh, iata cum ies nazistii la suprafata. ia da-ne tu exemplu de cum au supt evreii seva.

    • #9

      Și armenii și-au căutat-o, nu? Și cecenii și tătarii, futu-i în gură de colaboraționiști. Sau colaboraționiștii sunt ok, că erau de partea bună.

      Noroc cu germanii și românii, ce au mai rămas drepți între popoare.

    • #10

      romania a facut afaceri etnice proaste, majoritatea caselor evreiesti si nemtesti fiind populate in prezent cu tigani!

    • #11

      Aia cu calul in tg mures sigur erau tigani? Poate fragezeau carnea dupa traditia stramoseasca.

    • #12

      Are dreptate omu. Sunt satul pana peste cap de corectitudinea politica.

    • #13

      Evreii au fost expulzați/marginalizați in orice țară de când au plecat în pribegie sau au intrat in conflict cu orice popor cu care au interacționat. Nu justifică asta discriminarea de orice fel, dar mă îndoiesc că ei sunt lipsiți de vină și restul au fost toți niște nebuni cu pată pe evrei.
      Altfel, francezii n-au greață să ni-i trimită pachet acasă când se satură de mizeria lor dar noi trebuie să respectăm la virgulă toate drepturile și supra-drepturile pe care ei le au fără a cere nimic la schimb. Nici măcar să ne respecte. Doar să le dăm bani pentru cei 10 copii și să nu-i lovim cu tramvaiul in bmw.

    • #14

      Cetin, eu as fi foarte ingrijorat dupa ce am citit mai sus. O parte sanatoasa a cititorilor tai sunt extremisti la modul cel mai serios. Oamenii zic pe fata ca sunt de acord cu masuri represive pe criterii etnice si sociale. La o adica poti sa ii si extermini total, daca nu vor cu frumuselul. Sunt tigani, nu ai ce sa vorbesti cu ei. Pentru binele romanilor si Romaniei.

      Poate exagerez, dar cred ca suntem la un manifest, putina propaganda si o figura carismatica distanta de niste lucruri de care s-ar putea sa ne fie nasol multa vreme. A trecut istoria pe langa noi degeaba.

    • #15

      Bă băeți, sunt total de acord că țiganii sunt cei care produc cel mai mare procent de infracțiuni și că evreii se comportă absolut sălbatic în cele mai multe cazuri, dar totuși voi chiar vă credeți ăia arienii și perfecții care să merite drepturi depline?
      Serios acum, hai să facem niște legi bazate pe distanța dintre sprâncene, sau mai știu eu ce, forma unghiei de la degetul mic de la picior…
      Bă e trist că nu vi se pare periculoasă joaca asta de-a ”unii merită mai mult arși pe rug ca alții”!

    • #16

      Bai baetzi, nu mai aruncati politically correctness-ul ca scuza la derapajele voastre naziste, doar pentru ca e la moda printre cretini sa faci asta. Expresia aia nu inseamna ce credeti voi ca inseamna si nu poate scuza lipsa voastra de umanitate si de minima cultura. Sunteti doar niste prosti care cred ca au vreun merit ca s-au nascut intr-o familie cu apa calda.

  2. #17

    Nu este tarziu nici pt domnul Florea . Daca ne uitam videoclipul manelistului e de prin aprilie 2019 … Dureaza pana se misca lucrurile !

  3. Imi iau eu scuipatii. Primarul are dreptate.

    • #19

      dar intelegi ca ce face el e infractiune grava, sunt chestii condamnate de TPI. lucrurile astea sunt baza ideologiei naziste, doar ca in loc de evrei sunt tigani. sunt curios daca intelegi asta, ca sa stiu cine emite opinia.

    • #20

      Incerca sa rezolve efecte nu cauze, deci poate sa încerce sa ii împuște pe toti si tot nu o sa rezolve nimic. Ca sa nu mai fie tigani o problema ar trebui sa se aplice legea, pur si simplu sa se aplice legea.
      Merge cu calul prin centru, pac amenda si se confisca calul si căruță. Aruncă gunoiul in strada, pac amendă. Copii nu merg la școală si nu au acte, spune-le ca trebuie înscriși urgent altfel le ia statul copiii. Se face paranghelie pana la 5 dimineața. Vine politia, pac frumos amenda si spart petrecea. Problema nu e ca se comporta țiganii cum o fac, ci ca politia si/sau alte autorități nu aplica legea si unele legi sunt facute prost.

    • #21

      Suprarealista una din cerintele propuse de primar si anume sa ai anumite studii ca sa faci copii. Acum trebuie sa dai un IQ test inainte sau poate iti trebuie doctoratul in futut sau care e faza?

    • #22

      de ce, aia cu nivelul financiar ti se pare mai sanatoasa?:)))

    • #23

      problema este identificata corect, la masuri mai trebuie lucrat!

    • Sa completez. Primarul are dreptate in identificarea problemei, de care suntem cu totii constienti, dar preferam sa ne ascundem public, sa fim politically corecti, plm. Ca e ilegal acum ce masuri propune el, asa este. Ca niste legi firesti de protectie impotriva epurarilor etnice sunt folosite de tigani spre avantajul lor nemeritat, e alta discutie.

    • #25

      NU BOSS. primarul nu are dreptate. nu tiganii sunt problema. o sa detaliez mai incolo, acum am niste joaca

    • Ok.

    • #27

      damn it. acum tre sa sterg scuipatul de pe monitor.

    • #28

      Sa admitem (de dragul discutiei) ca identificarea problemei este corecta. Ca solutiile propuse nu sunt cele mai bune, dar ca primarul este disperat. Si nu-i asa, situatiile disperate impun soultii disperate, nu?
      Dar….
      Individul asta este primar al orasului Tg. Mures din anul 2000. Inainte, din 1996 si pana in 2000, a fost prefect al judetului Mures. A trecut de la PNTCD la PD, parca si la PNL, acum e daca nu ma insel de curand la ALDE.
      In toti acesti ani, aceste probleme nu au existat? S-au acutizat, acum, in ultima perioada? Daca da, in calitate de primar, el a stat, asa, impasibil, asteptand sa se acutizeze, si acum a rabufnit. Ah, da, am inteles ca a mai facut ceva pe ici pe colo… Ah, da “familie mare, renumeratie mica, dupa buget….”…. In fine…
      Inca ceva, de gandid: “La data de 16 septembrie 2016 Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dorin Florea.

      La momentul faptei acesta era în funcția de primar al orașului Tg-Mureș și a săvârșit infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu. Dorin Florea, împreună cu Cioban Maria care era secretar al municipiului, ar fi păgubit bugetul orașului cu peste 1 milion de lei.” (ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Florea)

  4. #29

    Zilele trecute era pe yt in trending un video cu o cearta intre alex velea abi talent si inca unu. M am uitat la ceva din video, cearta in mare a fost pe instagram pe inastoryuri… trecem peste faptul ca alex velea are 35 de ani si se cearta cu unu de 16,17 ani dar cel mai tare a fost ca alex velea l a facut pe abi talent cioara !!!! Alex velea i-a spus lu abi ca e cioara !!!!! Alex velea provenind dintr o familie de suedezi din craiova …..

    • #30

      Poate e ca intre negri, numai ei isi pot spune unul altuia nigger. Asa si astia cu cioara.

    • Intr-adevar haios, dar propun sa-ti ocupi timpul cu ceva mai bun decat trending-ul Youtube pe Romania.
      Daca intri acolo, faci instant cancer de la calitatea contentului.

  5. #32

    Il cheama doar Abi, a renuntat la Talent ca vrea sa nu mai fie pe caterinca… :)).

  6. #33

    Din pacate, noua generatie creste cu mizeria asta de trap si cu toate cacaturile care pot fi invatate de acolo!

  7. #34

    Pedeapsa pe care o risca e “închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă”. M-as mira sa primeasca inchisoare, asa ca isi va sterge lacrimile cu cei $34,000 facuti din videoclip (doar pana acum, cu publicitatea asta isi dubleaza veniturile pana la sentinta) cand plateste amenda aia simbolica.

    • #35

      eu nu cred ca va fi condamnat in vreun fel. ce face el e arta. ok, suburbana, submediocra, manea, spune-i cum vrei, dar intra la arta.

  8. #36

    Una este infractiunea si alta daca are dreptate, sau nu.
    Infractiunea este incalcarea unei legi, dar legea nu este dreptatea pura doar prin faptul ca exista. In definitiv e facuta de niste oameni legati la ochi cu o carpa pe care scrie political correctness.
    Va place, sau nu va place, tiganii au fost, sunt si vor fi o amenintare pentru lumea civilizata.

    • #37

      nu are dreptate, evident. vezi ca e un comentariu mai sus care explica de ce. legea e facuta de political corectness? boss, zi-le asta celor 6 milioane de evrei morti. tot asa a inceput. cu recensaminte.

    • #38

      Deci, toate bune cu tiganii. Ok, atunci.

    • #39

      Nu, nu-s toate bune cu tiganii, dar problema nu se rezolva asa cum vrea nazistul ala s-o rezolve. Problema si mai mare este, cum zicea cineva mai sus, ca politia pur simplu nu mai exista.
      Dar daca ne apucam de recensaminte si interzicerea inmultirii, pe cand camerele de gazare si cuptoarele aferente? Si cand terminam cu tiganii, poate constatam ca ne deranjeaza si debilii mintal, si altii dupa aia. Ca aia in Germania cu astia au inceput pe vremuri. Debilii si altii considerati “guri de prisos”. Tehnologia e deja pusa la punct si nu asteapta decat un nou fuhrer.

  9. #40

    Ai inteles gresit. In 50 Shades of Grey te violeaza un barbat frumos.

  10. #41

    “Între timp, un român alb și frumos, Dorin Florea,…” LOL, omu e mai “bronzat” decat Dani Mocanu. La alegeriile locale avea sustinerea comunitatii rrome, a si facut o gramada de lucruri pentru ei (case sociale in Valea Rece in schimbul educarii copiilor rromi). Cred ca dupa 20 de ani s-a saturat de primarie…

  11. #42

    Asa incepe extrema dreapta sa renasca, cu derapaje de genul asta.Urmeaza apoi alte categorii incomode pana cand raman doar albii superiori si blonzi/ cu ochi albastrii.
    Crestini ortodoxi iubitori de oameni….

    • #43

      Vezi că-i ortodocși. Pe ăștia ca tine v-aș băga în niște lagăre de învățare a gramaticii. Fi-v-ar autocorrectu’ de hipsteri…

  12. #44

    Ca sa specificam clar, de la bun inceput – nu sunt de acord cu nicio discriminare, indiferent de motive. Pe logica simpla ca, la un moment dat, statistic, si eu ma voi gasi intr-un grup minoritar.
    La fel cum nu sunt de acord nici ca majoritatea (oricare ar fi ea, nu vorbim neaparat de rasa aici) sa fie OBLIGATA sa includa/suporte/aprecize/incurajeze/aplaude anumite atribute ale unei minoritati, doar pentru motive care tin doar de corectitudine politica. Ca si asta tot un fel de discriminare este.
    Revenind la primar – stii care e partea haioasa? Exista cetateni din Tg. Mures care au declarat clar si raspicat ca primarul este chiar el “de etnie”. Gen 1/2 sau 1/4, nu mai retin exact. Nu stiu daca e adevarat sau nu. Dar, daca este, pe mine toata povestea asta ma duce la concluzia ca nu e o problema de etnie sau minoritate ci este o problema care tine de modul de gandire din partea asta de lume.
    Proverb: cand “cetateanul de etnie” s-a vazut imparat, intai pe ta-su l-a spanzurat. Radem-glumim – proverbul vrea sa zica altceva – dar o fi doar o coincidenta ca e cu un cetatean de o anumita etnie?

    • PCul nu implica sa accepti mizeriile minoritatilor. Ca este folosit de prosti sa apere infractorii minoritatilor e partea a doua.
      Aici ar trebui lucrat. Indiferent daca esti minoritar sau majoritar, cand faci greseala tre sa fii futut

  13. #46

    mie imi place porshe ala dar gri e culoarea jegului

  14. #47

    Cetine da bravo il promovezi moca pa ala care promoveaza la randul lui prostitutia in Romania.
    Cum era aia gaseste pe una umblai la setari misto trimite o la produs si pac pac x6 boss…
    Baga i reclama la greu.
    Gagiul de mocanu e bagat in treburi nasoale si procurorii ii cauta motive sa il lege….
    Si legat de primarul viitorului cu afirmatiile lui gandeste la asta alocatiile au inceput sa fie un fel de ajutoare sociale si nu nu ma refer la familiile cu 2 copii;)

  15. #48

    In timpul celui al doilea razboi mondial, Romania a fost pe locul 2 dupa Germania,ca participare la Holocaust in calitate de aliat al Germaniei. Acest popor ospitalier si bun…

    • #49

      RESPEKT PENTRU POPORUL ROMÂN!

      Bozgorii pe ce loc au terminat? Întreb pentru un prieten…

    • #50

      Mănănci căcat! Daca e ceva nașpa romanii trebuie sa fie primii. Schimba bă istoria!

  16. #51

    florea e chiar tigan, paradoxal. adoptat de familia florea din bv.

    • #52

      mi se parea mie ca are o culoare dubioasa

    • #53

      Culoare dubioasă? Zici?

      EȘTI UN RASIST DEGHIZAT!!!

      Jos masca, domnule Ametcea.

  17. #54

    Spre rușinea mea un foarte mare procent dintre prietenii/cunoscutii mei sunt dacopati/crestinopati/extremisti/rasisti/etc (I know, I need new friends), in fine, de fiecare data când aud generalizarea asta cu toți țiganii /evreii merita asta și ailaltă, ii întreb: man, dar ce zici de tigancuta aia bunuta (cu toții știm minim una)?! Dar de evreica aia?
    E un argument super simplist, dar da rezultate de fiecare data, le trece de generalizări instant și parca nu i-ar mai baga pe toți în aceeași oală 🙂

    • #55

      Asta inseamna ca nu ai avut experiente cu tiganii.Ia incearca sa o combini pe tigancusa aia bunuta de care zici tu.Pariu fac ca iti schimbi gandirea in privinta lor instant.

  18. E extrem de interesant cum, in cazul “Florea”, populatia de romani albi, sau mai degraba verzi ca bradul, a neglijat sau se face ca nu intelege textul initial al primarului din tgm, care spune, cu subiect si predicat, ca noile reguli de procreare s-ar aplica tuturor, nu doar tiganilor. Eu inteleg din asta ca majoritatea populatiei ori este analfabeta functional, adica pot citi un text, dar nu inteleg sensul, ori este de gata sa se sacrifice la capitolul procreare, acceptand niste conditii pur si simplu naziste, atata timp cat rezultatul final este rarirea sau chiar exterminarea unei alte etnii. In ambele cazuri – oribil. Desigur, miscarea primarului este una de tipul “wag the dog”, pentru a abate atentia de la faptul ca avea termen la niste dosare DNA, iar orasul administrat de el de 20 de ani e in colaps economic, e murdar, populatia emigreaza – toate astea inainte cu cateva luni de alegerile locale. De data asta, tapul ispasitor este comunitatea tiganeasca, nu cea maghiara, care culmea, acum e pe aceeasi lungime de unda cu romanii in ura impotriva tiganilor.

  19. #57

    Vine Cetin și-o joacă pe asta cu rasismul și efectele sale în condițiile în care a trebuit să schimbe clasa fetei pe motive de ciorumbei hărțuitori. Haideți măi oameni buni…

    • #58

      da, sa le interzicem sa se înmulțească pentru ca pe politia romana o doare in cur. sa i bagam in pula mea in lagare pentrh ca statul roman nu isi aplica legile

  20. #59

    Mă amuz când aud: țiganii sunt o problemă, ei ne cacă numele. Câți țigani parlamentari sau în psd cunoașteți?

  21. #60

    Problema țiganilor și nu numai se poate rezolva altfel. Dacă structurile statului pe teme sociale sau protecția copilului și-ar face treaba, nu am ajunge aici. Se face ancheta sociala, se verifica dacă ai bani sa îți crești copilul, dacă nu, ghinion, ți-l ia statul și ți-l creste, ți-l educa, iar copilul respectiv va creste cu alte valori, nu va mai turna alți 8 plozi pentru alocație și ajutor social și se va integra în societate, cu posibilitatea ca părinții să își recupereze copiii dacă își reabilitează situația financiară… Well… Cam așa ar funcționa un stat normal. În județul Mureș exista oficial 50000 de tigani, Florea a vrut sa zică ceva, dar a comis-o destul de grav. Oricum, situația e destul de nasoală și trebuie să se facă ceva, dar, bineînțeles, fără masuri de secolul XX.

    • #61

      florea a mancat cacat
      e primar de fucking 20 de ani!!

    • #62

      Mai amuzant e că a ajuns primar datorita țiganilor dintr-un anumit cartier. Obține mereu diferența de care are nevoie fix de la aia.

  22. Trăim vremuri interesante…cine nu cunoaște istoria, riscă să o repete și riscă să și-o ia grav. 🙂
    Nu uitați perioada interbelică, totul părea OK, nu? Încep să cred că lucrurile au ceva șanse să se repete dacă nu ne băgăm mințile în cap.
    ro.wikipedia.org/wiki/Holocaustul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia