Mă plimbam ieri prin Mega Mall și admirat, iarăși, insulele cu cancer de la IQOS și mi-am adus aminte de o chestie.
Toți susținătorii fumatului spun că nu e adevărat, reclamele la țigări nu atrag nefumători și că sunt inofensive, ele se adresează doar adulților.

Eu, practic, m-am apucat de fumat din cauza desenelor animate The Racoons.

În ele există un personaj negativ, numit Cyril Rictus, care pufăia, tot timpul, dintr-un trabuc. Desenele astea erau, cred, unele din primele pe care le vedeam la tv, alături de Sandu Bell, Clementine, Saber Rider și ce se mai dădea atunci, imediat după revoluție. Noi, venind după Mihaela, Pic și Poc, Bălănel și Miaunel, le savuram ca pe ceva incredibil de bun (am văzut Sandi Bell, băi, nu așa)

Ei, uite, eu m-am apucat de fumat din cauza lui Cyril Rictus. Atât de mult mi-a plăcut cum pufăia el la trabucul ăla și ce cool părea încât, cu prima ocazie, mi-am cumpărat un trabuc de la tutungerie, cred că King Edward era, o împuțiciune mizerabilă și am pufăit din el în sala de cinema, la ceva film cu chinezi zburători. Da, paizanilor, se fuma în cinematograf atunci. Mi s-a făcut rău de am murit, dar m-am simțit cool și șmecher.

M-am mai lăasat de fumat 20 de ani mai târziu, când fumam peste 3 pachete de țigări pe zi.
Așa că da, reclama la țigări are efect. Desigur, poate nu asupra voastră. Dar asupra minții impresionabile a unui copil, a unui adolescent, poate avea efecte devastatoare și, în primul rând, creează așteptarea și nevoia. Și la primii bani, impulsul de shopping va fi la acel fruct interzis, din acea insulă cu cancer dintr-un mol, plină de tipe sexy care îți zâmbesc seducător.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.